Testament

Tudor Arghezi
1. Modernismul+trasaturi
Modernismul este un curent literar, manifestat, cu predilecție, în perioada interbelică, ale cărui trăsături sunt
teoretizate de Eugen Lovinescu și promovate, în special, prin intermediul cenaclului și al revistei “Sburătorul”.
Orientarea artistica promoveaza o inoire a literaturii prin desprinderea de trecut si prin crearea unei modalitati
inovatoare de exprimare.
Tudor Arghezi este un poet modernist ca și Lucian Blaga și Ion Barbu, aparținând perioadei interbelice.
Opera acestui scriitor prezintă atât trăsături ale modernismului cat și ale tradiționalismului, remarcându-se prin
capacitatea de a fi original.
2. Aparitie
Poezia „Testament” de Tudor Arghezi a fost publicata in anul 1927, in fruntea volumului de poezii „Cuvinte
potrivite” exprimand conceptia despre lume, viata si misiunea artistica a poetului, intr-o maniera care il
particulatrizeaza, reprezentand astfel o arta poetica.
3. Semnificatia titlului si tema
Titlul este reprezentativ pentru ideea de baza a poeziei, aceea a relatiei dintre generatii si a responsabilitatii
urmasilor fata de mostenirea lasata de strabuni. In sens denotativ cuvantul se refera la un act juridic prin care o
persoana isi exprima dorintele care urmeaza a-i fi indeplinite dupa moarte, de obicei cu privire la incredintarea
bunurilor materiale. In sens conotativ testamentul arghezian reprezinta lasarea averii spirituale , a creatiei,
generatiei viitoare.
Tema exprima conceptia despre a lui Arghezi si defineste intreaga creatie lirica a poetului, in care cuvantul e
atotputernic, stapan absolut al universului, iar opera literara e rodul harului divin si al trudei.
4. Structura si continut
Din punct de vedere compozitional, poezia este structurata in cinci unitati strofice inegale care se axeaza pe
metafora-simbol „carte”, motivul central al textului. In cadrul discursului liric sunt identificate patru secvente
lirice.
Prima secventa ofera o definitie lirica a poeziei, eul orienteaza adresarea directa catre un fiu imaginar,
denumirea genetica pentru cititor, caruia ii lasa drept mostenire averea sa spirituala. Incipitul enunta o formula
specifica testamentara, prin care se exclude orice mostenire in afara de „carte”, metafora-simbol reprezinta
bunul cel mai de pret, creatia.
Acesta cuexperienta anterioara a stramosilor cuun destin zbuciumat, umanitatea este vazuta in plina
ascensiune, ca o scara ale carei trept sunt urcate doar prin sacrificii si truda „suite de batranii mei pe branci”.
Creatia este rodul imaginatiei unui deschizator de drumuri , care doreste sa fie un indrumator pentru urmasi. Ea
reprezinta o treapta pe drumul anevoios al cunoasterii.
Cea de-a doua strofa se axeaza pe metafora „hrisov”, un arhaism, care in sens propriu inseamna un act
domnesc al Evului Mediu, conotativ termenul trimite la creatie, care constituie o carte sfanta, de capatai, ca si
Biblia, ingloband suferinta de veacuri a stramosilor. Metaforic „osemintele varsate in mine” subliniaza profunda
legatura dintre creator si generatiile anterioare, care graiesc prin intermediul condeiului sau artistic.
A doua secventa defineste rolul artistului accentuand importanta muncii sale. Ipostaza sa lirica elaboreaza o
paralela intre munca bruta si munca intelactuala, ambele fiind reprezentate obiectual „sapa „ devine „condei”,
iar „brazda” devine „calimara”.
Sintagma „cuvinte potrivite” subliniaza truda autorului de a alege si de a pune alaturi exprimari din registre
stilistice diferite. Arta are un rol estetic pentru ca transfigureaza „uratul” din realitate, transformand „zdrentele”
in „muguri” si „coroane”, metafora simbol pentru nucleul vietii, pentru perfectiune.
 Cea de-a treia secventa exprima revolta impotriva nedreptatii societatii, cu care eul liric se identifica. Acesta
se declara partas la suferinta neamului sau dandu-i glas prin intermediul artei, sugerata metaforic prin vioara.
Creatorul, cu iscusinta, preschimba formele de manifestare a uratului „bube, mucegaiuri si noroi”, in valori
estetice in „frumuseti si preturi noi”. Arghezi creaza arta menita sa vindece organismul bolnav al societatii,
bazata pe ierarhia rob-stapan.
Ultima secventa lirica alatura prezentei stapanului alte doua ipostaze, „domnita” si „domnul” care traiesc
linistit si sunt incapabili de a percepe suferinta robilor, reprezentanti ai clasei sociale dezavantajate.
Finalul poeziei exprima o maniera de a crea specific argheziana, care cunoaste doua coordonate exprimate
metaforic. „Slova de foc” inspiratia spontana de factura divina si „slova faurita”, cuvintele mestesugite, se unesc
in mod indistructibil „ca fierul cald imbratisat in cleste”, relevand un Univers unitar si aparte.
5. Elemente de prozodie
La nivelul limbajului poezia isi remarca caracterul modernist, in special prin utilizarea elementelor
considerate nepoetice „bube”, „mucegaiuri”, „noroi”, „negi” cu valoare estetica reprezentand estetica uratului.
Se remarca imvinarea dintre neologisme si arhaisme „hrisov”,”odrasla” si utilizarea cuvintelor de factura
populara „rapi”,”branci”. Prozodia poate fi plasata intre traditie si modernitate. Poezia este alcatuita din strofe
inegale, ritmul este unul variat, masura versurilor este de 9-11 silabe, iar rima imperecheata.
6. Concluzie
Poezia „Testament” de Tudor Arghezi este o arta poetica cu elemente traditionaliste si moderniste, Tudor
Vianu sustinand ca „Impresia generala lasata de lirica lui Arghezi este aceea a unei mari tensiuni interne, a unui
dramatism esential, niciodata exprimate in formele si cu accentele aceleiasi intensitati.”