Testament

-Tudor Arghezi

Modernismul este curentul literar manifestat cu predilicție în perioada interbelică, ale cărui trăsături sunt
teoretizate și promovate de Eugen Lovinescu, care formulează câteva deziderate pentru desprinderea de trecut și
înnoire a literaturii.

Poet modernist asemenea lui Blaga și Barbu, Tudor Arghezi aparține perioadei interbelice a literaturii și
reprezintă ,,spiritual veacului” prin integrarea specificului național în formula estetică europeană. Arghezi vede în
creația literară un joc de cuvinte născute din har și sporite cu răbdare și trudă, iar marele său merit este acela al
revoluționării limbajului poetic.

Poezia ,,Testament’’ face parte din seria artelor poetice moderne ale literaturii române interbelice și
deschide volumul ,,Cuvinte potrivite’’publicat in 1927. Este o artă poetică în care este exprimată concepția despre
artă și poezie, urmărindu-se misiunea artistică a poetului într-o manieră expresivă. Este o artă poetică modern prin
problematică (transfigurarea socialului în estetic), prin estetica urâtului și raportul dintre inspirație și tehnica
poetică.

Tema poeziei o reprezintă creația literară în ipostaza de meșteșug, lăsată ca moștenire unui fiu spiritual și
posterității. Discursul liric este organizat ca un monolog adresat de tată unui fiu spiritual pentru care unica
moștenire este ,,cartea’’, metonimie care sugerează opera literară. Prin pronumele de persoana I (,,eu’’) și persoana
a II-a (,,tu’’) sunt desemnate cele două ipostaze lirice numite în finalul poeziei prin
metonimiile ,,robul’’- ,,domnul’’.

Titlul este o metaforă. Sensul denotative al cuvântului testament se referă la un act juridic unilateral prin
care o persoană își exprimă dorințele în legătură cu încredințarea bunurilor material după moarte. Titlul amintește
de asemenea, de Vechiul și Noul Testament care conțin învățături religioase adresate omenirii. De aici derivă
sensul conotativ al titlului: testamentul arghezian este o moștenire spiritual lăsată generațiilor viitoare. Este
paradoxală așezarea unei creații cu un astfel de titlu în deschiderea unui volum; el exprimă mai degrabă idea de
sfârșit. Arghezi plasează însă această creație, simbolic, arta este de o inestimabilă valoare spiritual devenind
început și sfârșit al existenței.

Viziunea lui Tudor Arghezi asupra lumii este că orice creator este responsabil în fața urmașilor; poetul este
responsabil pentru mesajul și valoarea estetică a operei în care sunt transfigurate artistic suferințele. De asemenea,
creatorul se proiectează în ipostaza unui născocitor sau șlefuitor de cuvinte, devenind ,,poet meșteșugar’’ (,,poeta
faber’’).

Lirismul subiectiv se justifică prin atitudinea poetică transmisă în mod direct dar și prin formulele verbale
și pronominale de persoana I (,,eu’’, ,,am ivit”, ,,am preschimbat”, ,,am luat’’).

Textul poetic este structurat în cinci strofe inegale, grupate în trei secvențe poetice. Prima secvență
sugerează legătura dintre străbuni, poet și urmași; a doua secvență redă rolul etic, esthetic și social al poeziei, iar a
treia secvență reprezintă contopirea dintre har și efort creator. Textul este simetric prin plasarea în cele trei
secvențe a unui motiv ce devine element de recurență, metafora ,,carte” ca bun spiritual ce asigură legătura dintre
generații.

Incipitul poeziei conține o formulă specific testamentară prin care se exclude orice moștenire cu excepția
cărții: ,,nu îți voi lăsa drept bunuri după moarte/ Decât un nume adunat pe-o carte”.

Acesta cumulează experiența strămoșilor care au parcurs un drum dificil al cunoașterii susținut artistic prin
enumerația ,,prin râpi și gropi adânci”. Cartea devine ,,o treaptă” indispensabilă pe drumul anevoios al cunoașterii.
Se folosește vocativul ,,fiule” care desemnează un potențial cititor, poetul identificându-se în mod simbolic cu un
tată. Metafora ,,hrisov” din strofa următoare denumește un arhaism – un act domnesc ce atestă drepturile de
proprietate; valoarea conotativă a termenului trimite la poezie, care asemenea Bibliei însumează suferința de
veacuri a înaintașilor.

A doua secvență poetică subliniază rolul artistului dar și importanța muncii sale. Eul poetic recunoaște că
în neamul său neștiutor de carte el face trecerea de la munca brută a străbunilor la truda intelectuală, acestea fiind
reprezentate obiectual: ,,sapa”, unealta folosită pentru a lucra pământul devine ,,condei”, unealtă de scris,
iar ,,brazda” devine ,,calimară”. Munca pământului este asemenea trudei artistului care prin forța creatoare supune
cuvântul și prelucrează limbajul rudimentar: ,,Din graiul lor cu îndemnuri pentru vite/ Eu am ivit cuvinte
potrivite”.

Arta are rol estetic, transfigurează urâtul în perfecțiune și transformă ,,zdrențele” în ,,muguri și coroane”.
Cu iscusință, creatorul preschimbă formele monstruoase de manifestare a urâtului (,,bube, mucegaiuri și
noroi”, ,,ciorchini de negi”) în valori estetice impresionante (,,frumuseți și prețuri noi”).

Ultima secvență exprimă o manieră de a crea specific argheziană: poezia este atât rezultatul inspirației, al
harului divin sugerat prin metafora: ,,slova de foc” cât și rezultatul trudei, al meșteșugului dedus din
metafora: ,,slovă faurită”, iar cuvintele șlefuite se unesc în mod indestructibil (,,împerecheate în carte se mărită/ Ca
fierul cald îmbrățișat în clește”) relevând un univers artistic original.

Condiția poetului este redată în versul ,,robul a scris-o, Domnul o citește”, în care artistul este un truditor al
condeiului, iar ,,Domnul”, adică cititorul, se bucură de munca lui.

La nivel stilistic figurile de stil și imaginile artistice sunt puse în relație printr-o concepție nouă, modern
privind poezia. Imaginile artistice rezultă din asocieri semantic surprinzătoare: comparația inedită (,,împerecheate
în carte se mărită/ Ca fierul cald îmbrățișat în clește”), epitetele (,,seară răzvrătită”, ,,Dumnezeu de piatră”) și
oximoronul (,,Veninul strâns l-am preschimbat în miere).

În concluzie, opera literară ,,Testament” de Tudor Arghezi este o artă poetică modern în care poetul devine
născocitor și meșteșugar al cuvintelor. Creația artistic este atât produsul inspirației divine, cât și al tehnicii poetice.
Truditor al cuvintelor, Arghezi elaborează o sinteză etică și estetică a spiritualității poporului român, într-o
manieră originală.