Modernism

Testament
De Tudor Arghezi

Introducere
Intervalul dintre cele două războaie mondiale se caracterizează, în plan autohton, printr-o
efervescenta culturală, grație multidunii de curente literare, ideologii literare, reviste apărute in
acest interval de timp. Asimilată modernismului, creația lui Tudor Arghezi impresionează prin
complexitatea tematică: creația și creatorul, inspirația, harul divin, estetica urâtului, devenirea
umana, suprapunerea registrelor de limbaj(regional, colocvial, neologic, arhaic, religios).
Perpessicus mărturisește că “Poet al atitudinilor și abisurilor infernale, Tudor Arghezi a
rămas întotdeauna același netulburat poet, în inima căruia, ca un potir de sfântă împărtășanie,
totul se santifică și se armonizează”. Poezia “Testament” deschide volumul de debut arghezian,
“Cuvinte potrivite”, exprimând concepția despre lume, viață și misiunea artistului în societate.

Reperul I (două trăsături care permit încadrarea textului poetic studiat într-un curent literar)
Dimensiunea modernistă a poemului se evidențiază prin estetica urâtului, Arghezi
considerând că orice aspect al realității, indiferent că este frumos sau urât poate constitui material
poetic. Totodată, amestecul de limbaje susține încadrarea textului în curentul modernism.
Astfel, versul “Făcui din zdrențe muguri și coroane” transfigurează ceea ce este urât din
realitate, transformând “zdrențele”, obiecte nefolositoare în “muguri”, simbol al vieții, al naturii,
și “coroane” făcându-se trimitere la ideea inițierii, semnificând o victorie spirituală. De
asemenea, prin intermediul versurilor “Din bube, mucegaiuri și noroi/ Iscat-am frumuseți și
prețuri noi” se conturează ideea că poezia își are sursele nu doar în realitatea plăcută, expresivă,
ci și în tot ce ține de boală, moarte, suferință și nedreptate.
O altă trăsătură se observă la nivelul lexico-semantic prin amestecul de limbaje. Tudor
Arghezi se folosește de arhaisme “hrisov”, de regionalisme “grămădii”, de cuvinte populare
“plăvani”, “ocară”, “odrasla”, de termini religioși “cu credință”, “icoane”, “Dumnezeu”,
“izbăvește” și de neologisme “obscur”, pentru a reda evoluția din poemul său. Așadar, opera
debutează cu arhaisme și regionalisme, fiind prezentat trecutul, apoi prin folosirea termenilor
populari și religioși este redat prezentul, ei regăsindu-se mereu pe axa timpului, credința omului
în ceva fiind veșnică, iar prin folosirea neologismelor se face referire la viitor, la progresul eului
liric.
 Modernism

Reperul II (tema susținută cu două secvențe)

Tema poeziei o reprezintă misiunea artei și a artistului. Eul liric creează arta în scopul de
a vindeca organismul bolnav al societății bazate pe ierarhia rob-stăpân, durerea și suferința
atingând apogeul “Durerea noastră surdă și amară/ O grămădii pe-o singură vioară,/ Pe care
ascultând-o a jucat/ Stăpânul, ca un țap înjunghiat.” De asemenea, tot prin secvența a noua se
refletă și funcția vindicativă a artei, răzbunând suferința strămoșilor. Arghezi își exprimă propria
opinie cu privire la menirea primordială a artei. Astfel, prin versul “Slova de foc și slova făurită”,
poezia este rezultatul inspirației, al harului divin sugerat de “slova de foc”, dar și rezultatul
mesteșugului, al trudei poetice evidențiată de structura “slova făurită”.
Cea de-a patra secvență definește rolul artistului, accentuând importanța muncii sale.
Acesta elaborează o paralelă între munca brutală a străbunilor și truda intelectuală, “sapa”, o
unealtă folosită în lucrul pământului devine un “condei”, un instrument de scris, iar “brazda” se
metamorfozează în “călimară”, truda fizică preschimbându-se în muncă intelectuală. La fel cum
înaintașii se apleacă asupra gliei, artistul trudește pentru a supune forța cuvântului, iar
capodopera sa se naște prin prelucrarea limbajului rudimentar folosit de țăranul român surprins
în cele mai obișnuite ipostaze “Din graiul lor cu-ndemnuri multe pentru vite/Eu am ivit cuvinte
potrivite”.

Reperul III (analiza a două elemente de compoziţie şi de limbaj, semnificative pentru textul
poetic ales (de exemplu: titlu, incipit, relații de opoziție și de simetrie, motive poetice, figuri
semantice, elemente de prozodie etc.)
Atât apartenența la curentul modernism cât și tema textului sunt în mod evident susținute
de elemente de structura și compoziție adecvate mesajului. Dintre acestea în mare putere de
sugestie sunt titlul și motivele literare.
În sens denotativ, titlul face trimitere la un act juridic unilateral, prin care o persoană își
exprimă dorințele ce urmează ai fi îndeplinite după moarte, mai cu seamă în legătura cu
încredințarea bunurilor materiale. Conotativ însă, testamentul arghezian consemnează lăsarea
averii spirituale generațiilor viitoare. Așezarea poeziei cu un astfel de titlu în deschiderea
primului volum pare paradoxal, întrucât cuvântul este mai degrabă o sugestie a sfârșitului.
Aceasta cuprinde toate învățăturile de care au nevoie urmașii pentru a evolua și pentru a putea
avea viața mult mai ușoară decât strămoșii lor.
Motivele poetice sunt relevante pentru textul ales, deoarece creionează armonios în
țesătura lirică tema. Motivul central este cartea ce reprezintă esența cunoașterii transmise de poet
generațiilor viitoare, dar și comuniunea eului liric cu cele anterioare. Totodată, ea este un
argument al înnobilării celor care au suferit de-a lungul istoriei “Ea e hrisovul nostru cel dintâi/
Al robilor …”. De asemenea, alte motive care ajută la susținerea temei sunt: veninul, mierea și
icoana.
 Modernism

Încheiere
În concluzie, poezia “Testament” de Tudor Arghezi este o artă poetică modernă, deoarece
reliefează misiunea artei și a artistului, folosind un limbaj inedit, dar și estetica urâtului, ilustrând
originalitatea poetului.