Luceafarul

Mihai Eminescu

Introducere
Ca stare de spirit si atitudine general-umana, romantismul nseamn
sensibilitate, interiorizare, subiectivism, natura visatoare, elegiac-meditativa si,
mai ales, inseamna fantezia creatoare pe care Carl Jung a denumit-o
idee=forta-. Aceast idee a fost transformat de scriitorii romantici intr-un
concept creativ phantasia - care se opune raionalismului si rigorilor formale ale
clasicismului mimesis -.
Imaginarul poetic romantic se constituie si ca un univers in antiteza cu realitatea
iremediabil mediocra. Romanticii si-au inchipuit astfel lumi fantastice, feerice,
spatii siderale, adancul apelor primordiale si valtoarea viselor, muzica sferelor,
sufletul devorat de pasiune.
Opera literara Luceafarul reprezinta cel mai cunoscut si cel mai semnificativ
text poetic eminescian. Zoe Dumitrescu-Busulenga il numeste poemul-suprem,
poemul-culme, care rezum si concentreaza tot ceea ce gandirea miticopoetica a artistului a zmislit.
Poemul apare publicat in anul 1883 in aprilie in Almanahul Societatii Academice
Social-Literare <<Romania Jun>> din Viena, fiind reprodus in revista
Convorbiri literare decembrie 1883- si apoi in Ediia princeps ngrijit de Titu
Maiorescu.
Geneza poemului
Geneza poemului reuneste un complex de factori de origine popular si livresc.
Luceafarul este inspirat din basmul popular romanesc Fata in gradina de aur,
cules de folcloristul german Richard Kunisch aflat intr-o cltorie prin Oltenia.
Basmul cuprindea povestea unei fete frumoase de mprat care fusese izolat de
tatl ei intr-un castel. De ea se indragosteste un zmeu. Fata se sperie de
nemurirea acestuia si il respinge. Zmeul merge la Demiurg, cerandu-i sa il
dezlege de nemurire pentru a-si implini iubirea pe care i-o purta fetei de imparat.
Este refuzat. Intors din sferele inalte, zmeul o gaseste pe fata ndrgostit de un
pmntean, Florin, un fecior de mprat. Fugise cu el in lume. Furios, zmeul se
rzbun pe ei si ii desparte printr-un viclesug. Prvlete o stanc peste fata
necredincioas, lsndu-i iubitul sa triasc mai departe chinuit si neconslolat.
Florin moare de durere in Valea Amintirii, lng stanca sub care zacea iubita lui.
Eminescu valorific initial acest basm in timpul studentiei sale la Berlin, il
versific intre anii 1870-1872, pstrndu-l in manuscris. Poetul creaza apoi 5
variante succesive ale basmului, modificandu-i finalul. Rzbunarea nu i se pare
potrivit cu superioritatea fiinei nemuritoare. Acesta capt detaarea specific
geniului, transformand rzbunarea intr-un blestem: Fii fericii Cu glasu-i stins a

spus/Atat de fericiti, cat viata toata/Un chin sa aveti: de-a nu muri de-o data. Poemul va fi imbogatit cu idei filosofice reflectand conditia geniului intr-o lume
superficiala si meschina.
Ca sursa de inspiraie, se adaug un alt basm, la cel amintit, Fecioara fr corp,
prelucrat de Eminescu si devenit poemul Miron si frumoasa fr corp
Se adaug si mitul romanesc al Zburatorului, reprezentand acerb demoni zmeu
sau strigoi-, care li se arata la miezul noptii fetelor, tulburandu-le linstea,
dezlantuind pasiuni devastatoare pentru a le prsi mai trziu.
Tot de sorginte popular ar fi si motivele mitologice preluate din culturile greaca,
indian si crestina, care largesc orizontul de semnificaii al textului.
Totodat se regasesc idei filosofice preluate din lucrarea lui Arthur Schopenhauer
intitulata Lumea ca voin si reprezentare, unde este ilustrat viziunea
antitetica intere omul obisnuit si omul de geniu.
Omul obisnuit, muritorul de rand se caracterizeaz prin mediocritate, neputina
de a-si depi sfera limitata de actiune, fiind obsedat de noroc si de ideea mortii,
prin atitudine subiectiva in perceptia realitatii. Geniul se particularizeaza prin
inteligenta profunda si meditativa, sete de cunoastere si aspiratie spre absolut,
prin capacitatea de a depasi limitele conditiei umane, prin cugetare asupra legilor
care guverneaza universul fiind condamnat ns la nefericire, la solitudine, la
nenoroc.
Genurile care cuprind poemul
Poemul este o opera deosebit de complex si poate fi considerat o adevrat
sintez a genurilor literare: el dezvolt o structura epic a unei povesti de
dragoste, presrata cu scene dramatice, animata prin dialog, cu un lirism dat de
cel al mastilor Tudor Vianu-.
Apartenenta epic a poemului este validata de inceputul de basm, de existenta
unui fir narativ si a personajelor simbolice, de grandoarea actiunii spre un punct
culminant, de prezenta unei voci narative, a carei marca lexico-gramticala este
persoana a 3-a.
Caracterul dramatic este relevat prin suita de scene dialogate prin viziunea
regizorala asupra unor momente scena dintre Ctlin si Ctlina din curtea
castelului - si prin fora conflictului exterior si interior care d substan povestii.
Dincolo de toate acestea, Luceafarul este un poem liric, in care structura epicodramatica asigura doar cadrul de realizare a alegoriei, iar intamplarile si
personajele sunt simbolice mastile lirice prin care se exprima ideea poetica.
Opera cuprinde astfel elemente de structura caracteristice speciilor lirice:
elegia dorul de luceafr al fetei de mprat -; sentimentul neputinei lui
Hyperion de a-si depi conditia de nemuritor; dezamagirea lui din finalul
poemului de a-si vedea spulberate iluziile de mplinire a iubirii in universul teluric;

meditaia filosofica monologul demiurgului asupra condiiei umane in antiteza

cu cea a geniului; raspunsul lui Hyperion din finalul poemului adresat fetei si,
implicit, omului de rand;
idila - scena de dragoste dintre Ctlin si Ctlina, proiectata intr-un cadru
terestru mitic, paradisiac amintind de celelalte idile eminesciene( dorinta,
floare albastra);
pastelul terestru - tablourile 1 si 4- si pastelul cosmic - zborul Luceafrului -

Ca formula estetica, Luceafarul este o alegorie pe tema geniului, asa cum insusi
Eminescu nota pe marginea manuscrisului: Aceasta este povestea. Iar intelesul
alegoric ce i-am dat este ca daca geniul nu cunoaste nici moarte si numele lui
scapa de noaptea uitarii, pe de alta parte, aici, pe pamant, nici e capabil de a
fericii pe cineva, nici capabil de a fi fericit. El nu are moarte dar nu are nici
noroc.
La nivelul structurii, Luceafarul are 4 tablouri, iar din punct de vedere
compozitional se disting 2 planuri ilustrate simetric: planul universal-cosmic si ce
uman-terestru.
Tabloul 1 cuprinde nfiriparea povestii de iubire dintre Luceafar si fata de mprat.
Incipitul poemului este reprezentat de formula de basm A fost odata ca-n
povesti/A fost ca niciodat/Din rude mari mprteti/O prea frumoas fat, prin
care se deschide perspectiva fantasticului, insinuandu-se caracterul ireal al lumii
si al personajelor implicate in poveste. Timpul este unul mitic, primordial, iar
spatiul e pe de-o parte limitat - castelul fetei -, iar pe de alta parte infinit- lumea
Luceafarului-. Comuniunea dintre cei doi se realizeaz in vis - convenie si motiv
romantice care permit evadarea din lumea concretului. Asadar prologul are
functie expozitiva: cadrul de basm, decor romantic nocturn; sunt prezentati
protagonistii povestii de iubire( Luceafar- fata de imparat), portretul eroinei o
singularizeaza : rang imparatesc, frumusete unica- Si era una la prini/ Si
mandra-n toate cele/ Cum e fecioar intre sfini/ Si lun intre stele-. Fata de
mprat este surprins intr-o ipostaz nostalgic- visatoare, insetata de absolut Ea pasul si-l ndreapt/ Lng fereastr, unde-n colt/Luceafrul
ateapt/.../Privea in zare cum pe mari/Rsare si strluce. In aceasta parte a
poemului este ilustrata tema iubirii.- Il vede azi, l vede mani/ Astfel dorina-i
gata/ El iar privind de saptamani ii cade drag fata. Imaginarul poetic e de
factur romantic fat contempl. Luceafrul de la fereastra: De dorul lui si
inima/ Si sufletu-i se mple/ Iar Luceafrul la randu-i o ndrgete.
Prima metamorfozare
Atractia e sugerata de chemarea fetei: O, dulce-al noptii mele Domn,/ De ce nu
vii tu? Vin! In urma celor doua invocatii ale fetei, Luceafarul se smulge din
sfera sa si se ntrupeaz sub chip angelic, apoi, demonic antiteza este evident
-. Se ntrupeaz din cer si din mare neptunic -, Iar cerul este tatl meu/ Si
muma-mea e marea. Are o frumusete descris dup canoanele romantice: fata

strvezie, palid, pr de aur, umerii goi, ochii vii. Prea un tnr voievod/ Cu pr
de aur moale,/ Un vnt giulgi se-ncheie-n nod/ Pe umerele goale/ [...]/ Iar umbra
fetei strvezii/ E alba ca de cear/ Un mort frumos, cu ochii vii/ Ce scnteie-n
afar. Chipul sau oglindete o natur dual contradictorie: se ntrupeaz
material dei rmne o fiina spiritual.
Luceafrul i cheam iubita in netimp, in spatii dincolo de lume, in adncul
oceanului in spatii transmundane - : Colo-n palate de mrgean,/ Te-oi duce
veacuri multe/ Si toat lumea in ocean/ De tine o s-asculte. Ctlina refuza o
iubire care nu se potrivete firii ei omeneti. Este contient c nu poate fi
compatibil cu viaa de dincolo de cercul strmt al lumii ei. Dar pe calea ce-ai
deschis/ N-oi merge niciodat
A doua metamorfozare
Urmnd repetate chemri-descntec Cobori in jos, Luceafr blnd/ Alunecnd
pe-o raza,/ Ptrunde-n cas si in gnd/ Si viaa-mi lumineaza. De data aceasta
Luceafarul se ntrupeaz in chip de demon din soare si din noapte fiin uranic
(Uranus-zeul cerului) sau fiin plutonic (Pluto-zeul infernului)Imaginea sa se inscrie in aceleasi canoane romantice: brate marmoreene, ochi
mari, stralucitori, avand par negru si chipul palid, ganditor. Din sfera mea venii
cu greu,/ Ca s te-ascult si acuma,/ Si soarele e tatl meu,/ Iar noaptea-mi este
mum Din nou Luceafrul ii ofer iubire care-i transcende lumea, de dat asta in
ceruri: O, vin, in prul tu blai/ S-anin cununi de stele,/ Pe-amele ceruri s
rsari/ Mai mndr dect ele.
In ciuda metamorfozei aparent lumeti, fata de mprat nu-l poate nelege.
Neputandu-si depi limitele, ea refuz dragostea: O, eti frumos, cum numa-n
vis/ Un demon se arata;/ Dar pe calea ce-ai deschis/ N-oi merge niciodat/
[...]/Privirea ta m arde/[...] Dei vorbeti pe interes/ Eu nu te pot pricepe.
Deosebirea dintre personajele aflate in cele doua lumi att de diferite este
exprimat prin perechea de antonime nemuritor/muritoare (Luceafarul) Dar
cum ai vrea sa m cobor? Au, nu-ntelegi tu oare,/ Cum ca eu sunt nemuritor/ Si tu
eti muritoare?, dar si prin opozitia adjectivelor viu-mort (Catalina) Strain la
vorba si la port/ Luceti fr de via,/ Caci eu sunt vie, tu esti mort,/ Si ochiul tu
m-gheata dragostea lor nu poate fi mplinit.
In ciuda imposibilitatii comunicarii, iubirea astrului se dvedese a fi mai presus de
viaa si de moarte, astfel incat accept provocarea fetei de a renunta la nemurire
pentru a fi absorbit de efemerul teluric: Tu-mi ceri chiar nemurirea mea/ In schim
pe-o srutare?/ Dar voi s stii asemenea, cat te iubesc de tare/ Da, ma voi naste
din pcat,/ Primind o alt lege./ Cu vesnicia sunt legat/ Ci voi s m dezlege.
Jocul verbal din versurile Si se tot duce, s-a tot dus, bazat pe sublinierea
diferentei temporale dintre actiunea exprimata de prezentul etern si de perfectul
compus sugereaz cufundare intr-un timp fr sfarsit al spatiilor siderale care
poate fi doar intuit de mintea omeneasca.
Tabloul al doilea

Tabloul al doilea cuprinde idila pmnteasca dintre Ctlin si Ctlina. Fata de

mprat, devenit Ctlina, primete trsturile muritorului de rnd si ale
similitudinii cu personajul masculin, Ctlin.
Caracterizarea artistic
Limbajul elevat si solemn din primul tablou, devine acum aproape prozaic,
expresia popular ia locul neologismului, monologul si descrierea sunt inlocuite
cu dialogul facil, spatiul infinit este preschimbat cu locul strmt al castelului,
potrivit cu statutul celor doi.
Coborrea din astral in real este evident, abstractul devine concret. Ctlin pare
desprins, ca nfiare si rol, din poeziile bucolice, avnd aspectul unui Cupidon
terestru. Trsturi precum: Viclean copil de cas, paj, biat din flori si de
pripas, cu obrajei ca doi bujori l situeaz in antiteza cu Luceafrul, proiectat
sub semnul nemarginirii, al eternitatii, al absolutului. Catalin vrea sa alunge
tristeea fetei nvnd-o din bob in bob amorul, descris ludic: ca intr-un joc,
dragostea cuprinde fiina uman precum o mreaja sau un lat. Ctlina
nelege asemnarea intre ei si mprtete iubirea: Si-i zice-ncet <<nc de
mic/ Te cunosteam pe tine,/Si guralivi si de nimic/ Te-ai potrivi cu mine>>. Daca
Lucefarul ii oferise fetei un destin de exceptie intr-un spatiu ideal, Catalin ii
propune un destin comun, anonim, obscur, in mijlocul unei lumi in care toti
traiesc fericii, supui legilor pmntene.

Tabloul al treilea
Tabloul al treilea surprinde zborul Luceafarului catre Demiurg si poate fi
considerat o meditaie filosofica pe tema condiiei umane in contrast cu cea a
geniului.
Fragmentul debuteaz cu un pastel cosmic: natura fascinant astrala descris
sugereaz ideea filosofica a timpului si a spatiului universal cu trimitere catre
geneza Universului modelul este Imnul creatiunii din Rig-Veda- Tonalitatea
poetica devine aici una solemn, grav.
Perfectul simplu de la nceput Porni Luceafrul reprezint prima sugestie a
micrii si apoi a deplasrii in spatii temporale infinite. Luceafrul realizeaz o
cltorie regresiv pe axa temporalitii, refacand in sens invers geneza
universala. Si cai de mii de ani treceau/ In tot atatea clipe/ [...] Un cer de stele
dedesubt/ Deasupra-i cer de stele/ Prea un fulger nentrerupt, ratacitor prin ele.
grandioas viziune cosmogonic se intemeiaza pe teoria kantiana a pluritatii
universurilor si a genezei continue cci unde ajunge, nu-i hotar,/ Nici ochi spre a
cunoate,/ Si vremea-ncearc in zadar/ Din goluri a se nate/ Si din a haosului
vi,/ Jur-mprejur de sine,/ Vedea ca-n ziua cea denti cum izvorau lumine. Cadrul
descris devine atemporal si aspatial, dincolo de umanul efemer. Imaginea
Luceafrului ca fulger metafora - ilustreaz in mod sugestiv miscarea luminii,
energia pur, universal, surprins in curgerea ei prin timp si spatiu. Cltoria lui
Hyperion hyper eon= pe deasupra mergtorul - spre Demiurg in spatiul

intergalactic, simbolizeaz drumul cunoaterii, si totodat, motivaia meditaiei

poetului asupra condiiei de geniu in raport cu omul obinuit. Demiurgul
principiul absolut, puterea generatoare de lumini si de lumi sau Logosul
primordial nainte a fost cuvntul- l numete pe Luceafr Hyperion,
amintindu-i astfel de originea si de menirea lui.
La cererea sfietoare a Luceafrului de a fi dezlegat de nemurire spre a fi
absorbit de teluric singura posibilitate de a tri iubirea -, Demiurgul l refuz.
Rspunsul este o meditaie pe tema efemeritii formelor lumii fenomenale
lumea tangibil cunoscut prin simuri opus lumii noumenale lumea ideilor caracterizant condiia lui Hyperion de fiin nemuritoare. Reia-mi al nemurii
nimb/ Si focul din privire/ Si pentru toate d-mi in schimb/ O or de iubire.
Aspiraia lui este imposibil cci Hyperion face parte din ordinea primordial a
cosmosului, iar desprinderea l duce la dezechilibrul universal, la haos. Se
remarca aici viziunea filosofica schopenhauerian a unui univers static in afara
oricrei evoluii, oricrei deveniri. Demiurgul nu-i poate oferi moartea pentru c
astfel ar produce moartea lumii ceea ce ar coincide cu negarea de sine.
Antiteza muritor-nemuritor
Este pus acum in antitez lumea muritorilor cu cea a nemuritorilor. E lipsit de
sens dorin lui Hyperion de a cobori intr-o existent efemer.
Omul de rnd nu-si poate determina destinul fiind condus de noroc si de soart,
de iluzii, de nestatornicie, de voina oarb de a tri. influent filozofic a lui
Schopenhauer -. Opus acestuia, omul de geniu se afl dincolo de spaiu si de
timp, fiind capabil de a mplini idealuri nalte, trind sub aureola statorniciei si a
valorilor absolute Ei au doar stele cu noroc/ Si prigoniri de soarte/ Noi nu avem
nici timp, nici loc/ Si nu cunoatem moarte. Pronumele personale ei/noi scot in
evident antitez dintre cele dou lumi.
In schimbul renunrii la visul absurd, Demiurgul ii ofer motivul tentaiilor -:
nelepciune Cere-mi cuvntul meu denti/ S-ti dau nelepciune-; puterea
orfic Vrei sa dau glas acelei guri,/ Ca dup-a ei cantare/ Sa se ia muntii cu
paduri/ Si insulele-n mare?-; mprat drept si nenvins avnd capacitatea de a
schimb prin fapt si putere, fata lumii Vrei poate-n fapta sa ari/ Dreptate si
trie?/ Ti-as da pamantul in buci/ S-l faci mprie-, ns moarte nu se poate
deoarece ar coincide cu negarea ordinii si a echilibrului univerale.
Lectia de cunoastere se incheie cu argumentul zdrobitor de a-i dovedi
Luceafarului superioritatea sa chiar si in iubire fata de muritoarea Ctlina: Si
pentru cine vrei sa mori?/ ntoarce-te, te-ndreapt/ Spre-acel pmnt rtcitor/ Si
vezi ce te asteapta.
Melancolia eminescian ca atitudine romantic provine in poem din adevarul
dureros ca omul este o fiinta trecatoare care nu poate pstra clipa fericirii supus
norocului in mod implacabil in fatalitatea devenirii pesimismul eminescian-.
Pe de alta parte, omul de geniu pare a fi sortit nefericirii. Cum Eminescu nsui
afirma: acesta nu cunoate moarte si numele scap de noaptea uitarii, dar aici,

pe pmnt, nici e capabil de a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fericit. El nu are

moarte, dar nu are nici noroc.
Tablolul al patrulea
Marcheaz reinstaurarea ordinii cosmice prin ntoarcerea Luceafrului in locul lui
menit din cer. Epitelul locul lui menit si comparaia ca si in ziua cea de ieri
In locul lui menit din cer/ Hyperion se ntoars/Si, ca si in ziua cea de ieri,/
Lumina si-o revars repune timpul in firescul lui.
Decorul terestru este conturat in linii de pastel amintind de poezia eminescian
de nceput. Cadrul nu mai este unul nchis - castelul -, ci unul romantic, intr-o
noapte feeric. Este spaiul ocrotitor al codrului nmiresmat de balsamul florilor
de tei si dominat de maretia astrului nocturn, luna, stacana lumii eminesciene Cci este seara-n asfinit/ Si noaptea o s-nceap/ Rsare luna linitit/Si
tremurand din apa-.
Ctlin si Ctlina s-au transformat sub forta purificatoare a iubirii, ajungnd
doi tineri singuri, refcnd prin iubirea lor imaginea ndrgostiilor de
pretutindeni a cuplului adamic. Fata nu-si prsete idealul de iubire, si
mbtat de amor i da un alt neles, proiectndu-si acum aspiraiile in sfera
umanului. Il invoca pentru a treia oara pe Luceafar, dar de data aceasta pentru ai lumina norocul, a fi steaua ei norocoas .- Cobori in jos Luceafr
blnd/Alunecnd pe-o raza/Ptrunde in codru si in gnd/ Norocu-mi lumineaz.
Ctlin nu mai este surprins intr-o tonalitate facila ironic, ci prin
redimensionarea capacitii sale de nelegere a lumii, dobandita prin
cunoasterea iubirii, devine mai matur. Erosul are aici funcie iniiatica si cognitiva.
Luceafrul invocat acum apare ca zeitate tutelara ce poate ocroti fericirea
efemer a omului.
Epilogul
Epilogul reprezint cheia poemului, ntregete sensurile acestuia, marcnd
separarea definitiv a planurilor, a destinelor, a mastilor lirice. Metafora cercului
din versul Trind in cercul vostru stramt sugereaza inchiderea fiinei umane intro existenta limitat in contrast evident cu lumea mea, un orizont al
nesfarsitului cunoasterii. Trind in cercul vostru stramt/Norocul vi-l petrece,/Ci eu
in lumea mea rmn/Nemuritor si rece luceafrul nu mai cade ca in trecut, isi
accepta senin destinul sau eliberat de patim si de amagitoarele chemri ale
fericirii, mpcat cu sine si cu lumea. Se afirm din nou ca relaia om-geniu este
incompatibil. Atitudinea geniului este una de asumare a eternitii si a
indiferentei stoice (detaarea de lume), in timp ce omul comun este incapabil ssi depeasc limitele, iar existenta lui urmeaz o miscre circular, orientat spre
accidental si ntmpltor, nsemnnd pasiune si suferin, viaa si moarte. Fata
este definit prin limitele condiiei pmntene, in timp ce Luceafrul este etern,
imuabil, o entitate contemplativ, de senintate apolinica.
Particulariti de limbaj si expresivitate, procedee artistice si elemente de
versificatie

Dintre particularitile stilului se remarc: limpezimea clasic, poemul apartine

ultimei perioade de creaie, perioada scuturrii de podoabe, de aceea se
observa o concentrare lexical maxim, un limbaj esenializat, o economie a
mijloacelor stilistice.
Figurile de stil
1. Alegoria pe baz creia se construiete ntregul poem alegoria omului
de geniu. Imaginile alegorice sunt: fata de mprat fiina feminin la
vrsta delicat a zburtorului. Visul fetei este criz puberal, dorina de
realizare prin dragoste. Dragostea dintre fat si Luceafr atracia
contrariilor -. Demiurgul impersonalitatea universal -. Metamorfozele
Luceafrului degradri ale unui mod superior de organizare a materiei
universale in ipostaze inteligibile. Idila pmnteasc mplinirea aspiraiei
omului spre fericire, prin iubire
2. Antiteza - pe baza creia e construit ntregul text - sistemul de antiteze
este romantic: om superior/om comun; dubla valenta a Luceafrului ce
penduleaz intre cer pmnt/ terestru cosmic; dualul contradictoriu ingerdemon, vis-realitate
3. Imagini hiperbolice in portretizarea Luceafarului
4. Comparaii: e un adnc asemenea uitrii celei oarbe
5. Metafore: Si ochii mari si grei m dor/Privirea ta m arde
6. Lirismul mastilor- personajele sunt simboluri, voci lirice, mti, ipostaze ale
poetului exprimand tendintele divergente ale eului romantic. Luceafrul
apare ca simbol al iubirii inger si demon sau Hyperion - omul de geniu.
Ctlina - erosul uman, simbol al omenescului care aspir catre ideal, dar
rmne limitat de moarte. Ctlin -2 ipostaze -: 1. Erosul uman vzut ca
un viclean joc al naturii umane; 2. Apare nnobilat de/ prin iubire cci in
viziunea romantic, iubirea transfigureaz viaa omului, e o cale de
salvare, de nfrngere a morii. Demiurgul - esena absolut, imuabil,
impersonalitatea universal
Limbajul
Preponderent termenii din poem sunt latini. Din 1908 cuvinte, 1688 sunt
de origine latin, apoi cuvinte vechi, expresii populare, alturi de
neologisme. Limbajul este curat romanesc, de o puritate deosebit.
Muzicalitatea versurilor
Prozodia - ritm, rima si msura - ritm: iambic, rima ncruciata, msura de
7-8 silabe la care se adaug asonante si aliteraii.
Teme si motive romantice
1. Timpul este tema fundamentala a liricii eminesciene, vazut ca o curgere
universal, ca o permanent devenire a omului, dar ireversibil, ceea ce
confera tonul elegiac, al intregii sale lirici. Tema reprezinta 2 aspecte:
timpul poate fi universal, cosmic cel al Luceafrului -, timpul e limitat,
istoric, al omului comun, supus destinului, norocului si mortii.

Melancolia eminescian ca atitudine romantic provine din adevarul c

omul este o fiin trectoare ce nu poate pstra clipa fericirii, supusa
norocului in mod implacabil in fatalitatea devenirii.
2. Natura in doua ipostaze tipic eminesciene: una cosmogonica si alta
terestra, elegiaca. Viziunea cosmogonic imagineaz o natura astrala,
stihiala, de nceput de lume, cu muzica sferelor, cu zborul uranic. Prin
cosmogonie poetul prezinta
spectacolul refacerii lumiilor pana la
geneza. Motive : luna, soarele, stelele, luceferii. Ipostaza teluric,
elegiac prezint o natur familiar, feeric, paradisiac, ocrotitoare a
intimitii iubirii. Tema apare aici cu toate motivele ei specifice: codrul,
izvorul, florile de tei surprinse in cadrul specific romantic. Tema erotica
se distinge si ea prin aspecte diferite. Dragostea dintre un pmntean
si un supra pmntean - incompatibil -, dragostea dintre Ctlin si
Ctlina se poate mplini pentru ca cei doi apartin aceleiasi lumi.
Imposibilitatea geniului de a se implini prin iubire. Cele doua explicatii
ale erosului sunt influentate de filosofia lui Schopenhauer: erosul ca
viclean joc al naturii in care se manifesta dorinta oarba de a trai si
erosul ca aspiratie de depasire a efemerului si de dobndire a nemuririi
3. Geniul, omul superior- poemul este o alegorie pe aceasta tema- geniul
eminescian este impersonal, nemuritor, rece, nefericit. Conditia lui este
incompatibila cu iubirea, este o fiinta solitara. Geniul apare in antiteza
cu
omul
comun:
inteligenta/
instinctualitate,
obiectivitate/
subiectivitate, aspiratie spre cunoasterea absoluta/ vointa de a trai,
singuratate/ sociabilitate.
Motive
Motivul cosmogonic: cosmogonia se nate in zborul spre Demiurg. Cltoria
interstelara in care natura e cosmic, iar Luceafrul se ntoarce la motivul
genezei.
Motivul visului: visul este la romantici un univers compensatoriu de retragere din
lumea meschina si mediocr. In acest poem totul se petrece in sferele
inaccesibile ale visului, in visul magic, oniric al fetei.
Motivul mortului viu: prezent in cele 2 metamorfoze ale Luceafarului. Apare mai
ales in proza lui Hoffman. Luceafarul ia chip de inger si apoi de demon, se
intrupeaza din elemente materiale- desi ramane o fiinta spirituala- numai pt a
deveni accesibil fetei.

Atitudini romantice

nostalgia muritorilor in aspiraia lor ctre transcendent

metamorfoz fiinelor nemuritoare
ideea incompatibilitilor
pendularea eroului intre cer si pmnt, in fond intre spirit si pasiune
constiinta geniului ca apartine unei lumi superioare prin cunoaterea rece
filosofic a adevrurilor existentei

protestul impotriva mrginirii si nsingurrii omului

Luceafarul reprezinta o culme si o sintez a creaiei prin: sinteza temelor si

motivelor, sinteza
genurilor si speciilor, clasic/ romantic, sinteza
culturala( folclor, mitologie, filosofie), sinteza a vocilor poetului/ a mastilor lirice,
o sinteza a nivelurilor si structurilor lingvistice.