Sunteți pe pagina 1din 2

PROBLEMA TIMPULUI

Ne putem intreba nu numai ce există, de ce există ceea ce există, ci si cum există. Din
această ultimă perspectivă, ne vom referi la dimensiuni si trăsături ale existentei, cum sunt
spatiul, timpul, ordinea, determinarea.
Spatiul si timpul au fost considerate drept determinatii fundamentale, modalităti ale
existentei, in general, si ale fiecărui lucru. Despre ceva se poate spune că există in mod real
numai in masura in care ocupă un loc in spatiu, intr-un moment determinat.
In sens larg, spatiul este inteles prin categoriile coexistentei (stanga - dreapta, in fată - in
spate, sus - jos), iar timpul prin categoriile succesiunii (inainte - după) sau duratei (mai mult - mai
putin). Spatiul este o inlăntuire de "locuri", iar timpul o succesiune de momente.
Cu referire la spatiu si timp, se poate vorbi despre un tip mai important de problematizare,
si acela este: DACA sunt
a) obiective (independente de experienta noastră, de modul nostru de a percepe realitatea)
b) subiective (simple perspective sau modalităti omenesti de a intelege existenta)
Distinctia dintre timpul obiectiv si cel subiectiv este intuitivă.
Ex: Pentru o persoană care sustine un examen, timpul poate sa curgă repede, insă aceeasi
persoană poate să considere că timpul poate să curgă greu atunci cand asteaptă pe cineva.
Este posibil chiar ca in situatii similare curgerea timpului sa fie traita diferit de persoane
diferite.
Ex: O persoană care a invatat pentru examen poate să considere că timpul trece usor, dar pentru
cineva care nu a invatat acelasi timp i se va părea că trece mult mai greu.
Pe de altă parte, a vorbi despre trăirea sau perceperea timpului presupune implicit
existenta obiectivă a acestuia. Problema nu este asadar dacă timpul există, ci dacă noi putem sti
vreodată ce este timpul in sine, independent de modul nostru de trăire sau de cunoasterea noastră.
Momentele timpului - trecutul, prezentul si viitorul - indică asa numita sageată a timpului:
el curge intr-un singur sens, ireversibil, dinspre trecut spre viitor.Oamenii au fost intotdeauna
fascinati de ideea revenirii ciclice a tuturor lucrurilor sau de posibilitatea călătoriei in timp.
Vorbind despre o săgeata a timpului, oamenii de ştiinţă şi filosofii, preocupaţi de această
problemă, au reliefat cu deosebire caracterul de ireversibilitate al timpului, demonstrabil cu
diverse argumente. Cel mai general aspect al unidimensionalităţii este cel al trecerii de la trecut
prin prezent spre viitor ; în cadrul unidimensionalităţii se poate discuta şi sensul unic al curgerii
timpului, deci imposibilitatea realizării drumului invers.
Argumentul principal îl constituie în acest caz lanţurile cauzale, imposibilitatea apariţiei
efectului înaintea cauzei şi, de cele mai multe ori, nota de succesiune în relaţiile cauzale, efectul
continuând să existe şi să acţioneze după încetarea acţiunii cauzei, dar ca rezultat evident al
acţiunii acesteia.
Treptat se conturează pentru secolul XX, tot mai insistent, abordarea diversificată calitativ
a timpului. Specificitatea coordonatei temporale obligă la diferenţierea între timpul cosmic
(astronomic), timpul fizic, cel biologic, uman (individual şi social).
Timpul biologic, amplu cercetat, deşi încă într-o formă incipientă, pune în primul rând
problema deosebirilor între timpul fizic (cronologic) şi cel biologic, în aşa fel încât timpul
biologic nu poate fi totdeauna măsurat cu unităţile timpului fizic. Acest aspect poate fi ilustrat cu
ritmuri diferite de maturizare şi îmbătrânire a diferitelor organisme. Dar, evidenţiind ritmurile
diferite, se poate afirma că timpul organismului tânăr este mai dilatat decât cel al organismului
îmbătrânit, întrucât secunda de viaţă a unui organism tânăr este mai bogată în procese fiziologice.
Pentru copil, deci, ziua este mai lungă decât pentru omul matur, căci în cadrul ei se petrec
incomparabil mai multe evenimente şi în plan fiziologic şi în plan psihic, deci activitatea e mult
mai intensă.
Platon spune ca inainte de nasterea cerului, nu existau zile si nopti, luni si ani, si ca
Demiurgul (nume dat în filosofia lui Platon, creatorului divin care a făurit lumea; creatorul
universului, adica Dumnezeu), a facut astfel incat ele sa apara odata cu alcatuirea universului.
Toate acestea sunt parti ale timpului si ca atat "a fost" cat si "va fi" sunt forme nascute ale
timpului pe care, spune Platon, le atribuim in mod gresit existentei vesnice. Caci noi spunem "a
fost", "este" si "va fi", dar numai "este" se potriveste unei vorbiri adevarate, in timp ce "a fost" si
"va fi" se refera la devenire ce se desfasoara in timp, caci acestea sunt miscari, pe cand ceea ce
este vesnic identic si imobil nu poate deveni nici mai batran, nici mai tanar prin trecerea timpului,
si nici nu a fost candva, nici nu este acum si nici nu va fi vreodata in devenire.
La intrebarea Ce este timpul? Sfantul Augustin spune chiar daca timpul este atat de
familiar si cunoscut, cine ar putea sa explice acest lucru usor si scurt? Intelegem ce este cand
vorbim despre el si cand auzim despre el, insa spune Sf Augustin ca daca nimeni nu il intreaba, il
stie, iar daca ar vrea sa explice cuiva care il intreaba, nu-l stie. Deci timpul pentru minte noastra
este ca forma inteles insa de explicat in cuvinte este mult mai greu.
Totusi Sf Augustin spune ca poate sa afirme cu incredere ca daca nu ar trece nimic, nu ar
exista timp trecut si daca nu ar veni ceva, nu ar fi timp viitor si daca nu ar exista nimic, nu ar fi
timp prezent.
Si ca "Prezentul insa, daca ar fi mereu prezent si nu ar trece in trecut, nu ar mai fi timp, ci
eternitate".

Powered by http://www.referat.ro/
cel mai tare site cu referate