Caracterizarea Vitoriei Lipan

Mihail Sadoveanu este unul dintre prozatorii reprezentativi ai secolului XX-lea, in a carui vasta opera se regasesc
cele mai importante teme ale umanitatii. “ Baltagul” este un roman realist-tradiţional care reconstituie monografic
viaţa “muntenilor” din Moldova începutului de veac XX, relevând totodată o anumită modalitate de situare în
existenţă , potrivit unor “rânduieli” străvechi. Romanul are ca tema fundamentala cautarea si aflarea adevarului in
legatura cu uciderea unui oier (Nechifor Lipan), de catre sotia acestuia - Vitoria.
Autorul evoca o lume patriarhala dintr-un sat de munte din Moldova care se conduce dupa legea nescrisa a traditiei.
Intre fapturile "de mirare" ale acestei lumi, Vitoria Lipan, nevasta oierului Nechifor Lipan din Magura Tarcaului ocupa un
loc aparte fiind personajul principal al romanului, prezent in toate momentele subiectului si in relatie cu celelalte
personaje.
Vitoria are un destin impresionant si o structura sufleteasca de exceptie pentru a carei caracterizare scriitorul
foloseste o paleta variata de mijloace si procedee, imbinand armonios caracterizarea directa (autocaracterizare,
caracterizarea facuta de narator, de alte personaje) cu mijloacele caracterizarii indirecte (framantari sufletesti, limbaj,
fapte, comportamente anume, mediu de viata).
Portretul fizic, realizat in mod direct, evidentiaza frumusetea femeii aflate in plina maturitate: "ochii ei caprii",
"genele lungi rasfrante", castaniul parului, ii dau un farmec aparte ce impresioneaza pe cei din jur. Prefectul de la Piatra la
care femeia a venit sa-si planga amarul remarca o frumusete neobisnuita in privire. Vitoria insasi este constienta de
farmecul si taina feminitatii ei marturisind ca Nechifor "venea la ea ca la apa cea buna".
Infatisarea femeii si mai ales vorba ei taioasa ca baltagul il inspaimanta pe calatorul indraznet din zona Dornelor.
Portretul moral dezvaluie atat calitatile, cat si defectele femeii surprinse in cele trei ipostaze in care apare personajul:
sotie, mama si munteanca. Dominanta sufleteasca a Vitoriei in ipostaza de sotie redata prin monolog interior ramane
zbuciumul sufletesc, un adevarat labirint care evolueaza de la neliniste la framantare, la certitudine culminand cu durerea
pentru cel mort. Banuiala o roade "ca un vierme", "se simtea moarta ca si sotul ei". In ceasurile de singuratate, asteptandu-
si sotul, Vitoria intelege ca dragostea ei a ramas neatinsa de trecerea timpului, ca-si iubeste sotul ca in tinerete, desi s-ar fi
cuvenit sa-i fie rusine caci avea copii mari. In numele acestei iubiri, Vitoria hotaraste sa porneasca pe urmele sotului si "sa
nu-si gaseasca linistea pana nu l-o gasi: "daca el a intrat pe celalalt taram m-oi duce si eu dupa dansul".
In ipostaza de mama, Vitoria se caracterizeaza prin dragoste si grija pentru formarea copiilor ei in spiritul
respectului fata de valorile comunitatii: harnicie, cinste, respect fata de datina. Pe Minodora o pregateste pentru viata
aspra a muntencelor si o dojeneste cand fata incalca datina strabuna. Pe Gheorghita il ajuta sa se formeze, sa
constientizeze datoria de a deveni, in absenta tatalui, bratul de barbat de care avea nevoie.
Ca munteanca, Vitoria isi duce existenta dupa legi stravechi, cunoscand si respectand toate traditiile legate de cele
trei momente din viata omului. Intalnind in drum un botez si o nunta, femeia se adapteaza situatiei trebuind sa-si ascunda
ingrijorarea: pune pe fruntea nou nascutului bani, saruta mana preotului, inchina paharul pentru nasi, face urare frumoasa
miresei. Inmormantarea organizata sotului cu trei preoti, buciumasi, bocitoare, car cu boi, gaina data peste groapa, nu sunt
doar semne ale cinstirii mortului, ci si traditii pe care Vitoria le respecta.
Femeie simpla, nestiutoare de carte, Vitoria crede in semne si vise, apeleaza la vrajitoare, insa isi pune nadejdea in
Dumnezeu, de aceea posteste douasprezece vineri, purificandu-si sufletul, merge la manastiri, se spovedeste asteptand sa
faca Dumnezeu lumina.
Harnica, energica, Vitoria are un simt practic dezvoltat randuindu-si gospodaria in vederea unui drum lung. Pe
parcursul drumului dovedeste prudenta, intelepciune, tenacitate, facand popasuri, punand intrebari, evitand totodata sa
dezvaluie motivul calatoriei.
Masura inteligentei si a capacitatii de a cunoaste sufletul omenesc are loc in scena praznicului, in razboiul
psihologic pe care-l poarta cu Calistrat Bogza. Cu dibacie si pricepere, Vitoria insinueaza ca stie cum s-au petrecut
lucrurile, insa amana dezvaluirea pana cand atrage atentia subprefectului. Inspaimantat, Bogza isi pierde siguranta de sine,
recunoscand pe jumatate faptele.
Odata justitia infaptuita, Vitoria isi regaseste echilibrul sufletesc, devine stapana pe viata ei, capabila sa-si conduca
gospodaria, hotarata sa ia viata de la capat.
Vitoria este caracterizata indirect si prin nume, care sugereaza biruinta de a depasi greutatile.
Cu un destin mitic amintind de maicuta batrana din "Miorita" sau de zeita Isis, Vitoria Lipan ramane un personaj
complex, simbol al omului de la munte, darz si mandru, surprins in confruntarea cu moartea.