Morometii

Marin Preda
-caracterizarea lui Ilie MorometeMarin Preda este prozatorul postbelic care a continuat romanul de tip realist in linia deschisa de
Liviu Rebreanu, fapt ce explica de ce prima sa opera de aceasta factura-Morometii- este considerata
un roman neorealist, in care se configureaza o noua perspectiva obiectiva, mult mai moderna ca cea
din perioada interbelica. Opera este alcatuita din doua volume, publicate la doisprezece ani distanta:
primul in 1955, iar al doilea in 1967. Desi problematica acestora difera, romanul este unitar, el
reconstituind imaginea satului romanesc in timp de criza, in preajma celui de-al II-lea Razboi Mondial.
In Morometii, Marin Preda trateaza tema pamantului si a taranului, insa prin intermediul
mijloacelor artei moderne. De aceea, Ilie Moromete este un altfel de taran( in comparatie cu Ion al
lui Rebreanu), fiind acela care se bucura de autonimie si de construieste pe sine in deplina libertate.
Insusi titlul asaza tema familiei in centrul romanului, insa evolutia si criza familiei sunt simbolice
pentru transformarile din satul romanesc traditional. Alte teme abordate sunt cea a crizei
comunicarii, cea a timpului viclean, dar si cea sociala (care este, totodata, si supratema
romanului)- nuantata de relatia individ-istorie.
Titlul este, ca element de paratextualitate, o antifraza. Naratiunea va dezvalui faptul ca familia
Moromete nu era deloc unita, asa cum sugereaza titlul- nu se manifesta acea coeziune specifica unui
grup, ci dimpotriva, conflictele ireconciliabile se manifesta inca din primele scene ale romanului.
In ceea ce priveste substratul antropologic, pentru construirea universului fictional, Preda
utilizeaza date din propria copiarie, petrecuta in satul Silistea-Gumesti. De asemenea, Ilie Moromete
este o proiectie a tatalui lui Preda, care se numea Tudor Calarasu si despre care marturiseste, in Viata
ca o prada ca nu stie daca l-a iubit mai mult sau l-a respectat mai mult. In aceeasi ordine de idei,
Niculaie, mezinul familiei Moromete, poate fi privit ca un personaj alter-ego, adica asemenea unei
proiectii a scriitorului insusi.
Din punctul de vedere al structurii, romanul este, dupa cum s-a precizat, organizat in doua
volume. Cel dintai volum este alcatuit din trei parti, acestea insumand 28 de capitole. Aciunea
volumului I este cuprins n trei mari secvene epice- cea dintai se desfasoara de sambata seara si
pana duminica noaptea, a doua surprinde satul n febra seceriului si ultima secven infieaz
conflictul direct dintre Ilie Moromete i fiii si. In volumul al II-lea, scriitorul urmrete viaa
dramatic a satului in dou momente istorice succesive: Reforma agrar din 1945 i colectivizarea
forat a agriculturii din 1949. Evenimentele se succed rapid intr-o avalan de imagini, fapte i oameni.
Incipitul romanului trimite la supratema acestuia- relatia individ-istorie, care de altfel este o
tema obsesiva in proza lui Preda. In conceptia lui, istoria este asemenea unui tavalug care vine si
niveleaza totul in calea sa, astfel incat indivizi si chiar coectivitati intregi care nu sunt capabile de a se
adapta noilor vremuri sunt inlaturati de pe scena si dusi la marginea istoriei. Asa se intampla si cu Ilie
Moromete, si tot acelasi destin il are si Victor Pretini din Cel mai iubit dintre pamanteni. Romanul se
deschide cu fraza [...] se pare ca timpul avea cu oamenii nesfarsita rabdare, iar finalul este
simetric- romanul se incheie rotund, cu imaginea timpului care stapaneste oamenii( timpul nu mai
avea rabdare). Se face astfel trimitere catre o fraza celebra a cronicarului Miron Costin- caci nu
sunt vremile sub om, ci bietul om sub vremi. Sugestia timpului rabdator este sustinuta la nivelul
primului volum de ritmul lent in care se desfasoara evenimentele, cand lumea satului traditional inca
este asezata in rosturile ei. Asadar, trei sferturi din actiunea volumului I se desfasoara de sambata
seara, de la intoarcerea Morometilor de la camp si pana duminica noaptea- pana la fuga Polinei cu
Birica.
Ampla fresca a satului romanesc din deceniile IV-VI, romanul Morometii surprinde numeroase
personaje reprezentative pentru diferite categorii sociale, tipuri umane sau teme infatisate si impune,
totodata, o tipologie noua. In centrul operei sta familia Moromete, care este alcatuita din opt membri
(Ilie, Catrina, Paraschiv, Nila, Achim, Tita, Ilinca, Niculaie), carora li se adauga si Maria Moromete,
poreclita Guica. Axul acestei familii il reprezinta Ilie Moromete, care are un destin simbolic pentru
satul traditional romanesc.

Ilie Moromete este personaj principal al romanului si protagonist al primului volum, chiar daca
in cel de-al II-lea intra intr-un con de umbra, sub semnul noilor vremuri. Are loc, asadar, o schimbare a
rolului de protagonist- el trece intr-un plan secund, locul sau initial fiind preluat de Niculaie, fiul cel mic
al acestuia. In conturarea personajului Ilie Moromete, scriitorul urmareste destinul unui simbol, al
taranului roman autentic, traditional. Insusi Niculaie ii reproseaza tatalui sau (in cel de-al doilea
volum) ca e ultimul dintre tarani si ii sugereaza astfel sa deschida ochii la ce e in jurul sau, sa observe
ca toata lumea a evoluat, mai putin el nu.
Personajului i se fixeaza intaia oara statutul social prin intermediul caracterizarii directe,
realizate de catre narator: era cu zece ani mai mare decat Catrina si avea acea varsta intre
tinerete si batranete cand numai nenorociri sau bucurii mari mai pot schimba firea
fiecaruia. Aceast argument adus de narator sugereaza faptul ca avea o personalitate foarte bine
conturata, din moment ce numai un eveniment major era in stare sa il zguduie din temelii. In ceea ce
priveste averea pe care o detinea, Moromete era un taran mijlocas fiindca avea 14 pogoane de
pamant. In ciuda acestui fapt, familia lui se descurca foarte greu, fiind numerosi.
Anamneza este un procedeu prin care se rememoreaza anumite fapte, intamplari, ea avand rol,
in principal, in caracterizarea personajului. Asadar, prin intermediul retrospectivei aflam ca Moromete
ramasese vaduv de tanar, in grija lui ramanand trei baieti- Paraschiv, Nila si Achim, dar si ca acestia au
fost crescuti o vreme de sora lui, Maria, care ingrijea si de casa. Dupa nu mult timp, el se
recasatoreste cu Catrina, o vaduva din sat, cu mult mai tanara decat el.
Personajului nu i atribuie un portret fizic, fiindca acesta are un caracter exponential, de
ultim taran, fiind un reprezentant al unei clase care se scufunda treptat. I se realizeaza, in schimb,
un portret moral complex; din aceasta perspectiva, Moromete este un personaj rotund, fiind definit
atat de calitati, cat si de defecte. Acest portret se configureaza atat prin caracterizarea directa
(realizata de narator, alte personaje precum Catrina, seful de post, Niculaie), cat si prin cea
indirecta. Se remarca, de asemenea, si prezenta autocaracterizarii, ca mijloc al celei dintai enuntate.
Trasaturile configurate prin intermediul caracterizarii directe sunt diverse; Catrina spune
despre sotul ei ca are suflet negru de rautate si tutun, ca e lipsit de credinta si ii reproseaza
ca ii place mai mult sa vorbeasca decat sa munceasca. Seful de post, in schimb, il considera un om
respectat in comunitate, acesta fiind motivul pentru care nu putea sa ii ia copilul si sa-l duca la sectie.
Mezinul Niculaie, care de altfel ii seamana foarte mult afirma ca tatal sau are gandire limpede si navea nevoie sa se-nghesuie in ea.
Prin autocaracterizare, Moromete afirma despre sine, pe patul mortii, ca toata viata lui a fost o
fire independenta.
Caracterizarea indirecta completeaza profilul acestui personaj exceptional, o figura unica in
literatura noastra. Astfel, trasaturi numeroase si din cele mai diverse se desprind din comportament,
limbaj, relatia cu celelalte personaje sau mediul in care fiinteaza. El este prezentat ca un tip inteligent,
sociabil, respectat in sat, cu simtul umorului. Moromete este si un tata autoritar, un pater
familias care nu ezita sa-si impuna aceasta putere prin violenta (odata ce afla de planul celor mari de
a vinde ce aveau in curte, barbatul pune mana pe un par si ii loveste cu tarie, in ciuda faptului ca erau
oameni in toata regula ). Desi nu o arata, el isi iubeste familia. Nu isi alinta copiii niciodata, ba chiar
se enerveaza cand Niculaie ii sare in spate, si totusi ramane impresionat pana la lacrimi atunci cand cel
din urma primeste premiul I la scoala, eveniment ce il face sa realizeze ca de fapt nu isi cunoaste
odraslele deloc. De asemenea, Moromete este un spirit comunicativ si se poate vedea ca traieste prin
cuvant.
Trasaturile de caracter dominante sunt, de departe, ironia muscatoare si stapanirea artei
disimularii. O scena relevanta care surprinde aceste insusiri este cea din fata portii. Sosit de la camp
sambata seara, Moromete iese la poarta, in speranta ca va gasi pe cineva cu care sa schimbe o vorba. Il
intalneste pe Tudor Balosu, care il intreaba daca a terminat de sapa si cand are de gand sa-i vanda
salcamul din spatele casei. Priceput in arta cuvantului si a disimularii, il incurca pe Balosul, ii spune
vorbe cu dublu inteles si il injura in mintea sa. O alta astfel de scena este cea a taierii salcamului. Trezit
din somn duminica in zori, Nila, buimac si somnoros, isi intreaba tatal de ce taie salcamul, iar Moromete
ii raspunde cu cea mai mare liniste: Intr-adins, Nila, il taiem, intelegi? Asa, ca sa se mire

prostii! Pune mana, nu te mai uita ca se face ziua.. Dupa ce salcamul cade la pamant, Moromete
spune, cu acelasi calm: Ei, acuma ce-ai ramas cu capul intre urechi?
Ilie Moromete se defineste prin doua tipuri de conflict. Cel exterior este reprezentat de
neintelegerile dintre el si fiii cei mari, despartirea de Catrina si cel cu sora sa, respectiv. Pe de alta parte,
celalalt tip de conflict este redat de monologul interior, care evidentiaza tensiunea prin care
trece personajul. Moromete ajunge sa traiasca o adevarata metamorfoza- din cel ce era odata sociabil
si isi cauta drum la poarta, in speranta ca va gasi cu cine sa intre in vorba, ajunge sa se plimbe singur
prin gradina si sa vorbeasca cu el insusi.
Moromete se stinge incet, traindu-si ultimii ani din viata in singuratate si tacere. Cazut la pat, el
marturiseste docturului: Domnule... eu totdeauna am dus o viata independenta. Odata cu
moartea lui dispare o intreaga clasa sociala, cea a taranimii traditionale si satul romanesc se
descompune sub semnul istoriei vitrege.
Consider ca personajul principal al romanului Morometii este un tip aparte de taran,
o figura exceptionala in literatura romaneasca, ce nu va putea fi niciodata egalat in ceea ce-i
priveste complexitatea. De asemenea, destinul sau este simbolic pentru mediul in care el
fiinteaza. Prin realizarea acestui personaj, Preda a infirmat prejudecata interbelicilor
potrivit creia numai un intelectual poate fi eroul unei drame interioare, cu revelaii la
nivelul contiinei.