TEXT DRAMATIC

TEATRU MODERN

IONA
de Marin Sorescu

Teatrul modern este un teatru experimental, inovator, el contrazice şi reformează

teatrul tradiţional, ideea de conflict, caracter. În teatrul modern, situaţiile sunt neverosimile,
personajele slab conturate, iar temele sunt: vidul sufletesc şi existenţial, incapacitatea de
comunicare.
Iona face parte alături de Paracliserul şi Matca din trilogia Setea muntelui de sare.
Este numită o „ tragedie în patru acte”.
Iona a fost considerată o parabolă, dar şi o parodie a mitului biblic: Iona cel înghiţit de
o balenă.
Titlul indică direct legătura piesei cu fabula biblică. Iona este un nume a cărui
rădăcină conţine termenul io – stăpânul, domnul , în acest caz domnul mării şi termenul
familiar na- ( ia ) care sugerează ideea obiectivării eului, dar şi a negării lui. Pentru Iona,
pierderea ecoului şi a numelui înseamnă dobândirea conştiinţei solitudinii. Strigându-şi
numele şi primind doar răspunsul „io” , personajul îşi dă seama că este singur.
Se renunță la dialog, Marin Sorescu obligându-și personajul să se dedubleze, să se
comporte ” ca și când în scenă ar fi două persoane”. Consecințele sunt dispariția conflictului
și a intrigii și plasarea acțiunii în planul parabolei.
Rolul indicațiilor scenice este de a ajuta la clarificarea semnificațiilor simbolice și de a
oferi un sprijin pentru înțelegerea problematicii textului.
Subiectul
Tabloul I
În primul tablou, Iona, stăpân al mării, visează de o viaţă să prindă peştele cel mare.
Ghinionist, el se autoiluzionează că este îndemânatic, aruncând undiţa în acvariul adus
de acasă, în fiecare duminică. În acest joc al simulării, personajul îşi pierde treptat conştiinţa
identităţii, metamorfozându-se în peşte. Ca peşte, el va fi înghiţit de un chit enorm, reluând
povestea prototipului său biblic.

Tabloul al II-lea
Ajuns în labirintul de carne al unui pântec uriaş, Iona îşi biruie teama prin cuvânt:
„ Fac ce vreau. Vorbesc.” Conversând cu dublura sa fictivă, el îşi exersează umorul şi ironia,
este când grav, când vesel. Se instalează confortabil în burta peştelui legând chiar un dialog
familiar cu acesta.

Tabloul al III-lea
În tabloul al III-lea, Iona îşi continuă reflecţiile despre viaţă şi moarte. Încearcă să iasă
din captivitate, dar tentativele sale repetate de a depăşi limitele unui orizont sunt inutile.
Iona trece dintr-un spaţiu închis în alt spaţiu închis, viaţa nefiind decât un şir de lumi
închise. Apariţia a doi pescari, surzi şi muţi, sugerează drama unei existenţe mediocre,
copleşită de automatisme şi lipsită de frământări.

Tabloul al IV-lea
Aflat în gura ultimului peşte spintecat, Iona descoperă că toate „ lucrurile sunt peşti”.
Călătorul prin atâtea universuri constată că orizontul este un „ şir nesfârşit de burţi”. În
această situaţie, el se decide să pornească în altă direcţie, spintecându-şi abdomenul.
Sinuciderea este însă plină de speranţă, semnificând moartea lui Iona tatăl şi naşterea lui Iona
fiul.
Gestul ultim, neaşteptat al personajului este o încercare de evadare din carceră.

Structura- patru tablouri, tabloul I şi al patrulea se desfăşoară în lume, în al doilea şi al

treilea, acţiunea se desfăşoară înăuntru, în interiorul peştilor uriaşi, semnificând universul
închis. Este scrisă sub forma unui lung monolog.
Simboluri: ideea fundamentală o reprezintă motivul singurătăţii în faţa morţii, marea
simbolizează viaţa, peştii- fiinţele. Timpul cronologic nu există. Spaţiul din burta balenei e
viaţa însăşi.
Personajul- Iona

Iona apare şi se susţine ca unic personaj. Este fiinţa umană primordială, însetată de
absolut. Prin dedublare se aud mai multe voci existenţiale: a pescarului ghinionist, alta a
călătorului, alta a auditorului. Călătoria lui Iona prin labirintul balenelor semnifică încercarea
de a se descoperi pe sine, de a fi el însuşi. Înghiţit de un chit enorm, Iona meditează despre
viaţă, moarte, oameni, lucruri. Sunt interogaţii existenţiale ce determină înţelegerea condiţiei
umane. Definiţia vieţii în concepţia personajului este ambiguă, viaţa este finitul, iar moartea
este infinitul, eternitatea.
În final, Iona se sinucide, redescoperind cine este el, ca o condiţie esenţială a fiinţei
umane: „ Mi-am adus aminte: Iona. Eu sunt Iona.” Această revelaţie simbolizează învierea, pe
care o căuta.

În concluzie, Iona este un teatru de idei, mitic, teatru parabolă, existenţialist. Piesa lui
Marin Sorescu devine model de modernitate pentru dramaturgia românească. Rămâne,
totodată, şi capodopera operei dramatice a lui Sorescu şi una dintre cele mai izbutite piese de
teatru contemporan.