Sunteți pe pagina 1din 6

Liga Natiunilor

-proiect idealist-

Liga Natiunilor a fost o organizatie internationala fondata in urma in Conferinta de Pace din 25 ianuarie 1919. Acordul Ligii Natiunilor a fost intocmit de o comisie speciala si Liga a fost infiintata prin Prima parte a Tratatului de la Versailles semnat la 28 iunie 1919. Initial, intelegerea a fost semnata de 44 de state (dintre care 31 de state care au luat parte la Primul Razboi Mondial de partea Triplei Aliante). In ciuda eforturilor lui Wilson de a infiinta si poromova Liga, Statele Unite ale Americii nu au ratificat intelegerea si au refuzat sa se alature Ligii Natiunilor datorita opozitiei Senatului american. Scopurile Ligii Natiunilor au fost dezarmarea, prevenirea razboiului printr-o securitate colectiva, rezolvarea disputelor dintre natiuni prin negociere, diplomatia si imbunatatirea prosperitatii mondiale. Filozofia diplomatica a Ligii a reprezentat un schimb fundamental al directiei urmate timp de 100 de ani. Liga a fost lipsita de propria forta militara, deci a fost dependenta de Marile Puteri pentru a ii intari deciziile, a ii pune in practica sanctiunile economice sau pentru a ii oferi puterea militara atunci cand ar fi nevoie. Prima intalnire a Ligii s-a tinut la Londra in data de 10 ianuarie 1920. Prima decizie adoptata a fost cea de a ratifica Tratatul de la Versailles, punand astfel capat Primului Razboi Mondial. Pe 1 noiembrie 1920, cartierul general s-a mutat la Geneva, unde a avut loc si prima adunare generala a Ligii la data de 15 noiembrie 1920 cu participarea a 41 de reprezentanti ai statelor membre. Structura Ligii Natiunilor Liga Natiunilor era formata din trei institutii principale: Secretariatul (constituit la Geneva si condus de Secretarul General), Consiliul si Adunarea. De asemenea, Liga detinea si numeroase Agentii si Comisii. Autorizarea oricarei actiuni trebuia sa fie facuta prin votul unanim al Consiliului si prin votul majoritatii membrilor Adunarii. 1.Secretariatul Ligii Natiunilor Personalul Secretariatului avea indatorirea de a pregati agenda Consiliului si a Adunarii si de a publica raporturile intalnirilor si a altor probleme de rutina, functionand ca un serviciu civil pentru Liga. Secretari Generali: - Sir James Eric Drumond (Marea Britanie) 1920 - 1933 - Joseph Avenol (Franta) 1933 - 1940 Sean Lester (Irlanda) 1940 - 1946 2.Adunarea Ligii Natiunilor isi tinea sedintele o data pe an in septembrie. Presedinti ai Adunarii Generale: - Paul Hymans (Belgia) 1920 - 1921, 1932 - 1933 - Herman Adriaan van Karnebeek (Olanda) 1921 - 1922 - Agustin Edwards (Chile) 1922 - 1923 - Cosme de la Torriente y Peraza (Cuba) 1923 - 1924 - Giuseppe Motta (Elvetia) 1924 - 1925 - Raoul Dandurand (Canada) 1925 - 1926 - Afonso Augusto da Costa (Portugalia) 1926 - 1926 Mom ilo Nin i (Iugoslavia) 1926 - 1927 - Alberto Guani (Uruguay) 1927 - 1928 - Herluf Zahle (Danemarca) 1928 - 1929 - Jose Gustavo Guerrero (El Salvador) 1929 - 1930 - Nicolae Titulescu (Romania) 1930 - 1933 - Charles Theodore Te Water (Africa de Sud) 1933 - 1934 Richard Johannes Sandler (Suedia) 1934 - Francisco Castillo Najera (Mexic) 1934 - 1935 Edvard Benes (Cehoslovacia) 1935 - 1936 - Carlos Saavedra Lamas (Argentina) 1936 - 1937

- Tevfik Rustu Aras (Turcia) 1937 - Sir Muhammad Shah Aga Khan (British Raj) 1937 1938 - Eamon de Valera (Irlanda) 1938 - 1939 - Carl Joachim Hambro (Norvegia) 1939 1946 3.Consiliul Ligii Natiunilor avea autoritatea de a trata orice problema legata de pacea mondiala si se intalnea de 5 ori pe an si in sedinte extraordinare la cerere. In total, Consiliul s-a reunit in 107 sedinte publice intre anii 1920 si 1939. Acesta a inceput cu 4 membrii nepermanenti care erau alesi de Adunare pentru un mandat de 3 ani. Primii membrii nepermanenti au fost Belgia, Brazilia, Spania si Grecia. Statele Unite ale Americii trebuiau sa fie al cincilea membru permanent, dar scena politica era dominata de Partidul Republican dupa alegerile din 1918, care a votat in 19 martie 1920 impotriva ratificarii Tratatului de la Versailles, fapt care a impins SUA inapoi la o politica izolatoare. Alcatuirea initiala a Consiliului s-a schimbat substantial de numeroase ori. Numarul membrilor nepermanenti a fost schimbat la 6 pe data de 22 septembrie 1922, apoi la 9 pe 8 septembrie 1926. Germania s-a alaturat Ligii si a devenit al cincilea membru permanent, Consiliul ajungand la 15 membrii. Cand Germania si Japonia au parasit Liga Natiunilor, numarul membrilor nepermanenti a crescut la 11. 4.Alte institutii ale Ligii Natiunilor Liga Natiunilor supraveghea Curtea Internationala de Justitie si alte agentii si comisii infiintate pentru a rezolva problemele internationale presante. Printre acestea se numara si: - Comisia pentru Dezarmare: al carei tratat de dezarmare a fost semnat de Franta, Italia, Japonia si Marea Britanie - Comitetul pentru Sanatate: specializat pe boli precum lepra, malaria, febra si pe exterminarea tantarilor - Organizatia Internationala a Muncii: a convins mai multe tari sa adopte un program de munca de 8 ore si 48 de ore saptamanal. A militat pentru eliberarea copiilor exploatati, pentru a oferi femeilor mai multe drepturi la locul de munca si pentru a obliga proprietarii de vapoare sa isi asume responsabilitatea pentru accidentele de munca produse pe vasele sale. Consiliul Permanent Central al Opiului: Consiliul a fost format pentru a supraveghea sistemul de control statistic intrus in cadrul a celei de-a doua Conventie Internationala a Opiului vizand productia si comertul cu opiu si derivatele sale.Consiliul a stabilit si un sistem de certificate de import si eliberare de autorizatii de export pentru comertul legal international de narcotice. - Comisia pentru Refugiati: a supravegheat repatrierea si, la nevoie, restabilirea a 400.000 de refugiati si prizonieri de razboi, majoritatea veniti din Rusia la sfarsitul Primului Razboi Mondial. A stabilit tabere in Turcia in 1922 pentru a rezolva crizele refugiatilor din aceasta tara si pentru a preveni bolile si foametea. De asemenea, a implementat pasaportul Nansen, un mod de identificare al persoanelor fara cetatenie. - Comisia pentru Sclavie: a luptat pentru eradicarea sclaviei si a traficului de sclavi din intreaga lume. - Comitetul pentru Studierea Statutului Legal al Femeii: a luat fiinta in aprilie 1938 pentru a cerceta pozitia femeii in lume. Din pacate, a fost dizolvat la inceputul anului 1939. Aplicarea n practica a solutiilor alternative la Liga Natiunilor, cristalizate n dezbaterea teoretica din anii imediat urmatori primului razboi mondial, a fost obiectivul att al unor organizatii si miscari non-guvernamentale, ct si al unor initiative politice la nivel oficial. Miscarile non-guvernamentale au avut obiectivul mobilizarii opiniei publice europene, a elitei intelectuale si politice, pentru a crea o stare de spirit favorabila unificarii europene n spirit federal si pentru a exercita presiuni asupra guvernelor n vederea efectuarii unor pasi practici n directia integrarii continentului pe plan economic, politic si spiritual. Dintre aceste initiative, cea mai influenta s-a dovedit, n anii20 cu deosebire, miscarea pan-

europeana condusa de contele austriac Richard Coudenhove-Kalerhi. Nascut n 1894 ntr-o familie de o puternica traditie cosmopolita, originara din Brabant, care s-a mutat n secolul XVIII n Austria, nrudindu-se prin alianta cu familia cretana Kalergi si cu legaturi matrimoniale extinse n rndul nobilimii norvegiene, ruse, britanice, germane, poloneze, franceze, Richard Coudenhove-Kalergi era fiul ambasadorului austriac la Tokio, cu o mama japoneza. n cursul copilariei petrecute n Boemia, a primit o educatie austriaca, crestina, europeana si cosmopolita, inculcndu-I-se durabil spiritul de toleranta si de respingere a oricarui nationalism, ideea nrudirii, destinului comun, a unitatii si identitatii tuturor popoarelor europene, dincolo de specificul fiecaruia, ca si o perspectiva globala asupra lumii. n urma studiilor efectuate la Institutul Trezianum si la Universitatea din Viena, n 1917 obtine doctoratul n filosofie. Evenimentele razboiului si ale revolutiei ruse din 1917 i ndreapta interesul spre politica, considernd conflagratia mondiala o crima si nebunie, condamnnd cu asprime nationalismul fanatic, exprimndu-si temerile pentru amenintarea ruseasca si identificnd cauza Antantei cu cea a democratiei. El a primit cu entuziasm programul wilsonian de reorganizare postbelica a lumii, n conditiile haosului economic, al mizeriei sociale si instabilitatii politice generate de prabusirea marilor imperii. Adera la formula unor reforme treptate n plan social si economic, ntr-un cadru politic liberaldemocratic, si respinge bolsevismul rusesc ca un atac la libertatea individuala, conceputa ca valoare suprema. Rezultatul tratatelor de pace si esecul solutiilor wilsoniene l determina sa adopte o pozitie deosebit de critica la adresa noilor realitati politice ale continentului. Europa divizata, rezultata n urma lor, creeaza un haos periculos al nationalismelor vindicative. Tratamentul umilitor aplicat Germaniei, ca si nationalismul statelor succesoare marilor imperii, constituie germeni ale unor viitoare conflicte generatoare de razboi. Liga Natiunilor este incapabila sa controleze aceasta situatie anarhica, n care se confrunta adeptii tratatelor de pace si revizionistii, nationalismele n concurenta, minoritatile si majoritatea, diversele orientari economice protectioniste. Se conturteaza astfel cu claritate, n viziunea sa, pericolul colapsului economic, al razboiului european si al ascensiunii bolsevismului, iar unicul remediu poate fi doar o unificare federala a continentului, n cadrele Statelor Unite ale Europei.

Pe baza studiului efectuat, n anii 1920-1922, asupra proiectelor, experimentelor si modelelor federaliste anterioare, el contureaza imaginea unei ere a primatului valorilor internationale n fata celor nationale, a unei faze de tranzitie a istoriei mondiale de la federatii continentale la cele intercontinentale, Europa aflndu-se ntre continente gigant, cu resurse unificate, si salvarea ei constnd ntr-o armonizare si unire a intereselor celor 30 de state care o compun, integrndu-se ntr-un sistem mondial aflat sub egida Ligii Natiunilor. Pentru apropierea de acest

obiectiv, el postuleaza o campanie majora de educatie si propaganda n spiritul identitatii si solidaritatii general-europene, printr-o organizatie si miscare paneuropeana, menita a forma o opinie publica favorabila proiectului si a influenta n mod decisiv initiativele politice guvernamentale care sa-l puna n practica.

Programul miscarii pan-europene este formulat n cartea Pan-Europa, publicata la Viena n octombrie 1923. Acest manifest politic mbina viziunea globala cu un diagnostic exact al situatiei concrete a Europei. Esenta, n conceptia sa, este decaderea Europei datorita sistemului politic nvechit, al accentului pus pus pe conflictele ntre clase n locul relatiilor interstatale, a mbinarii slabiciunilor interne cu vulnerabilitatea n plan extern, ca urmare a ascensiunii marilor puteri extraeuropene. Marea Britanie, Rusia Sovietica, Japonia, Statele Unite, care snt fie federatii, fie imperii, cu resursele unificate, creeaza un cmp de forte planetar, n timp ce Europa se marginalizeaza datorita atomizarii n state independente, iar continentele rivale se integreaza tot mai mult. n conditiile dezvoltarii economice moderne, a globalizarii transporturilor si comunicatiilor, statele nationale devin un cadru strmt si generator de conflicte, pe cnd unificarea continentului ar asigura pacea si stabilitatea, rezolvarea problemelor litigioase interne si transformarea Europei ntr-o importanta putere mondiala, cu pastrarea primatului sau cultural. Acest obiectiv poate fi realizat pe doua cai: prin forta, respectiv cucerirea ruseasca si generalizarea continentala a modelului revolutiei bolsevice, fie prin unificarea federala voluntara a statelor europene.

Granitele Europei unificate, ale Pan- Europei, trebuiesc trasate tinnd seama de factorii politici si culturali. Ea va cuprinde, ntr-o prima faza, doar tarile continantale, cu exlcuderea Angliei, ale carei interese snt preponderent extraeuropene. Anglia nsa va trebui atrasa sa sprijine uniunea pan-europeana dinafara ei, ramnndu-i totodata deschisa posibilitatea aderarii viitoare. Pincipalul adversar al Europei unite va fi Rusia Sovietica, datorita sistemului sau politic nedemocratic si tendintelor de a-si exporta acest model. Pericolul rusesc va puta fi oprit prin forte unite, doar prin realizarea Pan- Europei naintea refacerii economice si militare a colosului rasaritean, n caz contrar o Rusie refacuta dobndind inevitabil hegemonia asupra Europei divizate. Este necesar, deci, n prima faza, un pact de garantare a securitatii statelor nvecinate cu Rusia, apoi un tratat de arbitraj obligatoriu ntre toate statele europene, care sa mpiedice o interventie posibila a Rusiei n conflictele intereuropene. Sa se dezvolte relatii economice pasnice ntre uniunea pan-europeana si Rusia, iar n viitor sa se urmareasca atragerea acesteia ntr-un program de dezarmare generala, pe baza convingerii ei treptate asupra ineficientei si inutilitatii razboiului contra Europei unite.

n ceea ce priveste relatiile cu America, doar integrarea economica si unificarea federala, mbinate cu cooperarea cu Rusia n plan economic si cu dezarmarea generala, vor putea mpiedica "cumpararea" Europei de catre americani, invazia marfurilor americane pe continent. Daca Europa va ramne divizata, va pierde pozitiile sale pe plan mondial n fata concurentei americane si a posibilei industrializari sovietice si chineze. Liga Natiunilor se ntemeiaza pe principii de organizare eronate, sustine contele austriac. Drepturile similare acordate tuturor statelor, indiferent de marimea si ponderea lor, caracterul incomplet prin excluderea Rusiei si Germaniei, interferenta statelor extraeuropene n problemele specifice continentului european, condamna organizatia la ineficienta si esec. n conceptia sa, Liga Natiunilor va trebui restructurata ca o uniune de federatii regionale si continentale, care sa se ocupe doar de problemele globale, intercontinentale, PanEuropa devenind o federatie autonoma n cadrele unei astfel de organizari unitare a lumii, care sa garanteze pacea mondiala. Pentru rezolvarea problemelor interne ale continentului, sa se elimine, n primul rnd, pericolul unui razboi intereuropean, din care ar profita doar Rusia. Mijloacele n acest sens ar fi federalizarea, arbitrajul obligatoriu si garantiile generale de securitate acordate tuturor statelor. n plan economic, sa se refaca cu forte unite regiunile distruse de razboi, sa se renunte la unele stribute ale suveranitatii nationale n domeniul politicii economice, realizndu-se o uniune vamala continentala. Unificarea economica a continentului sa preceada cea politica si sa se nfaptuiasca treptat, prin integrarea unor entitati regionale. O alta premiza importanta a unitatii continentului este combaterea si eliminarea nationalismului, promovndu-se, prin educatie, ideea unitatii Europei n diversitatea culturilor sale nationale, care snt ntretesute n cadrele culturii europene unice. Natiunile nu pot fi despartite prin frontiere si acestea trebuiesc golite de nsemnatatea lor economica, strategica, spirituala, ceea ce va duce la disparitia treptata a urii ntre natiuni si state. Cea mai grava problema politica a Europei -rivalitatea francogermana sa se rezolve prin conciliere, Germania devenind principala bariera n calea expansiunii rusesti spre Occident. Alternativa nu poate fi dect alianta germano-rusa contra Frantei si un nou razboi european. Realizarea practica a obiectivelor Pan-Europei urmeaza a avaea loc n mai multe etape. ntr-o prima faza, sa se convoace o Conferinta pan-europeana, n care sa se nffinteze comitete de organizare a Curtii de arbitraj, a Curtii de garantii, sa se dezbata problemele dezarmarii, ale unificarii comunicatiilor, vamilor, monedelor, protectia minoritatilor, reglementarea datoriilor si reparatiilor de razboi. Sa se decida periodicitatea acestor ntruniri n viitor si sa se nfiinteze un birou paneuropean, ca organ central al miscarii de unificare europeana. n faza urmatoare,

sa se ncheie tratate de arbitraj obligatoriu si un pact de securitate ntre toate statele europene democratice, o uniune vamala pan-europeana, abolindu-se barierele vamale existente, ncepnd cu statele succesoare ale Monarhiei AustroUngare, creindu-se uniuni monetare si vamale regionale. n sfrsit, sa se elaboreze si sa se adopte o Constitutie pan-europeana, cu un parlament bicameral al continentului, o camera fiind cea a popoarelor, cu 3oo de deputati, si cealalta a statelor, reprezentnd cele 26 de state continentale. Sa se generalizeze limba engleza, introdusa ca limba obligatorie n scolile primare si secundare. Premiza ndeplinirii acestui program este extinderea spiritului solidaritatii europene printr-o miscare de masa, care sa angreneze reprezentanti ai tuturor fortelor politice democratice, de la socialisti la catolici si liberali, generatia tnara, femei, intelectuali, toate clasele si paturile sociele, pentru combaterea nationalismului si sovinismului, a militarismului, a protectionbismului economic, a bolsevismului, si pentru a determina factorii guvernamentali ai tarilor continentului sa nlocuiasca viziunea politica a confruntarii cu cea a unificarii si federalizarii europene, ca o garantie a pacii, stabilitatii si a salvgardarii rolului mondial al Europei.