REGIMURI POLITICE DIN PERIOADA

INTERBELICA

Regimul comunist
• Comunismul s-a conturat în secolul al XIX-lea, Karl Marx fiind cel
care a pus bazele acestei ideologiei.
• Karl Marx și Friedrich Engels au scris „Manifestul Partidului
Comunist” care expune o nouă concepţie despre lume. 
• Începând cu 1917, Rusia a îmbrățișat regimul comunist,odata ce
Revoluţia din Rusia răstoarnă monarhia, iar după atacul neasteptat
din octombrie aparand un regim inspirat de Marxism –Leninism, o
ideologie potrivit căreia comportamentul individual trebuie
reeducat ca să nu mai fie indus de clasa din care face parte. Marx şi
Engles au popularizat termenul de comunism.  Aşa au apărut
lagărele de reeducare din Rusia lui Stalin, China şi alte state, în
care au murit milioane de oameni. 
• Revoluția Bolșevică a stat la baza instaurării comunismului.
Vladimir Lenin a reușit să înlăture regimul țarist și să transforme
Rusia în cel mai puteric stat comunist din Europa. După Revoluția
Bolșevică, Rusia a abandonat lupta alături de Antanta, ieșind din
Primul Război Mondial. Lenin a creat URSS, stat ce avea să
domine puternic perioada postbelică. În contextul celui de-al
Doilea Război Mondial, comunismul s-a extins în mai multe state
din lume.  Preluarea puterii de către Stalin a dus la crearea unei țări
unde crima împotriva adversarilor era literă de lege.
Răspândirea comunismului în lume
• După cel de-al Doilea Război Mondial și victoria URSS alături de
Națiunile Unite, Stalin a impus comunismul în mai multe state din
Europa: România, Albania, Cehoslovacia, Iugoslavia, Bulgaria,
 Ungaria, RDG, Polonia. Treptat, comunismul s-a instaurat și în alte
state din afara continentului european, precum China, Coreea de
Nord, Vietnam, Cuba, Laos. Stalin a reușit să impună regimul
comunist și să subjuge state din lume din punct de vedere economic
și politic. Acest aspect a dus la declanșarea Războiului Rece, adică
tensiuni între SUA și URSS, tocmai pe fondul acestei extinderi
puternice a comunismului. SUA a gândit diferite planuri de
ajutorare a mai multor state afectate de război, urmârind evitarea
răspândirii comunismului. În toate statele din blocul socialist
sovietic s-a preluat modelul URSS unde teroarea și represiunea
erau căi de organizarea a acestora.
• Vladimir Ilici Lenin a fost un fost revoluționar rus,întemeietorul
URSS, cel care a condus Partidul Bolșevic, a fost discipol al lui
Marx, primul Premier al Uniunii Sovietice şi fondatorul ideologiei
cunoscute sub numele de leninism. S-a născut la Simbirsk,într-o
familie de intelectuali. In 1888 intră într-un cerc marxist unde
studiaza lucrarile lui Marx si Engels.Contribuie la crearea
Partidului Muncitoresc Social Democrat Rus (1903).A teoretizat
practica în mai multe lucrări.Conducător al bolșevicilor in timpul
loviturii de stat din noiembrie 1917,a fost considerat „geniul
conducator al proletariatului mondial”.El a fost cel care a creat
primul stat bolşevic în lume. „Lenin” a fost unul dintre
pseudonimele sale. După moartea lui comuniştii au creat un
adevărat cult în jurul numelui său.
Lenin este figura centrală a extinderii comunismului la nivel
mondial şi a instaurării comunismului în Rusia. A fost cel care a
gândit Nouă Politică Economică, promovând noi principii de
organizare a vieţii în Rusia. De numele lui Lenin se leagă o vastă
carieră publicistică în general fiind formulate concepţii şi principii
care să stea la baza organizării statelor comuniste.Regimul bolşevic
condus de Lenin a scos Rusia din Primul Război Mondial și a
încheiat pace separată cu Puterile Centrale. Această pace era în
 defavoarea Rusiei deoarece pierdea cam o treime din suprafața sa
arabilă.
Iosif Vissarionovici Stalin(1879-1953)
• Iosif Vissarionovici Djugaşvil, supranumit „Stalin”, a fost
președintele Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste și o figură
centrală a lumii comuniste.
• Stalin a fost un bolşevic, propagandist al Partidului Comunist,
membru al Comitetului Central, redactor al ziarului Pravda. După
Revoluţia din Octombrie, este numit Comisar al Poporului pentru
Naţionalităţi, Comisar al Poporului pentru Inspecţia Muncitorească
şi Țărănească, membru al Comitetului Executiv Central Panrus și
secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist.
• Gruzin de origine,Stalin a devenit membru al PMSDR(bolșevic)
din 1912. În perioada războiului civil a făcut parte din Comitetul
militar revoluționar.A fost secretar general al CC al PCUS între
1922 si 1953.
• Stalin s-a înscris în Partidul Social Democrat al Muncii şi a sprijinit
organizarea rezistenţei împotriva ţarismului. A fost arestat pentru
organizarea unei greve, petrecând un an şi jumătate în închisoare.
Ulterior a fost deportat în Siberia. A evadat şi a continuat să
organizeze greve şi demonstraţii în Tiflis. În următorii ani, a fost
arestat de patru ori, reuşind de fiecare dată să evadeze.

Cultul personalitatii:
Cultul personalității lui Iosif Stalin a devenit un element important al culturii Uniunii Sovietice începând cu
1929, după o celebrare grandioasă a celei de-a 50-a aniversări a lui Stalin.

Cultul personalității tinde să prezinte liderul și statul ca fiind contopiți, devenind

imposibil să înțelegi viața unuia fără celălalt. De asemenea, ajută să justifice
conducerea dură dictatorială, iar propaganda îi face pe cetățeni să creadă că
acționează ca cei mai drepți conducători. În plus, cultul personalității mai urmărește
deseori să zădărnicească orice fel de opoziție din interiorul elitei conducătoare. 
În perioada de glorie a regimului sau, Stalin apărea ca fiind un conducător
omniprezent, destinat să conducă națiunea lui pe veci. Ordinele guvernamentale
cereau să se pună portretele lui în fiecare casă, în fiecare clădire publică, iar mulți
poeți și artiști erau instruiți să producă lucrări care să-l glorifice pe lider. Pentru a
justifica acest nivel al venerării, Stalin a încercat să se prezinte ca o persoana umilă
și modestă și caracteriza deseori cultul personalității și îl viza ca pe o manifestare
spontană a dragostei popoarului său. În particular, Stalin a folosit această scuză
pentru a justifica campania masivă a Partidului Comunist de redenumire a
diverselor locuri în onoarea sa.
Este de remarcat că termenul „cultul personalității” nu se referă în general la respectul față de decedați, (așa
precum sunt fondatorii națiunilor – de exemplu; faptul că Lenin a fost glorificat în Uniunea Sovietică nu
constituie un cult al personalității, deoarece acțiunile s-au petrecut după moartea sa), și nici nu se referă la lideri
onorifici, care nu au o putere reală.

PARTIDUL UNIC:

În viziunea sovietică, crearea condițiilor necesare realizării societății comuniste presupunea

distrugerea lumii burgheze si a tuturor valorilor pe care aceasta le promovase.Vectorul de putere
trebuia să fie partidul unic(comunist) si conducătorul suprem, care guvernau în numele unei
singure clase,proletariatul. Caracterul regimului politic era sugerat chiar de numele purtat de
regimul comunist în această etapă: dictatura proletariatului.
Partidul Comunist al  a fost numele folosit de succesorii facțiunii bolșevice a Partidului Social
Democrat al Muncitorilor din Rusia din 1952 până în 1991. Denumirea de Partid Comunist a fost
prezentă în numele partidului încă din 1918, atunci când bolșevicii au devenit Partidul Comunist al
Întregii Rusii (bolșevicii). 

Pentru cea mai mare parte a istoriei Rusiei Sovietice și a Uniunii Sovietice, Partidul Comunist a fost
nelipsit de la guvernare și a fost singurul partid politic tolerat de guvern și de forțele lui de securitate.

Partidul Comunist al Uniunii Sovietice

REGIMUL POLITIC
Caracterul regimului politic era sugerat chiar de numele purtat de regimul comunist
în această etapă: dictatura proletariatului. Pentru aceasta ,statul trebuia să preia
întreaga putere, atât in plan politic,cât și în cel economic. Strategia economică
includea desființarea oricărei forme de proprietate privată în favoarea celei
colective în industrie,precum în agricultură sau în sectorul bancar si industrializarea
forțată. Modelul social propus era muncitorul industrial. Protestul țărănimii în fața
procesului de colectivizare a agriculturii a fost dur reprimat ca formă de rezistență a
unei lumi arhaice si individualiste. Rezistenței de orice fel trebuia să i se opuna
lupta de clasă,care pe plan extern îmbrăca forma internaționalismului proletar.
Muncitorii de pretutindeni erau încurajați să lupte împotriva statului capitalist și a
tuturor inamicilor poporului.

INGRĂDIREA DREPTURILOR ȘI LIBERTĂȚILOR CETĂȚENEȘTI

Regimul comunist a stat de la începuturi sub auspiciile violenţei şi a reprimării
oricărei forme de libertate. Indiferent de justificările practice, naşterea statului
sovietic nu a adus cu sine nici extinderea, nici „saltul calitativ” al democraţiei.
Din contra, decretul care reduce libertatea presei, decretul de interzicere a
grevei, refuzul bolșevicilor de a-i admite în Consiliul Comisarilor Poporului pe
comuniștii de stânga şi alte partide de aceeași orientare, dizolvarea Adunării
Constituante, crearea şi organizarea Direcţiei Politice de Stat (CEKA), crearea
armatei permanente, proclamarea oficială a „terorii roşii”, subordonarea
sindicatelor, birocratizarea sovietelor, interzicerea pluripatidismului,
interzicerea fracţiunilor, instaurarea Partidului Unic – PCUS, şi justificarea
recurgerii la dictatura personală, anunţau din start o deviere sensibilă de la
postulatele enunţate.
In balanta sistemului comunist se pot nota impresionante realizari
economice. Toti cetatenii acestor tari au acces la educatia
elementara, la serviciile sanitare si la alimentatia de baza, inclusiv
cetatenii din regiunile mai putin dezvoltate. Unele domenii ale
cunoasterii si tehnologiei avanseaza notabil. In schimb in altele, cum
ar fi informatica, regresul este evident. Marile probleme care apar
sunt de natura sociala. Lipsa stimulilor economici se resimte in
productivitatea muncii. Solutia teoretica consta in crearea unui "om
nou" la care disparea egoismul si care lucra pentru motive de
solidaritate. In realitate, puterea trebuie sa exercite un control
puternic si foarte represiv  pentru a mentine functionarea sistemului.
Libertatile individuale dispar complet. Zidul Berlinului, construit
pentru a evita ca cetatenii sa fuga de sistem, se transforma intr-un
simbol evident al esecului social.

Modalitati de utilizare ale propagandei:

Introducerea termenului de propaganda în cadrul mișcării

muncitorești a cunoscut opoziția vehementă a autoruluii
ideologiei comuniste Karl Marx,care susținea idea de a explica
științific clasei muncitoare poziția acestuia în legăturile istorice
ale capitalismului timpuriu.Totuși,termenul de “propagandă” a
fost adaptat pentru prima oară mișcării muncitorești,atribuindu-
se o importanță considerabilă pentru practica politica a mișcării
socialiste si comuniste.
Venirea bolșevicilor la putere a fost urmată imediat de luarea
unor măsuri care urmăreau crearea unei noi ordinii sociale. Prin
acestea se dorea transformarea gândirii unei populații care în
mare parte provenea din mediul rural (circa 170 de milioane) și
din care mulți oameni trăiau in condiții de sărăcie extremă si
erau analfabeți.Planurile conducătorilor sovietici au început a fi
puse in practică prin înființarea unei rețele imense de
propaganda ce difuza programele politice si realizau o educație
practică.În acest scop,Lenin a mobilizat toate formele de
comunicare disponibile:presa,instituțiile de învățământ si
artele.De asemenea,știința ca parte a sistemului intensiv de
propagandă internă era destinată să joace rolul central în crearea
unui stat comunist.Obiectivul principal al tuturor activităților de
propagandă a fost ca Partidul Comunist să fie identificat ca
izvorul tuturor lucrurilor intelepte.Sub conducerea lui
Stalin,propaganda a început să se concentreze asupra disciplinei
politice și a planurilor cincinale ce aveau programe ambițioase
pentru colectivizarea agriculturii si înființarea industriei grele. 10
milioane de oameni au murit in timpul colectivizării forțate.
Activitatea de propagandă din anii 1930 s-a axat pe participarea
socială, politică si chiar financiară a populației care a fost
îndemnată în mod constant să cumpere obligațiuni de stat,care
generau,în fapt,dobănzi reduse.Abonarea la aceste oferte de
împrumut a devenit un indice de loialitate.

Actiunile organismelor de represiune si control ale societatii/ politia politica:

Înființată în 1917 (Narodnîi komissariat vnutrennih del )ca NKVD al Republicii
Sovietice Federativă Socialistă Rusă ,agenția a fost inițial însărcinată cu efectuarea
de lucruri normale de poliție și supravegherea închisorilor din țară și a lagărelor de
muncă. A fost desființată în 1930, funcțiile sale fiind dispersate printre alte agenții,
numai pentru a fi restabilite ca un minister al uniunii în 1934.
Funcțiile OGPU (organizația de poliție secretă) au fost transferate la NKVD în
1934, oferindu-i un monopol asupra activităților de aplicare a legii care au durat
până la sfârșitul celui de-al doilea război mondial. În această perioadă, NKVD a
inclus atât activități obișnuite de ordine publică, cât și activități de poliție
secretă. NKVD este cunoscut pentru rolul său în represiunea politică și în
realizarea Marii Epurări sub Iosif Vissarionovici Stalin. Duba de gazare a fost
folosită pentru a executa persoane fără proces în timpul Marii Epurări. Marea
Epurare  este numele dat campaniilor de represiune din Uniunea Sovietică de la
sfârșitul celui de-al patrulea deceniu al secolului XX, care a inclus
și epurarea partidului comunist.Termenul de represiune a fost în mod oficial folosit
pentru a indica urmărirea oamenilor recunoscuți drept dușmani ai poporului și
contrarevoluționari. Epurarea a fost motivată de dorința conducerii Partidului
Comunist de a elimina elementele disidente. Adeseori, epurarea a fost considerată
drept tactica lui Stalin pentru consolidarea propriei puteri.
REGIMUL NAȚIONAL-SOCIALIST/NAZIST
Partidul Muncit oresc Național-Socialist German (NSDAP) a fost un partid politic german de
extremă dreaptă fondat în 1920 după înfrângerea Germaniei în Primul Război Mondial. Acesta a
fost condus de Adolf Hitler din 1921 până în 1945.

Cunoscută și sub denumirea de Nazism,ideologia care l-a propulsat pe Adolf Hitler spre putere era
antidemocratică, antiliberală si anticomunistă în același timp. Valoarea sa fundamnetală,
conceptul în jurul căruia gravita întreaga rațiune de a fi era rasa superioară.

Pentru naziști ,poporul german se identifica cu o astfel de rasă superioară, cea ariană.

Partidul a promis că va apăra valorile culturale germane împotriva influențelor

evreiești-cosmopolite, că va anula prevederile dure ale Tratatului de la Versailles care
demilitariza și impunea uriașe poveri economice Germaniei după Primul Război
Mondial, că va proteja Germania împotriva presupusei amenințări a comunismului și
că va reda Germaniei măreția sa de dinaintea Primului Război Mondial pe scena
internațională.

ADOLF HITLER
Adolf Hitler a fost liderul (Führerul), sau dictatorul necontestat, al
Germaniei din 1933, când a ajuns la putere, până la 30 aprilie 1945,
când s-a sinucis în buncărul său din Berlin.
Născut în Austria în 1889,este cucerit de teoriile pangermaniste si
antisemite. Bun orator,devine lider al Partidului Național Socialist la
începutul anilor 1920 . În 1925 scrie Mein Kampf(Lupta mea),ideologia sa
de bază fiind definită in carte, aceasta cuprinzând principiile național-
socialismului german, pe care a început să o scrie în închisoare, după
eșecul Beer Hall Putsch (Puciul de la berărie) din noiembrie 1923. În
1933 devine Cancelar, iar un an mai târziu,singurul conducător al
Germaniei. Politica sa internă și externă constituie o cauză directă a
celui de-al doilea război mondial.
Un orator carismatic, Hitler a susținut naționalismul radical și puncte
de vedere virulent antisemite, bazate în mare parte pe falsul concept că
evreii erau responsabili de înfrângerea Germaniei în Primul Război
Mondial și că măreția Germaniei putea fi restabilită prin eliminarea
evreilor și a altor rase inferioare, precum și a adversarilor politici ai
nazismului și a altor elemente nedorite din societate.

CULTUL PERSONALITATII

Frica și teama de execuție au reprezentat doar câteva dintre ororile

secolului trecut,alături de imposibilitatea exprimării libere. Cultul
personalității,element al propagandei specific regimului totalitar
asigura impunereaconducătorului sub model divin,adorat și respectat de
către întreg poporul,venerarea excesivă, constratul dintre faptele
prezentate si realitate fiinf dureros de dificil de acceptat si de respectat.
Astfel,restrăngerea libertății de exprimare,limitarea unui drept
fundamental din perspectiva democratica,a reprezentat un fapt „banal”
în secolul XX,obișnuit, al cărui scop propagandistic s-a redus la
controlul individului si a societății, la manipulare în masă și la
înlăturarea treptată a capacității de formare a opiniei.
De cele mai multe ori ,cultul personalitații atingea proporții si
intensități exagerate,promovând bunătatea, grandoarea conducătorului,
alături de o situație politică utopică, drepturi respectate si prosperitate.
Nu era un mister faptul că nimic din cele prezentate nu coincidea cu
realitatea,însă riscul pedepsei, al persecuției, era elementul ce asigura
acceptarea și supunerea.

PARTIDUL UNIC
Un stat german puteric era, în viziunea lui Hitler , singurul care putea
spăla umilința la care au fost supuși germanii la Versailles. Acest stat
trebuia să reunească întreaga populație având sânge germanic,
oferindu-i astfel spațiul vital de care avea nevoie. Întregul proces
trebuia să se desfășoare sub conducerea unică a unui Führer, nimeni
altul decât Adolf Hitler.
NSDAP sau Partidul Nazist a fost un partid german care a existat între
anii 1919 și 1945. Până în anul 1920 a fost numit Deutsche
Arbeiterpartei, Partidul Muncitoresc German. În perioada 1933–1945
NSDAP-ul a fost unicul partid politic din Germania nazistă.
Sloganul care definea cel mai bine ideologia nazistă era: „Un popor, un
Stat, un Conducător”.

PROPAGANDA
     În urma preluării puterii naziste în 1933, Hitler a înființat Ministerul iluminării publice și al
propagandei din Reich, condus de Joseph Goebbels. Scopul Ministerului a fost să asigure comunicarea cu
succes a mesajului nazist prin artă, muzică, teatru, filme, cărți, radio, materiale educaționale și presă, inca
din scoli, cand copiilor li se spunea sa isi iubeasca conducatorul precum mama si tatal.

Un cuplu german citește un afișaj în aer liber al ziarului antisemitist "Der Stürmer" ( Germania, 1935).

Politica economică internă era focalizată pe trei obiective principale:

 eliminarea șomajului
 eliminarea inflației devastatoare
 extinderea producției de bunuri de larg consum pentru a îmbunătăți standardul (nivelul)
de viață al claselor de mijloc și jos.

Naziștii și-au atins scopurile prin persecutarea și uciderea celor considerați impuri,principalele ținte
fiind evreii si romii.
Prin legile de la Nürnberg din 1935, evreilor germani li s-a anulat cetățenia germană și li s-a interzis
să mai ocupe funcții în instituțiile statului. Cei mai mulți evrei germani angajați și-au pierdut slujbele,
locurile lor de muncă fiind luate de șomerii considerați corespunzători din punct de vedere etnic-
rasial („arieni”). La 9 noiembrie 1938 naziștii s-au dedat la un pogrom împotriva evreilor, acțiunea
organizată pe plan național fiind denumită Kristallnacht (noaptea de cristal). S-a folosit acest nume
deoarece numeroasele geamuri și vitrine sparte făceau ca străzile să pară acoperite cu cristal.

Naziștii au inițiat și alte programe de exterminare a membrilor „slabi” sau „nepotriviți” din populația
germană. Este vorba de programul de eutanasie T-4, în timpul desfășurării căruia au fost uciși zeci
de mii de germani handicapați și bolnavi incurabili. Această măsură criminală a fost luată în cadrul
eforturilor de „menținere a purității rasei superioare germane” (Herrenvolk), după cum
spuneau propagandiștii naziști. Tehnicile de asasinare în masă experimentate în timpul acestei
perioade au fost aplicate, mai târziu, și în lagărele de exterminare, culminând în ferocitate și
brutalitate la holocaust și alte crime împotriva umanității. Tot ca urmare a legilor din 1933, peste
400.000 de persoane considerate ca având defecte genetice, o gamă care acoperea bolile începând
de la cele mintale și până la alcoolism, au fost supuse sterilizării obligatorii.

Drapelul nazist de război

BIBLIOGRAFIE