Tudor Arghezi- Testament

Tema și viziunea despre lume

Introducere:

Perioada interbelică se caracterizează, în plan autohton, printr-o efervescență culturală,

grație multitudinii de curente culturale, cenacluri, ideologii literare, reviste, apărute în acest
interval de timp. Acest dinamism creator face însă posibilă identificarea a două curente
culturale majore ce propun viziuni în opoziție. Pe de-o parte, modernismul teoretizat și
promovat de Eugen Lovinescu prin cenaclul și revista “Sburătorul’’, iar, pe de altă parte,
tradiționalismul, curent promovat de Cezar Petrescu și Nichifor Crainic prin revista
“Gândirea’’. Mai mult, în ceea ce privește poezia modernistă, se pot distinge trei scriitori ale
căror viziuni despre lume sunt mai degrabă demne de disociat decât de asociat. Astfel, dacă
Lucian Blaga optează pentru modernismul de tip expresionist, Ion Barbu, pentru modernismul
ermetic, întreaga creație artistică a lui Tudor Arghezi reflectă preferința scriitorului pentru un
modernism eclectic, clasicizat.

Reprezentativă pentru viziunea despre lume a autorului este poezia “Testament”, o artă
poetică modernă, plasată în fruntea volumului de versuri “Cuvinte potrivite “, publicat în anul
1927.

Evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului

poetic studiat într-un curent cultural/ literar, într-o perioadă sau într-o
orientare tematică
În primul rând, dimensiunea modernistă a textului arghezian se evidențiază tocmai prin
caracterul său de ars poetica, poezia înscriindu-se în seria artelor poetice din perioada
interbelică. Așadar, discursul liric reflectă conceptul de poezie intelectualizată, poezia
devenind un act artistic asumat. Spre deosebire de contemporanii săi însă, viziunea lui Tudor
Arghezi se distinge prin modul în care autorul se raportează la modernitate. În concepția sa,
modernitatea nu presupune anularea tradiției, a trecutului, ci asmuarea lor, poezia modernă
obținându-se prin modelarea instrumentarului poetic tradițional :’’ Ca fierul cald îmbrățișat în
clește “ .
 În al doilea rând, opera lui Tudor Arghezi se particularizează în contextul modernismului
interbelic românesc prin utilizarea de către scriitor a unui limbaj șocant, rezultat din asocieri
inedite de cuvinte:”Dumnezeu de piatră’’. În plus, autorul “Cuvintelor potrivite’’ optează
pentru estetica urâtului, modalitate de creație ce își are punctul de plecare în opera
scriitorului francez Charles Baudelaire, “Les fleurs du mal’’. Astfel, artistul arghezian caută
să descopere valențe estetice în aspectele urâte ale realului, rolul său fiind acela de a
transforma urâtul din realitate în frumos artistic: ”Din bube, mucegaiuri și noroi / Iscat-am
frumuseți și prețuri noi’’.

Prezentarea a două secvențe/idei poetice relevante pentru tema și

viziunea despre lume din textul poetic studiat
În aceeași ordine de idei, discursul poeziei “Testament’’ abordează o tematică specifică
artelor poetice moderne: creația, poiesisul și condiția artistului. Poiesisul este redefinit la
Tudor Arghezi. Intenționalitatea actului artistic este esențializată în versurile:”Ca să
schimbăm, acum, întâia oară /Sapa-n condei și brazda-n călimară’’. Aceste versuri reflectă
ipostaza artistului care își asumă conștient rolul unui deschizător de drumuri spre modernitate.
Cele două metafore, ”sapa’’și ”brazda’’, desemnează munca fizică, în vreme ce metaforele
”condei’’ și ”călimară’’ devin, în plan discursiv, adevărate sugestii pentru munca intelectuală.
Așadar, creatorul arghezian își identifică propria muncă, poiesisul, cu munca asiduă a
țăranilor. Poezia nu mai este doar o expresie a talentului, a inspirației, ci presupune efort.
Artistul apare în ipostaza unui ’’homo faber’’, a unui artizan al cuvântului, care are rolul de a-l
modela pentru a-l transforma în frumos artistic, în ”cuvinte potrivite’’. În acest sens, originea
limbajului poetic este reprezentată de ”graiul cu îndemnuri pentru vite’’al țăranilor. Astfel,
limbajul nearticulat va dobândi, prin actul creator, valențe estetice, grație talentului
scriitorului care se ipostaziază ca Demiurg. Tudor Arghezi intuiește alchimia limbajului,
aventura cuvântului, ca trăsătură specifică liricii moderne.

Discursul poeziei “Testament’’ surprinde, totodată, condiția artistului care își asumă
conștient rolul mesianic, ipostaziindu-se într-o voce menită a da glas, în propria creație,
suferinței de veacuri a străbunilor, ”A robilor cu saricile pline/De osemintele vărsate-n mine’’.
Numai astfel artistul poate să răzbune trecutul zbuciumat, marcat de noncunoaștere, al
generațiilor trecute. Transpunerea trecutului în actul creator relevă funcția mimetică a poeziei
în viziunea lui Arghezi. Prin transpunerea realului în cuvânt, artistul își propune să răzbune
suferința străbunilor: ”Veninul strâns l-am preschimbat în miere /Lăsând întreagă dulcea lui
putere”.

Ilustrarea a patru elemente de structură, de compoziție și de limbaj

ale textului poetic studiat, semnificative pentru tema și viziunea despre
lume a poetului
Nu în ultimul rând, viziunea modernă a autorului se remarcă și la nivelul elementelor de
structură, de compoziție și de limbaj ale textului poetic. Adevărat element paratextual, titlul
anticipează ideea poetică, fiind în strânsă corelație cu mesajul transmis prin discursul liric.
Este format dintr-un substantiv comun, nearticulat,”testament’’, desemnând, în sens denotativ,
un act juridic prin intermediul căruia o persoană își formulează dorințele ce urmează a-i fi
îndeplinite după moarte. În cazul poeziei arghezine, titlul își relevă însă sensul conotativ, în
măsura în care “testamentul’’ are o valoare spirituală, desemnând ”un nume adunat pe o
carte’’, adică întreaga creație a artistului.

Incipitul deschide perspectiva unui monolog adresat. Astfel, forma verbală negativă ”nu
voi lasa’’ evidențiază ipostaza unui eu testamentar care i se adresează direct unui moștenitor
spiritual, desemnat prin pronumele de persoana a II-a, ”-ți’’. Această instanță referențială este
dezvăluită la finalul primei secvențe prin apelativul ”fiule’’, ce desemnează fie un cititor, fie
un viitor truditor al condeiului.

Simbolul central al poeziei este ”cartea’’, percepută de eul arghezian, încă din prima
secvență, ca ”o treaptă’’, metaforă ce sugerează rolul major al artei în evoluția unei societăți .
Mai mult, cartea este percepută ca un liant între generații, ca o punte de legătură între trecut,
prezent și viitor. Utilizarea arhaismului’’hrisovul vostru cel dintâi’’ reliefează dimensiunea
sacră a cărții, ideea conform căreia cultura, în general, și literatura, în special, se constituie în
fundamentul unei societăți. ’’Dumnezeu de piatră’’ reprezintă o altă definiție metaforică a
cărții, autorul sugerând astfel rolul literaturii de a imortaliza trecutul și de a-l transforma într-
un punct de reper sacru pentru generațiile viitoare.

Modernismul de tip eclectic este evident și la nivelul elementelor de prozodie. În acest

sens, structurarea discursului în cinci secvențe inegale ca întindere, cu versurile în care
măsura și ritmul variază, reprezintă, indiscutabil, o trăsătură a modernității, în vreme ce
dispunerea versurilor pe baza unei rime împrecheate reflectă preferința scriitorului pentru
prozodia clasică, tradițională.

Susținerea unei opinii despre modul în care tema și viziunea despre

lume se reflectă în textul poetic studiat
Sunt de părere că poezia “Testament’’ de Tudor Arghezi reflectă cu success viziunea
despre lume a unui autor care aderă la principiile estetice de creație ale modernismului. Am în
vedere, când afirm aceasta, mai întâi, intelectualizarea conceptului de poezie, care devine,
pentru artistul arghezian, un act asumat. Mai apoi, noutatea pe care scriitorul o aduce la
nivelul limbajului, prin cultivarea esteticii urâtului, îl transformă pe autorul “Cuvintelor
potrivite’’ într-un revoluționar al limbajului poetic.

În concluzie, poezia “Testament’’ de Tudor Arghezi rămâne o creație semnificativă atât

pentru viziunea despre lume a autorului, cât și pentru formele diverse de manifestare a
modernismului românesc interbelic.