Morometii- roman postbelic

Marin Preda
TEMA SI VIZIUNEA/CARACTERIZARE MOROMETE.
Prin Morometii, carte fundamentala a prozei noastre contemporane, Marin Preda continua traditia
romanului romanesc de inspiratie rurala (Slavici, Rebreanu, Sadoveanu) si, in acelasi timp, se distanteaza de
aceasta, propunand o viziune noua asupra universului rural si asupra taranului roman. Cu aceasta scriere se
deschide seria romanelor ce dezbat problematica obsedantului deceniu.
Morometii este un roman realist obiectiv, de observatie sociala si de analiza psihologica, care include
elemente traditionaliste si moderniste.
Titlul subliniaza intentia scriitorului de a urmari destinul unei familii, element esential al lumii taranesti.
Romanul abordeaza o tema fundamentala a scriiturii lui Marin Preda:destramarea civilizatiei
traditionale taranesti. Alte teme aduse in dezbatere reprezinta si ele coordonate importante ale gandirii
scriitorului: familia si paternitatea, timpul si istoria, viata, iubirea, moartea, libertatea, constrangerea.
Viziunea scriitorului despre lume se fundamenteaza din perspectiva confruntarii omului cu Timpul, cu istoria
aflata la rascruce de epoci.
Perspectiva narativa este obiectiva si apartine unui narator omniscient si omniprezent care ofera o
viziune din spate, naratiunea fiind realizata la persoana a III-a. Aceasta alterneaza cu perspectivele interne
(subiective) ale eroilor.
Drama lumii morometiene se desfasoara intr-un spatiu familiar scriitorului: satul Silistea-Gumesti din
Campia Dunarii. Acesta apare in doua ipostaze: satul traditional (volumul I) ale carui repere sunt salcamul din
gradina Morometilor, simbol al verticalitatii acestui topos conceput ca un centrum mundi si poiana fierariei lui
Iocan, simbol al libertatii morale a silistenilor si satul groapa fara fund strain si necunoscut (volumul II).
Actiunea primului volum este plasata cu cativa ani inaintea celui de-al Doilea Razboi Mondial (vara si
toamna anului 1937), iar in al doilea volum, acopera perioada de dupa razboi, pana in deceniul al saselea al
secolului XX.
Conflictul romanului imbraca doua aspecte,ambele resimtite acut de Ilie Moromete. Exista un conflict
exterior intre doua moduri de viata,care este al intregii taranimi. Simbolic, acesta este reprezentat prin
deosebirea dintre satul morometian din volumul I, aflat in lumina eterna a soarelui de vara si imaginea a
aceluiasi sat, devenit groapa fara fund, in volumul II.
Pierzandu-si vechile repere existentiale:familia, pamantul si viata ca spectacol superior,Moromete se
transforma intr-un mare instrainat.
Conflictul interior determina o drama a paternitatii inselate. Prefigurat inca din scena cinei,conflictul
familial este ignorat de Ilie Moromete care crede ca a facut totul pentru copiii sai, pastrandu-le pamantul.
Rationamentul este corect, daca timpul rabdator n-ar fi fost o iluzie.
PRIMUL VOLUM este structurat in trei parti inegale ca dimensiune, fiecare incepand cu o prezentare
de ansamblu:cina, prispa, secerisul.
Simetria compozitionala este conferita de cele doua referiri la tema timpului din incipit si final. Daca la
inceput timpul pare rabdator cu oamenii, creand iluzia ca viata curge in tiparele ei arhaice, in finalul primului
volum timpul nu mai avea rabdare. Este timpul care va schimba istoria si destinul individului,un timp grabit si
rau care va duce la disparitia taranimii traditionale(volumul II).

Actiunea se desfasoara pe doua planuri narative. Primul urmareste destinul familiei Morometilor,
macinata de trei conflicte: cel dintre Moromete si fii din prima casatorie, un conflict de principii si de interese,
dar si de ordin moral intre generatii, cel dintre Catrina si Moromete si conflictul dintre Guica si fratele ei. Cel
de-al doilea plan infatiseaza viata comunitatii satesti din Silistea-Gumesti, surprinsa in momentele ei specifice.
Prin tehnica decupajului, discursul narativ se concentreaza in jurul unor scene cu valoare de
simbol:cina,taierea salcamului,plata foncierei,poiana lui Iocan,secerisul,s.a.
Semnele disparitiei unei vieti,care curge lent,in momente coborate din veac,apar inca din scena cinei
Morometilor,realizata prin tehnica acumularii detaliilor.
Morometii mananca afara,in tinda,la o masa joasa,rotunda si neincapatoare, Ilie Moromete
adjudecandu-si pozitia de cap al familiei, autoritar, prin locul de pe pragul dintre odai, de unde stapanea cu
privirea pe fiecare. Alaturi de tata, stau cei trei frati din prima casatorie,spre partea din afara a tindei,ca si
cand ar fi fost gata in orice clipa sa plece (detaliu cu rol anticipativ).Ei se aseaza la masa absenti,uitandu-se in
gol,ceea ce evidentiaza atitudinea lor in familie.
De partea cealalta a mesei, stau Catrina si cei trei copii ai ei si ai lui Moromete,intre acestia si cei trei
frati vitregi neexistind o relatie afectiva.
Discutia de la masa consta in replici taioase, batjocoritoare si ironice,dar baietii cei mari ating totusi un
subiect sensibil:plecarea lui Achim cu oile la Bucuresti,pe care Moromete o priveste cu neincredere.
Elocventa in ilustratea temei este si scena taierii salcamului care marcheaza inceputul destramarii
familiei.Taierea are loc duminica,in zori,in timp ce in cimitirul apropiat, femeile isi plangeau mortii.Pe acest
fundal auditiv,ca si cand ar fi avut suflet,salcamul se impotriveste mortii,iar caderea lui este insotita de un
zgomot asurzitor,ca la un sfarsit de lume. In linistea solemna ce urmeaza acestui moment,satul ramane
saracit,micsorat si gol, iar aparitia ciorilor care croncaneau urat,parca a pustiu, are valoare premonitorie:incepe
declinul familiei si lumea lui Moromete isi pierde sacralitatea.
IN VOLUMUL AL DOILEA, prin tehnica rezumativa, unele fapte si perioade de timp sunt
eliminate(elipsa),iar timpul naratiunii cunoaste reveniri (alternanta).
Actiunea se concentreaza asupra a doua momente istorice:Reforma Agrara din 1945 si colectivizarea
fortata a agriculturii dupa 1949,perceputa ca un fenomen abuziv. Satul traditional intra intr-un proces ireversibil
de disolutie. Ramanand fara vite si fara pamant,taranii traiesc o drama imensa. In locul toposului senin din
volumul I, se instaleaza un spatiu amenintator,satul devenind o groapa fara fund straina si necunoscuta.
Si pentru Ilie Moromete timpul este agresiv:Nila moare in razboi,Catrina il paraseste, iar Niculae, devine
mai intai activist de partid, iar apoi, renuntand, se face inginer.
Capitolele finale ale romanului se constituie in cele mai frumoase pagini ale literaturii noastre care
ilustreaza moartea unui taran.Ajuns in prag de 80 de ani,slabit si imputinat la trup,Moromete rataceste in nestire
pe camp,pana cand intr-o zi este adus cu roaba acasa.Pe patul de moarte,el isi concentreaza intreaga filosofie de
viata in cateva cuvinte pe care i le adreseaza,cu mandrie si satisfactie doctorului:Domnule,eu intotdeauna am
dus o viata independenta
In finalul romanului,tatal si fiul(Niculae) se impaca in visul baiatului.
Romanul este dominat de figura simbolica a lui Ilie Moromete. Personaj protagonist, eponim si mobil,
acesta il reprezinta tipologic pe taranul patriarhal, aflat int-un moment de rascruce al istoriei. Destinul sau
este reprezentativ pentru soarta tuturor taranilor, fapt care ii confera statutul de personaj exponential.
Cand incepe actiunea (intr-o sambata din vara anului 1936), Moromete este un om matur, avand sase
copii din doua casatorii, o casa si ceva pamant. Indus in eroare de timpul aparent rabdator, el contempla cu
bucurie spectacolul vietii de pe stanoaga. Detasat de realitate si ignorand timpurile, el are convingerea ca modul
sau de viata este cel mai bun posibil si ca nimic nu il poate schimba.
Un rol semnificativ in caracterizarea personajului il are monologul interior, relevant pentru firea sa
reflexiva. Asezat pe piatra de hotar, Moromete isi pune un sir nesfarsit de intrebari ca si cand, ar fi vorbit cu
cineva, cautand explicatii pentru declinul in care se afla familia sa.

Relevanta pentru aceasta trasatura este si scena ploii cand, udat pana la piele, Moromete cugeta si
exprima o adevarata filosofie de viata printr-un monolog interior, analizand conditia taranului in lume precum si
relatia tata-copii.
Disimularea este o alta trasatura definitorie a firii lui Ilie Moromete, evidentiata in majoritatea scenelor
narative. Scena dintre Tudor Balosu si el este semnificativa pentru "firea sucita" a eroului. La intrebarea
vecinului sau, daca s-a hotarat sa vanda salcamul, Moromete se gandeste ca este posibil sa o faca sau nu, insa
raspunde cu voce tare: "sa tii minte ca la noapte o sa ploua", sugerand astfel ca ar putea sa scape si altfel de
datorii, decat taind salcamul.
Firea lui contemplativa il impiedica sa vada adevarul, chiar si dupa ce Achim pleaca la Bucuresti cu
oile familiei, promitand ca va trimite banii atat de necesari. Naiv si increzator in cuvantul fiului sau, Moromete
incearca sa imprumute niste bani de la Scamosu, un precupet care vindea gaini la Bucuresti. De la acesta afla ca
Achim nu se mai intoarce si ca ceilalti doi baieti, Paraschiv si Nila il vor urma.
Prabusirea pe care o traieste in acel moment, ilustreaza tot tragismul existential a lui Moromete.
La sfarsitul primului volum, mitul familiei unite se destrama: cei doi baieti pleaca de acasa, razvratiti
impotriva tatalui si a intregii familii. Tot acum, asistam la moartea ipostazei luminoase a acestui taran vesel
detasat de necazuri, ironic si superior.
In opinia mea, Ilie Moromete este un personaj al carui destin exprima moartea unei lumi. Ca tata, el isi
doreste unitatea familiei si acceptarea de catre fii sai a conditiei de taran. Inca de la inceputul romanului,
naratorul evidentiaza superioritatea lui Moromete care sta deasupra tuturor si stapaneste cu privirea pe fiecare.
Educatia dura, spiritul muncii si harniciei se dovedesc insa ineficiente, deoarece, cu toata stradania de a pastra
pamantul intreg, nu isi poate pastra propria familie. El face parte din ultimii tarani, a caror lume nu mai poate
fi protejata de agresiunea istoriei si a timpului.