“IONA” – DE MARIN SORESCU

ESEU – TEMA SI VIZIUNEA DESPRE LUME

TEXT DRAMATIC POSTBELIC ( PIESA DE TEATRU)
TEATRUL ABSURDULUI

Piesa de teatru “Iona” de Marin Sorescu este publicata in 1968 si face parte din
volumul “Setea muntelui de sare”. Este subintitulata “tragedie in patru tablouri”. Termenul
de “tragedie” nu are in acest context sensul conferit de antici, ci ci tragedia este inteleasa in
sens existential ca lupta a individului(Iona) cu destinul si incercarea lui de a-l infrunta,
incercarea de a se gasi pe sine, de a-si defini fiinta.
“Iona” de Marin Sorescu apartine teatrului modern unde nu se mai pastreaza
distinctiile dintre speciile traditionale ale dramaturgiei: tragedie, comedie, drama. Mai exact,
aceasta piesa se incadreaza in teatrul absurdului, dezvoltand teme existentialiste precum:
alienarea omului intr-o societate absurda, imposibilitatea comunicarii, claustrarea,
condamnarea la singuratate si pierderea identitatii. Unicul personaj al piesei, Iona, este incert
si abstract, reliefand prin eforturile sale de a iesi din din automatismul existentei, conceptul
de baza al existentialismului, si anume conditia umana absurda. De asemenea, structura si
compozitia textului se remarca prin absenta intrigii si a decorului simbolic.
Avand ca punct de plecare povestea biblica a lui Iona, Marin Sorescu creeaza o drama
moderna despre singuratate si tragica absenta a sensului in lume. In ceea ce priveste tema
tragediei, Marin Sorescu insusi marturiseste in volumul Insomnii: “Au trecut trei ani de cand
am scris tragedia. Totul mi se incurca in memorie. Stiu numai ca am vrut sa scriu ceva despre
un om singur, nemaipomenit de singur.” Tema conditiei umane este dezvoltata inedit prin
imaginarea omului ca prizonier al unui univers configurat ca spatiu visceral. Actiunea este
transformata intr-o meditatie sau dezbatere despre libertate si necesitate, despre singuratate si
moarte, despre individ si sine. Secvente definitorii pentru ilustrarea solitudinii personajului
sunt, pe de-o parte, acelea in care Iona isi pierde ecoul, iar pe de alta parte, scena in care
protagonistul scrie un bilet cu propriul sange, taindu-si o bucata de piele din podul palmei
stangi. El incearca astfel sa gaseasca salvarea si trimite scrisoare intr-un gest disperat,
asemenea naufragiatilor, punand-o intr-o basica de peste. Faptul ca tot el este acela care
gaseste biletul ii accentueaza sentimentul acut al singuratatii. Dialogul interiorizat, de fapt
monologul sub forma caruia este construita piesa, constituie viziunea despre lumea a
omului modern. Omul se cauta pe sine fara folos. Interogatiile lui Iona raman suspendate
intr-un spatiu inchis, fara iesire.
Formula dramatica aleasa este una moderna. Cele patru tablouri se inlantuie intr-un
monolog aproape imposibil de subimpartit, constituind astfel prototipul unui text deschis
pluralitatii interpretarilor.
Indicatiile scenice sunt minime, decorul este simbolic pentru a exprima situatiile
limita prin care trece eroul. Desi redus la cateva elemente, este plin de semnificatii. Astfel, in
primul tablou cercurile de creta simbolizeaza destinul, cursul vietii redat stilizat. Acvariul
este lumea, libertatea, pierduta, iar pestisorii sunt simbolic oamenii. “Gura de grota, spartura
ultimul peste” din ultimul tablou este un decor paradoxal, exprimand pe de-o arte eliberarea,
pe de alta, trimitand la decorul de la inceput, evidentiaza situatia fara iesire in care se afla
personajul. Jocul de lumini si umbre sugereaza incertitudinea in care traieste Iona, deoarece
imediat ce are o idee, realizeaza ca nu o poate indeplini.
La nivel structural, pot fi delimitate doua planuri: unul anecdotic - al evenimentelor,
putine la numar de altfel si altul parabolic - al semnificatiilor. Actiunea consta in repetarea
aceleiasi situatii limita, iar progresia acesteia se sugereaza prin limbaj, gesturi, decor. Intriga
propriu-zisa lipseste, intamplarile situandu-se la limita dintre real, obsesie si vis. Acumularea
faptelor este inlocuita cu dialogul conflictual si treptat, personajul unic al piesei se divide in
“voci”.
Iona, singurul personaj al piesei, este o identitate incerta ca si omul contemporan pe
care il simbolizeaza. Apare ca un individ izolat, intr-un moment de criza existentialista.
Constient fiind de inutilitatea actiunilor sale, nu se resemneaza, ci le da un sens asemeni unui
alt Sisif. Sursa supravietuirii sale este limbajul: “Ia sa vad daca pot sa si tac. Sa-mi tin gura.
Nu, mie- frica!”. Prin autocunoastere, Iona se ridica pe treapta ratiunii, isi invinge teama de
moarte si resemnarea in fata ei. Moartea echivaleaza cu sansa eliberarii totale, cu o noua
nastere ca fiinta spirituala care transcede propria materie si atinge visata libertate.
Un alt element semnificativ il reprezinta monologul dramatic care ia in piesa lui
Sorescu forma neobisnuita a unui fals dialog interiorizat. Eroul vorbeste cu sine insusi si
textul devine o suita de intrebari si raspunsuri intr-un stil interogativ problematizant.
Monologul dialogat este o forma de comunicare ce trimite direct la conditia personajului de
fiinta instrainata si pune in evidenta multiplele ipostaze ale lui Iona:pescar, taran, filosof,
poet. De asemenea, limbajul “vorbarie fara sir” la inceput, avand aparenta unei improvizatii
devine treptat forma a trairii constiente, mijloc de investigare ontologica, instrument al
cunoasterii: “De cand spun cuvinte fara sir, simt ca-mi recuperez anii frumosi de viata”.
Astfel, limbajul ajunge sa exprime complexitatea starilor sufletesti ale personajului si
oscileaza intre absurd si metaforizat : “Ar trebui pus un gratar la intrarea in fiecare suflet, ca
sa nu poate intra nimeni in el cu cutitul”, “Am pornit-o bine. Dar drumul, el a gresit-o”.
In opinia mea, aceasta piesa de teatru complexa devine o parabola dramatica despre
conditia umana absurda. Attudinea personajului reflecta situatia omului modern care se
descopera singur in univers.Pe de-o parte, sensul parabolic al piesei este determinat de
utilizarea ca sursa de inspiratie a parabolei biblice despre personajul Iona. Mitul biblic este
reinterpretat prin intermediul ideilor existentialiste.Pe de alta parte, textul este o opera
dramatica despre conditia omului contemporan care se trezeste singur in lume, ca intr-o
perpetua situatie limita. Personajul alegoric, Iona este chemat sa intruchipeze umanitatea, in
ceea ce are ea fundamental si definitoriu.Asadar, piesa de teatru “Iona”, depaseste statutul de
simpla tragedie, fapt accentuat de moartea eroului, care capata valoare simbolica.
Aceasta piesa a constituit unul din momentele hotaratoare care au dus in literarura
romana postbelica la innoirea formei dramatice si la o schimbare de continut. “Iona” e o
meditatie asupra omului si a vietii sale, o meditatie filosofica, profunda si coerenta, realizata
cu mijloacele dramei.