Din ceas, dedus - Ion Barbu

Modernismul este un curent lterar initiat in 1919 de eugen Lovinescu, a carui doctrina este centrata
pe ideea ca exista un spirit al veacurilor, care impune procesul de sincronizare a literaturii romane
cu cea europeana. Alaturi de Tudor Arghezi si de Lucian Blaga, Ion Barbu da conceptiei de poezie,
noi valori, ipunand o viziune originala. O aparitie singulara in contextul unui lirism dificil, il isi
cucereste un lod aparte in cultura naoastra prin asimilarea modelelor romantice, a motivelor
folclorice, mitologice, transpuse insa intr-un limbaj poetic neologic, elevat, esentializat.
Poezia barbiana in ansamblul sau, o metafora. El utilizeaza atat simboluri cunoscute, dar si proprii,
intr-un discurs liric impresionant, greu descifrabil de catre un lector neinitiat.
Ultima etapa a creatiei sale este si cea mai reprezentativa, prin ermetismul asumat ca un model
estetic de referinta de catre autor, care isi reneaga chiar toata opera anterioara pe care o reduce la
un banal exercitiu stilistic, ce a pregtait apogeul eului creator de mai tarziu.
In ermetica se incadreaza si poezia Din ceas, dedus, arta poetica , deschizand volumul Joc
secund - 1930 -. Acesta este un text unic intre artele poetice din lteratra romana - Bacovia, Blaga,
Arghezi - prin densitatea simbolurilor care trimit catre alte domenii ale gandirii si ale cunoasterii,
geometria, filozofia, astronomia.
Aceasta opera literara este integrata de Tudor Vianu, in tematica Mitului oglinzii, pentru ca arta
inseamna reflecatare, iesire din lumea experientelor imediate si intrarea intr-o realitate ideala.
Autorul insusi defineste spatiul poetic drept o lume purificata pana la a numai oglindii decat figura
spiritului nostru. Reiese astfel conceptia lui Barbu despre lume si despre viata, asemanatoare cu
cea a lui Platon si anume ca arta si lumea este o copie a ideilor.
Textul acesti poezii este structurat sub forma unui monolog liric, cu valente descriptive, in doua
catrene, cu rima incrucisata, cu ritm partial iambic, avand masura de 13-14 silabe.
Poezia nu are titlu, motiv pentru care este numita de unii critici literari si Joc secund, dupa numele
volumului in deschiderea caruia este inclusa.
autorul a avut intentia sa intieze cititorul in universul sau liric, unic - arta poetica -. El militeaza
pentru renuntarea la inteligibilul limitativ propunand polimorfismul interpretarilor. Matematician de
profesie, Dan Barbilian, el valorifica limbajul matematic, preluand de aici principiul combinarii, pe
cel al permutarii, ajungand astfel la o sintaxa poetica originala, greu descifrabila. cuvintele sunt
transformate in simboluri, in coduri aducandu-le mai mult mister, mai multa profunzime. Pentru
mine, poezia ete o prelungire a geometriei, este un loc luminos, unde geometria cu poezia se
impletesc., afirma el.
Primele versuri din strofa intai - Din ceas, dedua, adancul acestei culme creste/ Intrata prin oglina
in mantuit azur. - introduc tema timpului, in relatie cu arta. Poetul cauta in real, in temporalitatem
sugerata prin substantivul ceas, frumosul ca obiect al creatiei, al mediatiei lirice, profunde, pe care
il rasfrange, il oglindeste, in intimitatea spiritului si a sensibilitatii sale, transformandu-l intr-un joc
secund mai pur. - metaforele ermetice sunt relevante-. Ideea se completeaza cu versurile
urmatoare Taind pe inecarea cirezelor agreste/ In grupurile apei, un joc secund, mai pur,
incarcate simboluri bazate pe aceleasi metafore ermetice.
Iesind din sfera concretului, transcendand timpul, obiectul artei devine etern prin valoarea sa,
intrand in mantuit azur. altfel spus, el ramane un simbol al contemplatiei vesnice. Daca arta este
o copie a lumii reale, dedus, aceasta la randul sal, este o metafora, o metamorfoza a ideilor
eterne, arhetipal. In consecinta, fiind o copie a copiei, poezia devien astfel o reflectare la puterea a

doua a realitatii, o manifestare exclusiva a mintii, a interpretarii in care se reflecta realitatea, un joc
secund mai pur.
Adjectivul participial dedus, in asociere cu metafora paradoxala adancul acestei culme creste,
contureaza si vizual imaginea creatiei, care transforma realitatea concreta intr-o stare de spirit si un
pretext de meditatii.
Sintagma grupurile apei are de asmenea valoare metaforica, trimitand spre ideea de a ordine a
ideiiloe, a sentimentelor, a triarilor, realizata de poet, intr-un univers haotic, prin arta sa.
Dupa ce in prima strofa este conturat prin sugestie si prin simbol, universul ca susa d einspiratie in
contemplarea poetica, in cea de a doua, discursl liric se concentreaza mai degraba asupra
intimitatii actului de creatie. Versurile Nadir latent! Poetul ridica inseumarea/ De harfe rasfirate cen zbor liber le pierzi, cuprind semnificatii deosebite. Daca reaitatea se inalta prin maretia ei in
Zenit, replica ei artistica va cobori in profunzimile Nadirului, ascunzand o multime de sensuri,
interpretarea polimorfica. Poezia este simbolizata prin metafora harfe rasifaret, care se afa in
zbor invers, sugerand toate profunzimile si esentele nestiute ale universului. Harsfa sau lira,
simbol orfic - Orfeu - , trimite catre mitologie - antichitate - simbolizand talentul creator in
perfectiunea lui: Zborul invers, simbolizeaza prin metafora profunzimea semnificatiilor, in
interpretarea actului creator, deschizandi-se prespectiva posibilitatiilor nelimitate ale cititorului, de a
interpreta mesajul unui text poetic. Persoana a doua singular a verbului pierzi, reprezinta o subtila
invitatie adresata lectorului, de a reflecta la sensurile acestui crez estetic.
Pentru Barbu, creatia inseamna truda, ca l aArghezi - si cantesc istoveste - asunzand intelesuri
adanci.
Comparatia ampla din ulrimele versuri, intre creatie si mare, se contruieste pe similitudineile celor
doua realitati. La fel cum marea, o panza nesfarsita de ape, te fascineaza, ascuzand taine de
nepatruns, tot asa poezia este incriptata in metaforele si in metamorfozele cuvintelor, indemnandute sa le descifrezi: - sensl este ascuns cum numa marea/ Meduzele cand plimba sub clopotele
verzi.. Metafora meduzelor este semnificativa asa cum ele schimba culoarea apelor mari in infinite
nuante fluide pana in abisuri cu frumusetiile sale misterioase, tot asa poezia este incarcata cu
sensurile ei profunde.
Prin oglindirea realului in adancul sufletului, poetul dezavarseste lumea intr-o mica simfonie,
armonizand transendentul si teluricul intr-o muzica a sferelor, poezia lui potentata de toate trairile
umanului.
Mitul oglinzii sugerat aici prin luciul apei, prin care relitatea se rasfrange in mintea si in sufletul
poetului pentru a fi transfigurata artistic, iar nu copiata, semnifica reflectarea ideala si spiritualizata
a cosmosului in constiinta, cum spunea Serban Cioculescu, aceasta este insasi esenta poeziei
barbiene: un joc secund mai pur.