IONA

GENUL DRAMATIC-DRAMA MODERNA POSTBELICA(TRAGEDIE

IN PATRU TABLOURI)
MARIN SORESCU
Teatrul postbelic depășește formele dramaturgiei traditional prin preferinta pentru teatrul-parabola
și teatrul absurdului, alaturarea comicului și a tragicului, incalcarea succesiunii temporale a
evenimentelor, lipsa conflictului și a intrigii, insertia liricului în text, reinterpretarea miturilor și
aparitia personajului-idee.
Publicata în 1968, în revista ”Luceafarul”, Iona a fost inclusa ulterior în trilogia ”Setea muntelui de
sare” alături de Paracliserul și Matca. Subintitulata ”tragedie în patru tablouri”, piesa este o parabola
dramatica, alcatuita sub forma unui monolog.
Piesa are la baza mitul biblic al lui Iona. Despre profetul Iona, în Vechiul Testament, se spune ca
era fiul lui Amitai și ca a fost rugat de către Dumnezeu sa meargă la cetatea Ninive pentru a-i aduce
la credința pe locuitorii din acel loc. Iona nu asculta cuvântul Domnului și fuge cu o corabie către
cetatea Tarsis. Pe mare se isca o furtuna nemaipomenita și pentru a fi oprita, Iona le cere oamenilor
de pe corabie sa îl arunce în mare. Ajunge în burta unui chit de unde va înaltă rugi fierbinți lui
Dumnezeu. După trei zile și trei nopti, Iona este eliberat din burta pestelui și poate sa împlinească
acum voia Domnului de a merge la Ninive. Din povestea biblica, Marin Sorescu a păstrat numele
personajului, faptul ca era pescar și ca va fi înghițit de un peste uriaș.

Tema piesei este singuratatea fiintei umane, framantarea omului în efortul de aflare a sinelui. Iona
intrupeaza figura speranței eterne pana la ultimul sau gest pe care îl savarseste tot în acest sens. Tot
monologul lui Iona are loc în contextul în care Dumnezeu s-a retras din orizontul și din consiinta
umana, și, pentru mentalitatea moderna, nu mai are puterea de a avertiza fiinta asupra amanarii
invierii. Cu toate acestea, omul se revolta în fata destinului sau, refuza să-și accepte soarta de fiinta
solitara, încearcă să-și redescopere identitatea, originile și să-l regaseasca pe Dumnezeu.
Câteva secvente pentru ilustrarea solitudinii personajului sunt, de pe o parte, acelea în care Iona își
pierde ecoul, iar pe de alta parte, scena în care protagonistul scrie un bilet cu propriul sânge, taidu-si
o bucata de piele din podul palmei stangi. El încearcă astfel sa găsească salvarea și trimite
scrisoarea, într-un gest disperat, asemenea naufragiatilor, punand-o într-o basica de peste. Faptul ca
tot el este acela care găsește biletul ii accentueaza sentimentul acut al singuratatii.

Conflictul – Din tragedia lui Sorescu lipsește confruntarea dintre personaje specifica teatrului
clasic. Conflictul este, de fapt, drama existentiala a protagonistului Iona. Imagine a omului modern,
Iona trăiește plenar un conflict interior cu propriul sine, într-o intriga de mare tensiune dramatica
născută din discrepanta dintre ideea de libertate/cunoastere absolută și condamnarea de a trai într-un
orizont închis, ca un pantece-de-chit.

Relatiile temporale și spatiale sunt simbolice. Astfel, momentul de început al unei zile are drept
corespondent semiobscuritatea din burta chitului din tablourile II și III și soarele strălucitor de la
malul marii din final. Spațiul captivitatii capata numeroase interpretari: reprezentare a vieții umane
guvernate de limite, trupul în care sufletul este captiv, limita impusa de un regim totalitar cetatenilor
săi.

Modalitatile/procedeele de caracterizare a personajului utilizate în textul dramatic sunt directe

și indirecte. Caracterizarea directa este realizata de autor prin intermediul indicatiilor scenice.
Astfel, drama existentiala a personajului este bine individualizata prin indicatiile autorului. Prin
multitudinea trairilor, Iona devine imaginea generica a omului modern. Sugestive în acest sens sunt
notatiile primului tablou ”explicativ, înțelept, imperativ, uimit, vesel, curios, nehotarat, facandu-si
curaj”. Mișcările sufletesti sunt surprinse cu o mare finete. Fiecare tablou surprinde eroul în
călătoria sa ratata. Cu cât se apropie de eșec, cu atât indicatiile scenice sunt mai semnificative:
”enervat, chibzuind, zâmbind, descoperire, cu calm după căderea paravanului”. De asemenea, Iona
este caracterizat în mod direct la începutul Tabloului IV, realizandu-i-se astfel portretul: ”La gura
grotei răsare barba lui Iona. Lunga și ascutita. Barba falfaie afara, Iona încă nu se vede”. ”Barba lui
Iona (care) răsare la gura grotei (...) lunga și ascutita” este un indice de timp: arata ca a trecut o
viața de când omul așteaptă soluția iesirii din limitele existenței, a mantuirii, a iluminarii.
În text regasim și procedee moderne de caracterizare precum introspectia și monologul interior
deoarece personajul Iona se infatiseaza pe tot parcursul actiunii sub forma unui monolog.

STATUT IONA
Statutul social de pescar are un rol simbolic în piesa, acesta reprezentând speranța perpetua. Actul
de a pescui poate semnifica, în același timp, nevoia de cunoastere și autocunoastere și este punctul
esential care contureaza și statutul psihologic și cel moral al personajului.

SECVENTE SEMNIFICATIVE(DIN PUNCT DE VEDERE STRUCTURAL-CELE PATRU

TABLOURI)
Din punct de vedere structural, drama este împărțită în patru tablouri(tragedie în patru tablouri), iar
fiecare dintre acestea îl surprinde pe Iona în ipostaze diferite. Aceste tablouri pot constitui și
secventele semnificative ale operei.
Tabloul I – în acest tablou personajul se afla în fata unei imense guri de peste, având alături un
acvariu și câțiva pestisori, sugestia a conditiei pescarului ghinionist. Marea este un simbol al
libertății și al spațiului infinit. Tabloul I se sfârșește prin închiderea gurii imense a pestelui și
intrarea lui Iona în întuneric. Ultimele sale cuvinte reprezintă un strigat disperat de ajutor.
Tablourile II și II – în aceste tablouri Iona este surprins în gura pestelui uriaș. Personajul se
comporta în aceste imprejurari extraordinare ca și cum s-ar afla într-o situație normala: face reflectii
despre progres, soarta, sensul vieții, destinul generatiilor, viața, moarte, oameni, lucruri, creeaza
planuri pentru viitor etc. Momentele de mare sfasiere launtrica, de teama și de disperare ale
personajului sunt trecute prin filtrul ironic care le reduce incarcatura de mister și incertitudine.
Tabloul IV – în acest tablou, Iona ne este prezentat fiind imbatranit(imaginea barbii albe) într-un
spațiu deschis, unde ajunge după o ultima ”spartura” făcută în burta pestelui. Încercând sa își
găsească semenii, se urca pe o movila și vede orizontul, care era, de fapt, o alta burta de peste, după
care urma un alt orizont dintr-o alta burta și așa mai departe. În acel moment își constientizeaza
limitele din care nu mai poate ieși. Își spinteca burta, gest prin care își afirma libertatea de acțiune,
traind convingerea exprimata prin cuvintele: ”Razbim noi cumva la lumina!”. Conform lui Nicolae
Manolescu ”gestul final al eroului nu e o sinucidere (fiindcă el nu se da bătut: intoarcerea cutitului
impotriva-si trebuie interpretat simbolic!), ci o salvare. Singura salvare – care înseamnă ca lupta
continua și după ce conditia tragica a fost asumata.