Caracterizarea Vitoriei Lipan

Mihail Sadoveanu este unul dintre prozatorii reprezentativi ai secolului XX-lea, în a cărui vastă operă se
regăsesc cele mai importante teme ale umanităţii. „Baltagul” este un roman realist-tradiţional care reconstituie monografic
viaţa „muntenilor” din Moldova începutului de veac XX, relevând totodată o anumită modalitate de situare în existenţă,
potrivit unor „rânduieli” străvechi. Romanul are ca temă fundamentală căutarea şi aflarea adevărului în legătură cu
uciderea unui oier de către soţia acestuia. Autorul evocă o lume patriarhală dintr-un sat de munte din Moldova care se
conduce după legea nescrisă a tradiţiei.
Vitoria Lipan, nevasta oierului Nechifor Lipan, ocupă un loc aparte fiind personajul principal al romanului. Vitoria
este o figură reprezentativă pentru pentru profilul psihologic și moral al comunității de oieri din Măgura Tarcăului,
dezvăluind complexitatea „locuitorilor de sub brad”. Ca personaj reprezentativ pentru această colectivitate ce descinde din
timpuri străvechi, Vitoria este definită prin înțelepciune și tărie de caracter, prin forță morală, tenacitate și mândrie, prin
credinţa neabătută în Dumnezeu şi în valorile tradiţiei (codul moral, legile nescrise ale pământului, obiceiurile, practicile
magice sau ritualice, superstiţiile).
Autorul dezvăluie complexitatea psihologică și morală a Vitoriei, personaj surprins în text în trei ipostaze
reprezentative: soţie, mamă şi munteancă.
O primă secvență reprezentativă pentru forța interioară și tenaticatea personajului este cea din incipitul
romanului care conturează ipostaza de soție a Vitoriei. Vitoria este un model de iubire şi devotament, de statornicie şi
sensibilitate. Dragostea pentru Nechifor este atât de puternică, încât el este mereu prezent în gândul sau în visul Vitoriei:
„În singurătatea ei femeia cerca să pătrundă până la el. Nu putea să-i vadă chipul, dar îi auzise glasul”. Visul premonitoriu
stârneşte o nelinişte care se amplifică până la teamă devastatoare, ascunsă în adâncul sufletului: „se simţea plină de
gânduri, de patimă şi de durere”. Zbuciumul lăuntric al eroinei este surprins direct, de către naratorul omniscient sau (prin
monolog interior) de către eroina însăşi: „N-am să mai am hodină cum n-are părâul Tarcăului, pân’ ce l-oi găsi pe Nichifor
Lipan.”. Din iubire adevărată - „Abia acum înţelegea că dragostea ei se păstrase ca-n tinereţe” - e gata să-şi sacrifice
chiar viaţa: „Dac-a intrat el pe celălalt tărâm, oi intra şi eu după dânsul”. Hotărâtă să descopere adevărul şi să
împlinească datina creştinească pentru a da osemintelor odihna pământului, ea nu-şi îngăduie nicio clipă de slăbiciune.
O a doua secvență reprezentativă pentru forța Vitoriei de a explora sufletul uman este cea asociată cu mărturisirea
lui Gheorghiţă: „Mama asta trebuie să fie fermecătoare; cunoaşte gândul omului”, dezvăluind nu doar capacitatea și
tenacitatea Vitoarei de a sonda psihologia umană, în general, ci abilitatea și tăria de caracter a mamei de a-și cunoaște și
îndruma propiii copii. În ipostaza de mamă, Vitoria se caracterizează prin dragostea statornică şi grija pentru formarea
copiilor ei în spiritul respectului faţă de valorile comunităţii: hărnicie, cinste, respect faţă de datină. Asprimea cu care
sancţionează orice abatere a fetei sale de la obiceiurile şi practicile străvechi se iscă din sentimentul responsabilităţii
materne, dar și din conștiinzarea faptului că viața Minodorei va copia viața aspră a muntencelor, fiind datoria ei de mamă
să o pregătească pentru acel moment. Faţă de Gheorghiţă, Vitoria dovedeşte grijă mamei care îşi ajută copilul să se
maturizeze, ea reprezintând astfel un mentor şi un model pentru fiul ei.
Ca munteancă, Vitoria îşi duce existenţa după legi străvechi, cunoscând şi păstrând cu sfințenie toate tradiţiile
legate de cele trei momente din viaţa omului. La botez, pune pe fruntea nou-născutului bani și sărută mâna preotului, la
nuntă, închină paharul pentru naşi și face urare frumoasă miresei, iar la înmormântarea organizată soţului aduce trei
preoţi, buciumaşi și bocitoare nu doar pentru a cinsti memoria mortului, ci şi pentru că sunt imperative ale tradiției.
Vitoria are un destin impresionant şi o structură sufletească de excepţie pentru a cărei caracterizare scriitorul
foloseşte o paletă variată de mijloace şi procedee, îmbinând armonios caracterizarea directă cu mijloacele caracterizării
indirecte.
Portretul fizic, realizat în mod direct, evidenţiază frumuseţea femeii aflate în plină maturitate: „ochii ei căprii”,
„genele lungi răsfrânte”, castaniul părului îi dau un farmec aparte ce impresionează pe cei din jur. Prefectul de la Piatra, la
care femeia a venit să-şi plângă amarul, remarcă o frumuseţe neobişnuită în privirea acesteia. Vitoria însăşi este
conştientă de farmecul şi taina feminităţii ei, mărturisind că Nechifor „venea la ea ca la apa cea bună”.
Vitoria este caracterizată și indirect, prin fapte și comportament, prin relația cu alte personaje, dar și onomastică, ce
sugerează biruinţa împotriva greutăţilor. Faptele dezvăluie o femeie simplă, ce se încrede în semne şi vise, ce apelează
la vrăjitoare, care însă îşi pune toată nădejdea în Dumnezeu. De aceea posteşte douăsprezece vineri, purificându-şi
sufletul, merge la mănăstiri, se spovedeşte aşteptând să facă Dumnezeu lumină.
Trăsături esențiale ale caracterului Vitoriei sunt conturate și prin comportament. Măsura inteligenţei şi a
capacităţii de a cunoaşte sufletul omenesc se dezvăluie prin comportamentul din scena praznicului, prin războiul
psihologic pe care-l poartă cu Calistrat Bogza. Cu pricepere, Vitoria insinuează că ştie cum s-au petrecut lucrurile, însă
amână dezvăluirea evidențelor până când atrage atenţia subprefectului. Odată justiţia înfăptuită, Vitoria îşi regăseşte
echilibrul sufletesc, redevine stăpână pe viaţa ei, fiind hotărâtă să ia viaţa de la capăt.
 Din perspectivă mitologică, Vitoria este o iniţiată, deoarece ea comunică permanent cu sufletul soţului dispărut.
Ideea de a căuta câinele pentru a descoperi osemintele lui Nechifor acesta i-o dăduse, întrucât „deşi nu mai era între vii
cu trupul”, el îşi întoarse sufletul „spre dânsa şi-i dădea îndemnuri”. O semnificaţie mitologică li se acordă şi numelor
personajelor: Nechifor, nume de origine grecească, semnifică „purtătorul de victorie”, iar Vitoria este forma regională de la
Victoria. Se poate astfel afirma că Vitoria şi Nechifor alcătuiesc un cuplu care simbolizează d.p.d.vedere mitologic şi
onomastic triumful iubirii asupra dramei existenţiale şi asupra răului din sufletul omenesc.
Concluzionând, Vitoria Lipan este tipul muntencei de la începutul secolului XX, păstrătoare a obiceiurilor
pământului, iubitoare de adevăr şi dreptate, prin intermediul căreia Sadoveanu reconstituie o lume mitică, copleşită de
datini şi obiceiuri străvechi, ce descinde din mit şi legendă, în care viaţa oamenilor pare a curge pe aceleaşi făgaşuri de la
începuturile lumii.