Modernismul este un curent literar artistic,cristalizat la sfarsitul secolului al XIX-lea,

inceputul secolului al XX-lea, ce preusupune ruperea de canoanele clasice, prin abordari

tematice si stilistice noi. Acesta se caracterizeaza prin incalcarea rigorilor prozodiei
traditionale, intelectualizarea emotiei poetice, valorificarea categoriilor negative si a esteticii
uratului, precum si prin ambiguitatea limbajului, rezultata din utilizarea metaforei ca figura
de stil predominanta. In cultura romaneasca, meritul de a fi introdus termenul ,,modernism”
in vocabularul istoriei literare ii apartine lui E. Lovinescu, mentorul cenaclului si al
revistei ,,Sburatorul”, in ale carei pagini apar creatiile unor poeti precum Lucian Blaga,
Tudor Arghezi, G. Calinescu si Ion Barbu.
Poezia „Testament”, publicata in anul 1927, deschide volumul de debut al lui Tudor
Arghezi, „Cuvinte potrivite”, fiind arta poetică prin care autorul își exprimă viziunea asupra
lumii și a originilor creației. Cu ajutorul funcției expresive a limbajului conotativ, imaginarul
poetic îmbracă realitatea concretă într-o formă artistică specific argheziană, opera situându-
se la granița dintre tradiționalism și modernism.Textul este considerat o capodopera a
literaturii romane, una dintre cele mai cunoscute arte poetice, in cadrul careia apare o tripla
problematica specifica liricii moderne : estetica uratului, transfigurarea socialului in estetic,
T. Arghezi valorificand experienta si suferinta inaintasilor, pe care o transforma in resurse
poetice, precum si raportul dintre truda depusa in suljba creatiei si talentul artistului.
Titlul, primul element important de compoziție, format din substantivul comun
„testament”, anticipează conținutul ideatic și poate fi interpretat denotativ ca un act prin care
se transmite o moștenire generațiilor viitoare, iar conotativ reprezintă in creatia argheziana o
mostenire spirituala, nu una materiala, lasata de catre poet urmasilor cititori sau viitorilor
truditori ai condeiului.
O alta particularitate a poeziei este tema dominanta a ideii de creatie literara in ipostaza de
mestesug, considerata o mostenire spirituala lasata de poet cititorului. Cuvantul devine astfel
stapan absolut al universului, iar opera literara reprezinta rodul harului divin si al trudei
umane. Motivul central al creatiei este acela al cartii, ce simbolizeaza ideea de cunoastere, de
legatura spirituala intre generatii,inturcat ea oglindeste ,,seara razvratita” a stramosilor ce au
urcat ,,Prin rapi si gropi adanci”, dar si ideea de truda, de mestesug.
Ca structură, poezia este alcătuită din cinci strofe cu număr inegal de versuri, grupate în
trei secvenţe poetice, constituind un monolog liric adresat. Prima secvenţă (strofele I, II)
sugerează legătura dintre poet si cititorii-urmasi, cea de-a doua secventa (strofele III, IV)
redă rolul etic, estetic şi social al poeziei, iar ultima (strofa V) reprezintă contopirea dintre
har şi trudă în poezie. Ideea poetica centrala este reprezentata de transformarea poeziei intr-o
lume obiectuala, ,,sapa”,unealta folosita pentru a lucra pamantul devenind astfel ,,condei”,
unealta de scris, in timp ce ,,brazda” devine ,,calimara”, subliniindu-se transofrmarea muncii
fizice in munca intelectuala.
O prima secventa relevanta pentru tema creatiei este prezenta in prima strofa, ce este
conceputa ca o adresare directa a eului liric catre un fiu spiritual , poetul identificandu-se, in
mod simbolic, cu un tata si asumandu-si rolul de mentor. Strofa contine ideea mostenirii
spirituale, ce devine simbol al identitatii obtinute prin cuvant, vizand conditia poetului si
ideea ca poezia apare ca bun spiritual si peren ,,Nu-ti voi lasa drept bunuri, dupa moarte,/
Decat un nume adunat pe o carte”. Secventa ,,Prin rapi şi gropi adânci / Suite de bătrânii mei
pe brânci” sugereaza drumul dificil al cunoasterii strabatut de inaintasi, in timp ce ,,seara
razvratita” face trimite la trecutul zbuciumat al acestora, care se leaga de generatiile viitoare
prin ,,carte”, treapta a prezentului.
A doua secventa este integrata ultimei strofei, ce reitereaza ideea ca poezia se naste din
tensiunea creata intre har si mestesug, din fuziunea dintre spirit si materie : ,,Slova de foc si
slova faurita / Imperechate-n carte se marita”. Metofora “slova de foc” concretizeaza efortul
poetului aflat in ipostaza creatoare, iar “slova faurita” sugereaza mestesugul, truda poetului,
despre care Nicolae Balota afirma : ,,Poetul este cel care face si facand se face, e creatorul
prin excelenta” . Conditia poetului este redata in versul ,,Robul a scris-o, Domnul o citeste”,
evidentiindu-se astfel relatia scriitor ( ,,Robul” ) – cititor ( ,,Domnul” ), ce nu cunoaste
munca din spatele actului creator ,,Far-a cunoaste ca-n adancul ei / Zace mania bunilor mei.”
Ca elemente de compozitie si limbaj, semnificative pentru aceasta poezie, se evidentiaza
imaginarul poetic si textura stilistica. In a patra strofa apare astfel ideea transfigurarii
socialului in estetic prin faptul ca durerea, revolta sociala sunt concentrate in poezie,
simbolizata prin ,,vioara”, instrument muzical reprezentativ pentru universul
taranesc. ,,Estetica uratului” pentru care pledeaza poetul si care a fost doar sugerata pana
acum, este anuntata si usor detetabila in versurile ,,Din bube, mucegaiuri si noroi / Iscat-am
frumuseti si preturi noi”. De asemenea, aceeasi idee este reliefata si la nivelul lexical al
operei, prin acumularea de cuvinte nepoetice ce dobandesc valori estetice ( ,,
Sudoarea”, ,,ciorchin de negi” ). Utilizarea frecventa a verbelor la persoana I singular, timpul
trecut, pentru definirea metaforica a actului de creatie poetica, sugereaza rolul poetului : ,,am
ivit”, ,,am prefacut”, ,,am luat”, ,,iscat-am”.
Un alt element de compozitie deosebit este reprezentat de figurile de stil, dintre care se
remarca metafora „slova de foc”, epitetul „(seara) răzvrătită”, oximoronul „veninul strâns l-
am preschimbat în miere” , precum si un amestec subtil de regionalisme, termeni populari,
arhaisme sau neologisme. Câmpul semantic al creației surprinde substanța mesajului
arghezian: „carte”, „treaptă”, „hrisov”, „Domn”, „Domniță” sau „Rob”, ideile poetice fiind
organoizate in jurul cuvantului-metafora ,,carte”, bun spiritual care asigura legatura intre
generatii si ofera lumii o identitate, fiind ,,hrisovul cel dintai”. Esențiale sunt și exemplele de
metataxe sau figuri de construcție sintactică: enumerația „râpi și gropi adânci”, inversiunea
„zace mânia”, repetiția substantivului „slova”, anafora „Am pus-o când să-mbie, când să-
njure/Am luat cenuşa morţilor din vatră” și ingambamentul „Pe care ascultând-o a
jucat/Stăpânul ca un țap înjunghiat”.
Poezia ,,Testament” este un mic tratat de estetica, in care autorul isi exprima conceptia
cu privire la procesul poetic, greu de încadrat într-o orientare literară, „sinteză între tradiție și
modernitate”, conform opiniei lovinesciene, capodoperă a cultivării esteticii urâtului, a
definirii menirii artistului și a artei sale.