HIPOLIT: Tezeu e plin de slavă şi totul i se iartă ;

Cu-atît mai vinovată-i simţirea mea deşartă.

Eu n-am ucis pe monştri cu braţu-mi tineresc,
Nu sînt erou, nici rege : n-am dreptul să greşesc.
Dar chiar de-aş vrea eu însumi să-mi înfrînez mîndria,
De ce biruitoare să fie Aricia ?
JCum, Inima mea slabă nu ştie că-ntre noi fDestinu-a tras hotarul unuicumplit război ?

TERAMEN: Iubirea ta curată e-o faptă-atît de rea ?

Iar dacă te încîntă, de ce sa fugi de ea ?

ENONA: A treia oară-n zare a răsărit lumina,

De cînd nu ştii ce-i prînzul şi laşi s-aştepte cina.
Ce groazniceîndemnuri în suflet îţi strecori ?
Şi cine ţi-a dat dreptul cumplit să te omori ?
Jigneşti pe zeii care ţi-audăruit pămîntul,
Trădezi un soţ de care te leagă jurămîntul,

FEDRA: Nu, miinile acestea n-au săvîrşit păcate ;

De-ar fi şi-a mele gînduri tot astfel de curate !

ENONA
Iubeşti ?

FEDRA
Mi-a dat iubirea întregul chin al ei.

FEDRA: Mi-am revăzut duşmanul, de mine alungat, Şi rana, vie încă, din nou a sîngerat

ACTUL II
ARICIA: Dar, vezi, nu sînt cuprinsa de-o josnică dorinţă
Şi nu mă-ncîntă numai frumoasa lui fiinţă,
Podoabele cu care natura l-a-nzestrat i
Şi cărora el însuşi preţ mare nu le-a dat. '
Iubesc în el tăria viteazuluisău tată,
Aceeaşi bărbăţie, dar fără nici o pată. ,
, Iubesc, spun drept, mîndria acestui suflet brav
Ce n-a fost niciodată al simţurilor sclav.

FEDRA (II destainuieste dragostea lui Hipolit) : Răzbună-te ! Loveşte un gînd nelegiuit!
Tu, vrednic fiu, vlăstarul eroului slăvit,
Ucide-n mine monstrul,ce-n gheară mă striveşte :
Tezeu e mort, iar Fedra pe Hipolit iubeşte !
Ucide fiara cruntă pe care-o port în piept,
Loveşte fără milă în inimă, aştept!

(…)
Loveşte ! Hai ! Iar dacă prea blîndă moarte-ţi cer
Şi crezi că sînt nedemnă de mîna ta să pier
De nu se-ndură braţul viaţa să-mi sfîrşească,
în sîngele meu josnic nevrînd să se mînjească,
Dă-mi spada ta...

HIPOLIT

Voi o cunoaşteţi, zei! Aceasta e răsplata pentru virtutea ei 1

ACTUL III
FEDRA: în inima Iui rece iubirea nu pătrunde ;
Dar poate că la alte ademeniri răspunde
.Domnia o rîvneşte semeţul Hipolit!

(…)
Suspină, plîngi, arată-i cum biata Fedră -moare, Inmoaie-ţi ochii-n lacrimi, fă-ţi vocea
rugătoare...Vorbeşte-i ! Cea din urmă nădejde-a mea, eşti tu. Voiesc să ştiu, Enona, ce-am de
făcut. Te du ! (NICI MACAR NU S DUCE EA O trimite pe slujnica)

Te prevestisem, dar tu nu m-ai crezut Şi lacrimile tale din drum m-au abătut. , Murind lăsam în
urmă unnume fără pată V Cinstit de toţi ; iar astăzi sfîrsesc dezonorată.. (NICI AICI NU ISI
ASUMA)

ENONA: Nespus de tristă soartă pe amîndoi i-aşteaptă

Şi teama ce tc-ncearcă, e vai ! o teamă dreaptă.
Dar pentruce, sărmanii, astfel să-i osîndcşti ?
De ce pe tine însăţi tu să te ponegreşti ?
Şi se va spune astfel că Fedra vinovată
Feritu-s-a în moarte de-o aspră judecată ;
Iar Hipolit, la rîndu-i, va fi prea mulţumit
Că pîra ce-ţiaduce, murind, i-ai întărit,
învinuirii sale ce voi putea răspunde ?
Putea-voi adevărul eu însămi a-lascunde ?
Din trista-i biruinţă se va-nfrupta cu jind,
Ruşinea vieţii tale la lume povestind.
De-ar fi ca foculveşnic din Hades să mă-nghită !
Dar cum mai poţi, stapînă, să fii îndrăgostită
De prinţu-acesta mîndru şidispreţuitor ?

(…)

De ce să-i laşi întreagă, uşoara lui izbîndă ?

Te temi de el ? Ei bine, plăteşte-i cu dobîndă

FEDRA: In ochii lui văd scrisă osînda-mi ne-ndurată.

Fă tot ce crezi, Enona. Mă las în voia ta.
Eu singură, pemine, nu pot a mă-ajuta.

HIPOLIT: De ce să-mi fie teamă, cînd nu sînt vinovat ?

Vom căuta mai bine, cu artă în cuvinte,
Să-nduioşăm pe-alnostru ne-nduplecat părinte,
Mărturisind iubirea ce nu-i va fi pe plac,
Dar din a cărei vrajă nu pot să mădesfac

BLESTEMUL LUI TEZEU: ar tu, Neptun, ţii minte, pe ţărmurile tale, Cum am răpus tîlharii ce
mi-au ieşit în cale. Atunci tu, telegaseşi, voind să mă plăteşti, Ca-ntîia rugăminte ce-ţi fac, să-mi
împlineşti, în lunga suferinţă din neagraînchisoare N-am implorat a tale puteri nemuritoare ; Cu
darurile tale n-am fost risipitor în aşteptarea unuiimpas hotărîtor : Răzbună-niă ! Un tată nefericit
ţi-o cere ; Pe trădător loveşte-l cu-ntreaga ta putere,Pornirea lui mîrşavă sugrumă-i-o în piept. Cu
cît vei fi mai aprig, cu-atît vei fi mai drept

TEZEU: Nu, propriul meu sînge să-l vărs nu m-am grăbit ; Dar nici nu va rămîne, mult timp,
nepedepsit

Pe fiul vostru, doamne, cu ochii l-am văzut •Tîrît prin praf de caii pe care i-a crescut.