Testament

-Tudor Arghezi-
Modernismul este o orientare artistica initiata in literature
romana de Eugen Lovinescu a carui ideologie porneste de la
necesitatea sincronizarii literaturii noastre cu cea europeana
(principiul sinconismului). Cee ace adduce nou modernismul
este poezia de idei in centrul careia se afla o metafora-simbol
subiectiva accentuate, ambiguitatea limbajului si simbolurile
cultural filosofice, asumandu-si astfel ruperea legaturilor cu
traditia.
Din punct de Vedere al formei, poezia modernista se baseaza
pe nonconformism si inovatie cultivand versul liber,
neincorsetat de regulile de prozodie si tehnica
ingambamentului.
Tudor Arghezi este maim ult decat un poet modernist, el face
parte alaturi de Eminescu si Nichita Stanescu din seria poetilor
care au transformat decisiv limbajul poetic romanesc. In triada
poetilor interbelici Arghezii reprezinta tehnica uratului asa cum
Blaga este poetul filosof si Ion Barbu poetul matematician.
Deschizand volumul de debut in 1927, “Testament” este o
oarta poetica ce ilustreaza conceptia despre lume si despre
creatie cat si despre viziunea poetului, intr-un limbaj care il
particularizeaza.
Tema discursului o constituie actul creatiei, din perspectiva
poetului modern care isi impune sa ilustreze cateva aspecte : ce
este poezia, care sunt sursele creatiei, cum ia nastere si care
este rolul poeziei.
“Testament” este o poezie programatica si datorita titlului a
fost comparata cu celebrul “Testament” al lui Ienchita
Vacarescu: “Urmasilor mei vacaresti/Las voua
mostenire/Cresterea limbii romanesti/Si a patriei cinstire”, sau
cu opera lui Francais Villon grupata in “Micul Testament” si
“Marele Testament”.
Titlul poeziei exprimat la nivel morfologic printr-un substantiv
comun nearticulat se refera la un act juridic unilateral prin care
o persoana isi exprima dorintele dupa moarte in legatura cu
incredintarea unor bunuri materiale urmasilor sai.
Conotativ insa, testamentul arghezian consemneaza lasarea
ideii spirituale generatiilor viitoare.
Poezia debuteaza cu adresare directa, Arghezi parand sa
comunice unui cititor peste timp.
Prima strofa se organizeaza in jurul cuvantului cheie “carte”
care la Arghezii semnifica rodul muncii intelectuale. Printr-o
alegorie poetul explica infaptuirea creatiei intelectuale ca
finalitate a muncii brute a unui larg sir de stamosi. Cartea
devine poezie, esenta cuvatului, un fenomen de distilare a
sudorii muncii, dar si o forma de oglindire a vietii si a
spiritualitatii populare. Ea cumuleaza experienta generatiilor
anterioare a stramosilor cu un destin zbuciumatizvorat
metaforic din “seara razvratita” si localizat “prin rapi si gropi
adanci”. Umanitatea este vazuta in plina ascensiune ca o seara
ale carei trepte sunt urcate doar prin sacrificiu si Truda “suite de
batranii mei pe branci”. Vocativul “fiule” stabileste relatia
afectiva cu cititorul si evidentiaza intelepciunea poetului.
Concluzia primei strofe este ca opera argheziana se
construieste intr-o adevarata treata. Asistam astfel la mutatia
muncii creatoare din plan materia in plan spiritual.
Strofa a doua continua idea primei strofe, cartea fiind
denumita prin metafora “hrisov”, un archaism care in sens
propriu desemneaza un act domnesc al Evului Mediu, atestand
celui care il poseda drepturi de proprietate sau titluri nobilare.
Conotativ, termenul trimite la creatie care se construieste ca o
carte Sfanta asemenea Bibliei cuprinzand suferinta de veacuri a
inaintasilor. Metafora “osemintele varaste-n mine” arata
profunda comunicare dintre creator si generatiile anterioare
care graiesc viitorului prin intermediul condeiului.
A treia strofa reprezinta arta poetica explicita a lui Arghezi.
Poezia, devine un process de purificare ce razbuna Realitatea
urata. Ca procedeu artistic utilizat se remarca metamorfoza.
Astfel, “sapa” este transformata in “condei”, “brazda” in
“calimara”, “graiul pentru indemnul vitelor” in “cuvinte
potrivite”. Versurile “in icoane”, “zdrente in muguri si coroane”,
“veninul” in “mierea cunoasterii” iar “ocara” devine material al
poeziei. Se observa cum cuvantul arghezian este omnipotent, el
reusind sa mangaie sau sa pedepseasca, sa aline sau sa
ocareasca “am luat ocara si torcand usure/am pus-o cand sa-
mbie cand sa-njure”. Ca figure de stil este utilizata hiperbola,
Arghezii ajungand sa considere drept obiect al poeziei “Cenusa
mortilor din vatra” pe care o transforma in “Dumnezeu de
piatra”. Aceasta este expresia constiintei de sine a poetului.
Astfel, metafora care desemneaza matricea spiritualitatii
romanesti “cenusa mortilor” este transformata in obiect de cult
destinate venerarii unor generatii supuse suferintelor si
nedreptatii rehabilitate insa poetic si preschimbate in
“Dumnezeu de piatra”.
Strofa a patra explica poezia drept o floare a raului, durerea
acumulata de veacuri isi gaseste expresia prin vocea poetului
transmisa intr-un exponent al comunitatii din care face parte
“durerea noastra surda si amara/o-ngramadi pe-o singura
vioara”. Semnificativa este comparatia “stapanului” cu “un tap
injunghiat”, comparatie ce evidentieaza tocmai duritatea
expresiei argheziene.
Versurile “din bube, mucegaiuri si noroi/Iscat-am frumuseti si
preturi noi” reprezinta o emblema a esteticii uratului in
literature romana. Creatia se transforma intr-un bici care ii
urmareste razbunarea suferintei. O imagine controversata este
cea a “ciorchinelui de negi” prin care Arghezi denumeste
realitatea suparatore.
 Ultima strofa are in centru simbolul dorintei care poate fi
interpretata drept o cititoare in viitor a operei poetului sau
drept muza inspiratoare asemanatoare celebrei “Dark Lady” din
sonetele shakespeariene sau “Laurei” din poezia “Petarca”.
Aceasta strofa reprezinta o explicatie a talentului. Creatia este
rolul efortului scriitorului manifestat atat in inspiratie si talent
“slova de foc” cat si prin munca, prin effort intellectual, artistic
“slova faurita”. In final opera este inteleasa ca o expresie a
maniei ucigatoare fapt ce rezulta din ultimele 2 versuri “fara a
cunoaste ca in adancul ei/zace mania bunilor mei”. Sintagmele
“robul” si “Domnul” subliniaza raportul dintre poet si citator si
viziunea argheziana, prmul fiind cel care lucreaza si este supus,
iar cel de-al doilea se bucura de rezultatele lui fara efort.
Poezia “Testament” se incadreaza modernismului interbelic
prin interiorizarea lirismului, discursul poetic fiind o confesiune
subiectiva a eului, prin ambiguitatea limbajului realizat prin
prezenta metaforei.
In “Testament” rolul prepornderent il deinte expresivitatea
cuvantului, arta lui Arghezi consta in capacitatea sa de a imbina
pasaje banale figurative cu pasaje nonfigurative originale pline
de prospetime. Unele cuvinte creeaza imagini concrete, altele
alcatuiesc formulari oforistice. Epitetele se disting prin utilizarea
de cuvinte surprinzatoare “dulcea lui putere”, “surda si amara”,
“torcand usure”. Metaforele surprind prin prospetime astfel,
pentru sensul de opera poetul foloseste o multitudine de
metafore: “carte”,”hrisov”,”ocara”,”slova de foc”,”slova
faurita”,”cuvinte potrivite”,”Dumnezeu de piatra”,”ciorchine de
negi”.
In opnia mea, “Testament” tradute o noua viziune de factura
moderna asupra inspiratiei. Potrivit lui Arghezi, poetul trebuie
sa fie un fauritor de cuvinte care sa filtreze trairile neamului si
sa le transfigureze artistic. Orice aspect al realitatii indiferent ca
este frumos sau urat, grotesc sau sublime poate constituii
moterial poetic.
In concluzie, opera argheziana explica in maniera artistica
ideile autorului despre rolul literaturii, aceasta defninindu-se pe
sine prin intermediul artei sale ce impresioneaza prin inovatie si
aspiratie. Numit de criticii literari “un clasic al viitorului”, Tudor
Arghezi, realizeaza prin “Testament” o arta poetica modernista
cu valori de tratat de estetic.