Tudorascu Constantina Cristina

Testament
De Tudor Arghezi
Tudor Arghezi, pseudonim al lui Ion Theodorescu este unul dintre scriitorii fundamentali ai
literaturii romane din perioada interbelica alaturi de alti scriitori consacrati precum Liviu
Rebreaanu, Mihail Sadoveanu sau George Bacovia.
Debutul literar are loc destul de tarziu, la varsta de 47 de ani cu volumul „Cuvinte potrivite”
aparut în 1927 care va cunoaste un success remarcabil, Arghezi fiind unul dintre cei mai
longevivi scriitori ai literaturii romane. Sursa de inspiratie a creatiilor sale o constituie cele doua
experiente fundamentale din viata lui: mănăstirea de la Cernica de unde a luat nastere volumul
de proza „Icoane de lemn” si închisoarea de la Vacaresti, experienta ce a dat nastere volumului
de versuri „Flori de mucigai”, dar si volumului de proza „Poarta neagra”.
Modernismul este un current literar aparut la sfarsitul sec. XIX, începutul sec.XX, centrat în
jurul cenaclului si al revistei „Sburatorul”, coordinate de critical literar Eugen Lovinescu,
teoreticianul acetui current literar care apare ca reactive împotriva creatiilor traditionaliste.
În lucrarea sa intitulata „Istoria literaturii romane contemporane” acesta distinge doua tipuri
de modernism: unul theoretic din care face parte el însusi si unul experimental care apartine
literaturii avangardiste.
Pornind de la premise ca exista un „spirit al veacului”(saeculum) acesta promoveaza trei
teorii fundamentale: teoria sincronismului, teoria imitatiei (precursorii sai, Mihail Kogalniceanu
si Titu Maiorescu, se opuneau acestui principiu) si mutatia valorilor estetice.
Acest curent literar se caracterizeaza, în poezie, prin abordarea unui limbaj nou, încarcat de
metafore revelatorii, metafore symbol, reflexcivitate si ambiguitate, iar în proza si în
dramaturgie schimba statutul taranului, prototip al satului patriarchal, în tipul intelectualului,
actiunea fiind plasata în mediul citadin.
Poezia „Testament” se încadreaza în volumul de debut al autorului „Cuvinte potrivite”,
aparut in 1927 cu un mesaj puternic, aceasta creatie fiind închinata strabunilor care au
contribuit la ascensiunea sa literara.
Titlul poeziei are o dubla semnificatie:cu sens denotative, reprezinta o avere, un bun
material, iar în sens conotativ are un character biblic, facand referire la Vechiul Testament si
Noul Testament, mostenirea sa fiind lasata nu doar membrilor familiei, ci si unui „fiu spiritual”,
reprezentat de publicul cititor care nu are vreo restrictie asupra poeziei creatiei autorului.
Tema reprezinta vocatia creatorului de a da nastere operei literare care se plasmuieste din
trairile sale interioare, dobandind esenta din forta purificatoare a cuvantului, acesta fiind un
mestesugar al propriilor creatii.
 Viziunea despre lume din textul arghezia prezinta modalitatea prin care acesta se
revanseaza fata de predeccesorii sai, poezia reprezentand o punte de legatura între generatii,
poetul fiind intermediarul care face legatura între trecut si viitor, versurile sale sunt o povata
pentru urmasi.
Poezia este o arta poetica prinfaptul ca autorul evidentiaza rolul sau în societate prin
intermediul fauririi creatiei artistice, o combinative între har „slava de foc” si truda „slava
faurita” care, împreuna, vor da nasterea operei.
Este o arta poetica moderna prin utilizarea unor tehnici modern precum dispunerea strofelor
inegale cu masura variabila, dar si prin promovarea unui concept nou „estetica uratului”, preluat
de la poetul francez Ch. Baudelaire.
Compozitional, poezia este împartita în cinci strofe centrate în trei secvente lirice.
Secventa I se deschide cu „testamentul” poetului „ Nu-ti voi lasa drept bunuri dupa
moarte/Decat un nume adunat pe-o carte”, acest mesaj fiind adresat unui fiu spiritual, întreaga
sa avere nu consta în bunuri material, ci este reprezentata de întreaga creatie artistic.
În sintagma „seara rasvratita”, se creeaza un raport între trecut si present, poezia capata un
character sensibil.
Cartea rep. un obiect de învatatura, esre o „treapta” în formarea urmasilor, precinzandu-se
faptul ca orice realizare are la baza un sacrificiu. Cuvintele „râpi” si „gropi” denota dificultatea,
obstacolele vietii care prin perseverenta pot fi despite.
În strofa a II-a, cartea primeste o valoare biblica devenind un obiect sfant.Prin intermediul
acesteia, poetul devine un depozitar al trecutului, osemintele varsate în mine” venerand
memoria strabunilor.
Secventa a doua prezinta transfigurarea materialului în spiritual, îndemnul acestuia este de a
schimba mentalitati si de a percepe lucrurile într-o maniera specifica.„Iapa” si „brazda”, termeni
specifici universului rural, vor fi înlocuite cu „condeiul” si „calimara”, ustensilele necesare
creatiei poetului, trecerea de la statutul de om simplu la intellectual.Plasmuirea muncii
înaintasilor este redata printr-un limbaj simplu, popular pe care „artistul” îl cedeaza prin
intermediul unui limbaj elevat, utilizand „cuvinte potrivite” care vor avea rezonanta pentru
generatiile urmatoare.Truda acestuia va fi raspandita prin devotement, creatia devenind icoana
sufletului, pentru poet dragostea de familie se va contopi cu dragostea pentru creatie,
reprezentand aceeasi iubire.
Apeland la „estetica urâtului”, prin intermediul caruia transforma grotescul în esthetic, poetul
minimalizeaza erorile trecutului transformand toate nelegiuirile într un mod tipic acestuia,
frumosul.Revolta si în acelasi timp, consolarea sufleteasca se realizeaza prin toata lumea.
Razbunarea poetului se concretizeaza cu ajutorul „biciului” care nu poate fi realizata faptic,
ci prin intermediul versurilor.Dorinta poetului reprezinta apelul catre urmasi de a-si schimba
atitudinea fara a avea drept model comportamentul asupritorilor.
În ultima secventa se evidentiaza raportul autor-cititor, dar si harul poetului redat prin
sintagma „slava de foc” care se îmbina cu truda, identificata cu sintagma „slava faurita”,
împreuna dand nastere creatiei literare. Artistul se considera un „rob”, fiindca întreaga creatie
literara nu se realizeaza atat de usor, ci printr un sacrificiu supreme.
În semn de respect fata de cititor, poetul se adreseaza prin apelativul „Domnul”, scris cu
majuscule, considerandu-l cel mai mare critic literar al operei sale.
Exprimarea poetului lasa de înteles ca aceasta opera literara este închinata înaintasilor
acestuia, iar mania lor este transmisa prin intermediul sau care devine un intermediar între
generatii si care revolutioneaza prin intermediul versurilor.
La nivel lexical se utilizeaza cuvinte apartinand universului rural „râpi”, „gropi”, ale
grotescului „bulbuc”, „mucegai” care vor fi preschimbate într o maniera noua prin „frumuseti si
preturi noi” din care denota utilizarea unui nou concept ”estetica uratului”.
Din punct de vedere stilistic se apeleaza la metafora simbol „cartea” care rep.un obiect de
învatatura si un îndreptar comportamental, dar si metafora revelatory „slava de foc” si „slava
faurita” din care rezulta îmbinarea harului cu truda.
La nivel prozodic se observa utilizarea unui stil diferit de tiparul classic prin versuri inegale si
strofe delimitate diferit, doar rima respecta tiparul, fiind de tip pereche, toate acestea conferind
expresivitate textului.
Tudor Arghezi ramane unul dintre marii scriitori ai literaturii romane interbelice prin
abordarea unei noi forme de concepere, cat si prin tematica abordata.