Comedia

clasicistă
Opera ”Avarul” de Molière
A efectuat: Druță Alexandra,
grupa TUR-173
 Comedia clasicistă
Prezentarea epocii

 Clasicismul este un curent literar-artistic - având centrul de iradiere

în Franța, ale cărui principii au orientat creația artistică europeană
între secolele al XVII-lea și al XVIII-lea.
Comedia era considerată un gen literar inferior faţă de tragedie, care
făcea parte din genurile superioare. Spre deosebire de tragedie, în
care subiectele erau preluate din Antichitate, comedia clasicistă se
inspiră din realitatea contemporană, deşi respectă majoritatea
principiilor şi a regulilor impuse de doctrina clasicismului. Creatorul
comediei clasiciste, nu numai franceze, ci şi universale, este Molière,
considerat adevăratul creator al comediei de caractere.
 Molière
Molière, al cărui nume adevărat era Jean-Baptiste
Poquelin, s-a născut la 15 ianuarie 1622 la Paris, în familia
unui tapiţer. A tudiat la colegiul Clermont, apoi la o şcoală
iezuită din Cartierul Latin. În 1642 îşi ia la Orléans licenţa
de avocat. Dar n-a vrut să se facă nici tapiţer, nici avocat.
Fusese atras din copilărie de teatru şi hotărî să devină
actor. Se asociază trupei Madleinei Bejart, cu care, în
1643, fondează „Ilustrul teatru“. În 1644 devine directorul
acestuia, semnînd pentru prima oară un contract cu
numele Molière. În 1658, Molière revine la Paris cu o
bogată experienţă de viaţă şi de conducător de teatru.
Capătă favoarea regelui şi autorizaţia de a juca mai întîi la
„Petit-Bourbon“, din apropierea Luvrului, unde împarte
scena cu o trupă italiană, iar apoi trece cu „Ilustrul teatru“
la „Palais Royal“. Molière a rămas aici pînă la sfîrşitul
vieţii, jucîndu-şi pe această scenă toate piesele. După
moartea dramaturgului, în 1673, teatrul său s-a contopit
cu cel de la Hotel de Bourgogne, luînd naştere celebra
„Comedie Franceză“.
 Geneza operii ”Avarul”

Avarul este o
comedie satirică în
cinci acte din 1668 a
dramaturgului
francez Molière. A
avut premiera la 9
septembrie 1668 la
Théâtre du Palais-
 Avarul este una dintre
cele mai reuşite comedii
moliereşti. Cei mai buni
actori din lume au jucat
rolul personajului
principal, al bătrînului
zgîrcit Harpagon, pe
care l-a interpretat
pentru prima dată însuşi
Molière. Subiectul este
preluat din Antichitate
(Aulularia lui Plaut), dar
în realizarea lui se simte
şi valorificarea
Personajele:
HARPAGON-tatal lui Cleant si al Elizei ,
îndragostit de Mariana ;
CLEANT-fiul lui Harpagon , iubitul Marianei ;
ELIZA-fiica lui Harpagon , îndragostita de
Valeriu ;
VALERIU-fiul lui Anselm , îndragostit de
Eliza;
MARIANA-îndragostita de Cleant si iubita de
Harpagon ;
ANSELM-tatal lui Valeriu si al Marianei ;
FROSINA-mijlocitoare ; JUPAN JACQUES-bucatar si vizitiu al lui Harpagon ;
MAESTRUL SIMON-zaraf ; LA FLECHE-servitorul lui Cleant ;
ŢAŢA CLAUDIA-slujitoare la Harpagon ;
BRINDAVOINE si LA MERLUCHE-lachei la Harpagon ;
PROCURORUL si GREFIERUL .
 Personajul Harpagon
• Harpagon este un zgîrcit fără pereche.
Are doi copii: o fiică, Elise, şi un fecior,
Cléante. Harpagon vrea s-o
căsătorească pe Elise cu Anselme, un
om mult mai în vîrstă decît ea, numai
pentru că acesta consimte să o ia fără
zestre. Pe Cléante doreşte să-l însoare
cu o văduvă bogată pentru a nu-i da
partea de moştenire. Însuşi Harpagon
are de gînd să se căsătorească cu
Marianne, o fată tînără, dar săracă, pe
care o iubeşte Cléante.
 În "Avarul" , pornind de la "Aulularia" lui
Plaut, Moliere pastreaza doar ideea
centrala: un zgârcit care îsi ascunde
Conținutul operei comoara , obsedat de pierderea ei. Cei doi
copii ai lui Harpagon s-au îndragostit :
Cleante îi marturiseste surorii sale , Eliza ,
marea iubire pentru Marianne , fiica unei
vaduve destul de strâmtorate din
apropiere . Eliza , la rândul ei este
îndragostita de Valere , fiu ratacit al unei
familii bogate , care chiar îsi cauta parintii
atunci când a întâlnit-o . De dragul sau si-a
ascuns identitatea si s-a tocmit slujitor al
tatalui ei . Pentru a capata încrederea
suspiciosului avar , îi lauda fara încetare
bunul simt si cumpatarea , aprobându-i
initiativele cele mai absurde .
 Desi amândurora dragostea le este confirmata, Eliza si
Cleante nu sunt tocmai fericiti, caci stiu ca zgârcenia
tatalui sau nu le va permite niciodata sa se casatoreasca
dupa pofta inimii.
Norocul pare însa sa-i surâda lui Cleante: Harpagon îl
cheama sa-i ceara parerea chiar în privinta Mariannei,
vrând sa stie daca fiul sau o gaseste potrivita pentru o
sotie. Fireste ca tânarul îi face portretul cel mai
încurajator, dar, surpriza, Harpagon întrebase pentru sine,
caci s-a decis sa-si ia o sotie tânara si cuminte. "Fara sa
fie prea egoist", fiului sau îi rezervase deja o vaduva
bogata, în vreme ce Elise se va casatori cu batrânul
Anselme, care nici nu cere zestre.
Cleante trebuie sa o ia înaintea tatalui sau, dar nu are nici
un ban. Camatarul la care apelase printr-un mijlocitor
pentru a se împrumuta se dovedise a fi chiar Harpagon.
Cel care gaseste solutia este La Fleche, valetul lui
Cleante, care-i fura batrânului caseta cu bani îngropata în
gradina .
 Înnebunit , Harpagon îsi ameninta servitorii si îl
cheama pe procuror . Jupân Jacques (bucatar si vizitiu)
care nu-l poate suferi pe Valere , arunca vina asupra lui .
Luat din scurt asupra "crimei" sale , Valere crede ca este
vorba de dragostea ascunsa pentru Elise si încearca sa-si
ceara iertare în fata lui Harpagon , a procurorului si a lui
Anselme , sosit si el întâmplator . În felul acesta iese la
iveala nu doar adevarata vina a lui Valere , dar si
identitatea sa . Lovitura de teatru: atât acesta , cât si
frumoasa Marianne sunt copiii domnului Anselme , pe
numele sau adevarat don Thomas d'Alburcy , a carui
familie se risipise pe vremuri într-un naufragiu din care
fiecare se socotise unic supravietuitor. Casatoria celor
doua perechi nu mai este în pericol, caci Anselme ,
generos a acceptat toate conditiile lui Harpagon:
suportarea tuturor cheltuielilor, lipsa oricarei zestre
pentru Elise si Cleante, iar în plus haine noi de nunta
pentru parintele lor, care si-a recuperat si iubita caseta .
 Opera lui Molière nu se circumscrie nici spaţiului, dar nici timpului. Ea
nu aparţine numai vieţii unei epoci sau a unei societăţi, ci tuturor
vârstelor vieţii. Opera lui Molière exprimă trecutul, prezentul şi, în
măsura în care omul de mâine va fi moştenitorul omului de ieri şi de azi,
viitorul. Aruncând o privire asupra ei, vom observa însă reflectându-se
în această vastă oglindă figura Franţei.