Morometii – tema si viziunea despre lume

Romanul „Morometii” este compus din doua volume aparute la o distanta de 12 ani.
Primul volum, publicat in 1955 este cel mai important si cel mai sugestiv. Astfel, Marin Preda
este privit ca un urmaș al lui Slavici si Rebreanu prin ilustrarea detaliată a spaţiului rural evocat.

Moromeţii este un roman realist, înfăţisând aspecte sociale dintr-o anumită perioadă
istorica, deceniile patru-șase ale secolului al XX-lea. Personajele sunt tipologice, actiunea este
prezentată în ordine cronologică, iar relaţia incipit-final este strânsă, oferind operei caracter
simetric. Se pune accent pe exactitatea exprimării și pe veridicitatea întâmplărilor.

Perspectiva narativa este obiectivă, naraţiunea realizându-se la persoana a III-a de către un

narator omniscient si omniprezent. Această perspectivă presupune o detaşare a povestitorului de
personaje si evenimente, descriind o lume complexă si credibilă, cu obiceiurile sale și relaţiile
interumane specifice.

Tema romanului este data de imaginea satului romanesc de dinaintea celui de-al Doilea
Razboi Mondial. Țăranii acestui spaţiu își duceau existenta după o ordine străveche, respectând
tradiţiile, obiceiurile, importanţa familiei, munca pământului. In acest context, autorul propune și
alte teme: familia tradiţională, lipsa comunicării, timpul viclean etc.

Viziunea despre lume se conturează din perspectiva reflectorilor: Ilie Moromete, în

primul volum, și Niculae Moromete, în al doilea volum. Reprezintă concepţii de viaţă diferite,
două civilizaţii. Tatăl consideră că viaţa își poate continua cursul în tiparele tradiţionale, dar
istoria schimbă rostul ţărănimii, modificând relaţiile din sânul familiei și din comunitatea rurală.
Fiul este susţinătorul Lumii noi, adept al mentalităţii colectiviste.

O scena semnificativă este cina în familie afara, în tindă. Pozitia lui Moromete la masă
este deasupra tuturor, el având un loc privilegiat, pe prag. Statutul său era acela de cap al familiei,
statut asumat prin tradiţie. Astfel personajul nu se află în nicio tabără, el asigurand echilibrul si
stabilitate in familie. Este întruchiparea autorităţii, stăpânind “cu privirea pe fiecare”. Baietii din
prima căsătorie stau la masă spre partea din afara a tindei ca si cum ar fi gata sa plece, iar copiii
din a doua căsătorie stau în jurul Catrinei, protejându-i, scena anunțând tensiunile din sânul
familiei. Este fixată o stare de criză latentă ce se va declanșa curând.

O altă scenă importantă este tăierea salcâmului, duminica în zori, în timp ce în cimitir
femeile își plâng morţii. Moromete recurge la acest gest ca soluţie pentru a face rost de bani, să
achite foncierei, fără a vinde pământ sau oi. In Siliştea-Gumeşti, salcâmul din grădina
Moromeţilor era un punct de reper, el având valoarea unui arbore sacru, al unui axis mundi. Apar
ciorile ca niște semne rău prevestitoare și astfel, odată distrus arborele ce stă de veghe la ordinea
lumii, haosul se instalează treptat. Scena anunţă destrămarea familiei și prăbușirea satului
tradiţional.

Titlul anunta principalul plan narativ al romanului. Familia numeroasa a lui Ilie
Moromete stă in centrul atenției, urmărindu-se procesul de destrămare a acesteia. Evoluţia şi criza
familiei sunt simbolice pentru transformările din satul românesc tradiţional.

Structura primului volum însumează trei părți, construite prin tehnica decupajului. Prima
debuteaza cu scena cinei si se incheie cu scena in care Polina fuge de la casa parinteasca pentru a

1
fi cu Birica. Aceste doua momente incadreaza numeroase secvente de familie, cum ar fi: taierea
salcamului, intalnirea de la poiana lui Iocan, plata fonciirei. Partea a doua conţine plecarea lui
Achim, unul din fiii lui Moromete, la Bucuresti cu oile, pentru a ajuta familia cu banii strânşi din
vânzarea laptelui, si scena incheierii anului şcolar cu premierea elevilor merituoşi, printre care si
Niculae Moromete, mezinul familiei. Partea a treia descrie scena secerişului, strângerea
recoltelor, la aceasta activitate luând parte întreaga familie. Finalul romanului aduce o schimbare
drastică in destinul familiei Moromete prin fuga celorlalţi doi băieţi, Paraschiv si Nila. Ilie
Moromete e nevoit sa vândă pământ pentru a acoperi datoriile si pentru a cumpăra cai si oi, fiind
prezentat in ultimele pagini stand pe prispă trist si îngândurat.
Incipitul fixează locul si timpul acţiunii ” in câmpia Dunării, cu cativa ani înaintea celui
de-al doilea război mondial”. Tot in incipit se fixează raportul omului cu timpul răbdător; viata
oamenilor se scurgea fara conflicte mari intr-un ritm liniştit păstrat parcă de secole. Finalul
răstoarnă această perspectivă si naratorul prezintă un timp grăbit care anunţa mari zguduiri ale
istoriei in gospodăria ţărănească, acţiunea plasându-se cu trei ani înaintea marelui flagel.
Actiunea romanului se desfasoara pe mai multe planuri narative. Planul central este
constituit de familia Moromete cu neintelegerile si tensiunile dintre membrii acestia. Este o
familie numeroasa cu trei copii ai lui Ilie din prima casatorie (Paraschiv, Nila, Achim) si cu alti
trei copii din casatoria cu Catrina( Tita, Ilinca, Niculae). Planurile narative secundare, paralele,
sunt reprezentate de povestea de dragoste dintre Polina si Birica, de boala lui Boţoghină și de
drama lui Ţugurlan.
Conflictele regasite in „Morometii” sunt puternice si duc la destramarea unei familii. In
plan exterior, Ilie Moromete se plaseaza in situatii conflictuale fata de Catrina, Guica si cei trei
baieti din prima casatorie. Catrina este nemultumita ca sotul ei amana sa treaca si in proprietatea
ei casa in care locuiau. Ea se temea ca la batranete nu va avea un adapost si-i cerea constant lui
Ilie sa faca actele. Conflictul cu Guica are radacini vechi, de cand fratele ei a adus in casa
parinteasca a doua sotie. Guica ar fi vrut sa aiba grija de baietii ramasi fara mama, asigunradu-si
astfel batranetiile. In legatura cu cei trei baieti tensiunea este generata de dorinta lor de a-si
impinge tatal sa faca afaceri, sa sporeasca averea familiei. Ei il invinuiesc de lipsa de initiativa,
dandu-i mereu exemplu pe vecinul din spatele casei ,Balosu, care ducea porumbul la munte
obtinand castiguri importante. Toate aceste conflicte nu sunt stinse, rezolvate de Moromete. Ele
mocnesc si se amplifica ducand in final la destramarea familiei. Aparenta indiferenta a capului
familiei fata de toate aceste probleme este, de fapt, conceptia lui Moromete ca lucrurile sunt
intelese de la sine si ca nu e nevoie de explicatii.
Conflictul interior trait de Ilie Moromete are la baza o drama economica si una familiala.
Dorinta lui de a pastra pamanturile intacte nu este inteleasa de copii, baietii fug la Bucuresti cu
oile si caii. In final el e nevoit sa vanda o parte din terenuri, dar ceea ce-l framanta cel mai mult
este pierderea copiilor. Drama familiala este mult mai puternica decat cea economica, visul lui de
a-si pastra familia se spulbera la finalul primului volum, transformandu-l sufleteste in mod
radical.
In opinia mea, „Morometii” ni-l dezvaluie pe Marin Preda drept un romancier de mare talent ce
surprinde detaliile semnificative intr-un stil inconfundabil. El construieste un personaj memorabil, atipic
pentru lumea taraneasca in care traieste, Ilie Moromete fiind primul „taran filozof” din literatura
romaneasca.
In concluzie, Moromeţii este un roman realist al deruralizării satului. Marin Preda aduce în prim-
plan în cele două volume condiţia ţăranului în istorie, la confluenţa dintre două epoci: înainte și după al
Doilea Război Mondial.

2
 Ilie Moromete -caracterizare-

Romanul „Morometii” este compus din doua volume aparute la o distanta de 12 ani.
Primul volum, publicat in 1955 este cel mai important si cel mai sugestiv. Astfel, Marin Preda
este privit ca un urmas al lui Slavici si Rebreanu prin ilustrarea realista, obiectiva, detaliata a
spatiului rural evocat.

Marin Preda pleacă in construirea personajului Ilie Moromete de la tatal sau, Tudor
Calarasu, după cum mărturisește în volumul Imposibila întoarcere: „eroul preferat, Moromete,
care a existat in realitate, a fost tatal meu.” Ilie Moromete este un personaj reprezentativ pentru
concepţia tradiţională faţă de pământ și faţă de familie, destinul lui fiind destinul unei întregi
clase sociale.

Din punct de vedere social, Ilie Moromete esta un taran din Siliștea-Gumești, tatal a sase
copii, Paraschiv, Nilă, Achim (din prima căsătorie) și Tita, Ilinca si Niculae (din a doua căsătorie,
cu Catrina). El este capul familiei, responsabil de destinul acesteia. Tăran de mijloc, Ilie încearcă
să păstreze pământul familiei întreg, cu preţul unui trai modest, pentru a-l lăsa apoi copiilor.

Din punct de vedere psihologic, este un om rational in ceea ce priveste atitudinea lui fata
de pamant. Spre deosebire de Ion al lui Rebreanu, care era dominat de instinctul de posesiune, de
lacomie pentru pamant, Moromete nu este sclavul imbogatirii, ci pamantul constituie pentru el
simbolul libertatii materiale si spirituale.

Din punct de vedere moral, este un om respectat în sat. Are prieteni, pe Cocoșilă și
Dumitru lui Nae, pentru care opinia lui contează. Intâlnirile duminicale din poiana lui Iocan sunt
dominate de prezenţa sa. Inteligenţa este trăsătura dominantă a lui Ilie Moromete, el reprezentând
tipul ţăranului filosof.

O scena semnificativă este cina, care anunţă autoritatea lui Ilie în sânul familiei. Pozitia
lui Moromete la masă este deasupra tuturor, el având o poziție privilegiata, pe prag. Statutul sau
era acela de cap al familiei, statut asumat prin traditie. Astfel personajul nu se afla in nicio tabără,
el asigurând echilibrul si stabilitate in familie. Este întruchiparea autoritații, stăpânind “cu
privirea pe fiecare”.

O altă scenă importanta în caracterizarea personajului este la fierărie, locul unde satenii
se întâlneau sa discute politica. Ilie Moromete are un rol important, fiind privilegiat, sugerându-se
autoritatea de care se bucura în comunitate. El citeste ziarul “ca si cum ar fi ținut el un discurs”,
observându-se aici un rol jucat de Moromete. Personajul are o plăcere de a vorbi, iar in momentul
când citește un discurs, isi schimba glasul, manipulând astfel auditoriul. După ce termina de citit,
iar oamenii încep sa râdă deoarece nu au înțeles discursul, Moromete le explica. Personajul
sintetizează informațiile si le prezintă pe înțelesul publicului, arătându-si astfel inteligenţa.

Prin caracterizarea directă făcută de narator, Ilie Moromete este prezentat între “tinereţe şi
bătrâneţe, când numai nenorociri sau bucurii mari mai pot schimba firea cuiva.” Tot direct este
caracterizat de Catrina când îi reproșeaza că „ești mort după ședere și după tutun” Prin
caracterizarea indirectă, din faptele, atitudinile, gândurile şi vorbele personajului reies şi alte
trăsături morale. Ironia ascuţită, inteligenţa ieşită din comun şi spiritul mucalit, felul său de a face
haz de necaz conturează un personaj aparte între ţăranii literaturii române.

3
 Schimbarile profunde produse asupra lui Moromete aveau sa se extinda in curand asupra
intregului sat, „trei ani mai tarziu izbucnea cel de-al doilea razboi mondial. Timpul nu mai avea
rabdare”. Moartea lui Moromete din finalul romanului simbolizează stingerea unei lumi, cea
veche, traditională.

O trăsătură importantă pe care o subliniază naratorul este disimularea: Moromete oferă un

adevărat spectacol în episodul în care vrea să-l păcălească pe Jupuitu sau în episodul în care
discută cu Tudor Bălosu. Este apreciat pentru uşurinţa cu care, prin intermediul limbajului, iese
din situaţii dificile. Amână plata dărilor şi pentru că nu crede cu adevărat în puterea statului,
consideră că până la urmă statul ca realiza că ţăranii nu au bani şi atunci nu le va mai cere dări.
Credinţa într-o lume care ar putea exista fără bani îi va fi zdruncinată până la sfârşitul romanului.
Îi place să observe lumea care îl înconjoară şi astfel ştie cum să se poarte cu fiecare: pe Tudor
Bălosu şi pe fiul acestuia îi ironizează cu fiecare ocazie, dar pe Ţugurlan îl tratează cu respect şi
simpatie, iar lui Cocoşilă îi apreciază inteligenţa.

Spre deosebire de personajul Ion al lui Liviu Rebreanu, pentru ţăranul Moromete
pământul nu este o obsesie, el nu doreşte mult pământ ci doar atât cât să aibă din ce trăi.
Sănătatea morală nu înseamnă pentru el a avea bani ci a putea trăi senin, Moromete îşi doreşte
liniştea căminului şi posibilitatea de a se bucura de micile bucurii ale vieţii. Drama lui începe în
momentul în care observă că familia nu îi împărtăşeşte idealurile. Moromete nu este un ţăran
obişnuit. Inteligenţa, ironia şi umorul îl deosebesc de orice personaj din romanele anterioare care
tratează lumea rurală. El însuşi este un simbol, fără să vrea, pentru schimbările care se produc în
acest univers: pentru Moromete este mult mai important să stea să mediteze sau să discute
politică decât să muncească. În romanul Ion a avea pământ era singurul lucru care conta pentru
un ţăran, i definea personalitatea şi statutul în comunitate. În Moromeţii pământul nu mai
înseamnă bogăţie, avere, putere, ci libertatea morală a individului în raporturile sale cu lumea,
oferindu-i ţăranului posibilitatea de a contempla lumea şi de a medita.

Este un idealist aflat în contradicţie cu noile schimbări ale societăţii care până la urmă îl
vor învinge: deşi este capabil să păcălească autorităţile nu va putea păcăli şi istoria. După fuga
celor doi fii începe să înţeleagă că a fost victima unei iluzii şi că lumea prietenoasă şi timpul
răbdător nu există decât în capul lui.

+ conflicte, actiune, titlu etc

Personajul principal al romanului „Morometii” de Marin Preda, Ilie Moromete este un

contemplativ inteligent, un filosof, iubind liniștea si mai ales iubind libertatea, independenta de
gandire si de exprimare a opiniilor. Destinul lui este destinul întrgii clase a ţărănimii, istoria
modificând relaţiile din viaţa de familie și din comunitatea rurală.

In concluzie, romanul lui Marin Preda aduce în prim-plan condiţia ţăranului în istorie,
impunând o nouă tipologie. Ilie Moromete este un ţăran reflexiv prin faptul că are forţa interioara
sa conștientizeze drama sa, a familiei și a întregii colectivităţi.

4
 Relaţia dintre două personaje: Ilie Moromete-Catrina

Ilie Moromete, cu zece ani mai mare decât soţia lui, Catrina, venise în această a doua
căsătorie cu trei băieţi: Paraschiv, Nilă şi Achim, cărora li se adăugaseră două fete: Tita şi Ilinca,
şi încă un băiat, Niculae, mezinul.

Catrina Moromete mai fusese măritată înainte, dar bărbatul îi murise în timpul războiului,
nu pe front, ci acasă, de “apă la plămâni”. Murind în timpul războiului, autorităţile n-au mai
verificat dacă el fusese “erou”, şi Catrina a primit un pogon de pământ, ca văduvă de război.
Pogonul ei a fost vândut de Moromete în timpul unor ani grei, de foamete. Conflictul principal
dintre cei doi se naşte pe această temă, a pământului. Catrina, vrând să se simtă în siguranţă la
bătrâneţe, îi tot cerea lui Moromete să treacă şi pe numele ei casa în care locuiau, de vreme ce
pământul ei fusese vândut. El i-a promis că o să facă actele, ca ea să nu rămână “pe drumuri, la o
adică”, dar nu se ţinea de cuvânt, ba chiar glumea batjocoritor când ea aducea vorba despre asta.

Tensiunea din sânul familiei e vizibilă încă de la începutul romanului, din scena cinei.
Toţi sunt aşezaţi în jurul unei mese mici, “după fire şi neam”. Cei trei fraţi vitregi stăteau spre
partea dinafară a tindei, “ca şi cum ar fi gata în orice clipă să plece”, prevestind parcă fuga la
Bucureşti; în partea dinspre vatră, aproapele de oalele cu mâncare stătea întotdeauna Catrina,
avându-I lângă ea pe copiiii “făcuţi cu Moromete”. Ilie stătea “parcă deasupra tuturor”, pe prag,
sugerându-se autoritatea capului familiei. Nemulţumirile mocnesc în sufletul fiecăruia, iar când
vor izbucni, familia va fi puternic zdruncinată, ducând la destrămarea ei. Catrina încearcă să-l
avertizeze pe soţul ei de problemele cu care se confrunta: răutatea şi nerecunoştinţa băieţilor pe
care-I crescuse ca pe copiii ei, viclenia lui Guica, sora lui Moromete, care-I învenina pe fraţii
vitregi , dorinţa lui Niculaie de a merge la şcoală, Moromete preferând să-l trimită cu oile: “că
altă treabă n-avem noi acuma! Ne apucăm să studiem!”

Din punct de vedere moral şi psihologic, cele două personaje sunt complet diferite. Ilie
Moromete este un om inteligent, un ţăran “filozof”, o fire reflexivă. Cei din jur, inclusiv Catrina,
nu intuiesc profunzimea caracterului său, punând statul lui pe stănoaga podiştei sau pe treptele ce
duc spre prispă drept dovezi de lenevie. Catrina este o femeie harnică, simplă, credincioasă, fire
iute care “nu-şi vede capul de treburi”. Ea îi reproşa: “eşti mort după şedere şi după tutun… lovi-
o-ar moartea de vorbă, de care nu te mai saturi.” Catrina spune despre soţul ei ca e “fire sucită”,
pentru că răspunsurile lui nu erau niciodată directe, ci mereu aluzive, ironice. (ex. “ca să se mire
proştii”).

O situaţie semnificativă care fixează relaţia soţ-soţie este cea în care se discută plecarea
lui Achim cu oile. Ilie Moromete se împotriveşte, dar Catrina, deşi mama vitregă, încearcă să-l
convingă să-l lase să plece, că e şi el tânăr şi trebuie să-şi facă un rost in viaţă. Inflexibil, dur,
tăios, la început, el o întreabă ce o să mănânce şi ce o să mulgă dacă nu vor mai avea oi, “poate
câinele!” Treptat, făcându-şi calcule, cât ar câştiga din vânzarea de lapte la Bucureşti, el se
învoieşte: ”ştiu şi eu?! poate-i mai bine aşa!”

O altă scenă importantă este cea a secerişului. Pe toţi îi cuprinsese o veselie

nemaipomenită pentru că era un an bun şi recolta era mare. Catrina, alături de copii, tăia spice,
pregătea snopii, în timp ce Moromete, nu după mult timp, lăsă treaba în seama familiei şi el se
îndepărtă pe lot, salutând din când în când câte-un vecin. Fire contemplativă, gânditoare, el simte
atracţia pământului, bucuria de a-l vedea rodind şi de a asigura traiul familiei sale. Catrina
priveşte cu dojană spre el, continuând să muncească tăcută, lăudându-l pe Cel de sus pentru

5
“mana cerească”, cum îi spunea ea grâului, “cu care îi milostivise Dumnezeu”. Catrina nu are
timp şi nici disponibilitate (înclinaţie) pentru reflecţii profunde, în schimb Moromete, da, fără să
se sfiască de privirile încruntate ale băieţilor şi ale soţiei.