Sunteți pe pagina 1din 5

Regimul comunist în perioada lui Stalin

Pe ruinele fostului Imperiu Țarist apăruse deja în octombrie 1917, ca


urmare a Revoluției Bolșevice, primul regim comunist din secolul al-XX-lea.
Regimul totalitar apărut aici a trecut granițele Uniunii Sovietice, ajungând în
numeroase țări din Europa și Asia.

Odată cu victoria obținută de către Uniunea Sovietică în cel de Al Doilea


Război Mondial, armatele acesteia au ocupat cea mai mare parte a Europei
centrale și de răsărit iar între anii 1944-1948 prin forța armata și prin lovituri de
stat au fost instalate regimuri comuniste în Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia,
România, Ungaria și estul Germaniei. Duoă anul 1944 cominiștii au preluat
puterea și în alte țări precum: Iugoslavia, Albania, China,Coreea de Nord,
Vietnam, Cuba.

Astfel, Europa a ajuns divizată, estul Europei a fost cuprins de comunism și de


practicile totalitare a acestui regim, în timp ce țările din vestul Europei, încercau
pe cale democratică să împiedice răspândirea comunismului.

Iosif Vissarionovici Stalin a participat la Revoluția Bolșevică din octombrie


1917, iar după moartea conducătorului rus, Lenin, devine în 1922 secretar
general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. Stalin a rămas la putere pe
tot parcursul celui de Al Doilea Război Mondial și la finalul acestuia, până la
moartea sa din martie 1953.

Trăsăturile regimului

Industrializarea forțată a fost una din trăsăturile regimului stalinist, fiind


hotărâtă și susținută de către stat. Prin introducerea unui plan cincinal
(planificări anuale) regimul comunist dorea să își mărească economia, arătând
altor țări europene democratice, puterea Uniunii Sovietice. Industrializarea
presupunea constructia rapidă de fabrici care să producă tot ce le era necesar
cetățenilor.

Colectivizarea a fost o altă trăsătură a regimului comunist, care presupunea


cedarea obligatorie către stat a terenurilor agricole deținute de către proprietarii
de drept. Prin colectivizare, statul urma să formeze mari ferme agricole, mai
eficiente pentru economia țării.
Epurările din timpul lui Stalin au reprezentat o altă trăsătură a regimului
comunist prin care Stalin a dorit să își îndepărteze adversarii politici, care aveau
funcții importante în Partidul Comunist, pentru a-și consolida propria putere.
Astfel, în funcție de învinuirile aduse acuzaților, măsurile erau diverse: fie erau
trimiși în lagăre de muncă forțată ale Gulagului, fie erau executați. Gulagul
sovietic reprezintă rețeaua de lagăre și colonii de muncă forțată care au existat
în URSS pentru a-i pedepsi pe cei care s-au opus reimului comunist. La moartea
lui Stalin existau 146 de lagăre și 627 colonii de muncă.

Harta Gulagului Sovietic

În timpul lui Stalin s-au desfășurat numeroase deportări, în timpul cărora peste
1,5 milioane de oameni au fost deportați în Siberia, din cauza ,,colaborării cu
germanii nazisti” în timpul celui de Al Doilea Război Mondial dar un al motiv a
mai fost rezistența împotriva regimului sovietic. Foarte multe grupuri etnice au
fost deportate printre care: polonezii, românii, moldovenii, tătarii, grecii,
armenii etc.

O altă trăsătură a regimului comunist a fost sistemul de represiune, care prin


poliția politică supraveghea populația și reprima manifestarea oricărei opoziții
fată de regimul comunist. Oamenii erau lipsiți de drepturile și libertățile
fundamentale, iar cei care intenționau să se opună politicii comuniste erau aspru
pedepsiți.

Nu în ultimul rând, educația era atent formată în scoli, licee și universități astfel
încât să corespundă ideilor comunismului. Prin cenzură, erau interzise toate
cărțile, filmele, ziarele etc care nu erau în acord cu regimul comunist.
Cu ajutorul propagandei, regimul comunist era impus societății ca fiind cel mai
bun regim politic existent și cel mai eficient. S-au creat astfel, numerose filme,
cărti prin care era prezentată ideologia comunistă oamenilor pentru ca aceștia să
devină simpatizanții comunismului.

Stalin a dezvoltat cultul personalității, el fiind supranumit ,,tătucul”. Prin cultul


personalității poporul ajungea să își venereze conducătorul : au fost realizate
statui expuse în orașe, fiecare sală de clasă din școală avea tabloul lui Stalin pe
perete, existau afise de propagandă ce îl înfățișau pe Stalin.
O altă trăsătură a regimului cominist a fost ateismul, adică convingerea că nu
există puteri supranaturale. Au fost distruse numeroase biserici și zeci de mii de
preoți, călugări și călugărițe au fost arestați.

Aria de răspândire

Winston Churchill, primul ministru al Regatului Unit a spus într-un discurs din
1946 : ,,..o cortină de fier s-a lăsat peste continentul european. În spatele acestei
linii se află toate capitalele vechilor state din Europa Centrală și Răsăriteană.
Varșovia, Berlin, Praga, Viena, Budapesta, Belgrad, București și Sofia, toate
aceste orașe faimoase și populațiile din jurul lor se află în ceea ce eu trebuie să
numesc sfera sovietică; și toate se află, într-o formă sau alta, nu numai sub
influența sovietică, ci și sub un control foarte strict de la Moscova și, în multe
cazuri, în creștere”.

Astfel, comunismul s-a extins din URSS în statele din estul și centrul Europei
dar și în Asia de sud-est ( China, Coreea, Vietnam).
Impactul asupra societății

Efectele regimului comunist au fost devastatoare. Pe lângă miile de deportări,


epurări, arestări și executări, populația a suferit o lipsă acută de libertate,
drepturi esențiale. Toate acestea au fost asistate de o permanentă frică, teroare,
lasată special pentru ca populația să nu se opună regimului comunist.

Regimul comunist a transformat toate domeniile știință, artă, cultură într-o


ideologie. Oamenii nu aveau voie să citească orice fel de cărti( ci doar acelea
permise de regim), nu aveau voie să călătoască în străinătate, nu aveau voie să
dețină o proprietate privată.

Oamenii erau nevoiți să își dedice munca lor țării și Partidului Comunist, iar
pentru asta erau obligați să manifeste recunoștiință conducătorului mult iubit,
lui Stalin.

În concluzie, regimul comunist a reprezentat o perioadă întunecată a istoriei


recente, iar astăzi el a fost înlocuit cu regimuri democratice în majoritatea
statelor foste comuniste, unde drepturile și libertățile sunt respectate.

Bibliografie:

Manual de Istorie, clasa a-XII-a ( Zoe Petre coordonator), București, Editura


Corint, 2008.

Manual de Istorie, clasa a-VII-a, Maria Ochescu, București, Editura Art


Klett,2020.

Manual de Istorie, clasa a-VII-a, Stan Stoica, București, Editura CD Press,


2019.

Surse web :

https://ro.wikipedia.org/wiki/Iosif_Vissarionovici_Stalin#Stalin_
%C8%99i_schimb%C4%83rile_din_societatea_sovietic%C4%83

S-ar putea să vă placă și