Cazul de plagiat al lui Ioan Șoimescu

Înainte de a vorbi despre tema centrală a acestui caz de plagiat din România, voi face o scurtă
introducere privitoare la noțiunea de plagiat. Aceasta a fost cunoscută încă din Antichitate,
provenind din latinescul plagium care înseamnă furt de scalvi sau de copii, ulterior
ajungându-se și la semnificația de furt literar sau de idei. 1 Conform Ghidului de pentru
identificarea plagiatului în lucrările științifice al Consiliului Național de Etică a Cercetării
Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, plagiatul este cunoscut drept acțiunea de
,,prelucrare de către un autor a unor elemente din opera de creație intelectuală a altui autor și
prezentarea lor în spațiul public drept componente ale unei opere proprii.”2 Așadar plagiatul
înseamnă însușirea ilegitimă, intenționată sau nu, a unor proprietăți intelectuale ale unei
persoane.
Până în anul 1862 nu există documente care să arate ca în România ar fi existat probleme de
acest tip , reglementate printr-o normă sau lege 3. De abia în anul 1862 se încearcă pentru
prima dată eleborarea unuei legi care să definească dreptul de autor prin Legea Presei din
1/13 aprilie 1862 4. Desigur, aceasta a rămas prima acțiune în acest sens, iar ulterior vor
exista și alte îmbunătățiri ale procesului de valorizare al proprietății intelectuale.
În continuare voi vorbi despre un caz de plagiat petrecut în secolul al XIX-lea în spațiul
românesc , mai exact în anul 1889. Ioan Șoimescu fusese o persoană cunoscută societății
românești și redactase lucrarea formată din trei volume, Istoria generală a românilor din
amândouă Daciile editatată la Tipografia Modernă Gregorie Luis din București. 5
Așa cum ne putem imagina, în acea perioadă societatea era interesată de lucrările istorice de
acest tip, mai ales dat fiind faptul că istoria Regatului României începuse de scurtă vreme.
Ioan Șoimescu fusese fratele mai mic al scriitorului Sava Șoimescu, cel care publicase un
1
https://dexonline.ro/definitie/plagiat, accesat la data de 20.01.2019.
2
Ministerul Cercetării și Inovării, Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice , Dezvoltării Tehnologice
și Inovării, Ghid pentru identificarea plagiatului în lucrările științifice, București, noiembrie 2017, p. 3.
3
Marius Bălan, Gabriel Leanca, Cultură juridică, stat și relații internaționale în epoca modernă, Iași, Ed.
Universității Alexandru Ioan Cuza, 2016, p. 137.
4
,,Buletinul Legilor Principatelor Unite Române”. Edițiune Oficială, nr. 8, 1862, p. 109-119, Capitolul I,
Partea I, Despre proprietatea literară, apud, Marius Bălan, Cultură juridică... p. 138.
5
Ibidem, p. 138.
număr însemnat de articole în diverse publicații ale vremii: Convorbiri literare, Naționalul,
Șezătoarea, Amicul familiei. 6
Ioan Șoimescu a fost preocupat de cercetarea și studierea stiințelor juridice, a urmat cursuri
de pregatire la Paris și București, a devenit procuror general în timpul domniei lui Al. I. Cuza,
iar ulterior s-a implicat și în politică când a fost deputat. 7 Spre sfârșitul vieții a fost senator.
Dat fiind faptul că se identifica în clasa politică românească, Șoimescu s-a arătat fără rețineri
favorabil unei alinațe externe cu Imperiul Austro- Ungar, împotriva Imperiului Rus., iar
antipatia pe care o avea în fața elementului slav se remarcă și în lucrarea sa mai sus numită. 8
Lucrarea istorică al lui Șoimescu este dedicată Alteței Regale, Principele Ferdinad de
România.
În această perioadă cercetarea istorică a lui Ioan Șoimescu i-a atras atenția unui vestit istoric,
A.D. Xenopol, care a descoperit că la capitolul destinat domniei lui Mihai Viteazul, Șoimescu
a prelucrat date despre domnitor prezente în volumele lui Bălcescu.9 A.D. Xenopol face o
critică în Arhiva Societății Stiințifice și Literare din Iași de 34 de pagini asupra primelor
două volume ale lui Șoimescu, și arată cum a fost plagiat Bălcescu. Xenopol a pus ambele
texte în oglindă, pe două coloane, pentru a se observa asemănările 10. A analizat apoi ordinea
cuvintelor și a frazelor în pagină pentru a arăta că unele au fost intenționat inversate ori
înlocuinte cu sinonime.11 Iată ce spune A.D.Xenpol cu privire la acest text:,, Dl. Șoimescu
schimbă cuvintele, întoarce frazele, inversează ordinea cugetării marelui istoric și îmbracă
12
chiar vorbele lui în stilul în care este scrisă întrega lucrare”. În concluzie Xenopol afirmă
: ,, După ce l-am dovedit pe Dl. Șoimescu că lipsit cu totul de cunoștiința izvoarelor istoriei
Românilor, înlocuindu-le pe alocurea cu îndrăznețe închipuiri, și falsificări, , după ce am
constatat cât de slab și neiscusit mânuiește argumentarea științifică, îl mai aflăm la sfârșit
înșușindu-și fără teamă gândiri străine, pe care îmbrăcându-le în haina ce o poartă d –sa,
crede că nimeni nu are să le recunoască. “
Așa cum ar fi fost de asteptat, Ioan Șoimescu nu a avut nicio replică la criticile aduse de A.D.
Xenopol, și după acestă data nu a mai avut publicații.

6
Ibidem.
7
Dicționarul general al literaturii române, vol. VI- S/T, București, 2007, p. 575 apud Marius Bălan, Cultură
juridică..., p. 138.
8
Ioan Șoimescu, România, Rusia și Întreita Alianță, O pagină de istorie politică contimporană, București,
1889, p.389. apud, Marius Bălan, Cultură juridică...p. 138.
9
Ibidem, p. 149.
10
Ibidem, p. 141.
11
Ibidem, p. 141.
12
Ibidem, p. 141.
Totuși evenimentul petrecut a avut o însemnătate, pentru că oamenii de litere și cei de științe
juridice au început să aprofundeze această problemă a plagiatului. Astfel, în 1893 apare prima
lucrare românească de specialitate asupra drepturilor de proprietate intelctuală. 13
Așadar, putem observa că importanța pe care a avut-o tema plagiatului își are originile încă
de la sfârșitul secolului al XIX-lea în spațiul românesc și că încă de atunci acesta a fost
identificat drept o încălcare a unor drepturi intelectuale care vor ajunge protejate mai târziu.

Surse:

Bălan Marius, Leanca Gabriel, Cultură juridică, stat și relații internaționale în epoca modernă, Iași,
Ed. Universității Alexandru Ioan Cuza, 2016.
,,Buletinul Legilor Principatelor Unite Române”. Edițiune Oficială, nr. 8, 1862, p. 109-119,
Capitolul I, Partea I, Despre proprietatea literară.
Dicționarul general al literaturii române, vol. VI- S/T, București, 2007.
Geogescu I.L. , Hamangiu C., în Revista de Drept Comercial, serie nouă, anul V, nr. 5, București,
1995.
Ministerul Cercetării și Inovării, Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice , Dezvoltării
Tehnologice și Inovării, Ghid pentru identificarea plagiatului în lucrările științifice, București,
noiembrie 2017.
Șoimescu Ioan, România, Rusia și Întreita Alianță, O pagină de istorie politică contimporană,
București, 1889.

Surse web:
https://dexonline.ro/definitie/plagiat, accesat la data de 20.01.2019.

13
I.L.Geogescu, C. Hamangiu, în Revista de Drept Comercial, serie nouă, anul V, nr. 5, București, 1995, p.
164. apud Marius Bălan, Cultură juridică...p. 143.