Luceafarul Scrisoarea I Paralela Luceafarul si Scrisoarea I sunt poeme filozofice in care estevalorificata tema romantica a conditiei omului de geniu.

iu. Problematicageniului este ilustrata de poet prin prisma filozofiei lui Schopenhauer conform careia cunoasterea lumii este accesibila numai omului superior,singurul capabil sa depaseasca sfera subiectivitatii.Atat in Scrisoarea I cat si in Luceafarul sunt prezente doua planuri :unul universal-cosmic si altul uman-terestru, care converg unul catre celalaltsi se interfereaza. Ambele au ca tema conditia omului de geniu prezentat inantiteza cu omul comun, incapabil sa-si depaseasca conditia.Scrisoarea I se deschide cu o secventa in care este surprinsa conditia poetului dominat de contemplatie, intre luciditate si reverie. Acest peisaj alvisului este reprezentat de luna, ca astru tutelar, stapana a Universului.Cadrul este nocturn, propice meditatiei si detasarii de lumea reala. Poetulesprima viziunea sa asupra timpului bivalent : timpul individual masurabil sitimpul universal-etren. Primul tablou din Luceafarul se deschide cu o perspectiva mitica,atemporala, faptele fiind plasate in timpul primordial al genezei,nedeterminat ca in basme.Cadrul este nocturn, de factura romantica, perspectiva este dubla : pe de o parte se contureaza un spatiu claustrant si pede alta parte planul cosmic, ce are o perspectiva infinita.Secventa a doua din Scrisoarea I se deschide cu invocatia lunii careeste stapana marii , astrul care vegheaza asupra inregului Univers. O altaipostaza in care gasim luna este aceea de martor la ceea ce se petrece pe pamant, ea maditand asupra problemelor oamenilor. Este realizata oenumeratie de tipologii care fixeaza diferite ipostaze umane. Poetulsugereaza ideea egalitatii oamenilor, a conditiei omului in lume, supusdestinului si mortii. In acest context se realizeaza portretul batranuluidascal , al geniului neinteles, marginalizat de lume. Tehnica utilizata e ceaa antitezei : se opune fiinta fragila a invatatului, puterii sale neobisnuite de patrundere a tainelor universului.In Luceafarul, se creeaza o atractie intre universul terestru si celteluric : pe de o parte fata de imparat aspira spre planul ancestral, pe de alta parte Luceafarul simre chemarea teluricului. Legatura dintre cei doi serealizeaza prin intermediul visului, invocatia fetei si metamorfozeleluceafarului au loc in acest plan al oniricului. Metamorfoza este in esenta unact magic prin care se trece de la identitatea astrala la ipostaza umana. Primareprezentare impune atributele zeului Neptun, Luceafarul avand drept sceptru un toiag incununat cu trestii fiind impunator parea un tanar voievod , pastrand insusiri ale eternitatii umbra fetii stravezii/E alba ca deceara/Un mort frumos cu ochii vii/Ce scanteie-nafara . In prima ipostazaLuceafarul apare ca fiinta angelica, el ii cere fetei sa renunte la conditia sa sisa accepte un univers al increatului, insa fata simte fiorul vesniciei avand preconstiinta neimplinirii iubirii. In a doua aparitie Luceafarul, in efortul dematerializare creeaza un gol in plan cosmic. Asemeni ganditorului dinScrisoarea I, Luceafarul este plasat intre lumina genezei si prebusirecosmica. Si acum Luceafarul apare definit prin aceleasi contraste dintresugestia neantului si cea a vitalitatii. Ipostaza e demonica. Si de aceasta dataLuceafarul ii cere fetei sa renunte la conditia sa, insa fata il refuza, cerandu-isa renunte la esenta trascendentala. In finalul

tabloului intai poate fiidentificat motivul anticipativ al zborului cosmic, prin care se recupereazatimpul primordial .Secventa a treia din Scrisoarea I are o complexa structura romantica prin preocuparea pentru cosmogonie, antiteza dintre macrocosmos simicrocosmos. Printr-un efort intelectual, batranul dascal isi imagineazamomentul genezei, acela care marcheaza desprinderea Universului de haosul originar. Printr-un sir de metafore se realizeaza imaginea preexistentului.Elemente din univers sunt atrase in sfera existentului de un dor nemarginit . Ganditorul vede in timp cum civilizatii stralucite au pierit, totceea ce omul a construit temeinic constituie doar o incercare disperata de aopune ceva durabil mortii si neantizarii temporale. Poetul mediteaza asupranasterii lumii dar si la pieirea ei. O scurta secventa are caracter satiric,ilustrandu-se relatia dintre macrocosmos si umanitatea care in mod fatal estesupusa determinarilor.

Geniul eminescian urmareste viata planetelor panacand ele , scapand din franele lumii si ale soarelui , dispar in neant siintra in moarte vesnica.Tabloul al doilea din Luceafarul este o idila dezvaluin o alta perspectiva asupra iubirii, inteleasa ca supunere fata de instinct. Fara deinparat, devenita Catalina in accepta pe Catalin realizand ca cei doi sunt parte din aceeasi lume. Prezenta luceafarului in acest tablou este doar sugerata, ca o aspiratie a omului comun catre un absolut de care se teme si pe care nu in poate atinge niciodata. Tabloul al treilea contine imaginigrandioase, la fel ca in Scrisoarea I prin reprezentarea perspectivelor cosmice si a genezei universale. Luceafarul calatoreste in abisul uitarii sprelumile de inceput spre a cere dezlegarea de vesnicie. Tabloul are caracter scenic prin dialogul dintre Demiurg si Hyperion, continutul gnomic este maiadand, generalizandu-se idei asupra conditiei umane. In primele strofe este prezentat Luceafarul ca manifestare luminoasa dematerializandu-se prin parcurgerea straturilor timpului. Imaginea haosului originar, prezenta si inscrisoarea I este de mare plasticitate sugerandu-se infinitul spatial, absentafiintei, a constiintei umane sau divine, absenta timpului. La fel ca inScrisoarea I se exrpima ideea atractiei universale, a vointei de fiintare, detrecere de la increat la starea de constiinta. Demiurgul reprezinta geniulcosmic in timp ce Hyperion este un geniu al visarii. Prin cuvinteleDemiurgului este demascat destinul uman definit prin limitare siinstabilitate. Demiurgul ii aminteste Luceafarului ca este un titat situatdincolo de iluziile oamenilor si de timp si ca ar trebi sa isi asume conditia.In final, Demiurgul formuleaza un avertisment : eliberarea Luceafarului deconditia sa ar duce la un dezechilibru si la moartea universului. In scisoarea I o scurta secventa reflexiva separa tabloul cosmogonicde satira. Ideea e ca fiecare om incearca sa-si creeze propriul destin inaltat prin vointa si egoism. In sevcenta a patra poetul ironizeaza iluzia omuluisuperior, anume ca se va elibera de efemeritate prin gandirea si prin creatiasa. Se reconstituie monologul savantului care crede ca va cuceri eternitateafiind apreciat de posteritate. Satira surprinde astfel conditia omului de geniuraportat la societatea umana, incapabila sa aprecieze valorile. Poetulimagineaza un ceremonial funebru pentru a satiriza defectele societatii :ipocrizia, nepasarea, lauda interesata, rautatea. Acestea vor conduce ladeformarea sensului operei si a biografiei geniului. In ultimul tablou serevine la cadrul meditatiei, poetul trece de la accentele satirice la tonulelegiac. Textul se incheie simetric, cu

recurenta ideii de fatalitate adestinului uman.Ultimul tablou din Luceafarul este din nou intr-un cadru atat terestrucat si cosmic, descriind fericirea omului prin iubire si revelatia Luceafaruluiasupra diferentelor dintre cele doua lumi. Fata il invoca pentru ultima data pe Luceafar, fapt ce demonstreaza ca aceasta are constiinta efemeritatii sale,si doreste prelungirea fericirii prin protectie unei stele norocoase .Raspunsul Luceafarului evidentiaza superioritatea geniului care impasibilcontempla fericirea umana, disociind caracterul iluzoriu al vietii omului deizolarea orgolioasa in planul cunoasterii.In concluzie cele doua poeme, asa cum au fost prezentate mai sus,arata ipostaze diferite ale geniului. Scisoarea I ne prezinta fiinta superioaraca un muritor, genialitatea sa fiind inchisa intr-un trup de om. Suferintageniului este cauzata de luciditatea cu care el vede lumea. In antiteza cu batranul dascal gasim Luceafarul care cauta absolutul in iubire. El nueste o fiinta materiala. Cu toate acestea niciunul nu este fericit, destinulgeniului fiind acela de a fi singur in lumea ideilor sale SCURT ISTORIC AL COLEGIULUI !!!! Actualul Colegiu isi are inceputul in anul 1952 cand se infiinteaza Scoala Medie Mixta , prin adaugarea la Scoala nr. 2 de atunci ( situata in zona actualului Stadion ) invatamant I- VII a unei clase de a VIII-a. Incadrarea cuprindea 9 profesori, 5 dintre ei fiind absolventi de invatamant superior. In 1953 se adauga clasa a IX-a si in 1954 clasa a XI-a. Ulterior liceul s-a mutat pe Bulevardul Unirii , in localul actualei Scoli generale nr. 3. In anul scolar 1954- 1955 Scoala Medie Mixta Slobozia a functionat cu profilele real si uman. In anul scolar 1959- 1960 planul de scolarizare a fost urmatorul: CLASA VIII A VIII B IX A IX B XA XB XI A XI B NR. ELEVI 38 35 37 37 28 32 34 28 REAL UMAN REAL UMAN PROFIL

In 15 septembrie 1968 liceul s-a mutat in actualul sediu, vechiul sediu devenind Scoala generala nr. 3. Dupa 1968 a avut denumirile Intre 1969- 1977 s-a numit Liceul de Cultura Generala , Intre 1978 1990 s-a numit Liceul de matematica- fizica, Intre 1991- 1992 s-a numit Liceul Teoretic Slobozia, Intre 1993- 1999 s-a numit Liceul Teoretic Mihai Viteazul Slobozia

Din 2000 a primit numele de Colegiul National Mihai Viteazul Slobozia, pe baza Ordinului nr. 5436 din 28 decembrie 2000, emis de Ministerul Educatiei Nationale.

Romanul cavalerescConstituirea societii feudale, care are n centru simbolic castelul i care are nevoie de un setde valori i un cod de comportament care s-i ghideze pe membrii si n viaa de zi cu zi a condus laapariia unui gen de literatur specific. Poezia trubadurilor, care glorific dragostea elevat i romanulcavaleresc, n care pentru prima oar se recurge la alturarea iubirii i aventurii eroice, aveau s fiecreaiile cele mai caracteristice.Spre deosebire de forma sub care cunoatem astzi romanul modern, romanul cavaleresc, aprutspre sfritul secolului al XII-lea,

era o creaie n versuri, care i datora numele faptului c era scris nun latin, ci n limba vulgar ( romanz ). El fusese precedat de lucrri cu teme inspirate din legendele anticereferitoare la Alexandru cel Mare, povetile despre Teba, Troia sau Eneea.n aceste romane antice, personajele cunoscute din operele dramatice sau epice ale antichitiigreco-romane se comport i vorbesc precum feudalii din societatea secolului al XII-lea. Subiectele sntcretinate, eliminndu-se orice referire mitologic, iar marii preoi pgni fiind nlocuii cu episcopi.Anacronismul este regula de baz a acestor creaii, care ncearc s adapteze elementele antice la realitinoi. Apar elemente noi, care justific aciunile eroilor, precum felonia, iar instituia specific medieval acavalerismului este proiectat n antichitate. De exemplu, n Romanul Tebei , primul dintre romanelefranceze, conflictul dintre cei doi frai dumani, Eteocle i Polynice, fii lui Oedip, e declanat denerespectarea legmntului i a cuvntului dat. Mobilul care le ndeamn la aciune pe toate personajele cese situeaz ntr-una sau alta din tabere este respectarea sau nerespectarea jurmntului de vasalitate pentruunul din frai. Personajele feminine capt contururi pe care nu le aveau n operele antice care au servitdrept model, devenind n acelai timp exponentele ideologiei iubirii curteneti. Despre Antigona, deexemplu, ni se spune c era nobil, curtenitoare i frumos mpodobit . Avea statur elegant i chipfrumos, frumuseea ei eclipsnd-o pe oricare alta. Nicicnd n poveti nici n cntece nu vei auzi celebratfemeie comparabil. Cnd Parthnope, rege al Arcadiei, se ndrgostete nebunete de ea i i cere sdevin prietena lui, ea nu i respinge cererea din principiu, ci arat doar c nu poate iubi dect pecineva de acelai rang, ntruct e fiic de rege. Iubirea curteneasc, preluate de romanele antice i pstreaz caracterul obligatoriu pentru personajele de neam nalt, cu condiia respectrii izomorfismului.Spre deosebire ns de dragostea cntat de trubaduri, care e de cele mai multe ori adulter, aici apareideea dragostei mprtite dintre doi tineri, care ndjduiesc s se cstoreasc. n acelai roman,Ismne, sora Antigonei, e prietena lui Athon, relaiile dintre ei prnd a fi ajuns foarte departe n raportcu codul moral propovduit de Biseric.Importana acordat dragostei crete i mai mult n Romanul lui Enea , n care eroul virgilian ereprezentat ca un perfect cavaler, iar Didona i Lavinia reprezint fiecare cte o faet a iubirii curteneti.Didona e consumat de focul pasiunii senzuale, care i aduce sfritul cnd Enea e obligat s o prseasc, pe cnd Lavinia triete o dragoste cast, pentru care e recompensat cu cstoria cu cel iubit. Enea nsuid dovad de o capacitate deosebit de a tri dragostea delicat cntat de poezia liric, plngnd,leinnd, dar i fcnd cele mai mari isprvi de vitejie datorit iubirii pentru tnra prines.Adevrata inovaie a romanului medieval a constat ns n preluarea unor teme i personajeaparinnd folclorului celtic, n care se pstrase amintirea regelui breton Artur i a tovarilor si de luptmpotriva invadatorilor anglo-saxoni. Aceast inspiraie breton s-a dovedit ns interesant nu attdatorit elementelor istorice reale (de altfel, se pare c la baza romanelor inspirate din ciclul Arthurianstau nu povetile folclorice, ci o aa numit istorie a regatului Britaniei, scris de Geoffroi deMonmouth, n sec. al XI-lea) ct a celor supranaturale. Aceste romane snt pline de pduri fermecateunde se gsesc din abunden vrjitori, zne, pitici, obiecte vrjite, castele ale ntmplrilor ciudate. Unntreg arsenal miraculos, prezent pn atunci doar n basmele populare, ncepea s caracterizeze o creaiecult care a oferit modele literaturii europene care i-a urmat.Spre deosebire de creaiile populare, aceste romane cavalereti au autori al cror nume a

fostreinut de istorie. ntemeietorul genului este considerat Chrtien de Troyes, cleric tritor la curtea conteseiMaria de Champagne, fiica lui Alienor din Acvitania, nepoata primului trubadur, doamn din naltaaristocraie francez, cu o cultur aleas, care i-a i sugerat autorului tema unuia din romane ( Lancelot sau Cavalerul cu cotiga ). Tema central a tuturor romanelor sale ( a mai scris, n afar de cel deja citat Erec i Enide, Cligs, Yvain sau Cavalerul cu Leul, Perceval sau Povestea Graalului ) este mpletireadintre dragoste i virtuile cavalereti. Nu erau teme noi n literatura cult a Europei apusene, cci vitejiai onoarea fusesere abordate de poemele epice, iar iubirea era cntat de trubaduri. Nou este ns teza potrivit creia iubirea desvrit a cavalerului pentru doamna sa l ndeamn pe acesta s caute perfeciunea, distingndu-se n lupt i printr-un comportament conform codului de onoare cavalereasc."Nu-mi este nimic prea greu s fptuiesc, de va dori vreun lucru", rspunde Lancelot la solicitarea iubiteisale. Eroii romanului cavaleresc nu mai caut n lupt doar sporirea gloriei personale i creterea numeluineamului cruia i aparin, ca Roland sau Cidul din poemele epice; ei i slujesc astfel doamna i 1 dovedesc puterea iubirii pe care i-o poart. La cererea reginei Guinevra, Lancelot este n stare s lase s-ifie ptat chiar onoarea, virtutea esenial a unui cavaler, urcndu-se ntr-o cru cu care n mod obinuiterau plimbai prin ora condamnaii sau lsndu-se nfrnt n turnir de adversari care-i sunt inferiori( Lancelot sau cavalerul cu cotiga ). Nu pierderea onoarei, nu umilina reprezint pentru aceste personajerul suprem, ci pierderea iubirii, care-i aduce lui Yvain nebunia, determinndu-l s fug n pdure i sduc un trai slbatic ( Yvain, cavalerul cu leul ). Chiar i Perceval, al crui scop este gsirea Graalului,vasul sfnt n care cursese sngele lui Christos, nu este mplinit fr cstoria cu iubita sa Blanchefleur ( Perceval sau cutarea Graalului ).Observm c, n mod paradoxal, ntr-o societate condus de brbai i care continu sdesconsidere n planul real femeia, apare o literatur care afirm tocmai superioritatea doamnei fa decavalerul ei, faptul c acesta trebuie s o trateze aa cum i trateaz un vasal seniorul. Chiar declaraia dedragoste este fcut n genunchi, cu minile mpreunate, asemeni omagiului vasalic."Messire Yvain i mpreun minile, ngenunche i spuse ca un adevrat ndrgostit:Doamn, niciodat nu voi striga ndurare. V voi mulumi pentru orice vei voi s facei cu fina mea.Cci nimic nu mi-ar putea displace din partea voastr."Aceasta poate s oglindeasc o anume promovare a femeii, care a survenit n Occident ncepndcu epoca cruciadelor, dar mai curnd e vorba de o proiecie n literatur a unor idealuri care sunt uneorirupte de realitate. Romanul cavaleresc rspunde dorinelor de civilizare, de lefuire a moravurilor ntr-osocietate aristocratic mai bogat, mai obinuit cu rafinamentul dect cea a secolelor anterioare. Aceastsocietate are nevoie de un cod de comportament, i cum tratate seci nu sunt foarte eficiente, difuzeazaceste reguli prin intermediul operelor literare. Din romane, tinerii cavaleri nva cum s se poarte cudoamnele, cu seniorii, cu suveranii, cu egalii i cu inferiorii lor. Mai nva s respecte oamenii bisericiii nvturile acestora (s nu uitm c muli autori erau clerici, asemenea lui Chrtien de Troyes, ntr-oepoc n care sunt nc puini laici tiutori de carte), s-i apere pe cei aflai n nevoie. Pentru rzboiniciimedievali violeni aceste idei nu

veneau de la sine, astfel nct prin literatur se produce o anume"civilizare" a acestora. Ca urmare, aceste romane contribuie la definirea unui tip de politee, mai ales fade femei, care a caracterizat pn nu de mult societatea european.Iat de exemplu, cum este prezentat codul comportamentului cavaleresc n Romanele Mesei Rotunde ,compilaie alctuit n sec. XIII, un fel de Vulgat a genului. Cei dinti cavaleri nu au fost cavaleri din pricina obriei, cci toi ne tragem din acelai tat i aceeaimam. Dar cnd Pizma i Nesaiul au nceput s creasc n lume, atunci cei slabi rnduir mai presus deei nite aprtori, care s menin dreptatea is-i ocroteasc.i se ddu menirea aceasta celor voinici, celor puternici, celor chipei, leali, cuteztori, viteji. inimenea, pe vremea aceea, n-ar fi fost att de ndrzne nct s ncalece pe cal nainte de a fi intrat nrndurile cavalerilor. Dar investitura de cavaler nu era dat aa, ca un hatr. Li se cerea s fie buni cutoat lumea, n afar de ticloi, milostivi fa de cei bolnavi, gata s-i apere pe cei nevoiai i s-i dea nvileag pe tlhari i pe ucigai, buni judectori, fr ur i fr prtinire .n fond, romanele cavalereti ilustreaz ideologia ordinului lupttorilor, bellatores din societateatrifuncional medieval, care i justific existena prin aprarea celorlalte dou categorii care nu se potapra singure, laboratores i oratores, la care se adaug femeile, considerate de gndirea medieval ca ocategorie aparte, care transcende ordinele tradiionale.Aceast societate are nevoie i de idealuri, de vise, i romanele cavalereti le ofer cu prisosin.n condiiile n care tendina familiilor aristocratice este de a transmite motenirea doar primului nscut, pentru a mpiedica risipirea patrimoniului neamului, o parte din copii trebuiau s mbrieze cariera bisericeasc sau s ncerce s-i croiasc o situaie prin priceperea lor rzboinic. Puteau deci s intre nserviciul unor protectori bogai sau s ncerce s se afirme n turniruri, prilej pentru bunii lupttori de a sembogi n urma rscumprrilor pltite de cei nfrni. O rezolvare excelent a problemei lor o puteaconstitui ns o cstorie cu o motenitoare bogat, pe care o puteau cuceri tocmai prin manifestareavitejiei i printr-un comportament exemplar. De aceea, romanele insist pe priceperea rzboinic a personajelor, fcnd din virtuile lor de lupttori valori eseniale.nfruntarea ntre doi cavaleri este ntotdeauna spectaculoas, pentru a rspunde gusturilor uneisocieti pe care rafinarea nu a fcut-o nc mai puin violent. Iat cum este prezentat o astfel de luptn romanul lui Chrtien de Troyes, Yvain, cavalerul cu leul. Amndoi mnuiesc strns i avan lncile; i dau aprige lovituri, nct scuturile ce le atrn de gt suntstrpunse, zalele desprinse. Lncile se frng i sar buci n nalturi. Se hruiesc cu sbiile i cu ele itaie curelele de la scuturi. Pe-acestea le-au lovit din sus i din jos, iar acum le atrn n buci care nici nule mai acoper, nici nu le mai apr trupul. Se lovesc cu fierul n piept, n brae, pe umeri. Se cerceteazamndoi ndrjii, dar nu se clintesc nici mcar un pas napoi, nu las celuilalt o palm de loc. 2 Nu se mai vzuser cavaleri care s-i doreasc ntr-att unul celuilalt moartea. Nu-i cru forele,dndu-i lovituri ct mai crncene. Coifurile se nmoaie i crap, zalele zbor, sngele iruie. armurafiecruia nu preuiete acum mai mult dect o ras de clugr sfiat i e lucru d

Nu se mai vzuser cavaleri care s-i doreasc ntr-att unul celuilalt moartea. Nu-i cru forele,dndu-i lovituri ct mai crncene. Coifurile se nmoaie i crap, zalele zbor, sngele iruie. armurafiecruia nu preuiete acum mai mult dect o ras de clugr sfiat i e lucru de mirare cum maidureaz nc o btlie att de mndr i de aprig. Amndoi lupttorii sunt, ns att de viteji, nct doar mort unul din ei va ceda. Caii nu erau rnii, cavalerii nfruntndu-se ca nite adevrai viteji; lupttorii seineau n a, fr s fi atins nc pmntul cu piciorul. Btlia era astfel i mai frumoas. Ca recompens pentru meritele eroului, romanele cavalereti au frecvent acest "happy-end"reprezentat de cstoria viteazului cavaler cu aleasa inimii sale, sau n cazul n care cstoria a intervenitchiar mai devreme, la nceputul povestirii, sfritul trebuie s aduc reconcilierea dintre ndrgostii. Deaceea, ntr-o lume n care luptele se purtau totui n grup, personajul romanului este un cavaler singuratic,n stare astfel s ias n eviden. Iar n condiiile n care cstoriile se aranjeaz de ctre familii, personajele reuesc s-i lege destinele din iubire. Ce-i drept, exist n aceste romane cavalereti iiubirea nepermis, adulter, ca aceea dintre Lancelot i Guinevra, soia regelui Artur, sau cea dintreTristan i Isolda, soia regelui Marc, dar aceasta ilustreaz o alt tem, a dragostei curteneti, cntat detrubaduri. De altfel, posteritatea a reinut tocmai aceste poveti de dragoste imposibil, care au marcatdurabil istoria culturii europene. Povestea iubirii dintre Tristan, cavaler de la curtea lui Arthur i nepotulregelui Marc, i Isolda, prinesa pe care el a adus-o de soie unchiului i seniorului su, a reprezentat osurs de inspiraie pentru numeroase realizri ulterioare. Cei doi se ndrgostesc unul de cellalt dup ceau but din greeal o licoare ce avea darul s aduc iubirea, episod care sugereaz fora oarb adragostei, destin mpotriva cruia nimeni nu poate lupta. Denis de Rougemont considera c povestea luiTristan i a Isoldei a devenit un mit constitutiv al culturii europene, care accept astfel i legitimeazdragostea, chiar adulter. Povestea a stat la baza operei lui Wagner care trateaz destinul nefericit al celor doi ndrgostii, i a fcut obiectul a numeroase tratri cinematografice, dintre care cea mai interesantrmne cea din anii 40 a lui Jean Cocteau, Le mythe de lternel retour .Surse de inspiraie pentru creaia cultural ulterioar, cod de comportament pentru oameniiepocii, dovezi ale schimbrii mcar n plan spiritual a atitudinii fa de femeie i fa de iubire, romanelecavalereti se prezint ca un fenomen situat la rscrucea dintre literatur i societatea pe care o reflect io modeleaz. n secolul al XIII-lea, ca dovad a succesului genului, aveau s apar deja prelucrri n proz ale legendelor care i au n centrul lor pe regele Artur i pe cavalerii Mesei Rotunde, apoi temeleaveau s se diversifice, noi personaje i noi aventuri populnd romanele gustate de publicul european.Lovitura de graie le este dat acestor romane cavalereti de-abia la nceputul veacului al XVII-lea, deCervantes cu al su Don Quijote , parodie dar i ultim omagiu adus unor idealuri devenite nepotriviterealit

Cand vorbesti despre tineorice ai face,nu spune niciodata intregul adevar. Roger martin du gard

Legenda Tristan si Isolda Aceasta legenda se desfasoara in trei regiuni: Bretania, insula Cornwall si Iranda. Gorneval ii incredinteaza cavalerului Tristan in urma dovezii de curaj pe care a dat-o, spada sfanta a neamului celtic. Dupa un timp, Morholt, fiul regelui Irlandei, ataca insula Cornwall pentru ca locuitorii acesteia sa plateasca bir. La aflarea acestui lucru, regele Marc doreste sa-l ucida cu mainile sale pe Morholt, insa acest lucru ii este imposibil. Intr-un tarziu, apare fiul lui Rivalen si nepotul regelui Marc, pe nume Tristan, si il provoaca pe Morholt la lupta. Acesta accepta provocarea, insa vrea ca lupta sa se desfasoare pe o insula pustie si fara martori. Acest lucru se intampla, iar dupa o lupta crancena, eroul din Cornwall se intoarce victorios. Dar nici Tristan nu este teafar, el cade la pamant si da semne de moarte. Gornald cere voie regelui de a-l trimite pe Tristan intr-o calatorie pe mare, intr-o barca inconjurat de torte cu foc aprinse, aceasta fiind singura cale de scapare a lui Tristan. Isolda si mama acesteia il gasesc pe Tristan naufragiat pe coastele Islandei. Tristan revenindu-si o vede pe Isolda si se minuneaza de frumusetea sa crezand ca este un inger. Tristan este ingrijit de cele doua femei. 29266esm77mtb5z Intrebat de Isolda care este numele sau el i-si da un nume fals si ii spune ca este cantaret. In timpul sederi la Isolda, Tristan se indragosteste de ea.

Regele Irlandei afla ca fiul sau este mort, si porunceste slujitorilor sa ii omoare pe marinarii care au fost cu el deoarece nu l-au ajutat. Isolda afla si ea ca fratele ei a murit, si jura ca il va ucide cu mainile sale pe cel care a injaptuit aceasta crima. Tristan se reantalneste cu Gorneval si afla ca Isolda este sora lui Morholt. El hotaraste sa se intoarca in regatul Cornwall. Ajuns acolo, Tristan primeste un fir de par a Isoldei de la o pasare. st266e9277mttb Deoarece regele Marc era batran si trebuia sa lase regatul mostenire, el hotareste sa se casatoreasca cu fata caruia ii apartine firul de par adus de pasare. Tristan isi ia angajamentul de a se duce sa-i ceara mana Isoldei in numele regelui Marc. Ajungand in Irlanda, el se infatiseaza inaintea regelui si ii cere mana fiicei sale. Aceasta refuza propunerea deoarece afla ca el este asasinul fratelui sau, dar regele hotaraste ca Isolda sa se casatoreasca cu regele Marc. Mama Isoldei ii da insotitoarei acesteia doua sticlute cu licori, una pentru iubire iar cealalta pentru moarte. Tristan si Isolda pornesc impreuna cu soldatii spre regatul Cornwall. Insa peste noapte ei stau in corturi. Isolda pune la cale sa-l ucida pe Tristan stiind ca insotitoarea sa are licoarea mortii. Asa ca il provoaca la un pahar cu vin in care toarna licoarea data de slujitoare. Tristan stiind ca slujitoarea Isoldei i-a dat otrava si vazand-o pa Isolda ca bea si ea lua paharul si il bau pe tot pentru ai satisface dorinta de al vedea mort. Insotitoarea Isoldei a schimbat sticlutele intre ele Isolda si Tristan baund elixirul dragostei. La lasarea diminetii ei pornesc din nou la drum, amandoi mirandu-se de ce licoarea nu si-a facut efectul . Ei au pornit pe mare, dar ne-mai rezistand dragostei pe care i-o poarta, Isolda intra in camera lui Tristan pe o furtuna cumplita unde cad in mreajele dragostei. A doua zi, Tristan regreta acest lucru. Ajungand la regatul Cornwall, Tristan incearca sa-i dezvaluie adevarul lui Marc, dar o vraja a mamei Isoldei il opreste. La nunta Isoldei cu regele Marc, Tristan era cavaler de onoare, dar nu a privit deloc mireasa, acest lucru fiind observat de trei dusmani ai sai. Tristan a intrat in putul unei fantani si a vorbit cu Isolda. Insa acest lucru a fost observat de cei trei oameni. In zorile zilei urmatoare, insotitoarea Isoldei l-a condus pe Tristan la marginea raului unde se afla Isolda. Dar nici acolo ei nu scapa de spioni. Acest spion ii dezvaluie lucrurile sefului sau, iar acesta la randul lui regelui. La aflarea acestor lucruri, regele porunceste ca Isolda sa fie judecata

in fata sa. Ea jura fidelitatea sa fata de rege dar printr-o formula falsa. Insa ea decide sa treaca si de proba cu focul, dar si aceasta proba o trece cu ajutorul mamei sale. Ogrin, nu se lasa batut si le intinde o capcana Isoldei si lui Tristan. El pune o oglinda in care se vede cum Tristan si Isolda isi dovedeau dragostea unul fata de celalalt. Regele si armata sa, pleaca la vanatoare in zona lacului. Acolo vede in apa limpede, cum se reflecta din oglinda din camera Isoldei si a regelui intalnirea cu Tristan. La vederea acestor lucruri regele porunceste ca Tristan sa fie legat. Ajuns acasa, regele ii reproseaza ceea ce s-a intamplat si ii spune Isoldei ca Tristan a fost exilat. Tristan va fi exilat din cetate de Dinas, si spada lui va fi zdrobita, la fel ca si inima sa. Intre timp ce Tristan era pe drumul exilarii sale, prietenul sau Gorneval il ajuta sa scape de cele doua garzi care il insoteau. Garzile regelui Marc o lasara pe Isolda prada leprosilor, insa ea va fi salvata de catre Tristan. Auzind aceste lucruri, regele Marc porunceste ca Tristan si Isolda sa fie ucisi. Dinas este impotriva acestei hotarari, si afla ca sabia zdrobita a reaparut. In timp ce Tristan si Isolda se odihneau un sarpe veninos o musca pe Isolda de picior. Gorneval pleca in cautarea leacului inpotriva veninului. Influentat de Dinas, regele Marc pleca in cautarea armatei spre ai opri de la uciderea celor doi fugari. In timpul cand cei doi dorm regele Marc ii inapoiaza sabia lui Tristan si o manusa Isoldei semn de cerere a reveniri ei la palat. In timp ce Tristan pleaca in Bretania, Gorneval cu Isolda pleaca la palat. Ajuns in Bretania, Tristan il salveaza pe Kaherdin de la moarte si pleaca impreuna cu el la regele Bretaniei unde o intalneste pe Isolda cea cu mainile albe. Isolda, din Cornwal, vrea sa se sinucida dar insotitoarea sa ii este aproape si o impiedica. Regele Marc ii inapoaza Isoldei coroana. Isolda mai incearca o data sa plece spre Bretania, dar va cadea in apa de unde va fi salvata de insotitoarea sa. Tristan pleaca in munti, spre a-l cauta pe talharul Rioz, deoarece aceasta o tine prizoniera pe Isolda cea cu mainile albe. Tristan il invinge pe Rioz si o salveaza pe Isolda.

Intr-o noapte, el o confunda pe Isolda cea cu mainile albe cu Isolda din Cornwall, si e la un pas de a o insela pe aleasa sa, dar isi da seama de ceea ce face si o refuza pe Isolda cea cu mainile albe. Tristan pleaca inapoi spre regatul Cornwall, si incearca sa se duca la Isolda, dar este impiedicat de Gorneval. Cei de la palat afla ca Tristan este acolo si il instiinteaza pe rege, cerandu-i voie sa-l omoare. Insa acestia ii intind o capcana regelui, dupa care se intorc la palat unde il alunga pe regele Marc de la tron in inchisoare. Tristan si Corneval fuge in Bretania, spre a cere ajutor lui Kaherdin, dar va fi surprins sa afle ca Isolda cea cu mainile albe a mintit. Kaherdin se intalneste cu Tristan si propune o lupta, in timp ce peste mari, Isolda trimite un valet spre a-i da de veste tatalui sau ca este tinuta prizonier de catre boieri rebeli. Dupa o lupta crancena, Tristan si Kaherdin se imprietenesc. Pe cealalta parte, Isolda este judecata pentru faptele sale. Regele Marc va fi luat ca martor, si va sustine ca Isolda nu l-a inselat vreodata. Actualul rege al regatului Cornwall porunceste ca Isolda sa fie decapitata. Tristan este prins, dar va scapa,aruncandu-se in apa. Isolda, pe punctul de a fi decapitata, va fi salvata de catre Tristan, care ii ia locul ajutorului de calau. Dinas elibereaza prizonierii, in timp ce Tristan se lupta cu tradatorii. El il va omori pe boierul tradator. Pentru faptele sale Tristan va fi iertat de rege dar nu iertat de exil. Kahedin impreuna cu Isolda cea cu mainile albe, vin si ei spre a-si cere iertare de la Tristan. Acesta din urma ii va cere un favor lui Kaherdin care este dus la bun sfarsit. Kaherdin impreuna cu Isolda, vin la Tristan, care moare cu numele Isoldei pe buze. In numele dragostei pe care io poarta , Isolda isi ia viata murind alaturi de Tristan.