Iona

Marin Sorescu

-text dramatic postbelic (1968)-

Marin Sorescu s-a impus in literature romana in diverse domenii literare:

poezie, dramaturgie, eseistica, proza. Dramaturgia are ca teme predominante
destinul uman, trecutul istoric sau absurdul existentei: „Iona”, „Matca”,
„Raceala”, „A treia teapa”, „Exista nervi”.

Parabola dramatica „Iona” face parte, alaturi de Paracliserul si Matca din trilogia
„Setea muntelui de sare”(1974). Parabola este subintitulata „tragedie in 4
tablouri”, tragedia fiind inteleasa in alt sens decat cel clasic, drept incercarea
individului de a-si infrunta destinul, de-a se regasi.

Piesa iese din clasificarile dramatice clasice, fiind o parabola dramatic, un

monolog dominat de alegorie si metafora.

„ Iona” apartine teatrului modern unde nu se mai pastreaza distinctiile dintre

speciile traditionale. Eliberarea de traditional se manifesta prin mai multe
aspecte: alaturarea comicului si a tragicului, preferinta pt teatrul-parabola si
teatrul absurdului, reinterpretarea unor mituri, insertia liricului in text, aparitia
personajului-idee, lipsa conflictului, incalcarea succesiunii temporale a
evenimentelor, disparitia dialogului si prezenta monologului.

Piesa „Iona” are un personaj principal, Iona, si doua personaje „fara varsta,
figurative”, Pescarul I si Pescarul II care cara in spate o barna. La inceputul
fiecarui tablou, autorul plaseaza indicatii scenice care fixeaza spatial si
individualizeaza personajul: „Ca orice om foarte singur, Iona vorbeste tare cu
sine insusi, isi pune intrebari si-si raspunde, se comporta tot timpul ca si cand in
scena ar fi doua personaje. Se dudubleaza si se strange, dupa cerintele vietii sale
interioare si trebuintele scenice”. Consecintele dedublarii personajului sunt
disparitia conflictului si-a intrigii si plasarea actiunii in planul parabolei.

Marturisind ca „am vrut sa scriu ceva despre un om singur, nemaipomenit de

singur”, M. Sorescu stabileste tema acestei tragedii. Tema piesei este
singuratatea fiintei umane, framantarea omului in propria cautare, revolta in fata
destinului si incercarea de a-l gasi pe Dumnezeu intr-o lume fara speranta.

Titlul trimite catre mitul biblic al prorocului Iona din Vechiul Testament. Acesta
va fi pedepsit pentru neascultarea poruncii Domnului (refuza sa provaduiasca
credinta in cetatea Ninive) sa fie inghitit de un chit, dar, cerandu-si iertare, dupa
trei zile si nopti petrecute in burta balenei, este eliberat. „Iona” lui Sorescu se
afla insa de la inceput in burta unui peste si fara a fi gresit cu nimic. Actiunea de
a pescui devine astfel un simbol al cautarii.

Piesa este alcatuita dintr-o succesiune de patru tablouri. Spatiul este imaginar
(plaja, acvariul, burtile pestilor), timpul este psihologic avand o perspectiva
discontinua.Conflictul nu este o confruntare clasica intre personaje, ci drama
omului modern, conflictul cu propriul sine.

Tabloul I infatiseaza o scena simbolica- Iona sta in gura pestelui, pescuind in

apa reprezentata prin „cercuri de creta”. Personajul, un pescar ghinionist,
incearca sa pacaleasca destinul si-si aduce de acasa acvariul din care vaneaza
pestii deja captivi. El realizeaza ca este singur, se striga, isi cheama „dublul”
constatand ca pana si propriul ecou i-a disparut. Disparitia ecoului intareste idea
singuratatii personajului.

Tabloul II se deruleaza in interiorul Pestelui I, printre „bureti, oscioare, alge,

mizerie acvatica”. Meditatia asupra timpului anuland orice speranta, orice
proiectie a unui viitor: „incepe sa fie tarziu in mine”. El mediteaza si asupra
limitelor pe care omul ar trebui sa le stabileasca pentru a nu fi ranit „Ar trebui
pus un gratar la intrarea in orice suflet/ Ca sa nu se bage nimeni in el cu cutitul”.

In Tabloul III, Iona intalneste o moara de vant in burta Pestelui II. Se simte
atras de ea „ca de un vartej”, dar o evita fara sa incerce s-o inlature din calea sa,
sugetie a resemnarii personajului. Iona incearca sa comunice cu semenii sai, dar
cei doi pescari cu cate o barna in spinare, raman muti la intrebarile sale. Ei isi
duc crucea, povara existentei, fara sa protesteze.

Incercand sa iasa din burta pestelui, Iona taie cu unghiile o fereastra, dar nu
reuseste decat sa patrunda intr-un peste mai mare. Apropierea mortii se
insinueaza prin amintirea din ce in ce mai prgnanta a mamei sale: „mama se
lumineaza”. Ii scrie un bilet prin care o roaga sa-l mai nasca o data, dar basica
de peste cu biletul in ea este gasita tot de Iona, ceea ce accentueaza sentimental
de singuratate.

Tabloul IV il infatiseaza pe Iona intr-o „gura de grota, spartura ultimului peste

despicat”. In fata lui este un spatiu nedefinit, „Ceva ca o plaja”. El intelege ca
orizontul nu este decat o serie de burti de peste „ca niste geamuri puse unul
langa altul”. Personajul asteapta in zadar manifestarea lui Dumnezeu care pare a
fi parasit oamenii. De asemenea constata ca „Toate lucrurile sunt pesti. Traim si
noi cum putem inauntru”. Ideea sugereaza ca existenta umana este ingradita, ca
iesirea din limite vechi inseamna intrarea in limite noi.

Personajul isi redescopera identitatea: „Mi-am adus aminte. Eu sunt Iona”, iar
gestul sau final, de a-si spinteca burta, este insotit de un mesaj de speranta:
„Razbim noi cumva la lumina”. Astfel, sinuciderea poate fi singura modalitate de-
a evada din limitele existentei sau calea mantuirii, gest salvator al regasirii, al
iluminarii.

Drama existential a personajului bine individualizata prin indicatiile autorului.

Iona devine imaginea generica a omului modern surprins in calatoria sa de
cautare a sperantei, a sinelui.

Piesa „Iona” aduce o innoire radicala in teatrul romanesc: situarea in

atemporal, spatial imaginar, demitizarea sunt aspect ale teatrului modern.