Moromeții

de Marin Preda
Opera lui Marin Preda, unitară sub raportul temelor și al viziunii, constituie o nouă vârstă
a romanului românesc. Ca formulă estetică, proza lui Marin Preda se încadrează în realistmul
postbelic (neorealism). Pregătit de diferite proze scurte, dar mai ales de schița Salcâmul, cititorul
este treptat inițiat pentru ceea ce presupun motivele, întâmplările și personajele din romanul
Moromeții, care apare în două volume, primul în 1955, cel de al doilea 12 ani mai târziu, în 1967.
Dacă primul volum al romanului Moromeții surprinde relația complexă om-istorie, evitând
să spună adevărul până la capăt, cel de al doilea volum este “ o carte a adevărului spus până la
urmă, despre unul dintre cele mai răscolitoare procese prin care satul românesc a trecut vreodată”
afirma Nicolae Manolescu.
Desi modalitatea artistică și problematica celor două volume diferă, romanul este unitar,
deoarece reconstituie imaginea satului românesc într-o perioadă de criză, în preajma celui de-al
Doilea Război Mondial. Sunt înregistrate transformările vieții rurale, ale mentalităților și ale
instituțiilor de-a lungul unui sfert de secol, impunându-se o tipologie nouă în proza românescă.
Moromeții este un roman realist de factură psihologică. Ampla creație înglobează elemente
tradiționaliste și moderne. Omnisciența narativă, relatarea obiectivă la persoana a III-a, se
asociază cu perspectiva personajelor- reflector (Ilie Moromete în primul volum și Niculae în al
doilea). Apar și elemente de analiză psihologică, redate prin intermediul stilului indirect liber sau
a stilului direct (monologul).
Viziunea despre lume se conturează în roman prin tematica abordată, prin conflict, prin
particularitățile de compoziție, prin evenimentele prezentate și, mai ales, prin perspectiva
personajului Ilie Moromete asupra vieții și a întâmplărilor.
Romanul are ca temă destrămarea- simbolică pentru gospodăria țărănească tradițională- a
unei familii de țărani dintr-un sat din Câmpia Dunării, Siliștea-Gumești.
Titlul Moromeții așază tema familiei în centrul romanului, însă evoluția și criza acesteia
sunt simbolice pentru transformările din satul românesc al vremii.
O altă temă este criza comunicării, absența unei comunicări reale între Ilie Moromete și
familia sa. Tema timpului viclean, nerăbdător ( timpul nu mai avea răbdare), relația dintre
individ și istorie, nuanțează tema socială.
Compoziția primului volum utilizează tehnica decupajului și accelerarea gradată a
timpului narațiunii. Volumul este structurat în 3 părți, cu acțiune concentrată, care se desfășoară
pe parcursul verii, cu 3 ani înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial.
Prima parte, de sâmbătă seara până duminică noaptea, conține scene care ilustrează viața
rurală: cina, tăierea salcâmului, întâlnirea din poiana lui Iocan, hora, etc. Partea a doua se
derulează pe parcursul a două săptămâni, începând cu plecarea lui Achim cu oile, la București.
Partea a treia, de la seceriș până la sfârșitul verii, se încheie cu fuga feciorilor Nilă și Paraschiv.
Simetria compozițională este dată de cele două referiri la tema timpului, în primul și în
ultimul paragraf al volumului. La început, aparent îngăduitor, timpul era foarte răbdător cu
oamenii, pentru ca enunțul din finalul volumului, timpul nu mai avea răbdare, să modifice
imaginea unui timp devenit necruțător și intolerant.
Un triplu conflict va măcina și destrăma familia Moromete. Este mai întâi dezacordul
dintre tată și cei trei fii ai săi din prima căsătorie: Paraschiv, Nilă și Achim, izvorât dintr-o
modalitate diferită de a înțelege lumea și de a-i prețui valorile (pământul-banii).
Cel de al doilea conflict izbucnește între Moromete și Catrina, soția lui. Moromete
vânduse un pogon din lotul soției, promițându-i în schimb trecerea casei pe numele ei, dar amână
îndeplinirea promisiunii. Catrina se supără, iar în al doilea volum chiar îl părăsește pe Ilie
Moromete.
Al treilea conflict are loc între Moromete și sora lui, Guica, aceasta dorind ca fratele
văduv să nu se recăsătorească, astfel, ea ar fi rămas în casa fratelui să se ocupe de gospodărie și
copii și nu ar mai fi rămas singură la bătrânețe. Faptul că Moromete se recăsătorise îi aprinse ura
împotriva lui, pe care o transmite celor trei fii mai mari.
Un alt conflict, secundar, este acela dintre Ilie Moromete și fiul cel mic, Niculae. Copilul
își dorește să meargă la școală, în timp ce tatăl se opune vehement, considerând că învățătura nu
aduce niciun beneficiu. În volumul al doilea, acest conflict trece pe primul plan, pentru că tatăl și
fiul reprezintă două mentalități diferite.
Acțiunea primului volum este structurată pe mai multe planuri narative cuprinzând scene
de mare profunzime. Astfel, scena cinei descrie în sine un ceremonial care pare a surprinde un
moment din existența familiei tradiționale, condusă de un tată autoritar, însă, defapt, sunt
dezvăluite adevăratele relații dintre membrii familiei. Așezarea din jurul mesei sugerează
evoluția ulterioară a conflictului: Paraschiv, Nilă și Achim stăteau pe partea din afară a tindei,
aproape de ușă, ca si cum ar fi fost gata în orice moment să plece. De cealaltă parte stătea mama
vitregă, Catrina, și ceilalți trei copii: Tita, Ilinca și Niculae. Moromete stătea în capul mesei, sus,
pe un prag, stăpânindu-i cu privirea pe toți.
O altă secvență epică, cu valoare simbolică este aceea a tăierii salcâmului. Ilie Moromete
taie salcâmul pentru a achita o parte din datoriile familiei, fără a vinde pământ sau oi. Acesta este
primul semn al declinului familiei Moromete, dar și al satului tradițional.
Tăierea salcâmului duminica, în zori, în timp ce femeile își plâng morții, prefigurează
destrămarea familiei, prăbușirea satului tradițional, risipirea iluziilor lui Moromete. Odată distrus
arborele sacru, axis mundi care veghează la ordinea lumii, a microcosmosului rural și familial,
haosul se instalează treptat.
Scena secerișului este ilustrativă pentru viața rurală. Sunt prezentate elemente din viața
satului tradițional, constituindu-se într-o adevărată monografie a obiceiurilor și ritualurilor
statornice aici din timpuri străvechi. Culegerea roadelor pământului este un moment de bucurie,
de consonanță deplină a omului cu ritmurile naturii. Secerișul este trăit în același fel de întregul
sat, într-un ceremonial mitic, specific colectivității arhaice.
În volumul al doilea, structurat în 5 părți, se prezintă viața rurală într-o perioadă de un
sfert de secol, de la începutul anului 1938, până spre sfârșitul anului 1962. Prin tehnica
rezumativă, evenimentele sunt selectate, unele fapte și evenimente sunt eliminate (prin tehnica
elipsei), iar timpul narațiunii cunoaște reveniri, prin intermediul alternanței. Acțiunea romanului
se concentrează asupra a două momente istorice semnificative: reforma agrară din 1945 și
transformarea socialistă a agriculturii după 1949, percepută ca un fenomen abuziv.
Volumul debutează brusc, cu o întrebare retorică: În bine sau în rău se schimbase
Moromete? Ceilalți țărani își schimbă atitudinea față de Ilie Moromete. Foștii prieteni au murit
sau l-au părăsit, iar cei noi i se par mediocri.
Moromete se apucă de negoț, treburile îi merg bine, câștigă bani frumoși, dar îl retrage pe
Niculae de la școală pe motiv că nu-i aduce niciun beneficiu. Toată energia tatălui se
concentrează pe încercarea de a-i aduce acasă pe băieții fugari. Răscumpără pământurile vândute
și pleacă la București pentru a-i convinge să revină.
Paraschiv, care lucra acum ca sudor, Nilă ca portar la un bloc, iar Achim comerciant,
având propria afacere, resping încercarea de reconciliere a tatălui.
Fiul cel mic, Niculae, se înscrie în Partidul Comunist, este trimis la o școală pentru
activiști. Se întoarce în sat cu sarcina de a supraveghea îndeplinirea planului de colectare a
cerealelor. În urma unui eveniment nefericit (un satean moare) Niculae este destituit, se retrage
din viața politică, totuși, își continuă studiile și ajunge mai târziu inginer horticol.
Moromete se stinge încet, trăindu-și ultimii ani din viață în singurătate și tăcere. Căzut la
pat, el își exprimă filosofia de viață când îi spune medicului: Domnule...eu totdeauna am dus o
viață independentă.
Romanul se încheie 10 ani mai târziu. La înmormântarea tatălui, Niculae află de la Ilinca,
sora lui, că a murit fără a suferi de vreo boală, părăsind o realitate pe care nu a putut-o înțelege.
În finalul romanului, tatăl și fiul se împacă în visul băiatului.
Limbajul prozei narative se remarcă prin limpezimea, naturalețea și precizia stilului,
realitatea, lipsa podoabelor, îmbinarea stilului direct și indirect cu stilul indirect liber.
Așadar, Moromeții este un roman al deruralizării satului. Criza ordinii sociale se reflectă în
criza valorilor morale, în criza unei familii, în criza comunicării. Este un roman realist, pentru că
dezvoltă problema relației omului cu istoria și un roman modern prin compoziție, prin realizarea
personajului principal și prin stil.