TIganiada

1. In prim-planul epopeii se afla o calatorie fabuloasa, tema fructificata deja in literatura universala.
2.Subiectul capata nuante insolite prin structuri folclorice autohtone: mituri, credinte, ritualuri. 3. Imaginea
raiului sintetizeaza mentalitatile romanesti. 4. Opera schizoepica, iganiada aduna numeroase specii si
motive. Tema Tiganiada dezvolta de-a lungul a douasprezece canturi o parabola a celor fara tara. Subiectul
Epopeea eroi-comica si satirica, scrisa de Ion Budai-Deleanu pe la 1800, dezvolta o parabola a destinului
national, de-a lungul a douasprezece canturi. Tiganii, colectivitate oropsita de destin, pleaca din Flamanda
spre Inimoasa, hotarati sa-si (Istoria literaturii romane..., ed. cit., p. 76.) faca o noua viata; ei alcatuiesc o
armata si se pun in slujba lui Vlad Tepes, care le promite ca-i va lasa sa se aseze in Muntenia (cantul I).
Frumoasa Romica este rapita de diavoli, iar Parpangel, logodnicul ei, se rataceste prin padurea de langa
Cetatea Neagra, bantuita de zane rele (vantoase si iele), iar in cele din urma, purtat de naluci, ajunge la
curtea amagitoare, un han satanic, in care cei intrati devin amnezici (cantul II). Aici, Parpangel canta pentru
petrecareti o romanta de dragoste, un cantec de pahar si balada despre Argin si Elena (cantul III). Sfintii
intervin si spulbera hanul. Cei amagiti se trezesc intr-o balta puturoasa. Parpangel rataceste prin padurea
blestemata, bantuita de aparitii fantomatice (cantul IV). Invesmantat in haine turcesti, Vlad Tepes pune la
incercare vitejia tiganilor, dar acestia, speriati, fug si se fac de ras (cantul V). In iad, Satana, cazut in
elancolie, tine sfat cu supusii, hotarand sa-i ajute pe turci impotriva lui Vlad Tepes (cantul VI). In batalia
decisiva, Vlad-voda ii ataca prin surprindere pe turci, iar viteazul Argineanul, un roman, om de credinta si
fara teama, se lupta singur cu armata pagana si il infrunta pe sultan. Cand Satana ii ajuta pe turci,
arhanghelii coboara din ceruri, iar Sfantul Mihail il invinge si il umileste pe diavol (cantul VII). Tiganii, speriati,
incearca sa fuga si, in drumul lor, crezand ca sunt atacati, inched ochii si se lupta cu o cireada de vite,
convinsi ca se confrunta cu turcii. Diavolul, ascuns intr-o manastire, ii ispiteste pe calugari, iar turcii se retrag
peste Dunare (cantul VIII). Are loc nunta lui Parpangel cu Romica, iar la ospat, Parpangel povesteste despre
fabuloasa lui calatorie in lumea de dincolo. Iadul este un spatiu de jar, cu rauri de foc, in care sunt pedepsiti
nemilostivii, lacomii, judecatorii corupti, defaimatorii si tiranii, in timp ce raiul este gradina desfatata, in care
curg rauri de lapte si de rachiu, in copaci cresc turte, colaci si covrigi, iar dealurile sunt de cas, branza si
slanina. In pulberea drumurilor zac pietre pretiose si margele (cantul IX). Dupa aceea, tiganii fac sobor
pentru a-si hotari forma de guvernare (canturile X, XI). Discutiile degenereaza, intentiile bune esueaza,
deoarece nimeni nu accepta opinia celuilalt. Vlad Tepes ia drumul exilului. Epopeea se incheie cu discursul
inflacarat al lui Romandor, care indeamna la lupta pentru slobozie. Comentariul In consens cu literatura
iluminista, subiectul epopeii se dezvolta in special pe alegorii satirice. De la tema principala, a libertatii, pana
la temele secundare, in special cele de circulatie universala, precum coborarea in lumea de dincolo ori
ratacirea prin padurea vrajita, Tiganiada sugereaza un mesaj critic la adresa societatii. Povestea tiganilor
plecati in lume ca sa-si caute o tara mai buna exprima un ideal iluminist, anume aspiratia spre fericire,
asimilata unei lumi scapate de sub rigorile sociale. De aceea, locul spre care se indreapta tiganii se numeste
simbolic Inimoasa, cuprinzand sugestii legate de libertate traire fericita si fara reguli. Incursiunea spre locul
visat este alcatuita metodic din aventuri care sintetizeaza principalele tehnici epice ale literaturii iluministe.
Astfel, tema principala se contureaza prin ornarea actiunii principale cu numeroase istorii simbolice
(povestea lui Arghin, de pilda), cu evenimente fabuloase (Curtea amagitoare, ratacirea prin padurea
blestemata) ori cu structuri simbolice precum utopia (viziunea asupra raiului), umorul burlesc-grotesc
(batalia tiganilor cu cireada de vite), dar si cu idei care exprima gandirea iluminista (despre libertate, despre
formele de guvernamant, despre patriotism). Tot de factura iluminista este si satira (iadul), introdusa pentru
a sublinia carentele sociale, in primul rand. Calatoria, tema investita cu numeroase sensuri legate de
initierea eroului, are aici un subliniat caracter didactic, conferit in principal de notele infrapaginale, care iau
forma unor colocvii fie explicative, fie de simplu comentariu. Personajele cu nume alegorice (Simplitian,
Filologos, Musofilos etc.) alcatuiesc prin discutiile lor un adevarat tratat de estetica generala, o carte in
carte, impunand totodata atitudini teatrale de spectatori implicati. Nevoia de autoexplicare a operei s-a
manifestat constant in literatura noastra de inceput: Dimitrie Cantemir asaza un glosar explicativ la finele
Istoriei ieroglifice, iar mai tarziu, Heliade Radulescu isi aduna poeziile intr-un Curs intreg de poezie, in care
introduce alaturi de text explicatii teoretice privind compozitia. In cazul Tiganiadei, caracterul indrumator al
notelor din subsol se estompeaza din cauza tentei colocviale pe care o au aceste note si a dimensiunilor
simbolice date de numele personajelor-spectator. In contextul unei calatorii de aventuri, spectatorii sunt pe
masura spectacolului si intaresc impresia de desfasurare burlesca a actiunii. Dupa modelul epopeii antice,
calatoria capata sens initiatic prin coborarea in lumea infernala. Intre imaginile create pe simboluri care
aglutineaza sugestii satirice, infernul are un caracter pronuntat justitiar. Este vorba despre un spatiu de jar,
cu rauri de foc, in care sunt pedepsiti nemilostivii, lacomii, judecatorii corupti, defaimatorii si tiranii; autorul
insista asupra pedepselor (ca si textul apocrif intitulat Calatoria Maicii Domnului in iad), dar isi indreapta
critica spre structurile societatii, in consens cu ideea iluminista ca legile si preceptele sociale distrug natura
omeneasca: Rauri da foc incolo s incoace / Merg bobotind ca neste parjoale,/ Focul nestins toate-arde si
coace,/ Iar pe zios, in loc de iarba moale,/ Jar si spuza fierbinte rasare,/ Nespusa din sine dand putoare.
Prin rolul sau de a dizolva raul si pacatele lumii, focul etern si necrutator mistuie, fara sa distruga definitiv
sufletele pacatosilor. Este interesant de remarcat aici ca, pentru Deleanu, tradarea nu ocupa un loc
important, ca in Divina Commedia lui Dante, ci este trecuta printre alte greseli, pe cata vreme tirania este
zugravita in imagini de satira groteasca: Tiranii crunti si far de omenie / Sed legati pe tronuri infocate,/ Band
sange fierbinte din potire,/ Iar din matele lor spintecate fac dracii carnati si sangereti / Si-alte mancaruri
pentru draculeti. In consens cu visul iluminist ca un despot luminat poate salva societatea, scriitorul
pledeaza discret pentru renovarea sistemului social. La antipod, raiul este gradina desfatata, in care curg
rauri de lapte si de rachiu, in copaci cresc turte, colaci si covrigi, iar dealurile sunt de cas, branza si slanina.
In pulberea drumurilor zac pietre pretioase si margele: Dealurile si coastele toate / Sunt da cas, da branza,
da slanina,/ Iar muntii si stance gurguiate / Tot da zahar stafide, smochine!.../ De pe ramurile da copaci,/
Spanzura covrigi, turte, colaci. Insistenta poetul in ceea ce priveste abundenta alimentara a fost pusa, in
multe studii critice, pe seama mizeriei generale a celor fara tara; este insa vorba mai degraba despre traditia
deja creata ca raiul sa fie asociat cu un loc al fericirilor simple, cu o petrecere vesnica. In credintele
romanesti, ca si in multe legende de circulatie crestina, raiul este asociat unui ospat etern, exprimand fara
ocolisuri dorinta simpla a omului de a se salva de zbaterea permanenta pentru supravietuire. Latura
fabuloasa a subiectului se construieste tot in spirit iluminist, prin specularea elementelor de magie si prin
complicarea subiectului prin desfasurari schizoepice, ceea ce face posibila o comparatie intre Tiganiada si
alta opera iluminista de interes Manuscrisul gasit la Saragosa de Jan Potocki (1761-1815). Fantana vrajita
din rai, in care se vede o scena alegorica despre libertatea viitoare, padurea demonizata sau cetatea lui
Satan sunt astfel de imagini simbolice ale ispitei si ale ratacirii. Parpangel se pierde prin padurea cu naluci si
zane, in care copacii glasuiesc, din ramurile frante picura sange, iar el trebuie sa se lupte cu nebunele
shime. In acest labirint al alegerilor infinite, eroul trece fara sa stie prin numeroase probe, se pregateste
pentru experienta triumfatoare nunta care va pune capat aventurii. Multe dintre incercarile prin care trece
Parpangel sunt preluate din folclorul universal; astfel, in padurea blestemata sunt doua izvoare gemene, dar
care curg in directii opuse: cel din dreapta este binecuvantat si cine bea din el se spiritualizeaza devine un
viteaz neinvins si leu inimos. Celalalt izvor, cel din stanga, face mintea tampa si natanga. Dar multe
episoade abordeaza teme si structuri specifice imaginarului romanesc. Asa, de pilda, personajul este ispitit
in curtea nalucita / Ce Satana de curand zidisa. Din cetatea diabolica nu se poate iesi decat cu interventia
sfintilor. Fascinatia acestei cetati este conferita de petrecerea lumeasca; intr-un han, cavalerii atrasi de
diavol, canta si se veselesc fara grija, pana cand vraja se rupe si se trezesc intr-o balta puturoasa. Dincolo
de povestea lui Parpangel, subiectul se complica prin numerose episoade care privesc aspiratiile
colectivitatii intregi. Organizati dupa meserii, tiganii inainteaza la inceput ca un convoi de temerari aventurieri
si se transforma de-a lungul drumului in razboinici infricosati si lasi, in sfatosi petrecareti (la nunta lui
Parpangel si a Romicai), in parlamentari ori eroi cu aspiratii nationale. Aceasta metamorfoza a personajului
colectiv capata amploare si prin structura labirintica a operei. In povestea tiganilor intervin cohortele de
ingeri, arhanghelii razbunatori si diavolii care incetinesc mersul lumii. La spectacolul general se adauga si
comentariile din subsolul paginii care confera subiectului teatralitate. Aceasta evolutie sinuoasa a subiectului
tine de tiparele compozitionale specifice iluminismului, curent literar si ideologic ilustrat in literatura romana
de opera lui Budai Deleanu. Referinte critice Fericirea, asa cum au conceput-o rationalistii din secolul al
XVIII-lea, a avut trasaturi care i-au apartinut in exclusivitate. Fericire imediata: astzi, imediat erau cuvinte
care aveau importanta; ziua de maine parea tardiva pentru aceasta neliniste; ziua de maine putea la rigoare
sa aduca un complement, ziua de maine ar continua treaba inceputa; insa ziua de maine n-ar da semnalul
unei transmutatii. Fericire care era mai putin un dar decat o cucerire; fericire voluntara. Fericire in
componentele careia nu trebuia sa intre nici un element tragic; Beruhigung der Menschen: omenirea sa se
linisteasca! sa inceteze nelinistile, incertitudinile si angoasele! Linistiti-va. Sunteti intr-o placuta pajiste
inconjurata de boschete, traversata de paraiase de argint si care seamana cu gradinile din Eden: voi refuzati
s-o vedeti. (Paul Hazard Gandirea european in secolul al XVIII-lea, Bucuresti, Ed. Univers, 1981, p. 24 ) Prin
metoda transcriptiei monologului sau macar a unei comunicari in limba eroilor, isi face autorul observatia.
Alegerea tiganilor ca instrument de parodiere a eroicului implica o valoare literara superioara simplei umflari
tassoniene, caci tiganii sunt de la sine o caricatura a societatii umane. iganiada este de fapt un poem
etnologic, in care efectele sunt obtinute prin exces de documentatie. Fanfaronada, poltroneria, milogeala,
spiritul de harmalaie si orbeasca infuriere sunt aspecte tribale tipice pe care poetul le-a condensat intr-un
limbaj de o tiganie maxima, sintetic, totusi si cu mirosuri ardelenesti. (G. Calinescu Istoria literaturii romane
de la origini pan in prezent, Ed. Minerva, 1984, p. 77) Ironizat in prezentarea cetelor de ingeri si de sfinti,
degradat pana la caricature in viziunea datatorului de lege, Parpangel, miraculosul crestin tratat in registru
comic, e departe de a sustine partitura eroica spatiului sacru. Nu o sustine nici miraculosul magic; element
de pura poezie, vrajile Brandusei nu influenteaza actiunea poemei, iar castelul nalucit, padurea fermecata,
cele doua izvoare (elemente mostenite din poemele renascentiste si interpretate in note ca alegorii ale
pasiunilor) sunt popasuri sau rataciri, capcane satanice, care conduc spre un drum al nebuniei, al nefiintei.
(Ioana Em. Petrescu Ion Budai Deleanu i eposul comic, Cluj-Napoca Ed. Dacia, 1974, p. 195).