Ilie Moromete

Romanul ,, Moromeții ” ( volumul I apărut în anul 1995 iar volumul al II-lea în

1967 ) continuă tradiția romanului de inspirație rurală realist-obiectivă începută
de opere ca ,, Ion ” și ,, Răscoala ” de Liviu Rebreanu sau ,, Baltagul ” de Mihail
Sadoveanu încadrându-se în categoria romanului realist-obiectiv .
În privința personajelor , ca element esențial al stucturii unui asemenea roman ,
acestea participă la acțiune și se încadrează în tipologii , stabilind între ele
anumite relații și fiind purtătoare mesajului autorului . Acesta nu înseamnă însă
că personajele sunt construite schematic , deoarece ele sunt prezentate în mod
realist , într-un anumit context social , cu defectele și calitățile lor , devenind
individualități complexe și verosimile .
Un astfel de personaj este Ilie Moromete , protagonistul romanului , personaj
construit după modelul tatălui autorului , Tudor Călărasu , în același timp și
personajul cel mai interesant al operei prin viața interioară bogată și prin
complexitatea însușirilor sale .
Statutul social al lui Moromete este conturat în jurul imaginii țăranului , acesta
fiind un țăran liber și în același timp unul dintr-o clasă mijlocie cu o avere
modestă , care poate asigura un trai decent lui și familiei sale .
Totodată el este văzut ca o autoritate locală , un punct de reper în societatea
rurală , dovadă fiind întâlnirile din poiana fierăriei lui Iocan , unde este așteptat în
fiecare duminică pentru a citi ziarul și pentru a dezbate subiecte politice .
Statulul psihologic al protagonistului este marcat de conflictul său interior , care
stă la baza dramei lui Moromete . Complexitatea psihică a personajului este
conturată prin situațiile existențiale în care este surprins , și anume situația satului
românesc într-un moment de răscruce , angrenat într-un proces de destrămare a
civilizației tradiționale , a familiei , respectiv a sistemului de valori al colectivității .
Statutul moral se evidențiază prin trăsăturile morale ale protagonistului . Ilie
Moromete este țăranul filosof posedând o inteligență ascuțită , caracterizat fiind
de plăcerea de a contempla și de nevoia de a înțelege lumea .
El se află mereu într-un dialog fertil cu sine și cu lumea mirându-se necontenit de
spectacolul existenței . Dar , până la urmă , Moromete apare în postura insului
învins de vicisitudinile istoriei , speranțele sale dovedindu-se izulorii .
Dominanta de caracter a lui Moromete este autoiluzionarea , încrederea oarbă
în propriile convingeri , dar eroul parcurge în mod dramatic drumul destrămării
tuturor acestor iluzii .
Prima dramă pe acest drum este aceea a prăbușirii gospodăriei , a doua este
izvorâtă din destrămarea iluziei unei independențe desăvârșite , generatoare de
calm sufletesc , iar a treia dramă trăită de Moromete este pierderea încrederii
sale în posibilitatea comunicării .
O scenă reprezentativă în acest sens este scena cinei în care Moromete apare în
ipoztaza unui pater familiar așezat deasupra tuturor la masă , dar jocul minții sale
e prea complicat pentru ceilalți care nu știu cu adevărat ce gândește .
Familia este toată adunată în jurul mesei și este dominată de figura tatălui așezat
în pragul odăii . În așezarea la masă a membrilor familiei și în dialogurile dintre ei
se prefigurează conflictele care vor duce la destrămarea acesteia dar și la
destrămarea iluziilor protagonistului .
O altă scenă reprezentativă pentru trăsătura personajului este scena de la
finalul volumului întâi , când Moromete află de planul fiilor mai mari de a pleca la
bucurești și se duce pe lotul său de pământ pentru a-și pune gândurile în ordine .
Așezat cu capul în mâini , pe o piatră albă , de hotar , Moromete se gândește
dacă nu cumva rolul copiilor este de a-și înțelege părinții iar cela al părinților de
a-i ierta mereu . Așadar , Moromete refuză lumea copiilor săi , nu crede în
superioritatea acesteia , convingerile sale rămânând neschimbate .
Un prim element de structură relevant pentru construcția personajului îl
reprezintă mijloacele de caracterizare .
Caracterizarea directă făcută de narator ,, Era cu zece ani mai mare decât Catrina
și acum avea acea vârstă între tinerețe și bătrânețe când numai nenorociri sau
bucurii mari mai pot schimba firea cuiva ”, dezvăluie o personalitate complexă , un
lider al satului , care are o plăcere deosebită de a sta de vorbă și de a medita . În
ceea ce privește caracterizarea directă făcută de celelalte personaje , Catrina se
amuză de glumele lui sau îi face reproșuri , Cocosilă îl face prost , dar îl admiră și
îl invidează . De asemenea , caracterizarea indirectă dedusă din faptele
personajului dezvăluie mai multe trăsături precum : firea reflexivă , ironia ,
disimularea și inteligența .
Personalitatea lui Ilie Moromete este evidențiată și prin conflictele care
organizează epicul . Conflictul exterior este unul amplu , elementul central
rămânând Ilie Moromete , acesta negestionând conflictele , ducând în final la
destrămarea familiei . Un prim conflict se iscă între Moromete și fii din prima
căsătorie , izvorât dintr-o modalitate diferită de a înțelege lumea și de a prețui
valorile . Cel de-al doilea conflict se iscă între Moromete și soția sa , Catrina .
Moromete vânduse în timpul secetei un pogon fin lotul soției , promițând în
schimb trecerea casei pe numele ei , dar amână îndeplinirea promisiunii . Al
treilea conflict se iscă între Moromete și sora lui , Guica , care și-ar fi dorit ca
fratele ei să nu se recăsătorească . Un conflict secundar este acela dintre
Moromete și fiul cel mic , Niculae care vrea să-și continue studiile , însă pentru
Moromete învățătura nu aduce niciun beneficiu .
În concluzie , așa cum afirmă Nicolae Manolescu , personajul Ilie Moromete
reprezintă ultimul țăran din romanul deruralizării satului pentru care pământul nu
garantează statutul social , ci este un simbol al vieții patriarhale în care crede cu
tărie .