Mitul lui Oedip, menionat mai nti la Homer ntr-o form redus, apoi la tragicii greci, este o poveste

trist, o dovad a
unei exigene ritualice purttoare de sens care recreeaz societatea. Tragismul acestui personaj reiese mai ales dintr-un
sentiment de lupt inutil dus de om, fiin slab i vremelnic, mpotriva Destinului, mpotriva destinului su care
domin, l strivete. ntunecata Fatalitate (Ananke) mpreun cu nendurata Soart (Moira) se arat a fi mecanismul profund
al dramei i nsi puterea ei n faa mediocritii omului (Guy Rachet, Tragedia greac, 1980, p. 12). De altfel, mitul tragic
fcea s retriasc personaje de origine omeneasc sau semidivin, strmoi care nc triau ntr-o lume divin, n intimitate
cu zeii (Guy Rachet, op. cit., 1980, p. 234).
Subiectul piesei tragice surprinde i renvie arhetipuri, forme ale umanului n ceea ce l reprezint definitoriu i universal,
prezint un erou tragic cuprins de o stare de spirit sumbr, nefericit, de adnc mhnire.
ns caracterul de text dramatic al mitului este lmurit de Aristotel nPoetica, prin nelegerea conceptului de mimesis, la care
se adaug noiunea de aciune (temeiul oricrui tragic este aciunea (Johannes Volkelt, Estetica tragicului, 1978). Aadar,
pentru Aristotel, tragedia apare numai cnd este reprezentat soarta unui om care, fr a se distinge prin viciu i abjecie i
fr a strluci nici prin virtute, s-a fcut vinovat de o mare greeal. n ce const aceast greeal? Hybris se definete printr-
o trufie nesbuit, care depete dreapta msur i duce pe om la svrirea unor fapte criminale, ce pot fi motenite; se
traduce i printr-o nenorocire, identificat cu o just pedeaps, provocat de individul uman. Purtnd cu sine
o hybris motenit, Oedip se ncadreaz n tipul de erou tragic i n acelai timp mitic, surprins n momentul transformrilor
sale radicale, al deschiderii i al emanciprii specifice, astfel nct mitul su se etaleaz drept culme a refleciei asupra
condiiei culturale privite ca o condiie existenial, condiie tocmai prin care definim dualitatea natur spirit, adic
necesitatea / condiie primar versus libertate ntru contiin i devenire imaterial (Marin Marian, Oedip sau despre sensul
eroic al existenei n dram, 1995, p. 49). Cadmos, ntemeietorul Tebei, este strmoul lui Oedip; Laios, cu descendeni ai lui
Cadmos, este tatl lui Oedip; supranumit Stngaciul, dup ce recucerete tronul luat de Pelops, i atrage blestemul
acestuia, de a i se stinge neamul. i, ntr-adevr, dovedete stngcii de comportament, pentru c abuzeaz de Chrisip, biatul
gazdei sale care apoi se sinucide; ca o senten, Annik de Souzenelle susine c aa e omenirea exilat din ea nsi,
chioap, ns fr s-o tie, identificndu-se doar cu faptele sale exterioare i ignorndu-i srcia interioar (Annik de
Souzenelle, Oedip interior. Prezena Logosului n mitul grecesc, 1999, p. 26). Deci, atunci cnd Iocasta se va cstori cu
Oedip, la nivelul elementar al mitului se va produce doar obiectivarea stngciei: Oedip nu chioapt mai puin dect tatl
su (Annik de Souzenelle, Oedip interior. Prezena Logosului n mitul grecesc, 1999, p. 26).
Tragedia lui Oedip ncepe cnd, tnr fiind, vrea s-i cunoasc viaa. n varianta lui Eschil, regele Laios al Tebei vrea
neaprat un copil i cere acest lucru de trei ori lui Apollo din Delphi, dar zeul l refuz, spunndu-i c nu poate proteja patria
dect murind fr s aib motenitori. Insistnd, Apollo i permite s aib un fiu, dar cu pedeapsa de a fi ucis de acesta.
Speriat, regele ncearc s evite prorocirea i las copilul n seama unui servitor care s-l omoare. Oedip este atrnat de
picioare (etimologic, Oedip nseamn picior umflat (oidi = umflat, pous = picior), legat cu o sfoar, ntr-o pdure din
muntele Citheron. Dar Parcele au hotrt c pruncul nu trebuie s moar i astfel este salvat de pstorii regelui din Corint.
Polybos i Meropa l adopt. Oedip l ucide pe Laios, fr s-l cunoasc, ntr-o trectoare ngust, ntre Delphi i Daulis
Laios mergea la Delphi ca s cear sfat Pythiei pentru a-i apra cetatea de Sfinxul barbar. Continundu-i drumul, Oedip
afl de moartea lui Laios i de promisiunea Iocastei, soia acestuia, de a se cstori cu cel care scpa ara de monstru. Tot fr
s tie, se cstorete cu mama sa, cu care are patru copii. Cnd afl de crima lui Oedip, Iocasta se spnzoar, iar el i scoate
ochii i este aruncat ntr-un col al palatului, fiind dispreuit de fiii si, Eteocle i Polinice. nfuriat, Oedip i blestem,
urndu-le s-i mpart motenirea prin sabie; imprecaiile se mplinesc i cei doi se omoar n lupt pentru tronul Tebei.
Dac teatrul lui Eschil inspir numai groaz (n concepia lui Aristotel, scopul reprezentaiei teatrale este de purificare
(katharsis) a patimilor din sufletul spectatorilor, inspirndu-le groaz i mil), aceasta se datoreaze faptului c eroul se face
vinovat, iar nenorocirile sale sunt binemeritate; n cazul lui Oedip este vorba despre o violen necrutoare, de o fire pornit
spre agresiune.
Oedip rege de Sofocle debuteaz cu situaia critic a Tebei, care timp de muli ani fusese prosper sub conducerea lui Oedip.
Dar acum este nimicit de cium, aductoare de moarte (Ren Girard, Violena i sacrul, 1995, p. 78: ciuma reprezint
conflictul tragic, deci deghizeaz criza sacrificial) ca pedeaps c Oedip i-a ucis tatl i de infertilitate, pentru c i-a
conceput copiii cu propria sa mam (se aplic legea talionului, n accepiunea lui Driek von der Sterren din Psihanaliza
literaturii. Oedip rege, 1996. De altfel, ideea c n pedeaps i n suferin se pot afla i diverse modaliti de satisfacere
ascunse). Oedip, eroul nobil, binefctorul Tebei, se afl n imposibilitatea gsirii unei soluii pentru salvarea cetii, pe care
o mai ajutase o dat s scape de ameninarea Sfinxului (Din suflet vreau s v-ajut; altfel a fi nesimitor / Cnd mil nu mi-
ar fi de rugciunea voastr).
Oedip parcurge nite trepte ale cunoaterii de sine, mai nti cnd este tnr i i se spune la un osp c e posibil ca prinii
si s nu fie cei naturali, apoi cnd i cunoate sinele primar la oracolul din Delphi, dorind s gseasc rspunsuri, dar nu
afl dect c i va ucide tatl i c se va cstori cu mama lui. Apoi reflecteaz, dup care acioneaz, ajungnd la
concluziile cele mai descurajatoare, i se revolt, fugind din Corint tocmai pentru a nu permite oracolului s se mplineasc.
naintea porilor din Teba este un om ajuns la marginile i n fundtura existenei i a contiinei; dar n faa Sfinxului este un
om nou (Marin Marian, op. cit., p. 65), care nu avea nimic de pierdut.
Sfinxul este tetramorf, avnd picioare de taur (corespunznd copilriei i adolescenei), trup de leu (vrsta adult), aripi de
vultur (vulturul l cluzete pe Oedip n trecerea sa prin Poarta zeilor), chip de om (de femeie). ntrebarea Sfinxului
(Cine pe pmnt este o fiin cu dou, cu patru, cu trei picioare, a crei voce este unic? Singur dintre cei ce se mic pe
pmnt, n aer sau n mare, el i schimb natura. Dar atunci cnd merge sprijinindu-se pe mai mult de dou picioare,
membrele sale au mai puin vigoare) nu i gsete dezlegarea pn la venirea lui Oedip n Teba, cnd rspunsul lui
Omul- scoate cetatea de sub subjugarea monstrului, ntruct, nvins, Sfinxul se arunc de pe stnca sa i moare. n afar de
om nu exist nimeni n tot regnul viu, n natur, care s cunoasc devenirea, depirea, iar Oedip a rspuns fr ezitare,
pentru c rspunsul l aflase n sine () fiindc nainte recunoscuse n sine definiia i condiia omului. Sfinxul devenise
esena omului, iar Oedip era el nsui rspunsul (Marin Marian, op. cit., p.67). Aadar, se nvedereaz acea latur tragic a
eroului, cci, tragic i mitic deodat, mitul regelui Oedip este istoria Omului, imaginat de omul nsui ca ptimind
spectaculos, dramatic i cutremurtor prin intermediul i din partea naturii-destin, pentru eliberarea, desprinderea i
emanciparea deplin () Mitul lui Oedip este poate cel mai teribil prin tragism, cel mai excesiv n tulburtoare i
scandaloase grozvii (Marin Marian, op. cit., p.75).
Prototip uman al condiiei creatorului consacrat, surprins n momentul sau n situaia n care ajunge s triasc cu singurul
sens i scop al adeveririi realitii i puterii ontice a contiinei, Oedip totui nu poate s dezlege i misterul care planeaz
asupra tebanilor, de aceea l trimite pe Creon la templul lui Apollo, de unde acesta se ntoarce cu un rspuns ce va declana
ntreaga aciune: Gonind un vinovat sau ispind o moarte / Prin moarte! Al ei snge bntuie cetatea; n urm cu mai muli
ani, regele Laios fusese ucis, iar criminalul se afla n interiorul cetii; ciuma va dinui pn cnd se va gsi ucigaul. Energic
i dornic s gseasc fptaul, ca surs a nenorocirilor, ncepe s fac investigaii. Oedip afl c Laios a fost atacat de hoi i
rpus n cltoria spre Delphi, din care ntmplare a fost un singur supravieuitor. Bnuind c atacul a fost declanat de
cineva care dorea tronul, arunc un blestem asupra ucigaului i cere ajutorul poporului pentru a-l demasca. Apeleaz i la
btrnul Tiresias, despre care se tia c avea dar vizionar, dei era orb. Tiresias cunoate adevrul, dar refuz s-l spun:
Vai, vai, cumplit e s cunoti, cnd a cunoate / Nu-i este de folos. La insistenele lui Oedip, btrnul face o mrturisire
ocant: Cci ucigaul eti, pngritor de ar () eu in cumplitul adevr () Spun: fr s tii, trieti cu cei mai dragi ai
ti / n chipul cel mai groaznic i nu-i vezi amarul. Aparent, situaia este clarificat, ns Oedip l suspecteaz pe Creon c a
uneltit mpotriva sa, ba chiar devine irascibil. Dar btrnul i pstreaz convingerea i susine c Nu Creon i-i pieirea, ci tu
nsui eti () Ai ochi deschii, dar nu vezi n ce hal te afli, / Nici unde stai, i nici cu cine locuieti. / tii cine te-a nscut?
Apoi l sfideaz i i zice ironic: Nu eti tu cel mai bun dezlegtor de taine?, referindu-se la enigma Sfinxului, care i-a adus
mrirea i, n acelai timp, cderea (Mrirea asta ns-a fost pierirea ta). Pe aceast afirmaie se fundamenteaz un nou
semnal dehybris, echivalent cu un pcat fatal. Pornirea violent a lui Oedip izbucnete iar cnd, dei nu are dovezi i
bazndu-se doar pe supoziii, vrea s-l omoare pe Creon. Apariia Iocastei aplaneaz aparent situaia conflictual, aceasta
spunndu-i lui Oedip c Laios a fost ucis de tlhari, la o rscruce de drumuri, n Focida, deci nu s-a realizat profeia
oracolului c va fi omort de fiul su. Dar din nou este nelinitit Oedip, care tie c la o rscruce de drumuri a rpus el un alai
domnesc din cauza unei dispute. Exist o singur soluie: s fie adus cel care a scpat cu via din ntmplarea nefericit.
Dup o scurt incursiune n trecutul lui Oedip, apare n scen un sol din Corint cu vestea c Polyb a murit i c Oedip este
ateptat s preia tronul. Dar nici acum nu s-a confirmat prevestirea, deoarece Polyb a murit fr s fie ucis de fiul su,
ajungndu-se la concluzia c oracolele greesc. i totui, Oedip nu vrea s se ntoarc n Corint, pentru c mai triete mama
lui. Dar iar intervine slujitorul, care dezvluie secretul originii sale: c Polyb i Meropea sunt prinii lui adoptivi, c a fost
adus de un servitor al regelui Laios. n acest moment se declaneaz drama i pentru Iocasta, deoarece ea nelege totul, c
Oedip e fiul ei i al lui Laios, dar i ucigaul tatlui su, i ncearc s-l opreasc s mai fac cercetri: Nu lua aminte, ci /
Cat s uii aceste vorbe fr rost. Oedip are libertatea de a alege ntre a elucida misterul i a-l lsa s se aprofundeze; nici
temerile Iocastei, nici avertismentele lui Tiresiais nu-l mpiedic n dorina de a descoperi ucigaul lui Laios, ca dovad c nu
Destinul sau zeii sunt cauzele nenorocirii lui, ci voina i curajul lui, loialitatea fa de tebani, respectul fa de adevr i
dreptate. Hybris-ul su const n paricidul fr tirea sa, dar nu i fr vin, pentru c omorse totui un om, fapt blamabil
n sine.
Oedip nu e mulumit, vrea s tie tot adevrul (N-am s te-ascult pn ce nu voi pricepe limpede) i continu ancheta,
chemndu-l pe pstorul care a predat vestitorului copilul lui Laios. i pstorul este personajul-cheie al tragediei, ntruct d
verdictul final: Oedip e fiul regelui teban. Obstinena lui Oedip i-a adus nenorocirea: Vai, vai, acum a ieit totul n vileag. /
Lumin, tu, te vd acum pentru ultima oar! / Nscut din cine nu se cade, am luat pe cine / Nu se cade, am ucis pe cine nu se
cade! Dup care se anun moartea reginei, iar Oedip i scoate ochii ca s nu-i priveasc prinii n infern. Concluziile
reflexive vin din partea corului, care evideniaz caracterul efemer al fiinei umane i nimicnicia sa n faa autoritii
destinului: Sgetnd mai departe ca alii, / El dobndise atotfericita-nflorire () i-acum cine-i cel ce se-aude mai jalnic? /
Cine-n cumplite dureri, n obide / A czut printr-a vieii schimbare?
Jignit, totui Creon rmne protectorul fiicelor lui Oedip. Destinul lui Oedip va fi decis de oracol i pn atunci se va
adposti n palat. Aciunea se continu n Oedip la Colos, unde eroul, gonit de cei doi fii ai si, rtcete prin diverse
meleaguri, fiind nsoit de Antigona, fiica lui mai mare. Cutrile, sacrificiul lupta sa au ca scop dobndirea libertii
contiinei, dezlipirea de motenirea ancestral din caracterul su, de tot ceea ce fptuise nedemn n via. Oedip se nal
spiritual pe msur ce regreseaz pe plan social, trecnd de la mreia iluzorie la contiina lucid a zdrniciei. Umanismul
su se traduce i prin iubirea ce o poart fiicelor dup ce i pierduse dragostea de sine. Eroismul lui Oedip este un eroism
filosofic, un curaj aa cum l definete Socrate, nu ca o aruncare incontient cu capul n necunoscut, ci ca o deliberat i
contient opiune n favoarea vieii. Iluminat de aureola victoriei asupra lui nsui, a existenei asupra nonexistenei, a
umanului asupra haosului, Oedip ptrunde adnc n sufletul omului de astzi, al omului de totdeauna, agitat de mereu
aceleai chinuitoare ntrebri crora le rspunde prin mereu noi sacrificii (Mihai Gramatopol, Moira, Mythos, Drama,
2000, p. 96). n cele din urm, Apollo i sugereaz s se stabileasc n Colos, n locul consacrat Eumenidelor i zeilor
subpmnteni. Aici va muri n mod divin, reieind ideea c tragedia s-a nscut din culturile funerare i eroice, c eroii sunt
oameni ieii din comun i nlai dup moarte la rangul de semizei (Guy Rachet, op. cit., p. 248: Cultul
eroilor moralizeaz. Pentru Nietzsche, tragedia nu are nicio valoare moral, n contradicie cu E. Rhode, care susine c
poeii tragici sunt educatori, c suferina l formeaz pe om, ea i d contiin). Oedip moare n mod miraculos, dispariia sa
putnd fi interpretat ca o ntoarcere la snul matern (Driek van der Sterren, op. cit., p. 101).
Simbol al modului devenirii, Oedip este un exemplar uman, tragic, reprezentnd rzvrtirea i rzbunarea din afara
spiritualitii. Aceast victim ispitoare, murdria infam, receptaculul urii universale (Ren Girard, op. cit., p. 95.),
este destinat s repereze rul originar i s medieze conflictul tragic.
Oedip rege

- subiectul -

Capodopera a literaturii anitce, Oedip rege este o tragedie reprezentativa pentru confruntarea dintre om si destin.
Aceasta tema, caracteristica tragediei grecesti constituie o problema a omului din toate timpurile.
Oedip rege este o tragedie a cunoasterii, eroul fiind stapanit de patosul adevarului pe care il va afla cu pretul
propriei sale prabusiri. Strucura piesei urmareste ianitarea lui Oedip spre adevarul care ii va fi fatal, marcand loviturile pe
care i le da destinul o data cu fiecare revelatie.
Cetatea Teba este bantuita de ciuma si regele Oedip si-a trimis cumnatul, pe Creon, sa afle de la oracolul din Delphi
cum isi poate salva tara de teribilul flagel. Creon se intoarce cu vestea ca zeii vor face sa inceteze ciuma atunci cand tebanii il
vor pedepsi pe ucigasul inca necunoscut al lui Laios, fostul lor rege. De fapt, oracolul nu spune atat de precis dar Creon face
legatura intre raspunsul oracolului si crima nerezolvata.
O dat aflat motivul (unul din locuitorii cetii omorse pe Laios, fostul conductor), Oedip ncepe ancheta pentru
aflarea adevrului, aruncnd totodat un blestem asupra ucigaului, pe care l sortete s fie toat viaa urmrit de pcatul
svrit, iar nici un locuitor s nu-l adposteasc din motiv c-i o ruine pentru noi. Prevestind parc tragedia care
urmeaz, adic taina naterii i crimei lui Oedip, le mrturisete tebanilor un motiv superior al aciunilor sale: Iar eu ce-i
sunt urma/ n scaunu-i regesc, cum i-n al lui culcu/ Cci azi a mea-i nevasta lui, iar pruncii lui,/ De n-ar fi fost de soart
greu lovii ei azi/ Tot tat mi-ar fi spus, ca i ai mei eu vreau/ Ca s-l rzbun, c greu au fost ei urgisii,/ Cum l-a fi
rzbunat pe tata. Pornind cercetarea, el o conduce tot mai aprig cu ct ncepe s bnuiasc, la un moment dat c vinovatul
ar putea fi chiar el.
Oedip este strain de Teba, el a venit din Corint si a fost incoronat rege in locul lui Laios, mort de curand, ca rasplata
pentru ca, rezolvand enigma Sfinxului, scapase cetatea de acest monstru care lua viata tuturor celor care nu ii puteau
raspunde la ghicitoare. Inainte de a intalni Sfinxul, Oedip aflase de la oracolul din Delphi ce soarta il asteapta, isi va ucide
tatal si se va casatori cu propria lui mama. Astfel Oedip a hotarat sa nu se mai intoarca nicicand in Corint si sa plece in Teba
in incercarea de a scapa destinului. Insa pe drum ucide, dintr-o cearta, un batran. S ne gndim numai ce fel de tat este cel
ce l ucide Oedip nu poruncise el ca pruncul s fie aruncat n prpastie? Oedip scap prin miracol i rpune el pe cel care i
plnuise moartea. Caci Laios aflase si el de la oracol destinul sau, si precum fiul sau, incercase la randul sau sa evite
prezicerea. Dar Oedip nu stia ca isi ucise tatal.
Batranul proroc orb, Tiresias, prin darul sau cu totul aparte, cunoaste insa adevarul. Acum cand Oedip cauta asasinul, il
chema (la sugestia corului) pe Tiresias. Acesta refuza sa dezvaluie secretul infiorat de gravitatea sa: A sti e groaznic un
lucru, cand nu-i de vreun/ Folos acelui care-ar sti. La insistentele lui Oedip care in cele din urma il acuza ca ar fi complotat
la detronarea regelui Laios, Tiresias raspunde cu aluzii ce tintesc tot mai clar spre regele insusi. Cand in sfarsit il acuza
direct: Il cauti tu pe ucigas? Esti insuti tu!, Oedip nu l crede la nceput, arunca jigniri i acuzatii de complot mpreun cu
Creon pentru nlturarea regelui. De la inceput Oedip banuise ca motivele uciderii lui Laios erau politice si nu a fost atacat si
ucis de niste talhari, iar teoria unei noi conspiratii a inceput sa se contureze in mintea sa. Totusi btrnul profet spunea
adevarul, ceea ce Oedip nu stie inca si il ia in deradere pentru ca nu a reusit sa rezolve ghicitoarea Sfinxului, caci e orb si
inutil, dar acesta ii raspunde: ma-nvinuiesti ca-s orb. Dar oare tu,/ Cu ochi-ti buni, tu naruirea nu ti-o vezi? Tot Tiresias
intuiete si orbirea lui Oedip: Azi vede-va orbi! E om avut srac/ Va fi! Un orb dus de toiag, cerind tot prin/ Strini. i va
afla c alor lui copii/ Le-a fost i tat dar i frate el le-a fost;/ C maic-si i-a fost i fiu, i-a fost i so;/ i c pe tatl su i
l-a ucis! Te du-n/ Palat! i s frmni n gnd tot ce i-am spus./ Iar de-ai s afli c-am prezis greit, s spui/ C-n
meteugul meu sunt un nepriceput! Oedip nu pare a se putea concentra si furia lui creste, astfel in fata argumentelor
(plauzibile!) ale lui Creon cum ca nu este vorba de o conspiratie, el decide sa il condamne la moarte. Atunci intervine
Iocasta, legatura dintre ei, sotia liu Oedip si sora lui Creon.
Incercand sa-l linisteasca, Iocasta, fosta nevasta a lui Laios, releva cateva fapte care pentru ea nu au insemnatate dar
care sporesc zbuciumul lui Oedip: lui Laios i se perzise ca va fi omorat de propriul sau fiu, dar fusese ucis de necunoscuti la
incrucisarea a trei drumuri cu putin timp inaintea sosirii lui Oedip in Teba, astfel incercand a dovedi ca profetiile nu sunt
decat amagiri. Ingrozit de aceasta dezvaluire Oedip marturiseste ca, fara sa vrea, in urma unei certe, omorase un batran in
locul descris de Iocasta, la rascrucea dintre Corint, Teba si Delphi.
Isi face intrarea un mesager din Corint care aduce vestea mortii regelui Polybus (tatal adoptiv al lui Oedip) si il
informeaza ca poporul se asteapta ca el sa se intoarca la tron. Oedip ezita, desi acesta ii confirmase ca prezicerea oracolului
nu s-a infaptuit si ca tatal sau nu a fost ucis de el, Oedip raspunde ca se teme de a-si vedea mama, Merope, pentru a evita
totusi spusele oracolului. Vestitorul aduce precizari care o fac pe regina Iocasta amutita de groaza sa vada adevarul; Oedip nu
este fiul regelui din Corint, ci ii fusese adus chiar de catre mesager, la vremea aceea cioban, care il primise de la un alt pastor,
din Teba.
Din descoperire n descoperire, Oedip se prbuete n prpastia crudului adevr: necunoscutul pe care cu muli ani
n urm l omorse era chiar tatl su, Laios; iar Iocasta, regina vduv cu care s-a cstorit, este chiar mama sa. Orbit de
furie o cauta ca sa o ucida. Un slujitor aduce vestea c regina s-a spnzurat, nnebunit de pcatul svrit. Acelai slujitor
ntiineaz c, gsind-o moart, Oedip i-a scos ochii cu un ac pentru a-i ispi ngrozitoarea crim, el nealegnd moartea
pentru c nu suport gndul s-i ntlneasc prinii pe lumea cealalt. Prsete Teba dup ce, reflectnd la consecinele pe
care le vor suporta fetele sale, i ia rmas bun de la ele: Pe voi, copile, dac-ai pricepe de pe acum/ Eu mult v-a sftui:
rugai-v acum/ Ca oriiunde vei tri s-avei un trai/ Mai bun dect al tatlui ce v-a dat natere
Oedip si-a luat lumina ochilor spre a se pedepsi si a nu-si mai vedea faradelegile. Dar orbirea lui are si un rol simbolic,
sugerand cunoastera profunda, pe vremea cand avea ochi, el nu vedea inauntrul sau. In final, lumina puternica a adevarului i-
a luat vederea asa cum soarele orbeste pe cel care cuteaza sa-l priveasca tinta.
O dat aflat ucigaul, Oedip i asum toate consecinele pe care tot el le hotrse, contientiznd rul ce se slluia n
el. Faptul c a orbit reprezint puterea interioar ce l caracterizeaz (amnunt specific eroilor de tragedie) i lipsa puterii de a
prevedea; dar, totodat, ochii nchii n exterior se deschid n interior, putnd privi adnc n sine. Oedip suport treptat starea
de catharsis (exil), la fel ca i cititorul, el prbuindu-se ncet n interior, cci pcatul motenit se transform n blestem. Prin
destinul su, devine un arhetip cultural, o paradigm pentru nlrile i decderile omului.
In simbolul orbirii gasim sensul inaltator al tragediei: destinul l-a invins pe Oedip, dar acesta s-a ridicat deasupra sortii
prin demnitatea cu care a infruntat-o si prin patosul cu care s-a pus in slujba adevarului. Superioritatea omului asupra
destinului potrivnic sta in cunoastere!
Mitul lui Oedip poart n el semnificaii de o tulburtoare permanena uman. Dincolo de Sfinx, incest i paricid, sau
mai bine zis prin mijlocirea lor ni se dezvluie o profund i mereu actual filosofie. A reine din drama lui Oedip i a
sublinia att de ngroat faptul c i-a ucis tatl i a devenit soul maei sale nseamn a scpa esenialul, a rmne opac la
filosofia ascuns n strvechea legend a substitui marile i eternele ei probleme, problemele minore i particulare a le unei
societi n criz.

- personajele deosebite -

Corul prin interventiile sale face legatura intre episoadele piesei, comentand situatia eroului. Scotand in evidenta
caracterul trecator al vietii, fericirii si maririi, corul dezvolta motivul soartei schimbatoare, cea pe care latinii o vor numi
fortuna labilis. Tot corul indica si o greseala a lui Oedip, aceea de a se fi considerat fericit, uitand ca fericirea poate fi
urmata de nenorocire.

Pastorul trimis de catre regina sa ucida copilul in varsta de doar trei zile, pastorul pare a fi un om de suflet care nu se
poate demite la crima. Totusi, el minte cu nerusinare despre indeplinirea ordinelor regale, si de ce nu si divine? Doar Apollo
impinse cuplul regal la astfel de atrocitati. Martor la uciderea lui Laios pe care il insotea la Delphi, dupa ce a fost promovat
de la un simplu pastor la garda regala, acesta minte din nou aruncand vina pe niste talhari. Dar cum a ajuns regina sa isi dea
copilul unui pastor? Si ce cauta acesta in palat? Ce fel de personaj este? La inceput exista inclinatia de a ne parea rau de el,
trebuie sa fie greu sa fi trait cu atatea secrete. Desigur el stia ca regele era ucigasul predecesorului sau. In cele din urma era
pregatit sa minta si despre prietenia cu pastorul corintean avansat la rangul de mesager. Prin urmare, soarta unui om maret,
Oedip, cautator neobosit al adevarului si minte inteligenta care a rezolvat enigma Sfinxului este pecetluita de un mincinos de
rand, un om care nu a spus adevarul pana nu a fost fortat.

Sfinxul joaca un rol simbolic deosebit in legenda lui Oedip, nu doar pazeste rascrucea dintre cele trei drumuri, Delphi,
Corint si Teba, ci prezice in ghicitoarea sa destinul lui Oedip. Cine merge dimineata in patru picioare, la amiaza in doua si
seara in trei? Omul a raspuns Oedip, dar oare nu chiar Oedip este acel om? In patru picioare cand era micut, in doua cand
a crescut si in trei cand orb avea nevoie de baston. Si in afara de acest detaliu, Sfinxul i-ar fi putut prezice destinul si in alte
moduri, cu siguranta. Dar de ce a vorbit despre picioare? Poate pentru ce Oedipous inseamna in limba greaca picioare
umflate? Acest Oedip al carui glezne au fost strapunse inainte de a fi condamnat la moartea de la care a fost salvat. Tot in
limba greaca oida inseamna a cunoaste. Pana la urma chiar titlul ne dezvaluie sensul tragediei, drama destinului si a
cunoasterii. Oedip rege e considerat o capodoper, i pn astzi a rmas un punct de referin. S-a spus c este prin
excelen o tragedie a destinului implacabil.
De ce tebanii nu au aruncat pur si simplu cu sageti in Sfinx in loc sa stea de-o-parte si sa isi vada concetatenii devorati?
Aparitia acestui monstru mancator-de-oameni este o dilema? De ce ocupa un rol atat de crucial intr-o legenda despre
sentimentele si reactile umane, despre destinele si tragediile lor? De ce este deci Sfinxul inclus in tragedie?
Sfinxul este originar din Egipt. Marele Sfinx de la Giza (Egipt) se poate asemana cu Sfinxul din Oedip rege prin faptul
ca pazea calea inspre trei piramide (inspre trei drumuri). Pe o inscriptie intre labele sale scria Kheperi Re Atum, cele
trei nume date zeitatii solare la rasarit amiaza apus. Coincidenta? Dar Sfinxul egiptean era barbat, si nu avea aripii
precum cel din Oedip rege (care a ales un mod teribil de ciudat pentru o faptura inaripata de a se sinucide), iar in rolul sau de
gardian era mai binevoitor!
In Odiseea, Homer atinge in trecere subiectul regelui Oedip insa nu vorbeste si despre Sfinx, despre care auzim prima
data la greci de la Hesiod care desi nu o descrie o numeste necazul din Cadmeans" (Teba). De la inceputul secolului 6 (750
i.C.), pictorii din Corint incep sa infatiseze Sfinxul cu chip de femeie si cu aripi.
Dar cine a trimis Sfinxul si de ce? Pentru a pedepsii tebanii pentru pacatele lui Laios?
In istorisirea lui Homer, Sfinxul nu joaca, precum spuneam nici un rol. Dar incluzandu-l, Oedip devine cel care
rezolva problema, gasind astfel o oarecare compensare pentru pacatele sale. Prin aceasta acceptiune il putem percepe ca pe
un erou, Oedip care cauta cu pasiune rezolvarea propriului sau mister si care dovedeste curajul de a se auto-condamna si
pedepsi. Sofocle avea nevoie de Sfinx pentru ca astfel putea dovedi inteligenta lui Oedip.

Adevarul?

Mai exista insa o explicatie. Rationala. Poate ca Oedip s-a nascut cu picioarele deformate si nu i-a facut nimeni nimic,
in definitiv nu se precizeaza clar cine a facut asa ceva, poate parintii inainte sa il trimita sa moara (dar de ce?), sau pastorul
inainte de a-l salva :)? Dar daca Oedip s-a nascut cu o malformatie atunci putea fi privit ca o anomalie, un monstru si trebuia
trimis sa moara in afara orasului pentru a nu il pangari. Dar Oedip nu a murit si s-a intors sa pangareasca orasul din nou
Sa nu uitam ca Oedip s-a dus la Delphi pentru ca aflase ca este bastard, un om care nu isi cunoaste deci tatal si caruia i se
spune ca il va ucide, nu s-ar feri oare sa ucida orice om, de fapt probabil ca nu ar trebui sa se fereasca, nu e ceva chiar atat de
obisnuit, iar Oedip a ucis cinci oameni, pe tatal sau si patru oameni din excorta sa
Sau daca introducerea Sfinxului e un semn ca vorbeam de Teba, capitala din Egipt si nu cea din Grecia? Velikovsky il
identifica pe Oedip cu faraonul ratacitor din Teba, Akhnaton (Amenhotep IV) care slujea pe zeul solar Aton si care, de
asemenea, se casatorise cu mama sa, regina Tiy.