Acest site folosește cookie-uri de la Google pentru

livrarea serviciilor și analizarea traficului. Adresa

dvs. IP și programul user agent sunt trimise către
Google împreună cu valorile privind performanța și
securitatea pentru asigurarea calității serviciului,
generarea statisticilor de utilizare, detectarea și
remedierea abuzurilor.
AFLAȚI MAI MULTE OK

LeeNoozzah
luni, 4 iulie 2016

Eseu/Comentariu tema si viziunea despre lume-Iona, Marin Sorescu

Iona
Piesa de debut a lui Marin Sorescu în dramaturgie, Iona va deveni prima parte a trilogiei Setea
muntelui de sare, fiind urmată de Paracliserul şi Matca. Această „trilogie a nedumeririlor”, cum o
numeşte însuşi autorul, a izvorât din lupta omului pentru cunoaştere, din setea sa de absolut, din
căutarea nepotolită a unei ieşiri din absurdul vieţii zilnice. Titlul trilogiei ¨Setea muntelui de sare¨ este
o metafora care sugereazaideea ca setea de adevar, de cunoastere si de comunicare sunt caile de
care are nevoie omul pentru a iesii dinabsurdul vietii,din automatismul existentei
Într-un Extemporal despre mine, Sorescu defineşte trilogia drept o „carte de filosofie”, care nu a luat
însă forma tratatului sistematic, ci pe cea a teatrului de idei, în care sensul simbolic e mai important
ca reprezentarea realistă.
Current: Opera este teatru modern, cu elemente expresioniste,elemente de teatru al absurdului si
modern. Elementele expresioniste regasite in “Iona” sunt vizionarismul, revolta personajului
principal, aspiratia spre absolut, dedublareaeroului, dorinta de evadare din mediul ostil, dar si
predominanta metaforei, iar printre elementele de teatru al absurdului se numara tema solitudinii,
finalul deschis, ironia, personajul generic,limbajul demitizant, solilocviu.Prezenta unui singur
personaj si indicatiile scenice care arata un decor simplu sunt elemente de teatru modern. Piesa a
fost subordonată teatrului absurd, de care se apropie, e drept, Prin motivul singurătăţii, prin
universul închis, concentric, prin sugestia imposibilităţii de a comunica şi a derizoriului existenţei
umane, dar se indepărtează fundamental de acesta prin faptul că Iona - spre deosebire de eroii lui
Becket, de pildă - are conştiinţa situaţiei absurde în care se află şi prin finalul optimist în mod
paradoxal.
Specie: fiin considerat teatru modern, este un adevarat hybrid de specii dramatice. Parabola=
“povestire încifrând în planul ei figurat o învăţătură morală sau religioasă”. Drama “Iona” dă naştere,
de-a lungul celor patru tablouri, la interogaţii existenţiale grave, privitoare la: viaţă, moarte,
singurătate, destin; prin aceasta trăsătură, ea se încadrează în teatrul de idei, devenind un adevărat
poem dramatic al neliniştii metafizice.

GENEZa În Biblie, profetul Iona este pedepsit pentru nesupunere la porunca divină, fiind închis, ca
într-o carantină, trei zile şi trei nopţi în trupul unei balene. Pocăindu-se, Iona este eliberat.
De la această secvenţă biblică pleacă Marin Sorescu, redimensionând însă mitul, desacralizându-l.
În spirit existenţialist, autorul vorbeşte în tragedia sa despre omul brutalizat de existenţă, despre
determinismul necruţător al circumstanţelor. Piesa lui Marin Sorescu nu este o dezvoltare a mitului
ci o interpretare a acestuia intr-o opera laica despre conditia omului contemporan care se trezeste
singur in lume ca intr-o situatie limita perpetua. Pornind de la metafora lui Nietzsche, “Solitudinea m-
a înghiţit ca o balenă”, Iona devine simbolul strigătului tragic al individului însigurat, care face
eforturi disperate pentru a-şi găsi identitatea.
Titlul cuprinde numele protagonistului, Iona, care e traduce in ebraica ca porumbel,avand conotatia
libertatii. De asemenea, titlul trimite la mitul biblic al proorocului Iona, Destinul personajului
dintragedie este diferit, el fiind prizonier fara scapare.Personajul principal si eponim, Iona este
imaginea generica a omului modern.

TEMA
Marian Sorescu pleacă de la metafora lui Nietzsche: „Solitudinea m-a înghiţit ca o balenă”. Piesa
Iona dă expresie strigătului tragic al individului însingurat care face eforturi disperate spre a-şi regăsi
identitatea („Mi-am adus aminte: Iona. Eu sunt Iona”) şi spre a-şi câştiga libertatea. opera
soresciană sugerează limitele existenţiale, vorbind despre tragismul individului solitar, care încearcă
să-şi găsească o identitate. Căutarea sa are o dublă semnificaţie, cele două sensuri presupunându-
se reciproc: vrea să iasă din burta balenei (să-şi găsească, prin urmare, un loc al lui) şi să înţeleagă
cine este, dar ieşirea presupune tocmai găsirea identităţii, şi de aceasta din urmă el nu este sigur.
Structura
Piesa este alcătuită din patru tablouri, într-o alternare de afară (I şi IV) şi de înăuntru (II şi III).
La nivel structural pot fi delimitate 2 planuri, unul anecdotic al evenimentelor si celalalt parabolic al
semnificatiilor.Din perspectiva primului plan actiunea propriu-zisa nu exista. Structurata in 4 tablouri,
drama se foloseste deconventii cinematografice moderne, cu scene foarte scurte decupate parca
din spoturi publicita
Timp si spatiu: în mod cu totul aparte, relaţiile spaţiale se definesc prin imaginar, marea, plaja.şi
burţile peştilor fiind metafore ale existenţei umane, precum şi prin spaţiul închis, psihologic al
protagonistului, care îşi pune întrebări şi îşi răspunde. Relaţiile temporale reliefează,în principal,
perspectiva discontinuă a timpului psihologic, cel cronologic fiind numai un procedeu artistic de
amplificare a stărilor interioare ale protagonistului. Timpul este unul general valabil

Ieşirea din limite vechi (peştele I) este intrarea în limite noi (peştele II). Iona se descoperă pe sine ca
ins captiv într-un labirint în care fiinţele au o dublă identitate, de vânat şi vânător, de jucărie a
destinului şi de destin.
Iona moare rostind cuvinte pline de speranţă :”Răzbatem noi cumva”. Moartea sa nu înseamnă
sfârşitul aventurii, ci corectarea traiectoriei demersului cunoaşterii, o deviere spre interior a acesteia.
Experienţa de cunoaştere, în Iona, consacră un elan individual care întruneşte un „consens al
umanului”. În această constă exemplaritatea demersului în labirint al lui Iona. Văzând că universul
este acelaşi lanţ de burţi de balene, Iona conştientizează şi limita la care a ajuns. Aici trebuie relevat
tragicul, „în intâlnirea unei fiinţe conştiente finite cu propria sa finitudine percepută ca limită” (Gabriel
Liiceanu).

Labirintul rutinier străbătut de Iona generează acea „deschidere spre bine” caracteristică unui „rău
asumat prin înfruntarea conştienta a limitei”.
Niste secvente definitorii pentru ilustrarea solitudinii personajului sunt pe de-o parte scena in care
Iona isi pierde ecoul iar pe de alta parte scena in care protagonistu scrie un bilet cu propriul sange
taindu-si o bucatade piele din padul palmei stangi. El incearaca astfel sa gaseasca salvare si trimite
scrisoarea punand-o intr-obasica de peste. Faptul ca tot el gaseste biletul ii accentueaza
sentimentul acut al singuratatii
Rolul indicatiilor scenice este de a ajuta la clarificarea semnificatiilor simbolice si de asemenea, de a
oferi un sprijin pentru intelegerea problematicii textului. Evident, nimic din ce se intampla in scena
nu trebuie interpretat in plan real, piesa fiind o parabola a cautarii spirituale a individului. Toate
gesturile eroului, indicatiile de regie, decorul, totul trebuie asadar „citit” in cheie simbolica.

CONCLUZII
Iona îşi asumă revolta ca atitudine polemică faţă de un destin insumabil, îşi confruntă destinul
propriu (destinul-jucărie) cu destinul leviathanic al lumii.Iona încearcă să arate umanităţii
neîncrezătoare un leac tămăduitor: cunoaşterea de sine, forţa tămăduitoare a spiritului.
aparut intr-o epoca inca plina de clisee ideologice, cu personaje schematice, avand o existenta
comuna, nutrita numai din lupta pentru impunerea ideilor politice ale vremii, teatrul lui Marin Sorescu
reprezinta un efort de sincronizare cu problematica dramaturgiei europene si readuce in discutie
drama destinului uman, existenta absurda, mai puternic marcata la noi de conditiile oprimante ale
regimului totalitar.
Opinie
Parabolă, deoarece printr-o alegorie, adică un şir de metafore, Sorescu oferă o pildă de viaţă, din
care omul simplu să înveţe că totdeauna puterea, energia şi soluţia de a ieşi dintr-o situaţie-limită se
află numai în sine, în propria capacitate de supravieţuire. confirmând afirmaţia lui Eugen Simion:
"Când un poet scrie teatru, este aproape sigur că piesele lui sunt nişte metafore dezvoltate.

leenoozzah la 07:43

Distribuiți

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

‹ Pagina de pornire ›
Afișați versiunea pentru web

Despre mine

leenoozzah
Vizualizați profilul meu complet

Un produs Blogger.