MOROMETII

ROMAN OBIECTIV, REALIST-POSTBELIC

MARIN PREDA

Romanul ”Morometii” este un roman publicat în doua volume, care au fost publicate la distanța
de 12 ani, primul în 1955 iar cel de-al doilea în 1967, ceea ce explica diferențele dintre ele. Este un
roman obiectiv, deoarece naratiunea se realizeaza la persoana a IIIa, iar viziunea dindarat presupune
un narator omniscient, dar nu total obiectiv, detașat. Acesta este, totodata, realist deoarece,
inlantuite cazual și temporal, faptele sunt credibile și, de asemenea, prezinta caracterul real al
intamplarilor(verosimilul și veridicitatea intamplarilor).

Tema centrala a romanului o reprezintă destramarea societății rurale traditionale, a familiei de

țărani din Silistea Gumesti. Lângă acestea, titlul însuși sugerează tema familiei, la care se adauga
tema timpului, a paternitatii, iubirea sau moartea.

Conflictele care conduc la disolutia familiei Moromete sunt numeroase. Primul conflict se
manifesta intre Ilie Moromete și fii săi din prima căsătorie, Achim, Paraschiv și Nila și este generat
de modul diferit de a percepe lumea (tatăl nu are spirit practic și din acesta cauza este dispretuit de
către cei trei fii, caracterizati de arivism). Al doilea conflict izbucneste intre Moromete și Catrina,
soția lui. Moromete vanduse, în timpul secetei, o parte din lotul soției, promitandu-i ca va trece casa
pe numele ei. Dar, de teama fiilor mai mari care își urau mama vitrega, Moromete amâna
indeplinirea promisiunii, iar femeia se îndepărtează din ce în ce mai mult de el, gasindu-si refugiul
în credința. În al doilea volum, când Catrina afla ca Moromete s-a dus la Bucuresti la cei trei băieți,
rugandu-i să se întoarcă acasă, ea îl părăsește și se muta la fiica din prima căsătorie. Al treilea
conflict are loc intre Ilie Moromete și sora sa, Guica, care urăște noua familie a fratelui sau. Aceasta
ar fi dorit ca ea sa rămână cea care va avea grija de gospodărie și de cei trei copii ramasi fără mama,
pentru a avea, la rândul sau, sprijin la bătrânețe. Ura care o macina le-o transmite fiilor, pe care ii
incurajeazasa plece la Bucuresti. Un conflict secundar este acela dintre Ilie Moromete și
Niculae(mezinul familiei), deoarece copilul dorește sa meargă la școala, dar tatăl îl ironizeaza,
considerand ca invatatura nu-i aduce niciun beneficiu. De aceea, băiatul se va indeparta definitiv de
tatăl sau, pe care nu-l va mai ierta niciodată.

Perspectiva narativa presupune o naratiune obiectiva, cu un narator omniscient, dar exista și

personaje-reflector, precum Ilie în primul volum și Niculae în al doilea.
Limbajul - predomina oralitatea stilului, iar limbajul intelectualizat se imbina cu cel popular;
vorbirea este în multe situații aluziva, stilul direct imbinandu-se cu stilul indirect-liber.

STATUT ILIE MOROMETE&CATRINA

Din punct de vedere social, Ilie Moromete este un țăran din clasa de mijloc, tatăl unei familii
mixte(copiii din prima căsătorie: Paraschiv, Nila și Achim și copiii din căsătoria cu Catrina: Tita,
Ilinca și Niculae). Spre deosebire de personajul lui Liviu Rebreanu, Ion, pământul nu reprezintă
pentru Moromete posibilitatea obtinerii unui alt statut social, ci garantia mentinerii familiei. Catrina
este căsătorită cu Ilie Moromete(dupa ce a rămas văduva de tânăra) și este nevoită sa ingrijeasca o
familie numeroasa. Încă de la început, e anticipat conflictul cu Moromete(refuzul acestuia de a trece
casa pe numele ei), care va duce, în cele din urma, la plecarea acesteia.
Din punct de vedere moral, Ilie Moromete apare ca o persoana corecta, iubindu-si familia în
primul rând, ironic și cu simtul umorului dar profund, inteligent, fiind considerat tipul taranului
filosof. Catrina este o fire iubitoare, harnica, răbdătoare și foarte credincioasa. Este singura care
înțelege și respecta dorința lui Niculae de a merge la școala.
Din punct de vedere psihologic, Moromete are o personalitate puternica(care însă nu are nici o
șansa în confruntarea cu vremurile), o fire contemplativa(sta pe stanoaga podistii și admira
spectacolul lumii), având o fire independenta și nevrand sa renunte la libertatea lui. Catrina este
perfect ancorata în realitatea sociala și familiala, având o fire puternica, în total contrast cu cea a
Anei din romanul Ion, femeia nefiind, de data aceasta, o victima.

CARACTERIZARE ILIE MOROMETE

Caracterizarea directa, făcută de către autor în debutul capitolului X din primul volum: ”Era cu
zece ani mai mare decât Catrina și acum avea acea vârsta intre tinerețe și bătrânețe și numai
nenorociri sau bucurii mari mai pot schimba firea cuiva”. Ca orice personaj realist, el este
portretizat în mișcare prin acumularea detaliilor, obiectivitatea observatiei este dublata de finetea
analizei interioare, de prezentarea gândurilor sale.
Caracterizarea indirecta, ce se desprinde din gesturile, faptele, vorbele, gândurile personajului,
acțiunile la care ia parte, ii completeaza portretul personajului Ilie Moromete. Ilie Moromete era un
om apreciat în sat, fapt dovedit de respectul satenilor din poiana lui Iocan. Moromete era sfatos, ii
plăcea sa discute, iar acest lucru o deranjează pe Catrina, care se revolta deseori, întrucât
conversatiile prelungite sunt, în viziunea ei, o forma de neasumare a responsabilităților familiale.
Acesta era ironic și avea puterea de a face haz de necaz. Exemplele în acest caz sunt numeroase: ii
spune lui Niculae, care întârzia să vină la masa: ”te dusesi în grădina sa te odihnesti, ca pana acum
statusi!”. Lui Nila i se adreseaza la fel de sarcastic atunci când acesta îl întreabă de ce taie salcamul:
”Ca să se mire prostii!”. Moromete, se defineste indirect și prin relația sa cu alte personaje. Astfel,
în relația cu fiul sau Niculae se dovedeste a fi neintelegator, deoarece îl trimite cu oile împotriva
voinței sale, în loc sa îl lase sa își continue studiile. În volumul al doilea, acesta se simte vinovat ca
a refuzat aceasta initiativa a copilului și încearcă sa poarte o discuție cu fiul sau, însă acesta refuza
categoric, acest fapt reprezentând o ruptura ireversibila a relatiei dintre cele doua personaje. Cu
prietenul sau cel mai bun, Cocosila, Moromete se dovedeste a fi tolerant, acceptandu-i sa ii spună
adesea ”prost”, amuzandu-se de incercarea lui de a parea mai deștept.
Autocaracterizarea se definitiveaza prin marturisirea făcută de Moromete doctorului, prin care
sublinia cu mandrie faptul ca este un om ce și-a respectat întotdeauna conditia și menirea:
”Domnule, eu întotdeauna am dus o viața independenta!”

SECVENTE SEMNIFICATIVE
O prima secvența semnificativa este cea a cinei. Secvența deschide romanul, anticipand subiectul
acestuia, prin pozitionarea Morometilor la masa. Aceștia mănâncă la o masuta joasa, în jurul careia
sunt organizati copiii din cele doua casatorii. Băieții cei mari ocupa locurile de lângă ușa, lângă tatăl
lor, care sta mai presus de toți, pe prag. Catrina cu fetele stau pe cealaltă parte a mesei, ferite de
privirea aspra a tatălui, iar singurul care nu își găsește locul este Niculae. Secvența este una
simbolica prin faptul ca evidentiaza incercarea lui Moromete de a menține coeziunea familiei,
aspect ce ii justifica toate deciziile pe care le ia. Așezarea la masa este sugestiva în acest sens,
Moromete stand pe prag deasupra tuturor, semn cavrea sa ii țină pe toți aproape. Relatiile, dar și
conflictele din interiorul familiei sunt reflectate și prin locul ocupat de ceilalți: băieții mai mari stau
aproape de ușa, pe picior de plecare, Catrina este intoarsa spre casa, iar fetele și Niculae de o parte
și de alta. De asemenea, discutiile purtate în timpul cinei par sa anticipeze principalele conflicte, dar
și destramarea familiei(plecarea la Bucuresti a băieților, școala lui Niculae).
O a doua secvența semnificativa este cea a taierii salcamului. Adus în pragul disperării, Moromete
nu mai avea de ales decât sa vanda salcamul din curte lui Tudor Balosul, care nu dorea salcamul atât
de mult, pe cât pământul de sub acesta. Taierea salcumului a reprezentat pentru Ilie Moromete
infrangerea, acesta realizand ca a pierdut lupta cu statul din moment ce trebuie sa taie salcamul, care
era ”stalpul” familiei. Salcamul este privit de criticii literari drept un alter-ego al lui Moromete,
odată cu doborarea acestuia, Moromete dans semne ca este învins. Momentul taierii salcamului este
de asemenea simbolic, acesta reprezentandu-se cu bocetele din cimitir, de parca întregul sat ar fi
deplans ”moartea unei ființe dragi”. Simbol funerar, salcamul doborât pare sa anticipeze nu doar
moartea simbolica a lui Moromete, ci și a întregii clase sociale pe care o reprezintă.