Caracterizare de personaj Baltagul

-„Baltagul”, 1930, roman realist, interbelic, mitic, traditional

-imbina doua coordonate, aspectul realist (monografia, repere spatio-

temporale, detaliu semnificativ) si aspectul mitic (gesturile Viitoriei, traditii
pastorale, comunicarea om-natura)

Tema ilustreaza lumea artistica a satului romanesc, sufletul taranului

moldovean pastrator de traditii cu un mod propriu de a gandi, a simti si a
reactiona in fata problemelor cruciale ale vietii.

Titlu ofera cheia interpretarii romanului. Fiind o secure cu doua taisuri,

baltagul sugereaza alualitatea existentei, viata si moartea, binele si raul,
crima si pedeapsa. Obiect sacru cu puteri magice, baltagul ofera protectie
celui care il poarta. In limba greaca („labirys”) baltagul inseamna
„labirint”.Drumul parcurs de Vitoria in cautarea sotului poate fi interpretata
ca un labirint extern iar framantarile, nelinistea femeii constituie un labirint
interior.

Personajul principal este Vitoria Lipan, femeie puternica, munteanca, sotie

de oier, mama autoritara. Ea este tipul femeii voluntare, „un exponent al
spetei”(G.Calinescu) dar si o individualitate prin insusirile sale (perspectiva
unui detectiv).

In expozitiune, prin caracterizare directa realizata de catre narator, se

schitiaza portretul fizic al Vitoriei Lipan. La cei aproape patruzeci de ani ai
sai, ochii ei caprui, „obraji inca tineri”, „rasfrangeau lumina castanie a
parului”. Impovarata de nelinisti, Vitoria traieste un zbucium interior,
deoarece nu mai stie nimic de sotul ei, Nechifor. Punctul de plecare pentru
toate aceste stari este dragostea purtata dintotdeauna sotului ei. Femeia
gasete taria morala de a pleca in cautarea labirintului: „N-am sa mai am
hodina cum n-are paraul Trascaului pan’ ce l-oi gasi pe Nechifor Lipan”.

Apartinand lumii arhaice, pastorale, Vitoria transmite copiilor respectul

pentru traditii. Ca mama, ii interzice Minodorei sa se indeparteze de traditii
(„Iti arat eu coc, valt si bluza…! Nici eu, nici bunica-ta, nici bunica-mea, n-
am stiut de acestea – si-n legea nostra trebuie sa traiesti si tu!”).
Eroina impresioneaza prin luciditate si prin stapanire de sine. Desi initial se
gandea sa il trimita doar pe Gheorghita in cautarea lui Nechifor, femeia isi
da seama ca acesta are nevoie de mintea si de experienta ei de viata. Il
convinge pe Gheorghita de necesitatea plecarii cu argumente potrivite:
„De-acu trebuie sa te arati barbat. Eu n-am alt sprijin si am nevoie de bratul
tau.”. Ordonata, meticuloasa, cu simt practic, ea randuieste totul cu abilitate
fara sa ii scape vreun amanunt. Intreprinzatoare, vinde produsele pe care
le avea, constienta de pericole, ii face lui Gheorghita un baltag pe care il
sfinteste preotul. Credincioasa, femeia tine post douasprezece vineri, se
spovedeste, se impartaseste. Superstitioasa merge la baba Maranda si
intelege ca vestile despre barbbatul ei nu vor fi bune din semnele pe care i
le da visul in care Nechifor apare intors cu spatele, cantecul cocosului cu
pliscul intors catre poarta sau nourul negru de catre Ceahlau.

In timpul calatoriei, femeia culege cu abilitate informatii de la cei intalniti,

dovedeste inteligenta prin felul de a vorbi, uneori cuvintele ei fiind
adevarate maxime(„Eu citesc pe tine, macar ca nu stiu carte”; „cel ce
spune multe, stie putine”; „Cine nu cearca nu izbuteste”).Cand intalneste
cumetria si apoi nunta, Vitoria respecta traditia si obiceiurile desi intelege
ca schimbarea ordinii firesti a evenimentelor nu este semn bun in drumul
ei. Eroina da dovada de stapanire de sine, forta de a-si ascunde
ingrijorarea, echilibru si masura. In raport cu Gheorghita, Vitoria este
initiatoarea, coborarea in rapa pentru privegherea osemintelor echivaleaza
cu coborarea in infern. Cu luciditate, femeia nu uita nici un amanunt,
anunta autoritatile, pregateste inmormantarea si parastasul. Inteligenta, ea
reconstituie scena crimei si o povesteste celor prezenti la parastas in asa
fel incat vinovatii isi vor recunoaste faptele. Confruntarea cu Calistrat
Bogza, il face pe acesta sa isi piarda cumpatul. Femeia dovedeste
inteligenta iar scena reprezinta reprezinta finalul procesului de maturizare
a lui Gheorghita. Infruntarea celor doi ucigasi si determinarea lor sa-si
recunoasca faptele o transforma intr-un „Hamlet feminin”(G.Calinescu) iar
pentru calitatile ei remarcabile, Nicolae Manolescu o numeste „o femeie in
tara brabatilor”.

Finalul cuprinde planurile de viitor ale Vitoriei in legatura cu familia ei fara a

uita ca va trebui sa se intoarca pentru a implini „datoria de patruzeci de
zile”.