Baltagul, de Mihail Sadoveanu –caracterizarea personajului

Opera ,,Baltagul” a fost publicată în anul 1930, fiind un roman interbelic obiectiv, realist-mitic,
tradițional. Autorul Baltagului își propune în spiritual realismului o reflectare veridică, verosimilă a
realității moldovenești de la începutul secolului al XX-lea, o societate supusă metamorfozelor.
Vitoria Lipan, personajul principal al romanului, este un personaj feminin deosebit. Prin
construirea acestui personaj, Sadoveanu se abate de la imaginea femeii supuse, neputincioase, care
depinde în totalitate de soțul său, căreia îi este inferioara. În acest roman avem de a face cu o femeie
puternică, cu o munteancă aprigă, cu inteligență nativă și cu tărie morală ieșită din comun.
Statutul social al Vitoriei este conturat în primele capitol. Femeia e o munteancă din Măgura
Tarcăului, o exponentă a vieții rurale ce trăiește viața aspră a oamenilor de la munte, soția lui Nechifor
Lipan și mama a doi copii, Gheorghiță și Minodora. O afirmație a naratorului anticipează într-o oarecare
măsură deznodământul tragic, evidențiind, în același timp, viața grea a soțiilor de oieri: ,, Viața
muntenilor e grea; mai ales viața femeilor. Uneori stau văduve înainte de vreme, ca dânsa.”
Din punct de vedere psihologic, Vitoria se dovedește a fi o fire puternică și curajoasă, iar dorința
ei aprigă de a afla ce i s-a întâmplat soțului depășește slăbiciunea unei femei. Este o soție iubitoare,
pornind hotărâtă în căutarea lui Nechifor. Spiritul ei calculat o ajută să-și ordoneze până și
sentimentele :,,Munteanca socotea că nu mai are de ce plânge – avea de calculat, de găsit, de rânduit. De
plâns, a plange mai pe urma. Acuma n-are vreme”. Vitoria este înzestrată cu o inteligență deosebită
(Eu te cetesc pe tine, măcar că nu am carte), folosind adeseori umorul și ironia în discuțiile cu ceilalți.
Vitoria este abilă în felul de a-i chestiona pe oameni, al căror suflet îl intuiește. Pe parcursul drumului
Vitoria depășește greutățile datorită dârzeniei și tenacității. Cu o logică impecabilă, prin vorbe
înțepătoare și aluzive și prin stăpânirea de sine,ea îi constrânge pe ucigași să mărturisească adevărul.
Este, de asemenea, o femeie conservatoare, respingând noutățile aduse de copii.
Din punct de vedere moral, aceasta este o femeie credincioasă și iubitoare. Respectă cu sfințenie
datinile și obiceiurile strămoșești. Înainte de a pleca, femeia cere sfatul părintelui Daniel, merge la
mănăstirea Bistrița unde se roagă la Icoana Sfintei Ana, ține post paisprezece zile, se spovedește, se
împărtășește și face daruri bisericii. Este superstițioasă, deoarece crede în vise și se duce la vrăjitoarea
Maranda, lucru condamnat de credința ortodoxă.
O scenă reprezentativă pentru ilustrarea curajului femeii, este aceea în careVitoria alături de
Gheorghiță descoperă osemintele lui Nechifor Lipan în râpa dintre Suha și Sabasa. Femeia respectă
tradiția, jelindu-și bărbatul și aprinzându-i o lumânare, dar în același timp colaborează și cu autoritățile,
acceptând să vorbească la telefon cu prefectul de la Piatra, pentru a cere să o lase să-și îngroape soțul în
“țimțiriu”. Scena coborârii în prăpastie validează faptul că romanul este un bildungsroman. Procesul
inițiatic al lui Gheorghiță presupune o moarte simbolică, adică o coborâre în prăpastia infernală, acolo
unde neofitul (neinițiatul) va fi supus unor încercări limită. Mama este aspră cu el (Coboară-te îți spun.),
pentru că băiatul nu știa cum să reacționeze în situații limită. Acesta se confruntă cu imaginea
îngrozitoare a rămașițelor părintelui său, iar mama, fiind o femeie curajoasă, reușește să depășească
repede situația, oferindu-i lui Gheorghiță un exemplu de putere interioară (Cu grabă, dar fără lacrimi,
femeia făcu cea dintâi rânduială.). Vitoria știe cum să se comporte cu băiatul pentru ca să înțeleagă că
moartea face parte din ordinea firească a existenței, iar momentele grele trebuie depășite, pentru că viața
merge înainte. Astfel, îi arată acestuia prin exemplul personal că pentru a trece peste încercările grele ale
vieții e nevoie de mult curaj Explicațiile și gesturile femeii, îl ajută pe tânărul neinițiat să se transforme în
omul matur, capabil să înfrunte greutățile vieții. Scena coborârii lui Gheorghiță în prăpastie validează
faptul că ,,Baltagul” este un bildungsroman, iar mama acestuia a avut rolul cel mai important pentru ca
Gheorghiță să depășească condiția de neinițiat.
O altă scenă reprezentativă pentru ilustrarea curajului Vitoriei este surprinsă în ultiml capitol,
la praznic, unde femeia îi invită și pe cei doi ciobani care l-au însoțit pe Nechifor, dar și pe preot și
pe subprefect, anticipând cele ce urmau să se întâmple. Femeia, fără a-i fi frică de ucigași, reface
punct cu punct scena morții soțului său. Ea reușeste să-și atingă scopul datorită curajului, spiritului
de detectiv, a tenacității și a profesonalismului de care dă dovadă pe tot parcursul acțiunii. Astfel,
confruntarea dintre Vitoria și Calistrat Bogza surprinde curajul, inteligența și energia protagonistei, dar și
încheierea procesului de maturizare a lui Gheorghiță. Vitoria urmărește împlinirea legii nescrise pentru
pedepsirea ucigașilor. Eroina aplică o adevărată strategie polițistă pentru a-i da în vileag pe cei doi
vinovați și acționează în virtutea conștiinței datoriei, fiindcă ea crede că lumea este expresia ordinii și
familia este o instituție ce trebuie apărată. Atunci când Bogza cere înapoi baltagul, Vitoria îl întreabă pe
fiul ei dacă nu poate citi ceva pe această armă. Scena devine dramatică: Calistrat își pierde cumpătul și se
repede la Gheorghiță să-i smulgă baltagul. Îl lovește cu pumnul în frunte pe Cuțui, iar Vitoria cere să dea
drumul câinelui, care era legat, iar Lupu rupe lanțul. Pentru că Bogza s-a năpustit să smulgă baltagul de la
Gheorghiță  și să se apere de câine, acesta se înfurie și îl lovește cu baltagul. Calistrat Bogza este culcat
de oameni pe prispa casei și pentru că simțea că se stinge, mărturisește adevărul despre crima săvârșită
așa cum a prezentat-o Vitoria. Nu atât pedepsirea ucigașilor reprezintă actul justițiar, ci nevoia ca sufletul
lui Nechifor să-și găsească liniștea în ordinea cosmică.
Un element reprezentativ pentru prezentarea personajului este conflictul. Există doua tipuri de
conflict, ambele cu efecte puternice asupra personajelor. Un prim conflict, cel interior, se prefigurează la
începutul romanului și este marcat de neliniștea Vitoriei, care nu înțelege absența prelungită a lui
Nechifor Lipan și nu știe ce soluție să adopte. De aceea, oscilează între mai multe posibilități: fie întârzie
la vreo petrecere, bucuros de bunul mers al afacerilor, fie s-a oprit să ia o femeie cu ochi verzi (situație
sugerată de vrăjitoarea Maranda), fie i s-a întâmplat vreo nenorocire. Acest conflict încetează în
momentul în care femeia acceptă nefirescul atitudinii soțului ei și conștientizează că numai moartea l-ar fi
putut opri să se întoarcă acasă după atâta timp.
Al doilea tip de conflict este cel exterior și se manifestă între Vitoria și asasinii soțului ei, Calistrat
Bogza și Ilie Cuțui. Ca un veritabil detectiv, aceasta reface pas cu pas scenariul uciderii lui Lipan și îi
identifică pe cei doi răufăcători. În absența oricărei dovezi concrete care să-i confirme intuițiile, ea
creează o stare de tensiune crescândă asupra celor banuiți. Pune întrebări incomode și dă replici pline de
subînțelesuri care îi surprind și îi debusolează pe cei doi. Punctul de maximă intensitate al acestui conflict
îl constituie scena demascării lor, când asasinii cedează presiunii la care fuseseră supuți, marturisind
singuri crima comisă.

Un alt element de structură reprezentativ pentru prezentarea trăsăturilor eroinei sunt

modalitățile de caracterizare. Vitoria este caracterizată direct de către narator, care-i realizează un
portret fizic ce relevă frumusețea personajului: ,,avea o frumusețe neobișnuită în privire”, ,,la cei aproape
patruzeci de ani ochii ei caprui răsfrângeau lumina castanie a părului”. Tot în mod direct o caracterizează
și Gheorghiță: ,,Mama asta…, cunoaște gândul omului”. Vitoria este femeie iscusită, și vicleană ,,eu te
cetesc pe tine, macar ca nu stiu carte”, în ciuda faptului că nu a avut parte de o educație superioară.
Caracterizarea indirecta rezultă din fapte, vorbe, atitudini, gesturi și nume. Este o femeie credincioasă, o
bună păstrătoare a ritualurilor stravechi. Din fapte, reiese faptul că munteanca este o femeie curajoasă,
prevăzătoare, puternică, ambițioasă și tenace. Este o soție iubitoare întrucât porneste în căutarea
bărbatului său: ,,era dragostea ei de douazeci și mai bine de ani. Așa-i fusese drag și acuma, când aveau
copiii mari cât dansii “, remarcându-se ideea de statornicie și devotament în dragoste. Vitoria este
caracterizată indirect și prin nume, acesta sugerând că la final va ieși victorioasă, biruind toate greutațile
și îndeplinindu-și destinul. Vitoria este o femeie inteligentă, folosind uneori disimularea pentru a afla
anumite detalii despre soțul său. Dă dovadă de abilitate, comportându-se asemenea unui veritabil detectiv
în scena demascării ucigașilor. Întrebările cu subînțeles dovedesc că femeia dă dovadă de tenacitate și de
calm, determinându-i pe ucigași să mărturisească crima.
 (la alegere) Un alt element de structură reprezentativ pentru prezentarea personajului este
acțiunea romanului. Aceasta este simplă, urmărind un singur fir epic: drumul Vitoriei Lipan în căutarea
soțului ei, Nichifor. Structurată în șaisprezece capitole, romanul are o acțiune clară cu repere temporale și
spațiale bine determinate. Astfel acțiunea se desfășoară de toamna până primăvara, cu momente precum
Sf. Andrei, Postul Mare în Măgura Tarcăului, Vatra Dornei, Borca, Cruci, Suha, Sabasa. În expozițiune,
este evocată imaginea Vitoriei Lipan, îngrijorată din pricina întârzierii soțului ei. Intriga intervine când
Vitoria înțelege că Nechifor nu se mai întoarce căci semnele rău-prevestitoare nu sunt puține.
Desfășurarea acțiunii ilustreaza drumul parcurs de munteancă alături de fiul ei Gheorghiță, în căutarea
celui dispărut. Participând conform tradiției la evenimentele care îi ies în cale, un botez și o nuntă, speră
că în adunările acestea s-ar putea găsi cineva care să-i ofere indicii despre Nechifor. La fiecare popas află
de bărbatul cu căciula brumarie, călare pe un cal negru țintat. La Suha, la cârciuma lui Iorgu Vasiliu îi
pierde urma bărbatului căci pe acolo nu trecuse. Ajutată de nevasta hangiului, Vitoria îi găsește pe
ucigași: Calistrat Bogza și Ilie Cuțui. Cu ajutorul câinelui Lupu găsesc osemintele lui Nechifor. Punctul
culminant coincide cu scena demascării ucigașilor, la parastasul lui Nechifor. Deznodământul îl
înfățișează pe Calistrat Bogza mărturisind că, împreună cu Ilie Cuțui, l-a ucis pe Nechifor pentru a-și
însuși oile acestuia.
În concluzie, „Baltagul” este o scriere despre vechile norme de civilizație, despre confruntarea dintre
modern și arhaic, cu triumful acestuia din urmă. Atmosfera romanului este mitică, amintind uneori de
aceea din ,,Creanga de aur”.