LUCRAREA PRACTICĂ NR.

12
SECȚIUNILE MEDIOSAGITALĂ,
ORIZONTALE ȘI FRONTALE STANDARD PRIN ENCEFAL

Noţiuni elementare de geometrie secţională

Deşi definiţia clasică a secţiunii se referă numai la intersecţia unei suprafeţe cu un plan,
pentru studiul anatomic secţionăm diferite structuri, care pot fi aproximate din punct de vedere
geometric cu corpuri, suprafeţe şi linii.
Astfel, avem în vedere că:
- intersecţia unui corp (tridimensional) cu un plan generează o suprafaţă
(bidimensională) – de ex. organele parenchimatoase, muşchii fuziformi;
- intersecţia unei suprafeţe (bidimensionale) cu un plan generează o linie
(unidimensională) – de ex. diafragmul, seroasele, meningele;
- intersecţia unei linii (unidimensionale) cu un plan generează un punct (zero
dimensional) – de ex. vase, nervi.
Pentru orientarea secţiunilor, trebuie să cunoaştem principalele axe şi plane de orientare ale
corpului omenesc. Într-un spaţiu tridimensional (cum este cel în care studiem anatomia omului), dintr-
un punct putem duce trei drepte (axe) perpendiculare între ele, care determină două câte două un plan,
cea de-a treia fiind perpendiculară pe acest plan. Astfel:
- Planul median conţine axele verticală şi anteroposterioară şi este perpendicular pe
axa transversală,
- Planul frontal conţine axele verticală şi transversală şi este perpendicular pe axa
anteroposterioară;
- Planul orizontal conţine axele transversală şi anteroposterioară şi este
perpendicular pe axa verticală.
În studiul anatomiei secţionale, cele mai frecvente secţiuni întâlnite sunt tocmai cele trasate
prin aceste plane.
 Secţiunea mediană prin encefal

Deoarece planul median este planul unic de simetrie al corpului, secţiunea mediană este o
secţiune unică. Celelalte secţiuni standard, fiind perpendiculare pe planul de simetrie, sunt secţiuni
simetrice. Secţiunea mediană este singura secţiune standard asimetrică. Este, deci, uşor de recunoscut,
după forma caracteristică a corpului calos (cu rostrul, genunchiul, trunchiul şi spleniusul său) şi a
vermisului cerebelos („arborele vieţii”).

Se evidenţiază cele trei etaje ale trunchiului cerebral (bulbul, puntea şi mezencefalul),
ventriculul IV cu vălurile medulare superior şi inferior, lobulaţia vermisului (arhe-, paleo- şi
neocerebelul), ventriculul III (cu talamusul, hipotalamusul şi epitalamusul), giraţia şi fisuraţia feţei
mediale a emisferei cerebrale.

1 Trunchiul corpului calos

Fornixul
Gyrus cinguli
Septul pelucid
Genunchiul
corpului calos Spleniul
Rostrul corpului corpului calos
calos
Talamusul
Hipotalamusul
Chiasma optică
Mezencefalul
Hipofiza
Apeductul cerebral
Ventriculul III
Puntea Cerebelul
Ventriculul IV
Bulbul rahidian
 Secţiunile frontale prin encefal
Cutia craniană şi encefalul conţinut au forma unui ovoid alungit anterio-posterior. Astfel,
secţiunile frontale sunt secţiuni simetrice, dar cu diametrul paralel cu axa de simetrie (vertical) mai
mic sau aproape egal faţă de cel perpendicular pe axă (transversal).
Teoretic, sunt o infinitate de secţiuni duse perpendicular pe axa anteroposterioară (de la vârful
nasului la ceafă), dar, practic, întânim secţiuni anterioare, mijlocii şi posterioare. Pentru identificarea
şi orientarea lor, ne ghidăm după cavităţile din interiorul encefalului (ventriculii cerebrali):
- În secţiunile anterioare, coarnele anterioare ale ventriculilor laterali apar ca două
cavităţi apropiate una de cealaltă şi separate de septul pelucid îngust.
- În secţiunile mijlocii se observă un sistem de trei cavităţi dispuse în „T”: două
orizontale, situate superior (ventriculii laterali) şi una verticală, îngustă, sub ele (ventriculul III);
inferior, pe faţa medială a lobului temporal, apare hipocampul cu forma lui caracteristică („căluţul de
mare”)
- În secţiunile posterioare apare inferior trunchiul cerebral (cu pedunculii, substanţa
neagră şi, mai jos, puntea) şi cerebelul, deasupra căruia se află cortul său, ce îl desparte de lobii
cerebrali occipitali cu coarnele posterioare ale ventriculilor laterali.
În secţiunile frontale ale întregii extremităţi cefalice, se observă celule etmoidale, fosele
nazale cu cornetele şi meaturile lor, precum şi raporturile acestor fose cu cavităţile învecinate ale feţei:
cavitatea orală cu vestibulul şi arcurile dentare; lateral se observă orbitele, sinusurile maxilare, fosele
temporale şi infratemporale etc.
 Trunchiul corpului calos

Septul pelucid
Ventriculul lateral
(Cornul anterior)
Capul nucleului
caudat
Rostrul corpului
calos
Lobul temporal

Ventriculul lateral
(Cornul anterior)

Corpul nucleului Fornixul

caudat Capsula internă
Comisura anterioară
Septul pelucid
Nucleul lentiform Capsula externă
Claustrum
Capsula extremă
Lobul insulei
Ventriculul III

Hipofiza
 Trunchiul corpului calos
Septul pelucid
Ventriculul lateral Fornixul

Nucleul caudat Capsula internă

Ventriculul III
Talamusul
Capsula externă
Nucleul lentiform
Capsula extremă

Puntea
Corpii mamilari

Ventriculul lateral
Trunchiul
corpului calos
Nucleul caudat
Fornixul

Ventriculul III
Talamusul

Nucleul roşu
Hipocampul

Puntea
Căile piramidale
 Secţiunile orizontale prin encefal
Secţiunile orizontale le recunoaştem după diametrul paralel cu axa de simetrie (antero-
posterior) mai mare decât cel perpendicular pe axă (transversal).
Teoretic, sunt o infinitate de secţiuni duse perpendicular pe axa verticală. Practic, întânim
secţiuni superioare, mijlocii şi inferioare. Pentru identificarea şi orientarea lor, ne ghidăm din nou
după cavităţile din interiorul emisferelor (ventriculii laterali):
- În secţiunile superioare, ventriculii nu sunt atinşi de secţiune, sau se observă, cel mult porţiunea lor
centrală (parietală); orientarea se face numai după forma ovoidului, polul mai îngust (frontal) este
anterior, cel mai larg (occipital) fiind posterior.
- În secţiunile mijlocii se observă coarnele anterioare ale ventriculilor laterali (frontale) ca nişte cavităţi
„în virgulă” apropiate una de cealaltă şi separate de un perete dublu, îngust (septul pelucid); coarnele
posterioare (occipitale) sunt triunghiulare şi mai depărtate.
- În secţiunile inferioare apare posterior cerebelul (mai întâi culmenul vermisului, apoi şi emisferele),
iar anterior coarnele inferioare (temporale) ale ventriculilor laterali.
În secţiunile orizontale inferioare ale întregii extremităţi cefalice, se observă şi sinusurile
frontale şi sfenoidale (perechi, deşi peretele despărţitor subţire este asimetric), celule etmoidale, fosele
nazale, cavitatea orală cu vestibulul şi arcurile dentare, faringele; lateral se observă orbitele, sinusurile
maxilare, fosele temporale şi infratemporale etc.
 Genunchiul
Ventriculul lateral corpului calos
(cornul anterior) Septul pelucid

Nucleul caudat

Trunchiul
Talamusul corpului calos

Plex coroid

Genunchiul
Ventriculul lateral corpului calos
(cornul anterior)

Nucleul caudat
Septul pelucid
Nucleul lentiform
Talamusul
Spleniul
Plex coroid
corpului calos
Ventriculul lateral
(cornul posterior)
 Ventriculul lateral
(Cornul anterior)

Corpul nucleului
caudat Fornixul
Capsula internă
Septul pelucid

Nucleul lentiform
Lobul insulei
Claustrum

Talamusul
Ventriculul III

Ventriculul lateral
(Cornul posterior)

Ventriculul lateral
(Cornul anterior)
Corpul Corpul calos
nucleului caudat

Nucleul lentiform Capsula internă

Claustrum
Talamusul
Lobul insulei
Capsula externă

Capsula extremă

Ventriculul lateral
(Cornul posterior) Cortul

cerebelului
 Atât în secţiunile frontale, cât şi în cele orizontale se remarcă raporturile dintre ventriculii
cerebrali şi substanţa cenuşie a creierului.
Lateral de ventriculii laterali sunt nucleii caudaţi: lateral de cornul anterior este capul, lateral
de porţiunea centrală este corpul şi lateral de cornul inferior este coada; cornul posterior nu vine în
raport cu nuclei bazali.
Lateral de ventriculul III este talamusul. Urmează o alternanţă de substanţă albă şi cenuşie:
capsula internă, nucleul lentiform, capsula externă, claustrum, capsula extremă şi cortexul insulei.