Oedip rege

SOFOCLE

Click to edit Master subtitle style

 Complexul oedipian
• Complexul lui Oedip este acea fază de
atașament intens, uneori chiar excesiv, pe care îl
simt copiii între 3 și 6 ani, față de părintele de
sex opus. Este nevoia de a stabili o relație
privilegiată și de uniune cu părintele de sex
opus, care se poate traduce chiar printr-o
rivalitate față de tată, în cazul băieților, sau față
de mamă, în cazul fetelor.
• Complexul lui Oedip a fost identificat de Freud în
1910 pentru a descrie un fenomen afectiv sau
chiar sexual trăit de baieți față de mama lor.
 Ecranizarea
• Oedipus rex este un film din 1957,variantă a festivalului
canadian Stratford.
• Regizat de Tyrone Guthrie
• Produs de Leonid Kipnis
• A fost scrisă de William Butler Yeats
• Actori:Douglas Rain, Douglas Campbell, Eric House, Robert
Goodier, Donald Davis, Eleanor Stuart, Tony van Bridge, Eric
House, William Hutt
• Data eliberării: 6 ianuarie 1957
• Durata: 87 de minute
• Limba: engleză
• Actorii au purtat măști în timp ce au jucat în film, exact cum se
întâmpla în teatrul vechi grec .
 Edipo re este un film italian apărut în 1967.

Regia: Pier Paolo Passolini

Scenariul: Pier Paolo Pasolini
Distribuția: Silvana Mangano (Giocasta), Franco Citti (Edipo), Alida Valli
(Merope), Carmelo Bene (Creonte), Julian Beck (Tiresia), Luciano Bartoli
(Laio), Francesco Leonetti, Ahmed Belhachmi (Polibo)..
Durata: 104 minute
An: 1967
Gen: Dramă

Una din cele mai reușite transpuneri ale mitului lui Oedip pe ecran este cel
din 1967 al lui Pier Paolo Passolini, “Edipo re” (Oedip rege). Combinație
interesantă a mitului oedipian clasic cu segmente extrase din biografia
regizorului, filmul surprinde și alipește într-un mod interesant două viziuni
diferite asupra societății italiene: pe de-o parte, o viziune modernistă
(Oedip, orb, hoinărește în finalul filmului pe străzile Bologniei); pe de altă
parte, o lume arhaică, primitivă, ilustrată excelent de peisajele deșertice ale
Marocului, locația unde a fost turnat segmentul mitologic al filmului. În ce
privește atracția lui Pasolini pentru acest mit, lucrurile sunt destul de clare:
încă din copilărie, relația cu tatăl său a fost una rezervată, glacială,
compensată din plin de legătura foarte strânsă pe care a avut-o cu mama
lui.
 Oedip rege – Cronica de film dupa Edipo re
• Începutul filmului prezintă naşterea lui Oedip undeva în Italia
interbelică. Tatăl acestuia, militar de carieră, este gelos că nou-
născutul va acapara întreaga atenţie a soţiei sale.
• Povestea se mută apoi într-un trecut îndepărtat, în zorii Antichităţii.
Micul Oedip, abandonat de părinți (regele Tebei, Laius şi soţia
Iocasta) este crescut de regele Corintului, Polybus și Merone. Ajuns
la maturitate şi chinuit de un vis, Oedip va merge la templul lui
Apollo să consulte oracolul. Va afla că fusese condamnat de zei să-
şi omoare tatăl şi să se căsătorească cu mama sa. Îngrozit de ceea
ce a aflat, decide să nu se mai întoarcă în Corint şi se îndreaptă
spre Teba. Pe drum îi va omorî pe Laius şi pe soldaţii care-l
însoţeau, mai puţin un sclav care va reuşi să fugă.
• După ce va învinge Sfinxul care teroriza Teba, va lua locul lui Laios.
Când vor descoperi adevărul, Oedip se va mutila scoţându-şi ochii,
iar Iocasta se va sinucide.
 Structura tragediei lui Sofocle
• “N-am vrut să fac din Oedip-ul meu un zeu, ci o fiinţă
de carne, ca d-ta şi ca mine. Dacă unele accente pe
care i le-am imprimat au emoţionat pe câţiva
oameni, aceasta, cred, este fiindcă ei au recunoscut
în jalea sa un ecou fratern.”
• Conflictul simbolic om-soartă ni se relevă aici ca un
conflict psihologic între aspiraţia omului spre bine,
spre puritate, pe de o parte şi, pe de altă parte,
slăbiciunile sale (orgoliul, mania), care-i sunt fatale.
 Opera transpusă în muzică
• Celebra operă „Oedip” a compozitorului George Enescu, considerată una
dintre capodoperele culturii româneşti, a fost finalizată pe 27 aprilie 1931,
după o muncă de aproape un deceniu. Enescu termină orchestraţia
celebrei opere, dedicate viitoarei soţii, Maria Teşcanu Rosetti (fostă
Cantacuzino).
• Premiera a avut loc la Paris pe 13 martie 1936 şi s-a bucurat de un
succes imediat. Primul bariton care l-a interpretat pe Oedip pe scena
operei din Paris a fost André Piernet.
• Mesajul mitului lui Oedip este acela că la rădăcina fiinţei umane se
găseşte nu instinctul întunecat, ci lumina spiritului, şi aceasta trebuie
detectată şi scoasă la suprafaţă pentru ca omul atât de bogat al veacului
nostru să se poată însănătoşi radical. Nici zdrobirea fizică, nici
compromiterea socială nu izbutesc să îngenuncheze demnitatea de om.
Peste toate calamităţile ce se abat asupra lui, înţeleptul erou se înalţă
victorios oricât de mutilat, chipul îi este transfigurat de acea strălucitoare
lumină pe care o iradiază forţa prometeică din suflet. Mitul lui Oedip este
aşadar un imn închinat vitejiei sufleteşti a omului dominat de pasiunea
căutării adevărului.
 Punerea în scenă
• Tragedia „Oedip rege” reflectă foarte fidel
epoca în care a fost scrisă, atmosfera
sumbră a piesei recompunând
autenticitatea acelor vremuri.
• Totuși cronologia întâmplărilor este cu totul
alta, acțiunea se deschide în medias res
(în mijlocul lucrurilor).
În viziunea pictorilor
 Oedip și Sfinxul
• Este o operă realizată de Gustave Moreau și
reprezintă înfruntarea dintre cei doi pentru
redarea libertății cetății Teba.
• Sfinxul are cap de femeie, corp de leu, aripi și
gheare de vultur, coadă de balaur.
• Este trimis de zei sa-i pedepsească pe tebani
pentru construirea cetății într-un loc în care cu
mai multe generații înainte sălășluise unul
dintre fii lui Ares (zeul războiului).
• Cuvântul “tragedie” vine din limba greacă
“tragos” care înseamnă țap.
• La serbările închinate lui Dionisos,
participanții se costumau în țapi. Sensul
termenului tragedie este “cântecul țapilor”.
Mai târziu a devenit specie a genului
dramatic în care eroii luptă pentru un
sentiment înalt. Ei mor, dar adevărurile
general-valabile în numele cărora se
sacrifică s-au perpetuat până în zilele
noastre și vor continua.
• Sofocle n. cca. 496 î.Hr. - d. 406 î.Hr. a fost
poet tragic grec. Împreună cu Eschil și Euripide a pus
bazele tragediei clasice grecești.
• Capodoperă a literaturii antice, Oedip rege este o
tragedie reprezentativă pentru confruntarea dintre
om și destin. Această temă, caracteristică tragediei
grecești constituie o problemă a omului din toate
timpurile.
• Oedip rege este o tragedie a cunoașterii, eroul fiind
stăpânit de patosul adevărului pe care îl va afla cu
prețul propriei prăbușiri.
• În opera sa, Sofocle așează omul sub puterea
destinului. Este tragic faptul că ființa umană nu i se
poate sustrage.
 Subiectul operei
• Oedip află care îi este destinul și pentru a-l evita
părăsește Corintul unde crescuse. Tocmai plecarea
favorizează destinul. În drum, la o răscruce îl ucide pe
Laios, regele Tebei, adevăratul lui tată. Sosit în Teba,
devine rege și se căsătorește cu propria mamă.
• O catastrofă se abate asupra Tebei: ciuma. Divinitățile
consultate spun că boala nu va dispărea decât dacă va fi
pedepsit ucigașul lui Laios.După multe căutări, la
porunca lui Oedip, află că el însuși este
făptașul.Pedeapsa pe care și-o dă este aceea a
pierderii. Astfel “ochi-nchis afară, înăuntru-i se
deșteaptă”. Vede în profunzime răul pe care, fără voie, l-
a făcut și încearcă, prin suferința să-și tămăduiască
sufletul.
 Valori simbolice
• În simbolul orbirii găsim sensul înălțător al tragediei: destinul l-a
învins pe Oedip, dar acesta s-a ridicat deasupra sorții prin
demnitatea cu care a înfruntat-o și prin patosul cu care s-a pus în
slujba adevărului. Superioritatea omului asupra destinului potrivnic
stă în cunoaștere!

• Mitul lui Oedip poartă în el semnificaţii de o tulburătoare permanenţă

umană. Dincolo de Sfinx, incest şi paricid, sau, mai bine zis prin
mijlocirea lor, ni se dezvăluie o profundă şi mereu actuală filosofie. A
reţine din drama lui Oedip şi a sublinia atât de îngroşat faptul că şi-a
ucis tatăl şi a devenit soţul mamei sale înseamnă a scăpa esenţialul,
a rămâne opac la filosofia ascunsă în străvechea legendă, a
substitui marilor şi eternelor ei probleme, problemele minore şi
particulare ale unei societăţi în criză.
 Puterea destinului
• Asumându-şi destinul şi în acelaşi timp vinovăţia faptelor sale,
Oedip decide să se autopedepsească , scoţându-şi ochii. Prin
orbirea fizică, Oedip obţine vederea şi cunoaşterea interioara,
profundă. Vina pe care şi-o recunoaşte eroul nu este nici paricidul,
nici incestul, ci ignoranţa în care s-a aflat, îndepărtându-se de
adevăr. Ochii sunt instrumentul hybrisului eroului din tragedia lui
Sofocle., Oedip îşi depăşeşte condiţia umană, admiţând destinul
aşa cum a fost el scris de Moire. Înțelege lumea aşa cum este ea
făcută de zei şi este capabil să vadă cu ochi de profet, asemeni
Pythiei sau lui Tiresias.

Prin urmare, superioritatea omului asupra destinului stă în

cunoaşterea atât a adevărului, cât şi a propriului sine. Ucigandu-şi
tatăl, Oedip execută justiţia divină. Este practic un instrument pe
care zeii îl folosesc pentru a-l pedepsi pe Laios care nu ascultase
de spusele oracolului. Aparent, Oedip este învins de destin, însă se
ridică deasupra lui prin demnitatea cu care îl acceptă şi cu care îl
înfruntă.
Tragedia antică a constituit sursa de inspirație a
altor opere de-a lungul timpului.Toate subliniază
imposibilitatea sustragerii din fața
destinului.Măreția omului constă în asumarea
responsabilă a lui.