Tema și viziunea în opera ,,Iona’’- Marin Sorescu

Marin Sorescu are o contribuție originală la configurarea teatrului absurd în literatura

română, sub două aspecte. Primul este „teatrul cu un singur personaj” (Nicolae Manolescu),
iar celălalt este limbajuș metaforic: „teatrul este genul în care Marin Sorescu s-a realizat
deplin ca poet” (Alex Ștefănescu).

Un prim argument reprezentativ pentru apartenența operei la teatrul absurd este

reprezentat de decorul minimalist, dar cu un pronunțat caracter simbolic. Decorul este
simbolic, pentru a exprima situațiile-limită prin care trece eroul. Acesta se reduce la câteva
elemente, dar este plin de semnificații. Astfel, în primul tablou cercurile de cretă simbolizează
destinul, cursul vieții redat stilizat. Acvariul este lumea, libertatea pierdută, iluzia libertății, iar
peștișorii sunt, simbolic, oamenii. În tabloul al doilea, senzația că Iona se află pe fundul mării
este redată prin alge, bureți, oscioare, iar peștele care mistuie este un simbol al trecerii
timpului. „Decorul asemănător” din tabloul al treilea arată monotonia vieții, în timp ce „mica
moară de vânt” semnifică pericolul iminent. „Gura de grotă, spărtura ultimului pește” din
ultimul tablou este un decor paradoxal, exprimând, pe de o parte, eliberarea, pe de alta,
trimițând la decorul de la început și arătând prin aceasta situația fără ieșire.

Un alt argument, care atestă apartenența operei la teatrul absurd, este reprezentat de
reducerea personajelor la unul singur, simbolic. Parabola dramatică a lui Marin Sorescu
reinterpretează mitul biblic, prin intermediul ideilor existențialiste, piesa fiind o operă
filosofică despre condiția omului contemporan, care se trezește singur în lume, ca într-o
perpetuă situație limită. „Omul este existența prin care neantu vine în lume.” (Jean-Paul
Sartre), de aceea problematica textului se concentrează în imaginea lui Iona, singurul personaj
al textului. El are o identitate incertă, ca și omul contemporan pe care îl simbolizează. Apare
ca un individ izolat, în stare de criză existențialistă.

Marin Sorescu realizează o dramă modernă despre tragica absență a sensului din lume
pentru omul de contemporan. Textul nu se axează pe o acțiune sau pe un conflict clar
conturat, în schimb, personajul se implică activ în clarificarea unei nedumeriri referitoare la
sensul existenței. Întrebat despre tema și mesajul piesei „Iona”, Marin Sorescu a răspuns,
încadrând problematica textului în filosofia existențialistă, centrată pe libertate, singurătate și
neant.

O primă secvență reprezentativă pentru tematica și viziunea despre lume este constituită
de incipit. Iona este plasat într-un decor simbolic. O jumătate este o gură de pește, iar Iona
este așezat cu spatele la întunecimea ei, timp în care cealaltă jumătate – apa – „niște cercuri
făcute cu creta” reduce prin geometrizare „cerul” și apa întinse la infinit. Iona adoptă o
atitudine apatică: pescuiește cu năvodul aruncat peste „cercurile de cretă”, visând la „peștele
cel mare”, „barosanul”. Acvariul este primul produs artificial, artefact, simbol al tentației,
echivalentul mărului biblic. În timp ce-și strigă numele (de trei ori strigând „Iona”) din nevoia
acerbă de a comunica, personajul constată că e înconjurat de pustietate: „Gata și cu ecoul...
Nu mai e, s-a isprăvit”. Ecoul nu-i mai răspunde, fiind o invitație la uitare și la înfruntarea de
unul singur a destinului. Astfel, el găsește o explicație subiectivă pentru pierderea ecoului,
văzând în aceasta o măsură „să se termine odată cu gălăgia de pe mare”.

O altă secvență reprezentativă pentru tema și viziunea teatrului absurd este reprezentată de
tabloul al III-lea. Iona meditează asupra condiției umane, iar locul ocupat de soție în mintea sa
este luat de mamă: „Soția se întunecă parcă în minte și mama se luminează”. Gândul de a-i
scrie mamei un bilet, în care să-i ceară să mai fie născut o dată, se poate traduce prin dorința
omului de a încerca un alt destin. Gestul lui Iona este simbolic, căci își scrie biletul cu
propriul sânge, tăindu-și o bucată de piele din podul palmei stângi, idee ce sugerează un
sacrificiu impus de singurătate. Salvarea îi este refuzată, căci el însuși găsește biletul – semn
al destinului său limitat și al tragismului existenței sale.

Titlul face trimitere la mitul biblic al prorocului Iona și conține numele personajului
principal, singurul personaj cu identitate din piesă. În limba ebraică, „iona” înseamnă
„porumbel” – simbol al libertății sau mesager al divinității, iar prin raportare la piesa lui
Marin Sorescu, Iona poate fi privit ca un salvator al umanității, ca un om care încearcă să
refacă legătura cu sacrul. Numele lui Iona ar putea fi interpretat și ca o îmbinare între „IO”
(=eu) și forma populară a verbului „a primi” („NA”), anunțând astfel sacrificiul din final.
Goală sau plină, lumea rămâne în urma lui Iona, neînțeleasă, pentru el mai copleșitoare și mai
provocatoare fiind legenda personală, pe care o are de trăit „după ce moare puțin”.

Un element de compoziție reprezentativ este cel care încheie textul – finalul. Iona este
într-o gură de grotă, spărtura ultimului pește. El trăiește sentimentul tragicului, căci orizontul
nu e decât o serie de burți de pește. În căutarea universului exterior, Iona conștientizează că
este singur, abandonat de toți ceilalți. Finalul este deschis, modern, iar sinuciderea nu este o
soluție a ieșirii din comedia existențială, ci este o accedere către o condiție superioară, o cale
de apropiere de cunoașterea supremă („Răzbim noi cumva la lumină”).

În concluzie, reinterpretând mitul biblic din prisma ideilor existențialiste și adoptând

convențiile teatrului absurdului, „Iona” de Marin Sorescu este o operă deschisă, o parabolă
dramatică despre condiția omului modern, singur în fața existenței.