Particularitățile unui roman postbelic/realist

Moromeții
de Marin Preda

Romanul ”Moromeții” a fost publicat în două volume, primul apărut în1955, iar al
doilea în 1967, și reconstituie imaginea unui univers țărănesc aflat la răscruce, într-un
moment de criză. Dacă în primul volum, în prim-plan se află familia țărănească a lui Ilie
Moromete, în al doilea volum este prezentată viața satului Siliștea-Gumești care trece prin
reforma agrară din 1945 și prin transformarea socialistă a agriculturii de după 1949. Noul
regim politic a confiscat pământurile țăranilor, amenințând această clasă socială cu
dispariția. Ilie Moromete va trăi un conflict născut din lupta dintre mentalitatea tradițională
a țăranului și noua mentalitate colectivistă impusă.
Ca formulă estetică, romanul se încadrează în realismul postbelic (neorealism) și în
realismul psihologic, prin tema familiei, crearea unei tipologii țărănești determinate istoric
si social, prin aspectul social al prezentarii vietii rurale interbelice și prin structura circulara
a primului volum.
O primă trăsătură a realismului prin perspectiva narativă obiectivă, prin relatarea la
persoana a III-a realizată de către a unui narator heterodiegetic, omniscient și omniprezent.
Naratorul nu este în totalitate detașat, el empatizează mai ales cu personajul său preferat, Ilie
Moromete, fiind, la fel ca el, ironic sau disimulat. Perspectiva naratorului obiectiv se
completează prin aceea a reflectorilor (Ilie Moromete, în volumul I și Niculae, în volumul al
II-lea), dar și prin aceea a informatorilor (personaje-martori ai evenimentelor, pe care le
relatează ulterior altora: Parizianu care povestește despre vizita lui Moromete la băieți, la
București sau Scămosul care l-a văzut pe Achim la București). Efectul este limitarea
omniscienței și perspectiva mult mai clară asupra lumii și a vieții țăranului.
O altă trăsătură a realismului este crearea de tipologii specifice literaturii rurale:
țăranul sărac, chiaburul, primarul, jandarmul, alături de care se impun tipologii noi: țăranul
reflexiv și intelectualul cu rădăcini în satul românesc. Romanul este realist și prin
veridicitatea dată de punctul de plecare biografic. Ilie Moromete are ca model pe tatăl
autorului, țăranul Tudor Călărașu.
Tema romanului o constituie destrămarea familiei tradiționale și a satului tradițional.
O alta temă este criza comunicării, absența unui dialog real între Ilie Moromete și familia sa.
Tema timpului „viclean”, nerăbdător, relația individ-istorie nuanțează tema socială.
O secvență relevantă pentru tema condiția țăranului și destrămarea unei familii
țărănești tradiționale este cea în care se prezintă cina familiei Moromete din tinda casei
Moromeților. Familia este așezată în jurul unei mese joase, neschimbate de ceva vreme,
deși familia se mărise după a doua căsătorie a lui Ilie. Scena surprinde un moment din
existența familiei tradiționale, condusă de un tată autoritar. Ilie Moromete domină o familie
numeroasă, formată din copii proveniți din două căsătorii, învrăjbiți din cauza averii.
Așezarea membrilor familiei la masă dezvăluie conflictele dintre ei și sugerează iminenta
destrămare a familiei. Cei trei frați mai maria și cum ar fi gata oricând de plecare, semn de
înstrăinare de noua familie și al revoltei împotriva autorității paterne. Catrina este întoarsă
spre oalele cu mâncare, semn că se ocupă de gospodărie. Copiii din cea de-a doua căsătorie
stau lângă mamă, de cealaltă parte a mesei față de frații lor vitregi, de ura cărora parcă
încearcă să se protejeze. Stând pe locul cel mai înalt, pe pragul dintre cele două odăi, Ilie
Moromete îi domină pe toți, fiind cel care încearcă să țină familia unită.
O altă scenă semnificativă este tăierea salcâmului. Acesta este simbol al unității,
al stabilității, salcâmul fiind pentru lumea obiectelor ceea ce reprezintă tatăl în viața
familiei, e un arbore dominator, cu autoritate. Odată tăiat, totul pare gol și lipsit de
echilibru: „totul se făcuse mic. Grădina, caii, Moromete însuși arătau bicisnici”.
Simbolizând lumea veche, dar și dublul vegetal al lui Ilie Moromete, căderea salcâmului nu
numai că declanșează revolta lumii înconjurătoare, fiind acompaniată de plânsetele femeilor
din cimitirul apropiat, dar anunță și decăderea lui Moromete din viața tihnită și patriarhală.
Tăierea salcâmului înseamnă destrămarea acestei lumi, declanșând instaurarea treptată a
haosului în existența rurală, dar și risipirea iluziilor lui Ilie Moromete: că familia nu i se va
destrăma după plecarea celor trei fii la București și că satul va rezista transformărilor sociale
și politice.
Un element de compoziție este titlul, alcătuit dintr-un substantiv propriu articulat,
care trimite la ideea de familie, însa, lecturând romanul, titlul își dezvăluie valoarea de
antifrază. Moromeții nu sunt altceva decât un grup de persoane care stau laolaltă susținuți
parcă artificial de legătura de sânge.
Un alt element de compoziție este conflictul romanului, care urmărește opoziția între
mentalitatea tradițională și cea socialistă. Un triplu conflict va destrăma familia lui
Moromete. Primul este dezacordul dintre Ilie Moromete și cei trei fii din prima căsătorie,
Paraschiv, Nilă și Achim, izvorât dintr-o modalitate diferită de a înțelege lumea. Cei trei fii
își disprețuiesc tatăl, deoarece nu se pricepe la afaceri, precum Tudor Bălosu, care se
adaptează mai ușor noilor relații capitaliste. Cel de-al doilea conflict izbucnește între Ilie
Moromete și Catrina, soția sa. Ilie vânduse, în timpul secetei, un pogon din lotul soției,
promițându-i în schimb trecerea casei pe numele ei. De teama fiilor cei mari, care își urau
mama vitregă, Ilie amână îndeplinirea promisiunii. Din această cauză, Catrina își găsește
refugiul în biserică, iar apoi îl părăsește, după ce află de vizita lui la București și de
propunerea făcută fiilor. Înstrăinarea este definitivă. Al treilea conflict este cel dintre Ilie
Moromete și sora sa, Guica, care și-ar fi dorit ca fratele văduv să nu se mai căsătorească
pentru a doua oară. În felul acesta, Guica ar fi avut grijă de gospodărie și de creșterea
copiilor pentru a nu rămâne singură la bătrânețe. Faptul că Ilie se recăsătorește și își
construiește o casă departe de locuința ei, îi aprinde Guicăi o ură împotriva lui, pe care o va
transmite celor trei fii mai mari. Guica are un impact negativ asupra nepoților și va contribui
la destrămarea familiei. Un conflict secundar este cel dintre Ilie Moromete și Niculae, fiul
cel mic. Băiatul își dorește cu ardoare să meargă la școală, însa Ilie, care trebuie să plătească
taxele, îl ironizează și îi spune că școala nu aduce niciun beneficiu. Pentru a-și îndeplini
dorința de a studia, băiatul se desprinde treptat de familie.
Alt element compozițional este simetria incipit-final. Incipitul este marcat de
metafora timpului, care se pare că „avea cu oamenii nesfârșită răbdare”, pentru că viața se
derula fără conflicte mari, sugerând o liniște și o stabilitate a satului pe care Moromete o
înțelegea și de care profita trăindu-și din plin ultimii ani de independență. Simetric, finalul
marchează intrarea într-un timp al crizei, care se precipită, pare „a nu mai avea răbdare”,
este un timp istoric, agresiv, imprevizibil, deoarece satul tradițional românesc suferă
transformări majore.
În concluzie, tema fundamentala a romanului este cea rurala, surprinzând existența
satului românesc din Câmpia Dunării într-un moment de destrămare a civilizației
tradiționale românești, semnificativ fiind felul în care se produce acest proces în familia
Moromeților. Aceasta temă este completată de cea a relației omului cu timpul, cu istoria,
satul fiind surprins în momentul schimbării rânduirii sociale. Paternitatea, iubirea și moartea
completează aria tematică a romanului.