Tema şi viziunea despre lume din romanul postbelic “Moromeţii” de

Marin Preda

Cerinţă:

- Încadrarea romanului într-o tipologie, curent literar, orientare

tematică;
- Ilustrarea temei romanului prin două episoade, secvenţe comentate;
- Patru elemente de structură şi de compoziţie ale textului narativ;

Introducere:

Pregătit de proza scurtă din volumul de debut “Întâlnirea din pământuri”,

primul roman scris de Marin Preda, “Moromeţii”, este alcătuit din două
volume, publicate la doisprezece ani distanţă: în 1955, primul volum, iar
1967 al doilea volum.

Încadrarea romanului într-o tipologie:

Deşi modalităţile de exprimare artistică şi problematica celor două

volume diferă, romanul este unitar, deoarece reconstituie imaginea satului
românesc în perioade de criză, în preajma celui de-al Doilea Război
Mondial, sunt prezentate transformările vieţii rurale, ale mentalităţilor şi ale
instituţiilor de-a lungul unui sfert de secol, si se impune o tipologie nouă în
proza românească. Ca formulă estetică, proza lui Marin Preda se încadrează
în realismul postbelic (neorealism) şi marchează sfârşitul romanului doric,
denumire dată de criticul literar Nicolae Manolescu romanului tradiţional.
Perspectiva naratorului obiectiv, care relatează întâmplările la persoana a III-
a, se completează prin aceea a reflectorilor (Ilie Moromete în volumul întâi
şi Niculae în volumul al doilea), ca şi prin aceea a informatorilor (personaje
martori ai evenimentelor pe care le relatează ulterior altora, cum este de
exemplu, “al lui Parizianu”, care povesteşte despre vizita lui Moromete la
băieţi, la Bucureşti). Efectul este limitarea omniscienţei.

Ilustrarea temei romanului:

 Titlul romanului evidenţiază tema centrală: destrămarea unei familii
dintr-un sat din Câmpia Dunării, Siliştea-Gumeşti, familie simbolică pentru
gospodăria ţărănească tradiţională. Evoluţia şi criza familiei sunt simbolice
pentru transformările din satul românesc al vremii, astfel că, romanul unei
familii este şi o frescă a vieţii rurale dinaintea şi de după cel de-al Doilea
Război Mondial. O altă temă este criza comunicării, absenţa unui dialog real
între Ilie Moromete şi familia sa. Tema “timpului viclean”, nerăbdător, a
raportului tragic dintre individ şi istorie, nuanţează tema socială. Două
secvenţe narative simbolice pentru tema destrămării familiei sunt: scena
cinei şi scena tăierii salcâmului. Scena cinei cuprinde un moment din
existenţa familiei tradiţionale, familie condusă de un tată autoritar, dar
“semnele” din text dezvăluie conflictele mocnite. Ilie Moromete domină o
familie numeroasă, formată din copii proveniţi din două căsătorii, învrăjbiţi
din cauza averii. Aşezarea în jurul mesei prefigurează iminenta destrămare a
familiei. “Cei trei fraţi vitregi, Paraschiv, Nilă şi Achim stăteau spre partea
dinafară a tindei, ca şi când ar fi fost gata în orice clipă să se scoale de la
masă şi să plece afară. Catrina este întoarsă spre oalele cu mâncare, semn că
ea se ocupă de gospodărie. Ilinca, Tita şi Niculae, copiii ei, stau lângă mamă,
de cealaltă parte a mesei faţă de fraţii lor vitregi, de ura cărora încearcă să se
protejeze. Moromete încearcă să păstreze echilibrul în familie, cu autoritate:
“Numai Moromete stătea parcă deasupra tuturor. Locul lui era pragul celei
de-a doua odăi, de pe care stâpânea cu privirea pe fiecare.”
O altă secvenţă epică simbolică pentru ilustrarea temei este scena tăierii
salcâmului. Ilie Moromete este nevoit să taie salcâmul pentru a achita o parte
din datoriile familiei, fără a vinde pământ sau oi. De aceea, răspunsul lui la
întrebarea lui Nilă, care vrea să ştie de ce taie salcâmul, pare îndreptăţit: “Ca
să se mire proştii!” Tăierea salcâmului prefigurează destrămarea familiei,
prăbuşirea satului tradiţional. Apar ciorile, ca nişte semne rău prevestitoare,
iar mama, care ştie să citească în astfel de lucruri un curs al vremii viitoare, e
frământată de gânduri întunecate. Odată distrus arboreal sacru, “axis
mundi”, ce stă de veghe la ordinea lumii, a microcosmosului rural şi
familial, haosul se instalează treptat.

Patru elemente de structură şi de compoziţie ale textului narativ:

Perspectiva naratorului obiectiv, care relatează întâmplările la persoana

a III-a, se completează prin aceea a reflectorilor (Ilie Moromete în volumul
întâi şi Niculae în volumul al doilea), ca şi prin aceea a informatorilor
(personaje martori ai evenimentelor pe care le relatează ulterior altora, cum
este de exemplu, “al lui Parizianu”, care povesteşte despre vizita lui
Moromete la băieţi, la Bucureşti). Efectul este limitarea omniscienţei.
Compoziția primului volum utilizează tehnica decupajului și accelerarea
gradată a timpului narațiunii. Volumul I este structurat în trei părți, cu o
acțiune concentrată, care se desfășoară pe parcursul verii, cu trei ani înaintea
izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial, într-un sat din Câmpia Dunării
(Siliștea-Gumești). Prima parte prezintă întâmplările petrecute de sâmbătă
seara până duminică noaptea și conține scene care lustreaza monografic
viața rurală: cina, tăierea salcâmului , întâlnirea duminnicală din Poiana lui
Iocan, hora și se încheie cu fuga Polinei cu Birică. Partea a doua se
derulează pe parcursul a două săptămâni, începând cu plecarea lui Achim cu
olie, la București și se încheie cu serbarea școlară a lui Niculae. Partea a
treia, de la seceriș până la sfârșitul verii, se încheie cu fuga celor doi fii ai
lui Moromete la București.

Simetria compozițională este dată de cele două referiri la tema timpului,

în incipit și final. În incipit , timpul pare îngăduitor, ”se pare că timpul avea
cu oamenii nesfârșită răbdare, viața se scurgea fără conflicte mari”, pentru ca
în finalul volumului, ‘timpul nu mai avea răbdare” (devine necruțător).
Imaginea timpului răbdător reprezintă doar o iluzie a lui Ilie Moromete.

Un triplu conflict va destrăma familia lui Moromete. Este vorba mai

întâi despre dezacordul dintre tată și cei trei fii ai săi din prima căsătorie
(Paraschiv , Nilă și Achim), conflict izvorât dintr-o modalitate diferită de a
înțelege lumea. Fiii cei mari își disprețuiesc tatăl fiindcă nu știe să tranforme
în bani produsele economiei rurale, precum vecinul Tudor Bălosu. Cel de-al
doilea conflict izbucnește între Moromete și Catrina, soția lui. Moromete
vânduse în timpul secetei un pogon din lotul soției, promiţându-i, în schimb,
trecerea casei pe numele ei. De teama fiilor celor mari, care își urau mama
vitregă, Moromete amână îndeplinirea promisiunii. Din această cauză,
femeia simte “cum i se strecoară în suflet nepăsarea”, găsindu-și inițial
refugiul în biserică. Criza se instalează în cel de-al doilea volum, când
Catrina îl părăsește pe Ilie, după ce află de vizita lui la București și
înstrăinarea este definitivă. Al treilea conflict se desfășoară între Moromete
și sora lui, Maria Moromete (Guica) care și-ar fi dorit ca fratele rămas văduv
să nu se mai căsătorească pentru a doua oară. În felul acesta, ea ar fi rămas
în casa fratelui, să se ocupe de gospodărie și de creșterea copiilor, pentru a
nu rămâne singură la bătrânețe.

In concluzie, romanul “Moromeţii” surprinde dramatica iluzie a

protagonistului că viaţa îşi poate continua cursul în tiparele tradiţionale, în
timp ce istoria modifică relaţiile de la nivelul vieţii de familie şi de la nivelul
comunităţii rurale, schimbând chiar rostul celei mai vechi şi mai numeroase
clase, ţărănimea. Viziunea despre lume se conturează în roman mai ales prin
perspective personajului Ilie Moromete asupra vieţii şi a întâmplărilor
prezentate.

“Moromeţii” este un roman al deruralizării satului, încadrându-se cu o

viziune aparte în tematica rurală, reprezentată în literatura interbelică prin
romanele lui Liviu Rebreanu şi Mihail Sadoveanu. Romanul lui Marin Preda
aduce în prim-plan condiţia ţăranului în istorie, la confluenţa dintre două
epoci: cea de dinainte şi cea de după al Doilea Război Mondial. Criza ordinii
sociale se reflectă în criza valorilor morale, în criza unei familii, în criza
comunicării.