"Apărarea lui Socrate" este un dialog socratic scris de filosoful grec Platon, discipol al lui

Socrate. Apologia este versiunea scrisă de Platon a discursului lui Socrate de apărare
împotriva acuzațiilor de a fi fost un om "care a corupt tineretul, nu a crezut in zeii
atenieni, și a creat noi zeități". Cuvîntul "apologia" aici are sensul primar de un discurs
întru apărare credințelor sau unor acțiuni care reies din anumite argumentări filosofice.
[modifică]
Introducere

Apologia începe cu declarația lui Socrate despre faptul că el nu știe dacă oamenii Atenei
(curtea) nu au fost deja convinși de reclamanții săi. Această declarație este de o
importanță capitală pentru întregul discurs. Platon adesea începe dialogurile socratice cu
cuvinte care indică ideea centrală a textului. În cazul apologiei sînt cuvintele "Eu nu
știu...", care susțin sugestia lui Socrate că filosofia începe cu admiterea sinceră a
ignoranței, și înțelepciunea, pe care o are, provine de la cunoștința sa că nu știe nimic.

Socrate roagă juriul să fie judecat nu conform forțelor sale oratorice, ci conform
adevarului. Socrate nu va folosi cuvinte ornamentate și expresii care sînt cu grijă
aranjate, dar va vorbi gînduri întîmplătoare care îi vin în cap. El va folosi aceleași cuvinte
care sînt auzite în adunări și la mesele de schimb a banilor. În comparație cu oamenii
care l-au denunțat, Socrate este un orator bun, este elocvent și reușește să convingă pe
unii dintre judecători, dar nu a fost justificat și este condamnat la pedeapsa penală prin
otrăvire.
[modifică]
Acuzațiile împotriva lui Socrate

Socrate spune că trebuie să dezmintă două seturi de acuzații: unul vechi care îl acuză ca
fiind criminal, ca o persoană care face cercetări despre cer și pămînt; și unul recent
precum că a corupt pe cei tineri și a crezut în forțe supranaturale inventate de el și nu în
zeii recunoscuți de stat.

Socrate începe apărarea prin denunțarea acuzațiilor vechi de ani care au provenit din
bîrfe și prin urmare nu pot fi aduse în curte. Așa numitele "acuzații informale" sînt
parafrazate de Socrate în limbajul unor acuzații legale: "Socrate a comis o nedreptate,
prin care cercetează lucrurile de sub pămînt și din cer, transformă un argument slab într-
unul puternic, și îi învață pe alții să-i urmeze exemplul". Toate aceste acuzații vin de la
un poet comic și anume Aristofan. În piesa sa, "Norii" Socrate este prezentat ca un ateu
care este preocupat de un sofism științific.

Socrate continuă apărarea prin afirmarea că nu poate fi sofist, deoarece ei sînt înțelepți
(sau așa sînt cunoscuți) și bine plătiți. El, în schimb, este sărac și nu știe nimic bun și
nobil.