Ectoparaziții sunt artropode hematofage și cuticole. În
afara contactului neplăcut și a inconvenientelor provocate de înțepătură, unele sunt agenți vectori de boli infecțioase bacteriene, virale și parazitare. Altele sunt capabile să provoace direct leziuni cutanate. Morfologie Sarcoptul scabiei prezintă corpul globulos, mai turtit pe fața ventrală. Femela măsoară 300 μ, masculul 200 μ. Are 4 perechi de picioare dispuse în 2 grupe: 2 perechi anterior și 2 perechi în jumătatea posterioară. Picioarele sunt formate din 5 articole și terminate fie cu o ventuză, fie cu câte un păr mai rigid. Există dimorfism sexual, și anume: la femelă, cele 2 perechi de picioare anterioare sunt terminate cu câte o ventuză – un ambulacru, iar picioarele posterioare se termină cu câte un păr lung și rigid; la mascul, perechile I II și IV de picioare se termină cu câte un ambulacru, iar perechea III de picioare, cu un păr lung și rigid. Dorsal, parazitul prezintă o serie de solzi triunghiulari și 10 spini recurenți, dispuși în 2 grupe: 3 spini anterior, lateral de o parte și de alta, iar posterior, tot lateral, câte 7 spini de o parte și de alta. Spinii împiedică femela, când este angajată într-o galerie, să se poată întoarce înapoi. Parazitul mai prezintă pe tegument o serie de striațiuni transversale. El nu are ochi, nici aparat respirator trahean; respirația se realizează prin suprafața tegumentului. Georgescu M., Simionescu-Crăciun O. – Parazitologie, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1965 Bornuz M., Elias M.I., Dăncescu P., Petcu I. – Parazitologie medicală, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1981 Biologie. Ciclu evolutiv Artropodul adult ajuns pe tegumentul unei gazde umane se îndreaptă spre zonele preferențiale ale corpului, unde pielea este mai fină: fețele laterale ale degetelor, plica cotului, axile, umeri, zonele inghinale și ombilicală, fese. Pe suprafața tegumentului, paraziții adulți se acuplează, după care femelele excavează galerii sinuoase în stratul cornos al epidermului. De obicei, această operațiune are loc în timpul nopții, când parazitul este activat de căldură. Ritmul de înaintare în galerie este de 2-3 mm pe zi. Pe măsură ce înaintează, femelele depun câte 2-3 ouă în fiecare zi, pe toată durata vieții, care este de aproximativ 4-5 săptămâni. După 3-4 zile, din ouă eclozează larvele, care părăsesc galeria, continuându-și dezvoltarea pe tegument. Atât larvele, cât și adulții sunt contagioși. Patogenie Numărul artropodelor care trăiesc pe tegumentele unei persoane este variabil. În majoritatea cazurilor, acesta oscilează în jurul valorii de 10, dar există cazuri în care se ajunge la mai multe mii sau milioane. Înmulțirea artropodelor poate fi limitată prin 2 mijloace: prin igienă și printr-un răspuns imun. Pe măsură ce înaintează în tunelul săpat în tegument, femela lasă în urma ei ouă și materii fecale. Acestea constituie proteine străine, față de care organismul reacționează printr-un răspuns imun, de obicei, după câteva săptămâni. Inițial apare o inflamație locală, iar ulterior, eventual, se instalează o stare de hipersensibilitate. O dată cu apariția inflamației, insecta are tendința de a se muta în alt loc al corpului, întrucât zona inflamată nu mai oferă condiții propice de viață. Inflamația provoacă senzația de durere și prurit. Al doilea aspect al apărării gazdei este constituit de îndepărtarea mecanică a paraziților. Prin scărpinare, paraziții și ouăle sunt aduse la suprafața tegumentului, de unde sunt îndepărtate prin spălare cu apă și săpun. Manifestări clinice Primul semn care apare este un traiect sinuos, scurt, de culoare roșie care se termină într-o veziculă mică, care este locul în care se află femela. După aproximativ o lună se produce o sensibilizare a organismului față de parazit și produsele sale, ceea ce se exprimă clinic prin apariția unei papule pruriginoase. Pruritul este deseori sever și se intensifică în timpul nopții sau după o baie caldă. Pentru calmarea lui, bolnavii se scarpină, provocându-și leziuni de grataj, care de multe ori, se infectează cu germenii de pe tegument. În câteva luni, scabia se vindecă spontan, dar există și cazuri de infecții cronice. Diagnostic Se suspectează infestația cu S. scabiae la o persoană care prezintă erupții pruriginoase situate simetric, în locurile predilecte, în special, atunci când aceasta afectează mai mulți membri ai familiei sau colectivității în care trăiesc. Diagnosticul se confirmă prin evidențierea artropodului sau a tunelelor săpate de acesta pe tegument. Tunelele nu se văd cu ușurință cu ochiul liber, de aceea se recomandă utilizarea unei lupe de mână și luminarea laterală a regiunii examinate. Tegumentul care acoperă tunelul va fi scarificat cu un ac sau un bisturiu steril și materialul recoltat va fi depus pe o lamă de sticlă într- o picătură de hidroxid de potasiu 10%. Preparatul se acoperă cu o lamelă și se examinează microscopic pentru evidențierea paraziților adulți, a larvelor și a ouălelor. Tratament Scabia se tratează prin aplicarea pe toată suprafața corpului, cu excepția capului, a unor loțiuni și creme care conțin substanțe insecticide. Este indicat să se trateze simultan toți membrii familiei, indiferent dacă sunt sau nu simptomatici. Totodată este bine ca persoanele tratate să fie avertizate de faptul că pruritul și inflamația sunt datorate răspunsului imun față de paraziții vii sau morți, așa încât, chiar după ce toți paraziții au fost omorâți, pacientul continuă să aibă prurit încă câteva zile, cel puțin. Lenjeria de corp și de pat folosită de pacient înaintea tratamentului trebuie spălată cu apă fierbinte. În tratamentul scabiei se poate folosi Lindan 1%, care se lasă 8-12 ore în contact cu tegumentul, după care se îndepărtează prin spălare. Pruritul poate fi tratat cu antihistaminice, iar infecțiile secundare cu antibiotice. Epidemiologie Scabia este o infecție cosmopolită, care se transmite de la o persoană la alta, în special, printre membrii unei familii, prin contact intim între tegumente. Paraziții nu pot trăi pe obiecte lipsite de viață, însă supraviețuiesc câteva ore pe lenjeria de corp și de pat și în praful de pe podele și mobile, de aceea nu trebuie exclusă și această posibilitate de infestare. Boala afectează, în special, persoanele cu un standard scăzut economic și condiții igienico-sanitare precare, dar poate fi întâlnită la toate grupele socio-economice. Prevalența cea mai ridicată este întâlnită la copiii sub 15 ani, care în majoritatea cazurilor, introduc paraziții în familie și îi transmit de la o persoană la alta. S-a constatat că indicele de infestare cu Sarcoptes variază în orice populație între 5-30%, în funcție de gradul de cultură, aglomerație, starea de igienă. În decursul acestui secol, pandemiile de scabie s-au succedat în cicluri de 30 de ani, atribuite dispariției imunității. Pe de altă parte, aceste cicluri au coincis cu cele două războaie mondiale, care au avut un drastic impact asupra condițiilor de viață ale oamenilor. Prezenţa Sarcoptes scabiae la animale
Sarcoptes scabiae poate afecta şi mamiferele, în special cele
domestice. De exemplu, acesta este frecvent întâlnit la porci. Aceasta diminuând semnificativ creşterea şi dezvoltarea animalelor. De obicei, porcii mor peste 5 zile, în condiţii de fermă. În situaţia, când Sarcoptul râiei este prezent la o turmă întreagă, este foarte dificil de a o dezinfecta. La câini și pisici, acesta provoacă năpârlirea patologică, însoţită de roşeaţă, uscăciune, răni. La păsări, acesta poate fi găsit în special pe picioare, producând erupţii cutanate. Bibliografie Bornuz M., Elias M.I., Dăncescu P., Petcu I. – Parazitologie medicală, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1981 Georgescu M., Simionescu-Crăciun O. – Parazitologie, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1965 Rădulescu S. – Parazitologie medicală, Ed. All Educational, București, 2000 Vă mulțumesc pentru atenție !!