Iona, de Marin Sorescu - particularități ale textului literar-

Marin Sorescu este un reprezentant strălucit al literaturii postbelice și al neomodernismului poetic, având
creații valoroase în poezie, proză și în teatru. Piesele sale de teatru s-au bucurat de o primire deosebită pe
scenele internaționale, ,,Iona” fiind reprezentată în marile orașe ale lumii.
Opera literara ,,Iona” a fost publicata în 1968 în revista ,,Luceafărul”, fiind inclusă ulterior în trilogia cu titlu
simbolic ,,Setea muntelui de sare”, alături de ,,Paracliserul” și ,,Matca”.
Iona este o dramă postbelică deoarece prezintă imaginea unui om singur care își pune întrebări în legătură
cu viața și are asemeni tuturor oamenilor sufletul plin de frământări. Protagonistul reprezintă tipul omului
modern ce trăiește stări interioare contradictorii, adâncindu-și trăirile printr-un dialog monologat (solilocviu)-
,,- Cum pot dormi unii așa?”. Este o dramă deoarece acțiunea este încărcată de tensiune, cu întâmplări și situații
tragice, eroul având un destin nefericit. Subintitulată tragedie în patru tablouri, piesa iese din clasificările
clasice. Aici tragedia este înțeleasă în sens existențial ca luptă a individului cu destinul, în încercarea de a-l
schimba și de a se găsi pe sine, de a-și depăși ființa.
Ca specie literară, piesa ,,Iona” de Marin Sorescu este o parabola dramatică, o meditație despre condiția
omului modern, dar și un monolog care cultivă alegoria (Iona este omul modern ce-și pune întrebări legate de
viață și existență; Sorescu oferă o pildă de viață, din care omul simplu să învețe că totdeauna puterea, energia și
soluția de a ieși dintr-o situație-limită se află numai în sine, în propria capacitate de supraviețuire) și
ambiguitatea prin intermediul metaforelor (,,marea” este o metaforă a libertății, dar și a greutăților vieții
iar ,,peștii” simbolizează vânatul și vânătorul, respectiv jucărie a destinului și destin). Sensul ei alegoric se
regăsește în mărturisirea scriitorului: ,,Iona sunt eu. Iona este omul în condiția lui umană, în fața vieții și a
morții”.
,,Iona ” de Marin Sorescu aparține teatrului modern, iar eliberarea de formele dramaturgiei tradiționale
se manifestă prin mai multe aspecte: amestecul speciilor, inserția liricului, reinterpretarea unor mituri
(mitul biblic), absența conflictului exterior, prezența personajului-idee, timpul și spațiul cu valoare
simbolică, preponderența monologului, indicații scenice ample, prezența unui singur personaj.
Se încadrează în teatrul de idei, devenind un adevărat poem dramatic al neliniștii metafizice.
Tema dramei este singurătatea ființei umane și ilustrează conflictul interior, strigătul tragic al individului
însingurat, care face eforturi disperate pentru a-și regăsi identitatea. Acest aspect pornește de la mărturisirile
scriitorului: ,,am vrut să scriu ceva despre un om singur, nemaipomenit de singur”. De asemenea, este prezentată
revolta omului modern ce e nemulțumit de destinul său, subliniindu-se ideea că singurătatea duce la lipsa de
comunicare între oameni, asta fiind de fapt drama omului modern.
O secvență aparte pentru ilustrarea temei singurății apare în tabloul III al operei. În acest
tablou ,,mica moară de vânt” aflată în burta peștelui II și de care Iona se simțise atras constituie în mod
simbolic zădărnicia. Ideile asupra cărora meditează Iona în acest tablou se referă la viață, la condiția omului în
lume, la ciclicitatea existențială a vieții cu moartea: ,,dacă într-adevăr sunt mort și acum se pune problema să vin
pe lume?”. Oamenii sunt copleșiți de greutățile vieții și-și uită ,,frații”, pierd din vedere faptul că sunt semeni și
sunt supuși aceleiași condiții de muritori, ,,neglijezi azi, neglijezi mâine, ajungi să nu-ți mai vezi fratele”.
Întâlnirea cu cei doi pescari care duc o bârnă în spate simbolizează lipsa comunicării. Ei sunt oamenii simpli
care nu-și pun întrebări legate de viață, oameni care se mulțumesc cu destinul lor și care nu se frământă pentru a
găsi vreo soluție ce le-ar putea schimba condiția umilă. Iona vorbește cu ei, dorind să-i înțeleagă, dar ei nu
răspund. În schimb el se luptă singur cu destinul, folosește unghiile pentru a trece într-o altă burtă de pește,
rămânând doar cu propria conștiință, gândind și acționând solitar în lumea înconjurătoare. Se gândește să-i scrie
mamei sale un bilet în care o roagă să-l nască încă o dată. Trimite scrisoarea într-o bășică de pește, dar apoi tot el
o găsește. Acest lucru îi accentuează sentimentul de singurătate.
O altă secvență reprezentativă pentru tema operei apare în tabloul IV. Dornic de comunicare Iona își
strigă semenii. Are barba albă, semn că a trecut o viață de când omul încearcă zadarnic să găsească o soluție
legată de viață și moarte. Drama umană este aceea a stării apăsătoare, din care nimeni nu poate evada în libertate.
Afirmația: ,,Doamne câți pești unul într-altul” simbolizează ideea că în viață omul are un șir nesfârșit de
insatisfacții, de necazuri, de neplăceri care se țin lanț, toți oamenii fiind sunt supuși aceluiași destin de
muritor, ,,toate lucrurile sunt pești”. Mulțimea de burți simbolizează lumea exterioară, oamenii indiferenți care
nu te vor ajuta niciodată. Răspunsul la întrebări vine dinăuntrul nostru: ,,Trebuie s-o iau în partea cealaltă”.
Personajul se descoperă: ,,Eu sunt Iona”. Gestul spintecării burții nu trebuie înțeles ca o sinucidere, ci trebuie
văzut în mod simbolic ca pe o regăsire, omul a găsit calea, iar aceasta se află înăuntrul său. Doar singur va reuși
să-și dea răspunsurile și tot singur va rezolva problemele sale existențiale: ,,Răzbim noi cumva la lumină”.
Criticul literar Nicolae Manolescu interpretează gestul din finalul operei ca pe o salvare de sine, ca pe un alt
început, Iona reușind să se elibereze de captivitate și singurătate.
Titlul piesei trimite la mitul biblic al prorocului Iona din cartea cu același titlu a Vechiului Testament. În
povestea biblică, Iona este trimis de Dumnezeu în cetatea Ninive pentru a propovădui credința. Iona refuză și
fuge pe o corabie către Tarsis. Drept pedeapsă, Dumnezeu trimite o furtună pe mare, iar ceilalți corăbieri îl
aruncă pe Iona în apă, pentru a potoli urgia. Iona este înghițit de un chit (o balenă). După trei zile de pocăință
petrecute în burta peștelui, Iona este eliberat. Teatrul modern reinterpretează miturile, iar pescarul Iona are un
destin diferit, autorul tratându-l în manieră proprie. Sorescu păstreaza din mitul biblic doar numele eroului,
deoarece spre deosebire de prorocul biblic, care este înghițit de un pește pentru neascultarea de a propovădui
credința în Dumnezeu oamenilor din cetatea Ninive, personajul din tragedia lui Sorescu se află de la început
prizonier în gura unui pește, fără posibilitatea evadării și fără a fi săvârșit vreun păcat. Acțiunea de a pescui
devine un simbol al căutării, al cunoașterii. Tragicul situației constă în faptul că procesul cunoașterii se derulează
într-o lume închisa: abdomenul monstrului marin. În plus, spre deosebire de credinciosul Iona, om al lumii vechi,
care comunica direct cu divinitatea, monologul lui Iona reflectă mentalitatea modernă a omului ce este înstrăinat
de sacru, de ceilalți și chiar de sine, destinul său amintind de metafora lui Nietzsche, ,,Solitudinea m-a înghițit ca
o balenă”.
Conflictul specific teatrului clasic, confruntarea dintre personaje, lipsește din tragedia lui Sorescu.
Conflictul este de fapt drama existențială a protagonistului Iona. Imagine a omului modern, Iona trăiește plenar
un conflict interior cu propriul sine, într-o intrigă de mare tensiune dramatică născută din discrepanța dintre
idealul/ideea de libertate, de cunoaștere absolută, și damnarea de a trăi într-un orizont închis, ca un pântece de
chit. Astfel, piesa este redată sub forma unui solilocviu care dezvoltă criza lipsei de comunicare și importanța
acesteia pentru supraviețuire. Conflictul interior surprinde două voci: cea a lui Iona și cea a sinelui. Captiv
într-un spațiu închis, Iona nu se poate elibera și intră în conflict cu destinul, cu singurătatea și în final cu
moartea. Conflictul său interior se bazează pe discuții legate de problematica vieții, a Divinității, a singurătății, a
libertății, a neputinței de a depăși insatisfacțiile cotidiene și de a izbuti în viață. Așadar, întreaga dispută lăuntrică
prezintă imaginea unui personaj ce a pornit într-o aventură a cunoașterii de sine, într-o călătorie inițiatică de
regăsire a identității. Gestul final reprezintă o evadare din propria captivitate, o împăcare a omului cu omenirea
întreagă, o eliberare din spațiul apăsător al singurătății.
În concluzie, drama lui Sorescu este o încercare de identificare a unor răspunsuri pe care omenirea și le-a pus
încă din Antichitate, a unor răspunsuri din perspectiva omului modern, care, deși înconjurat de alți oameni, și-a
pierdut capacitatea de a comunica.
Iona, de Marin Sorescu – caracterizarea personajului

Marin Sorescu este un reprezentant strălucit al literaturii postbelice și al neomodernismului poetic, având
creații valoroase în poezie, proză și în teatru. Piesele sale de teatru s-au bucurat de o primire deosebită pe
scenele internaționale, ,,Iona” fiind reprezentată în marile orașe ale lumii.
Opera literară ,,Iona” a fost publicata în 1968 în revista ,,Luceafărul”, fiind inclusă ulterior în trilogia cu
titlu simbolic ,,Setea muntelui de sare”, alături de ,,Paracliserul” și ,,Matca”.
Iona este personajul principal și eponim al dramei omonime, pentru conturarea căruia Marin Sorescu
folosește tehnica modernă a solilocviului (monolog rostit în prezența sau absența altui personaj, de care se face
abstracție). Iona se dedublează pe tot parcursul piesei, dialogând cu sine însuși pentru a pune în valoare
numeroase idei privind existența și destinul uman, prin exprimarea propriilor reflecții, opinii sau concepții.
      Iona este un personaj neomodernist, care exprimă strigătul tragic al individului însingurat, care face
eforturi disperate de a-și regăsi identitatea, neputința eroului de a înainta pe calea libertății.
      Statutul social al personajului este acela de pescar. Statutul social are însă în piesă un rol simbolic în ceea
ce privește comportamentul uman. El simbolizeaza figura speranței eterne până la ultimul său gest care îl
săvârșește în acest sens. Actul de a pescui semnifică nevoia de cunoaștere și autocunoaștere. Acesta este punctul
esențial care conturează statutul psihologic și moral al personajului. Iona este pescarul care trăiește viața,
printr-o mișcare neîncetată din pântecele unui pește în altul, în căutarea unui orizont de lumină, deși acesta se
dovedește în final a fi tot o lume închisă, nedefinită, incontrolabilă și artificială. În acest sent indicațiile scenice
din debutul fiecărui tablou sunt semnificative. Drama existențială a personajului este bine individualizată prin
indicațiile autorului. Prin multitudinea trăirilor, Iona devine imaginea generică a omului modern. Sugestive
pentru prezentarea statutului psihologic-moral al personajului sunt notațiile din primul tablou: explicativ,
înțelept, imperativ, uimit, curios, nehotărât, făcându-și curaj. Mișcările sufletești sunt surprinse cu o mare finețe.
Fiecare tablou surprinde eroul în călătoria sa. Cu cât se apropie de eșec, cu atât indicațiile scenice sunt mai
semnificative: reconstituind, blazat, speriat, imitând, mângâind, enervat, chibzuit, zâmbind, descoperire, cu
calm dupa căderea paravanului.
Iona este un personaj neomodernist, care exprimă strigătul tragic al individului însingurat, neputința eroului
de a se regăsi, de a înainta pe calea libertății și de a-și asuma propriul destin. În cele patru tablouri Iona apare în
triplă ipostază: pescar, călător și auditoriu.
Iona este un pescar ghinionist, iar interpretat alegoric este omul obișnuit care are parte doar de mici bucurii
cotidiene. Drama lui constă în neputința de a reuși în viață, din care cauză se simte un ratat, un damnat care
încearcă să se regăsească, să se identifice pe sine însuși și să-și depășească condiția. Pe de altă parte, Iona este un
individ captiv care își dorește eliberarea. În căutarea ieșirii din captivitate, Iona trece prin mai multe etape:
trăiește luminarea interioară, manifestă o permanentă nevoie de a comunica, are proiecte eliberatoare, dorește să
se simtă liber, este visător și dornic de a lăsa ceva în urma lui, se simte singur, iubește viața și trăiește drama
repetabilității existențiale a omului. În final Iona este surprins în ipostaza individului liber, eliberat prin moarte
simbolică, trăind entuziasmul regăsirii sinelui ,,Iona sunt eu”.
Principalele trăsături ale protagonistului, care se dovedesc mai degrabă o stare de fapt sunt singurătatea,
inutilitatea și suferința pentru lipsa de comunicare a omului modern, personajul fiind construit să reprezinte,
în manieră alegorică, solitudinea condiției umane. În piesă exista foarte multe secvențe care ilustrează
singurătatea absolută a protagonistului și a ființei umane, în general. Una dintre aceste secvențe se reflectă în
tabloul III al operei. În acest tablou ,,mica moară de vânt” aflată în burta peștelui II și de care Iona se simțise
atras constituie în mod simbolic zădărnicia. Ideile asupra cărora meditează Iona în acest tablou se referă la viață,
la condiția omului în lume, la ciclicitatea existențială a vieții cu moartea: ,,dacă într-adevăr sunt mort și acum se
pune problema să vin pe lume?”. Oamenii sunt copleșiți de greutățile vieții și-și uită ,,frații”, pierd din vedere
faptul că sunt semeni și sunt supuși aceleiași condiții de muritori, ,,neglijezi azi, neglijezi mâine, ajungi să nu-ți
mai vezi fratele”. Întâlnirea cu cei doi pescari care duc o bârnă în spate simbolizează lipsa comunicării. Ei sunt
oamenii simpli care nu-și pun întrebări legate de viață, oameni care se mulțumesc cu destinul lor și care nu se
frământă pentru a găsi vreo soluție ce le-ar putea schimba condiția umilă. Iona vorbește cu ei, dorind să-i
înțeleagă, dar ei nu răspund. În schimb el se luptă singur cu destinul, folosește unghiile pentru a trece într-o altă
burtă de pește, rămânând doar cu propria conștiință, gândind și acționând solitar în lumea înconjurătoare. Starea
de singurătate îl determină pe erou să îi scrie mamei sale un bilet în care o roagă să-l nască încă o dată. Trimite
scrisoarea într-o bășică de pește, dar apoi tot el o găsește. Acest lucru îi accentuează sentimentul de neîmplinire
și-i adâncește.
O altă secvență reprezentativă pentru a ilustra dorința de evadare din singurătate a personajului
apare în ultimul tablou. Lipsa de comunicare a celor din jur îl determină pe Iona să își strige semenii. Are
barba albă, semn că a trecut o viață de când omul încearcă zadarnic să găsească o soluție legată de viață și
moarte. Drama umană este aceea a stării apăsătoare, din care nimeni nu poate evada în libertate.
Afirmația: ,,Doamne câți pești unul într-altul” simbolizează ideea că în viață omul are un șir nesfârșit de
insatisfacții, de necazuri, de neplăceri care se țin lanț, toți oamenii fiind sunt supuși aceluiași destin de
muritor, ,,toate lucrurile sunt pești”. Mulțimea de burți simbolizează lumea exterioară, oamenii indiferenți care
nu te vor ajuta niciodată. Răspunsul la întrebări vine dinăuntrul nostru: ,,Trebuie s-o iau în partea cealaltă”.
Personajul se descoperă: ,,Eu sunt Iona”. Gestul spintecării burții nu trebuie înțeles ca o sinucidere, ci trebuie
văzut în mod simbolic ca pe o regăsire, omul a găsit calea, iar aceasta se află înăuntrul său. Doar singur va reuși
să-și dea răspunsurile și tot singur va rezolva problemele sale existențiale: ,,Răzbim noi cumva la lumină”.
Criticul literar Nicolae Manolescu interpretează gestul din finalul operei ca pe o salvare de sine, ca pe un alt
început, Iona reușind să se elibereze de captivitate și singurătate.
Titlul piesei trimite la mitul biblic al prorocului Iona din cartea cu același titlu a Vechiului Testament. În
povestea biblică, Iona este trimis de Dumnezeu în cetatea Ninive pentru a propovădui credința. Iona refuză și
fuge pe o corabie către Tarsis. Drept pedeapsă, Dumnezeu trimite o furtună pe mare, iar ceilalți corăbieri îl
aruncă pe Iona în apă, pentru a potoli urgia. Iona este înghițit de un chit (o balenă). După trei zile de pocăință
petrecute în burta peștelui, Iona este eliberat. Teatrul modern reinterpretează miturile, iar pescarul Iona are un
destin diferit, autorul tratându-l în manieră proprie. Sorescu păstreaza din mitul biblic doar numele eroului,
deoarece spre deosebire de prorocul biblic, care este înghițit de un pește pentru neascultarea de a propovădui
credința în Dumnezeu oamenilor din cetatea Ninive, personajul din tragedia lui Sorescu se află de la început
prizonier în gura unui pește, fără posibilitatea evadării și fără a fi săvârșit vreun păcat. Acțiunea de a pescui
devine un simbol al căutării, al cunoașterii. Tragicul situației constă în faptul că procesul cunoașterii se derulează
într-o lume închisa: abdomenul monstrului marin. În plus, spre deosebire de credinciosul Iona, om al lumii vechi,
care comunica direct cu divinitatea, monologul lui Iona reflectă mentalitatea modernă a omului ce este înstrăinat
de sacru, de ceilalți și chiar de sine, destinul său amintind de metafora lui Nietzsche, ,,Solitudinea m-a înghițit ca
o balenă”.
Conflictul specific teatrului clasic, confruntarea dintre personaje, lipsește din tragedia lui Sorescu.
Conflictul este de fapt drama existențială a protagonistului Iona. Imagine a omului modern, Iona trăiește plenar
un conflict interior cu propriul sine, într-o intrigă de mare tensiune dramatică născută din discrepanța dintre
idealul/ideea de libertate, de cunoaștere absolută, și damnarea de a trăi într-un orizont închis, ca un pântece de
chit. Astfel, piesa este redată sub forma unui solilocviu care dezvoltă criza lipsei de comunicare și importanța
acesteia pentru supraviețuire. Conflictul interior surprinde două voci: cea a lui Iona și cea a sinelui. Captiv
într-un spațiu închis, Iona nu se poate elibera și intră în conflict cu destinul, cu singurătatea și în final cu
moartea. Conflictul său interior se bazează pe discuții legate de problematica vieții, a Divinității, a singurătății, a
libertății, a neputinței de a depăși insatisfacțiile cotidiene și de a izbuti în viață. Așadar, întreaga dispută lăuntrică
prezintă imaginea unui personaj ce a pornit într-o aventură a cunoașterii de sine, într-o călătorie inițiatică de
regăsire a identității. Gestul final reprezintă o evadare din propria captivitate, o împăcare a omului cu omenirea
întreagă, o eliberare din spațiul apăsător al singurătății.
Ca personaj alegoric, Iona este un simbol cuprinzător, nu o individualitate, chemat să întruchipeze
umanitatea, în ceea ce are ea fundamental și definitoriu. Numeroase trăsături converg în acest personaj tragic,
impresionant prin tenacitatea de a învinge un destin potrivnic, prin iluzia că poate alunga sau înșela singurătatea,
prin voința neînfrântă de a ieși la lumină și, nu în ultimul rând, prin inocența visului de a gasi un punct de
stabilitate în viață.
În concluzie, drama lui Sorescu este o încercare de identificare a unor răspunsuri pe care omenirea și le-a pus
încă din Antichitate, a unor răspunsuri din perspectiva omului modern, care, deși înconjurat de alți oameni, și-a
pierdut capacitatea de a comunica.