Moromeții

de Marin Preda

Construcția personajului Ilie Moromete

Introducere: apariția romanului, încadrarea lui în perioada postbelică și în estetica realismului prin
conturarea unui personaj tip raportat la planul social, astfel că Marin Preda ilustrează prin Ilie Moromete
condiția țăranului surprinsă într-un univers rural marcat de schimbări.

Ilie Moromete este personajul principal al volumului I, fiind anunțat încă din titlu prin ideea
apartenenței la o familie reprezentativă pentru lumea satului, ceea ce anticipează maniera realistă în care este
creat personajul în relație cu mediul în care evoluează.
Incipitul operei conturează statutul social al protagonistului, fiind prezentat într-o zi de vară, când
familia se întorsese mai devreme de la câmp. Este relevantă afirmația naratorului: Rămas singur în mijlocul
bătăturii, Ilie Moromete, tatăl, trăsese căruța sub umbra mare a celor doi salcâmi... . Secvența pune în
valoare condiția țăranului surprins în activitățile sale zilnice. Cu toate acestea, adjectivul singur
evidențiază imaginea unui personaj care se simte singur, neînțeles, în lupta sa cu provocările timpului, cu
schimbările care survin în vița familiei sale și a satului în ansamblu. Totodată, secvența din incipit atrage
atenția asupra statutului familial, Ilie Moromete fiind redat în ipostaza de cap al familiei.
Aceasta se regăsește și în secvența cinei, atunci când Moromete este prezentat stând pe pragul înalt al
unei odăi, dând impresia că stăpânește cu privirea pe fiecare. Așezarea acestuia confirmă statutul de pater
familiae și autoritatea tatălui. Cu toate acestea, protagonistul se află într-o relație conflictuală cu ceilalți
(prezentare sumară a conflictelor cu fiii mai mari, Catrina, Niculae).
Evoluția familiei este surprinsă printr-o tehnică a colajului ce reunește alte secvențe reprezentative,
precum tăierea salcâmului sau episodul fonciirii ori al secerișului. Dimineața în care Moromete merge
alături de Nilă să taie salcâmul pentru a-l vinde lui Tudor Bălosu și a face rost de bani marchează un
moment definitoriu în evoluția protagonistului. Copacul constituie un simbol al familiei, dar și un dublu
vegetal al tatălui. Astfel, modul în care salcâmul se clatină refuzând parcă prăbușirea este similar atitudinii
pe care tatăl o are în raport cu destrămarea familiei, căreia i se împotrivește atâta timp cât poate, refuzând
parcă să accepte posibilitatea dezbinării.
Secvența este relevantă și pentru portretul moral al lui Ilie Moromete, situând personajul în ipostaza
unui actor definit de două trăsături: firea ironică și puterea de disimulare. Acestea reies indirect din
replicile protagonistului și din relația cu celelalte personaje. Astfel, tatăl îl ironizează pe Nilă pentru
întrebarea referitoare la motivul tăierii salcâmului, dar ironia lui este menită să ascundă gravitatea situației în
care se afla familia, ceea ce îl și determinase să îi vândă salcâmul vecinului său. Ulterior, Moromete este
ironic față de modul în care fiul așezase caii exact în direcția prăbușirii copacului, dar în acest caz replicile
lui ironice sunt menite a transmite o învățătură. Deseori, protagonistul îi ironiza pe cei din jur pentru a
transmite o învățătură, dar ideile sale nu erau înțelese, ceea ce determina și singurătatea acestuia. Lumea
satului nu percepea spiritul lui contemplativ, dorința de a-și expune ideile care aveau o morală. De altfel,
Niculae evidențiază în mod direct profunzimea gândirii lui Moromete: Tatăl avea ciudatul dar de a vedea
lucruri care lor le scăpau, pe care ei nu le vedeau. Ideile sale erau primite cu respect de unii săteni, dovadă
faptul că era mereu așteptat în poiana Fierăriei lui Iocan să citească ziarul și să dezbată subiecte din politică.
Spiritul ironic, puterea de a disimula se regăsesc și în dialogul purtat cu Jupuitu în secvența
fonciirii. Protagonistul disimulează gravitatea situației și îi ignoră pe cei doi agenți, se adresează membrilor
familiei care nu se aflau prin curte, are o atitudine specifică unei zile obișnuite. Ulterior, îl ia prin
surprindere pe agent cerând o țigare și mărturisind senin că nu are bani și nici nu înțelege graba sau
enervarea lui Jupuitu, pentru că era evident că nu îi va putea achita datoria, dar o va face atunci când va
putea. Moromete îi va da agentului doar o parte din banii obținuți din vânzarea salcâmului, dar era conștient
că trebuia să găsească o soluție. Singur în fața acestor provocări sociale, Moromete va fi nevoit să accepte
plecarea lui Achim la București. Totodată, consideră că recolta de grâu i-ar putea asigura banii necesari,
astfel că în secvența secerișului Moromete este liniștit, fără să bănuiască intențiile ascunse ale lui Paraschiv,
păstrându-și atitudinea contemplativă față de lume.
Cu toate acestea, finalul volumului I prezintă, asemenea incipitului, singurătatea lui Ilie Moromete
confruntat cu fuga lui Paraschiv și a lui Nilă de acasă. Deși trist, dezamăgit, tatăl este aparent liniștit,
îndemnându-i pe ceilalți membri ai familiei să își reia existența de zi cu zi. Puterea de disimulare a tatălui
reiese indirect din atitudinea lui și are rolul de a ascunde pe de o parte eșecul patern de a nu fi reușit să le
insufle anumite principii de viață copiilor săi, pe de altă parte neputința de a face față schimbărilor produse
de trecerea timpului. Schimbarea protagonistului va fi totuși evidentă, întrucât își va pierde plăcerea de a
vorbi cu oamenii și se va retrage din lumea satului.
Volumul al doilea începe cu o interogație care marchează această schimbare, dar se va încheia cu
imaginea lui Niculae. Cei doi conturează astfel două personaje reflector care pun în valoare raportul
omului cu timpul. Ilie Moromete ilustrează atitudinea ultimului țăran autentic decis să nu se supună
schimbărilor produse în lumea satului, pe când Niculae devine exponentul unei noi ordini sociale. Tatăl va
reuși să își păstreze principiile de viață, independența spirituală, așa cum reiese și din replica pe care o
adresează doctorului înainte de a muri: Domnule, eu întotdeauna am dus o viaţă independentă.
Personajul postbelic al lui Marin Preda își găsește corespondentul și în proza interbelică, dar Ilie
Moromete se distinge prin spiritul său folosofic, prin profunzimea gândirii și a viziunii sale despre lume.
Comparaţie între Ilie Moromete şi Ion – ambii reprezintă acelaşi tip de personaj, condiția
ţăranului, dar cu mentalităţi diferite:
- Ion resimte puternic necesitatea de a avea pământ pentru a obţine şi respectul comunităţii, este
subordonat glasului pământului și își consideră soția, fiul, doar mijloace de împlinire a visului de a
obține avere și un anumit statut social;
- Ilie Moromete îşi afirmă libertatea spirituală şi necesitatea de a transmite copiilor nişte valori morale,
nu materiale, iar posesia pământului este pusă în slujba menținerii unității familiei, pentru că tatăl
dorește pământul doar ca să își țină copiii aproape.