Moromeții

de Marin Preda
-roman postbelic înainte de 1980, social, realist-modern, apariție: 1955/1967-

 "Moromeții " de Marin Preda este o capodoperă postbelică, un roman de tip social , ce
surprinde aspecte ale comunității din care autorul face parte. Din punct de vedere al curentului
literar ,romanul este realist- modern. Realismul său constă în aducerea în fața cititorului a unor
întâmplări și fapte verifice, personajele sunt tipice, fiind antrenate în situații tipice.Modernitatea
reiese din maniera de construire a personajelor ,din limbajul utilizat, din libertatea de gândire și
de expresie pe care și-o asumă autorul.
 Pregătit de proză scurtă din volumul de debut,care prefigurează motive, întâmplări și
personaje, primul roman scris de Marin Preda, "Moromeții", este alcătuit din două volume,
publicate la doisprezece ani distanță: în 1955-volumul I, iar în 1967-volumul al II-lea.
Deși modalitatea artistică și problematica celor două volume diferă, romanul este unitar,
deoarece reconstituie imaginea satului românesc într-o perioadă de criză, în preajma celui de-al
Doilea Război Mondial. Sunt înregistrate transformările vieții rurale, ale mentalităților și ale
instituțiilor, de-a lungul unui sfert de secol, și se impune o tipologie nouă în proza românească .
Romanul prezintă destrămarea-simbolică pentru gospodăria țărănească tradițională - a
unei familii de țărani dintr-un sat din Câmpia Dunării, Siliștea-Gumești.
 Titlul "Moromeții" evidențiază numele de familie , transformat în substantiv colectiv.
Acesta așază tema familiei în centrul romanului, însă evoluția și criza familiei sunt simbolice
pentru transformările din satul românesc al vremii. Astfel ca romanul unei familii este și "un
roman al deruralizării satului" (Nicolae Manolescu), o frescă a vieții rurale dinaintea si de după
cel de-al Doilea Război Mondial.
 O altă temă este criza comunicării, absența unei comunicări reale între Ilie Moromete și
familia sa.Tema timpului viclean, nerăbdător ("Timpul nu mai avea răbdare"), relația dintre
individ și istorie nuanțează tema socială. Criticul Eugen Simion consideră drept temă centrală
"libertatea morală în lupta sa cu fatalitățile istoriei".
 Perspectiva naratorului obiectiv se completează prin aceea a reflecțiilor (Ilie Moromete,
în volumul I și Nicolae, în volumul II), ca și prin aceea a informatorilor (personaje- martori ai
evenimentelor, pe care le relatează ulterior și altora).Efectul este iluminarea omniscienței.
 Compoziția primului volum utilizează tehnica decalajului și accelerarea gradată a
timpului narațiunii. Volumul este structurat în trei părți, cu o acțiune concentrată, care se
desfășoară pe parcursul verii, cu trei ani înaintea izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial.
Prima parte, de sâmbătă seara până duminică noaptea, conține scene care ilustrează monografic
viața rurală : cina, tăierea salcâmului, întâlnirea duminicală din poiana lui Iovan, hora ș.a. Partea
a doua se derulează pe parcursul a două săptămâni, începând cu plecarea lui Achim cu oile, la
București. Partea a treia, de la seceriș , până la sfârșitul verii, se încheie cu fugă feciorilor. Cele
trei părți conferă echilibru compoziției. Fiecare parte începe cu o prezentare de ansamblu: masa,
prispa, secerișul. Simetria compozițională este dată de cele două referiri la tema timpului, în
primul și în ultimul paragraf al volumului. La început, aparent îngăduitor, "timpul era foarte
răbdător cu oamenii; viața se scurgea fără conflicte mari", pentru ca enunțul din finalul
volumului , "timpul nu mai avea răbdare", să modifice imaginea timpului, care devine necruțător.
 Un triplu conflict va destrăma familia Moromete. Este mai întâi dezacordul dintre tată și
cei trei fii ai săi din prima căsătorie , izvorât dintr-o modalitate diferită de a înțelege lumea și de
a prețui valorile (pământul- banii).Cel de-al doilea conflict izbucnește între Moromete și Catrina,
soția lui.Moromete vândute , în timpul secetei, un pogon din lotul soției, promițându-i ,în
schimb, trecerea casei pe numele ei, dar amână îndeplinirea promisiunii. Nemulțumită, ea își
găsește inițial refugiul în biserică, dar în al doilea volum, Catrina îl părăsește pe Ilie, după ce află
de propunerea făcută fiilor lui, la București. Al treilea conflict se desfășoară între Moromete și
sora lui,Guica,care și-ar fi dorit ca fratele văduv să nu se recăsătorească. În acest mod, ea ar fi
rămas în casă fratelui să se ocupe de gospodărie și de creșterea copiilor, pentru a nu rămâne
singură la bătrânețe. Faptul că Ilie Moromete se recăsătorise îi aprinsese ura împotriva lui, pe
care o transmite celor trei fii mai mari.Un alt conflict ,secundar, este acela dintre Ilie Moromete
și fiul cel mic, Niculae. Copilul își dorește cu ardoare să meargă la școală, în timp ce tatăl, care
trebuie să plătească taxele, îl ironizează ("altă treabă n-avem noi acuma! Ne apucăm să studiem")
sau susține că învățătura nu aduce niciun "beneficiu". Pentru a-și realiza dorința de a studia,
băiatul se desprinde treptat de familie. În volumul al doilea, acest conflict trece în prim- plan.
Există în primul volum al romanului "Moromeții" câteva secvențe narative de mare profunzime.
 Scena cinei este considerată de Ovid Crohmălniceanu "prima schiță a psihologiei
Moromeților". Descrierea cinei se realizează lent, prin acumularea detaliilor. Ceremonialul cinei
pare a surprinde un moment din existența familiei tradiționale , condusă de un tată autoritar, dar
"semnele" din text dezvăluie adevăratele relații dintre membrii familiei. Ilie Moromete pare a
domina o familie formată din copii proveniți din două căsătorii, învrăjbiți din cauza averii.
Așezarea în jurul mesei sugerează evoluția ulterioară a conflictului, iminenta destrămare a
familiei: "Cei trei frați vitregi, Paraschiv, Nilă și Achim, stăteau spre partea dinafară a rundei, ca
și când ar fi fost gata în orice clipă să se scoale de la masă și să plece afară. De cealaltă parte a
mesei, lângă vatră, [...] stătea întotdeauna Catrina Moromete, mama vitregă a celor trei frați, iar
lângă ea îi avea pe ai ei, pe Niculae, pe Ilinca și pe Tita, copii făcuți cu Moromete.[...] Moromete
stătea parcă deasupra tuturor. Locul lui era pragul celei de-a doua odăi, de pe care el stăpânea cu
privirea pe fiecare".
 O altă secvență epică cu valoare simbolică este aceea a tăierii salcâmului. Ilie Moromete
taie salcâmul pentru a achita o parte din datoriile familiei fără a vinde pământ sau oi:"Se pare că
nimeni nu înțelegea că hotărându-se în sfârșit plecarea lui Achim la București însemna că trebuie
să li se facă celor trei pe plac până la capăt, să nu se mai atingă nimeni de oi și cum altceva n-
aveau ce vinde, salcâmul trebuie tăiat. Mai ciudat era că nici cei trei în cauză nu înțelegeau; încât
răspunsul lui Moromete că a tăiat salcâmul ca <<sa se mire proștii>> nu era o batjocoră
întâmplătoare la adresa fiilor". Tăierea salcâmului, duminică în zori, în timp ce în cimitir femeile
își plâng morții, prefigurează destrămarea familiei, prăbușirea satului tradițional, risipirea
iluziilor lui Moromete.Odata distrus arborele sacru, axis mundi, lumea Moromeților își pierde
sacralitatea, haosul se instalează treptat.
 În volumul al doilea, structurat în cinci părți, se prezintă viața rurală într-o perioadă de un
sfert de veac, de la începutul anului 1938, până spre sfârșitul anului 1962.Prin tehnica
rezumativă, evenimentele sunt selecționate, unele fapte și perioade de timp sunt eliminate
(elipsa), timpul narațiunii cunoaște reveniri(alternanța).O istorie nouă, tulbure și violență,
transformă radical structurile de viață și de gândire ale țăranilor. Satul tradițional intră într-un
ireversibil proces de disoluție.
 Conflictul dintre tată și fiii cei mari trece în planul al doilea. Conflictul principal opune
mentalitatea tradițională și mentalitatea impusă, colectivistă. Personaje-reflector pentru cele două
mentalități sunt Ilie Moromete ("cel din urmă țăran") și fiul său, Niculae. Vechea imagine a lui
Ilie Moromete este distrusă, fiind înlocuită de o alta, lipsită de glorie. Autoritatea lui în sat se
diminuează, iar unitatea distrusă a familiei nu se reface. Paralel cu procesul de disoluție a
familiei Moromete, este prezentată destrămarea satului tradițional, care devine " o groapă fără
fund, din care nu mai incetau să iasă atâți necunoscuți".
 Monologul este semnificativ în ansamblul romanului. Atitudinea personajului este critică
față de noua societate, care se întemeiază utopic, pe anularea unei clase sociale, țărănimea, adică
pe distrugerea unei civilizații și a unui cod străvechi de comportament și înțelepciune .
 "Moromeții" este un roman al deruralizării satului. Criza ordinii sociale se reflectă în
criza valorilor morale, în criza unei familii, în criza comunicării: "Din romanul unui destin,
Moromeții devine romanul unei colectivități (satul) și al unei civilizații sancționate de istorie".
 Personajul principal din roman și cel mai important personaj al literaturii lui Marin Preda,
Ilie Moromete, îl are ca model pe Tudor Călărașu, tatăl scriitorului, după cum mărturisește acesta
în volumul "Imposibila întoarcere": "Scriind, totdeauna am admirat ceva, o creație preexistentă,
care mi-a fermecat nu numai copilăria, ci si maturitatea: eroul preferat, Moromete ,care a existat
în realitate, a fost tatăl meu".
 Personajul Ilie Moromete reprezintă un tip de țăran aparte în literatura română: un spirit
reflexiv, contemplativ, inteligent, ironic, din acest motiv fiind numit de critica literară "țăran-
filosof". Frământările sale despre soarta țăranilor depinzând de roadele pământului, de vreme și
de Dumnezeu sunt relevate pentru firea lui reflexivă. Personaj exponențial, al cărui destin
exprimă moartea unei lumi, "cel din urmă țăran" reprezintă concepția tradițională față de pământ
și de familie. Criza satului arhaic se reflectă în conștiința acestui personaj tragic, cu legile
impecabile ale istoriei, cu timpul nerăbdător.
 Personajul este caracterizat în mod direct de narator în debutul capitolului al X-lea din
primul volum: "Era cu zece ani mai mare decât Catrina [...] și acum avea acea vârstă între
tinerețe și bătrânețe când numai nenorociri sau bucurii mari mai pot schimba firea cuiva".
Autocaracterizarea realizată în finalul volumului al doilea scoate în evidență libertatea
individului în ciuda constrângerilor istoriei: "Domnule,[...] eu totdeauna am dus o viață
independentă ", acesta fiind și crezul său de viață, libertatea morală. Caracterizarea indirectă, ce
se desprinde din gesturile, faptele, vorbele și gândurile personajului, acțiunile la care participă,
dar și relațiile cu celelalte personaje, evidențiază trăsăturile lui.
 Disimularea este trăsătura lui esențială. Semnificativă în acest sens este comedia pe care
o joacă în fața agenților fiscali, care îi stricaseră plăcuta discuție de duminică. Intrând în curte,
trece pe lângă cei doi agenți ca și cum aceștia ar fi invizibili, strigă la Catrina despre care știe că
se află la biserică și la un Paraschiv inexistent. Le spune apoi că nu are bani, le cere o țigară și
numai după ce agenții sunt gata să-i ridice lucrurile din casă, Moromete se hotărăște să scoată
banii: "De ce nu vrei să înțelegi că n-am ? Ia ici o mie de lei, și mai încolo așa, mai discutăm noi!
Ce crezi că noi fătăm bani?"
 Ironia, puterea de a face haz de necaz reprezintă o altă trăsătură esențială a lui Ilie
Moromete, iar exemplele în acest sens sunt numeroase. Lui Niculae care întârzia să vină la masă
îi spune la un moment dat: "Te duseși în grădină să te odihnești că până acum statuși!" Lui Nilă i
se adresează la fel de sarcastic, atunci cand acesta îl întreabă de ce taie salcâmul: "Ca să se mire
proștii".
 Spirit contemplativ, inteligent și ironic, Moromete privește existența cu detașare, ca pe un
miracol de contemplat, pentru că își dă seama că "insul care e numai activ își consumă viața și nu
înțelege nimic din ea, pentru că devine robul acțiunii". De pe stănoaga podiștei sau de pe prispa
casei,Moromete privește lumea cu un ochi pătrunzător; în întâmplările cele mai simple el
descoperă ceva deosebit, o notă îmbucurătoare, o lumină care pentru ceilalți nu se aprinde.
Călătorind la munte ca să vândă cereale, Moromete povestește la întoarcere niște fapte
extraordinare. Însoțindu-l mai târziu pe tatăl său într-o călătorie asemănătoare, Niculae rămâne
dezamăgit: întâmplările sunt banale, oamenii lipsiți de farmec, munteanca tânără care-l tulburase
pe tatăl său i se pare o țărancă oarecare "Tatăl- notează naratorul- avea ciudatul dar de a vedea
lucruri care lor le scăpau, pe care ei nu le vedeau".
 Lui Moromete nu-i place negustoria ,iar în bani vede adversarii iluziei că poate păstra
modul tradițional de viață, fundamentat pe munca pământului familiei: "Una din iluziile acestui
erou este că lumea ar putea trăi fără bani, iar poziția asta e a țăranului patriarhal".
 Moromete are iluzia că poate comunica cu familia lui, că nevasta și copiii îl înțeleg, că
gesturile și frământările lui își găsesc ecou și în sufletul lor, că nu trebuie să le dea explicații s
Prea a nu-și știrbi autoritatea. Deși își iubește copiii și le vrea binele, își cenzurează orice
manifestare față de ei. Ilustrativă, în acest sens, este scena serbării școlare la care Niculae ia
premiul întâi, deși tatăl, neinformat, se aștepta să rămână repetent. Stinghereala copilului, criza
de droguri care îl cuprinde în timp ce încerca să spună o poezie, toate acestea îi produc lui
Moromete o emoție puternică, iar gesturile de mângâiere sunt schițate cu multă stângăcie .Lipsa
unei reale comunicări cu familia reprezintă cauza dramei lui Moromete.
 Personajul principal din romanul "Moromeții" reprezintă un tip aparte de țăran în
literatura română, cu o serie de calități care îl fac memorabil. Acesta asistă neputincios la
destrămarea "rostului" său, a satului tradițional, cu valorile lui, iar tatăl nu poate opri înstrăinarea
propriilor copii și destrămarea familiei Moromeților. Destinul său este simbolic pentru lumea pe
care o reprezintă.