Subiectul 3

-Vina tragica in viziunea lui Sofocle (Antigona, Oedip Rege)-

Tragedia dezvoltă conflictul dintre legea morală și autoritatea rigidă a unui om;
Antigona, înfruntând porunca regelui, își îngroapă fratele, orice pedeapsă ar
pândi-o: „E-așa frumos/ să mori cu sufletu-mpăcat.”

În actul său, Antigona nu mai recurge la ajutorul zeilor (hybris) Găsește în inima ei
suficiente temeiuri cu care să-și înfrunte destinul, sfidează o seamă de legi ale
societății și nu se teme de sancțiuni. În fața ei se află Creon (hybris), temându-se să
nu piardă puterea in fata poporului asa ca o condamna la moarte. Sufletul liber și
generos al Antigonei nu se impresionează de rigorile autorității. Singură, fără
niciun alt sprijin decât îndemnurile intime ale cugetului, înfruntă pe rege și o dată
cu acesta un întreg lanț de prejudecăți statale. Vede în decizia regelui o nelegiuire,
și aceasta îi e de ajuns pentru a protesta fără nicio frică împotriva ei. O dată ce a
luat hotărârea, nimic nu o mai împiedică de a o aduce la îndeplinire: nici
amenințările crude ale lui Creon și nici intervențiile calde, iubitoare ale surorii ei,
Ismena.

Antigona de sacrifică pentru legi care nu sunt scrise pe hărtie, ci țin de conștiința
umana. Aproape că nici nu o vedem luptând; merge la moarte, drept, ca din
datorie. Aceasta îi dă o dimensiune aproape supraomenească. Esenţa fiinţei sale
este concretizată în cuvintele pe care i le adresează lui Creon: ,,Natura m-a făcut
săiubesc, nu să urăsc’’. Întreaga ei viață s-a țesut din devotament pentru familia sa.
Ani în șir a mângâiat bătrânețea nefericită a tatălui său orb. A încercat, între
zidurile Tebei, să-și impace frații. Rareori s-a putut gândi și la ea, la problemele ei
intime, ca fată tânără, ca îndrăgostită. Datoria față de alții, ca și cea față de legea
morală, i-a poruncit să uite de sine. Găsim în misiunea ei o frumusețe severă, de
proporții eroice. Aceasta se păstrează până la sfârșit; spre grota unde va fi ca și
înmormântată de vie, Antigona va păși demnă, hotărâtă, fără ezitările, slăbiciunile
ori regretele noastre obișnuite.

Pare o statuie vie a datoriei. Prin gândirea sa morală, ca și prin apriga ei stăruință
în virtute, domină toată umanitatea. Dintr-un subiect simplu, poetul a știut să
scoată peripeții dramatice, fiecare din acestea unind un conținut psihologic cu unul
filozofic. Succesiunea scenelor trezește în sufletul spectatorului o gamă de
sentimente bogată și nobilă, în care admirația alternează cu teama, mila și simpatia
cu indignarea. Corul dă fundalul moral al acțiunii, interpretând în legătură cu
aceasta fie voința divinității, fie adevărurile legilor omenești.

Antigona este personificarea datoriei umane, a sentimentelor frumoase, și aceasta

opera s-a înscris pe culmile literaturii universale. Și aceasta nu numai ca un ecou
al frumuseții sale literare, al lirismului corurilor, al dinamismului dialogurilor, ci
și ca un ecou al tematicii ei: frumusețea morală a luptei pentru demnitate și
împotriva despotismului figurativ.

Ce vină are Antigona, pentru care ea este lovită atît de aspru şi pecare o plăteşte cu
moartea înainte de vreme, în plină tinereţe, fără să-şi fi îndeplinit nici unul din
rosturile fireşti pentru care se naşte orice fiinţă omenească? Ea suferă o moarte cruntă
fiindcă a pus legile devine deasupra deciziilor unui om. Antigona e o fiinţă
nobilă,devotată, cu o forţă de caracter care te uimeşte, iubitoare pină la sacrificiu,
iar nenorocirea ei nuface decît să reveleze puterea nemărginită a zeilor şi căile
neînţelese de oameni pe care divinitatea le urmează pentru a conduce destinele
omeneşti. Hamartia și Hybris
 are doua vine: hamartia – mostenita, e nascuta din incest si hybris –
alege sa respecte legile zeilor, nu pe ale oamenilor – il ingroapa pe Polinike
in pofida ordinului lui Creon

 Creon o condamna la moarte si va plati prin moartea fiului sau –

Hemon si a sotiei

 Anti Gonos – anti nastere

 prima care nu recurge la ajutorul zeilor

 Ismena e prezentata in antiteza cu Antigona – e lasa si vrea sa respecte

legea lui Creon

 odata cu Sofocle, tragedia capata valente umane, el este cel ce

umanizeaza mitul – personajele au suflet, apare boala omului, bucuria si
suferinta

 estompeaza rolul destinului implacabil, configurand o noua relatie

intre destin si om, relatie care se concentreaza asupra personalitatii umane, a
responsabilitatii morale, a vointei sale de actiune

 Antigona este mai mult decat protagonista – ea este intreaga actiune –

prezentata in tripla ipostaza: fiica devotata a parintelui ei orb – Oedip, sora
care cu riscul vietii isi indeplineste o datorie fata de fratele ei, femeie
hotarata si curajoasa, ce protesteaza impotriva tiraniei

 vina tragica este vina fara nevinovat

  este considerata vinovata pentru ca nu respecta legile cetatii – lucru
considerat foarte grav, insa o face pentru a respecta legile sacre ale
inmormantarii – mai ales fiind vorba de fratele ei.

 umanizarea eroinei care sufera ca nu poate ajunge sa fie sotie si mama

 Vina tragica este constientizarea vinei si asumarea ei

 A imbinat cel mai bine cele doua ideii ale antichitatii > omul spus divinitatii
si omul revoltandu-se impotriva divinitatii,

 Vina tragica presupune lipsa posibilitatii de iertare ( divina sau sociala)