DRAMA MODERNA, POSTBELICA, DE IDEI

MARIN SORESCU
IONA
VIZIUNE DESPRE TEMA SI LUME
INTRODUCERE
In teatrul modern, postbelic accentul nu e pus pe acțiune, ci pe stările sufleteşti, iar personajul este
simbolic. Personajului i se ia dreptul de a isi alege propria forma de existenta. Tragicul se intalneste cu
banalul. Accentul se pune pe ilogic, pe aberant.
Publicata in 1968, opera dramatica „Iona” este subintitulata „Tragedie in patru tablouri”. Astfel,
“Iona” este o parabola dramatica in care eroul e un simbol al spiritualitatii moderne, devastate de intrebari
fundamentale asupra conditiei umane.

INCADRAREA IN TIPOLOGIE
Opera lui Marin Sorescu nu respecta normele clasice. In aceasta, „tragedia” este inteleasa in sens
existential, ca lupta a individului cu destinului, remarcandu-se lupta sinelui cu sinele.
Ca specie literara, „Iona” reprezinta o parabola dramatica, o meditatie asupra conditiei omului
modern, dar si un monolog care cultiva alegoria si metafora.

TEMA PRIN DOUA EPISOADE SEMNIFICATIVE

Tema operei este singurătatea. Tema singuratatii este dublata de revoltarea individului asupra
destinului. La inceputul tabloului I, Iona isi pierde ecoul: „gata si cu ecoul meu”, se simte si mai pustiit. El
incearca sa comunice cu lumea, scrie un bilet cu propriul sange, taiandu-si o bucata de piele in tabloul al
III-lea. Tot el este cel care gaseste biletul, trimis in maniera unui naufragiat, fapt ce accentueaza
singuratatea personajului.

CELE PATRU ELEMENTE

Titlul creatiei lui Marin Sorescu este semnificativ, reda esenta si circumscrie tema operei. Alcatuit
din substantivul propriu „Iona”, acesta denumeste personajul central al operei si face trimitere catre
personajul biblic cu acelasi nume. In povestea biblica, Iona este trimis de Dumnezeu intr-o misiune de
propavaduire a credintei. Acesta refuza sarcina si fuge pe o corabie, iar Dumnezeu pedepseste pacatul,
trimitand o furtuna pe mare si un chit il inghite pe Iona. Însă, personajul lui Sorescu nu pacatuieste si se
afla de la inceput in peste.
„Iona” are un singur personaj activ, central, eponim, absurd, care-si da replica, fiind obligat sa se
comporte ca si cand in scena ar fi doua persoane. Cei doi pescari figuranti, Pescar I si Pescar II, sunt tacuti,
muti si surzi, sugerand automatismele vietii si repetabilitatea destinului.
Piesa este alcatuita din patru tablouri care prezinta etapele cautarii personajului. Sugestiile planului
exterior, din primul si ultimul tablou, sunt dispuse simetric cu ideea limitarii la planul interior, expusa in al
doilea si al treilea tablou.
Indicii spatio-temporali au valoare simbolica in opera lui Marin Sorescu. Lipsa exactității acestor
indici reprezinta un aspect al teatrului modern. Spatiul are valoare metaforica, apartine aproape exclusiv
imaginarului. Absenta timpului istoric, situarea actiunii in atemporalitate, reliefeaza stările interioare ale
personajului.
Actiunile primului tablou se desfasoara sub amenintarea unei primejdii iminente de care Iona nu e
constient. El sta cu fata spre mare, in gura deschista a chitului, atat de urias incat nu i se sesizeaza prezenta.
Decorul urmatoarelor doua tablouri il constituie pantecele pestelui, iar decorul celui de al patrulea e o plaja
pustie, murdara. Cand gura pestelui se inchide, Iona e fortat la un exil intr-o singuratate absoluta. De-a
lungul intregii actiuni se aud doua voci, a lui Iona si a sinelui. Personajul traieste emotii diferite:
deznadejde, speranta si teama. Mediteaza, viseaza, gaseste un cutit, incearca sa evadeze, taind burti de
peste, traieste o aventura a cunoasterii.
Intre prima si ultima secventa trec ani. Eroul e mai intai om matur, iar in ultimul tablou e batran, are
înfăţişarea schimbata. In structura de suprafata nu se intampla nimic spectaculos. Iona, pescar, fara noroc
gandeste, vorbeste, actioneaza si la sfarsitul primului tablou, falcile pestelui se inchid, Iona devenind
prizonierul acestuia. El cauta iesirea din acest labirint, taiand burti de peste si in acest timp, vorbește de
teama de a nu-si pierde mintile.
In dialogul cu sine realizat de Iona, apar sotia si cei doi copii, dar pe masura ce anii trec, aceste
imagini se estompează, prinzând contururi accentuate, imaginea mamei: “mama, mai naste-ma odata”.
 In finalul operei, Iona a imbatranit. Pe tarm, vede ca si-a pierdut memoria si incearca sa-si
aminteasca trecutul: ”Cum se numeau batranii aceia buni? Dar ceilalti doi?”. Fericit, rememoreaza:
“Iona. Eu sunt Iona”. Toate incercarile de evadare ale personajului sunt sortite, in final, esecului. Actiunea
sa e zadarnica pentru ca iesirea dintr-un peste e intrarea in alt peste, existand o succesiune nesfarsita de
burti. Iona chiar spune ”Toate lucrurile sunt pesti”.
Finalul il prezinta pe erou dupa ce a taiat burta ultimului peste, inconjurat de un sir nesfarsit de
burti. O viata intreaga incearca sa afle solutia evadării din destin, din propria captivitate. Libertatea visata
nu e cu putiinta, caci de pe nisipul plajei orizontul i se arata a fi tot o burta de peste. Singura cale de a se
elibera e taierea propriei burti. In loc sa mai taie burti de peste, Iona isi spinteca propria burta, cu
sentimentul ca a gasit deplina libertate. Deznodamantul operei lasa deschis finalul piesei, criticul Nicolae
Manolescu interpretand finalul ca pe o salvare.

CONCLUZIA
In concluzie, prin piesa „Iona”, Marin Sorescu aduce o inoire radicala: teatrul-parabola, in care
faptele, gesturile lui Iona, decorul fac parte din alegorie. Intamplarile nu se petrec doar in plan real, ci in
plan simbolic, putand fi interpretate in mai multe feluri.

828 cuvinte