„ BALTAGUL” de Mihail Sadoveanu

Vladimir Streinu considera ca „Baltagul” este „partea nescrisa a <<Mioritei>>”

atentionand asupra faptului ca M.Sadoveanu abordeaza formula unui roman mitic in care
valorifica mitul existentei pastorale preluat din balada populara si mitul lui Osiris.
Romanul este realist,deoarece își propune să reflecte realitatea în datele ei
esențiale, obiective, caracteristice.
O trăsătură specifică scrierilor realiste este demonstrată prin folosirea principiului
„mimesis”: universul diegetic este construit prin imitarea realității; toponimele sunt
autentice( Vatra Dornei, Câmpia Jijiei, Piatra-Neamț); cronotopul este verosimil. Personajele
sunt percepute și definite ca o consecință a mediului în care trăiesc. De exemplu, Nichifor
Lipan reprezintă tipul unui păstor din Măgura Tarcăului,de la începutul secolului al XX-lea,
care își înțelege și îți asumă destinul ca pe un dat, cu puține privilegii și cu multe încercări.
( „Nimenea nu poate sări peste umbra lui.”).El repetă la petreceri și la cumetrii o legendă a
ciobanilor care au ajuns prea târziu în fața lui Dumnezeu, astfel încât acesta nu a mai avut ce
să le dea. Le-a hărăzit să fie alături de ei cel cu cetera, cel cu băutura și să aibă femei
frumoase și iubitoare.
O altă caracteristică a realismului este concretizată în modul în care sunt construite
personajele. Acestea sunt reprezentative pentru o anumită categorie, iar mediul are o influență
profundă asupra destinului lor. Detaliul de fizionomie sugerează trăsături de caracter: „ochii
aprigi și încă tineri” ai Vitoriei reflectă caracterul ei puternic, consecvența și forța interioară.
Vitoria este un personaj exponent pentru condiția femeii din acest cronotop . Este neștiutoare
de carte, cu multă credință ( postește, se spovedește, se roagă, face milostenii, merge la
biserică, la mănăstire), înțelege și acceptă datoriile, responsabilitățile care îi revin: se ocupă
de creșterea și de educarea copiilor, îngrijește gosodăria.
Tema romanului este complexă:autorul își propune să redea condiția umană generală,
raportată la evenimentele majore ale existenței, familia tradițională din Moldova, iubirea care
depășește chiar limitele acestei vieți.
O primă secvență în care se reflectă dimensiunea tematică enunțată este prezentă în
expoziție. Nechifor Lipan este un cioban de pe Valea Tarcăului, căsătorit cu Vitoria. O iubire
profundă îi leaga de mai bine de douazeci de ani(„Asa-i fusese drag in tinerete,asa-i era
drag si acuma cu copiii mari cat dânșii”). Din șapte copii, au rămas cu Minodora și cu
Gheorghiță, ceilalti au pierit,numele lor amestecânndu-se cu zăpezile și cu mieiii de peste an.
Femeia nu călătorește decât însoțită de soțul ei, de câteva ori pe an, la târg, pentru a cumpăra
cele necesare în gospodărie. M.Sadoveanu realizeaza o adevarata fresca a Moldovei din acel
timp și clarifică relatiile stabilite intr-o familie de păstori, menționând rolul fiecăruia.
Barbatul are grijă ca in plan material să nu lipseasca nimic alor sai, ocupându-se de comert si
de cresterea animalelor. Educatia oferită copiilor este diferita, baiatul este pregătit ca să
devină ajutorul tatalui, iar Minodora este educata astfel incat sa respecte valorile traditionale,
portul, obiceiurile si sa intelega limitele conditiei sale.
O altă secvență în care sunt redate momentele esențiale ale existenței este surprinsă în
desfășurarea acțiunii. Vitoria întâlnește la Borca un botez; dă zahăr și doi poli pruncului,
făcându-i frumoase urări lui și mamei sale. La Cruci, întâlnește o nuntă. Flăcăi călare deschid
alaiul și trag din pistoale. Ei o poftesc să bea din ploscă în cinstea mirilor. În sănii, pe gheața
Bistriței vin mirii, lăutarii, druștele, nașii, nuntașii. Munteanca închină pentru tinerii
căsătoriți, dar îi atenționează că fac nuntă în post, însă localnicii motivează că ei respectă
calendarul vechi ortodox. Femeia se gândește că s-ar fi cuvenit să întâlnească întâi o nuntă și
apoi un botez, dar mesajul romanului este simbolic. Elementele monografice inserate in
roman prezinta un traseu initiatic, atentioneaza asupra destinului uman efemer, asupra
relatiilor profunde pe care le stabileste omul cu universul. Existenta pare ,din aceasta
perspectiva ,doar o trecere spre eternitatea pe care omul nu o poate castiga decat prin
dimensiunea sa mitica,sacră.
Geneza romanului este asociata de Profira Sadoveanu cu o excursie pe care autorul a
facut-o prin zona miraculoasa a Moldovei,un tinut care aminteste de”un picior de plai si o
gura de rai”.Mottoul romanului:”Stapane,stapane/Mai cheama s-un cane”,detalii ale firului
epic(complotul celor doi ciobani care conduce la crima),spatiul idilic pastoral sunt cateva
repere care demonstreaza conexiunile cu literatura populara.
Romanul este obiectiv, deoarece naratorul relateaza la persoana aIII-a,este
ominiprezent(capabil de ubicuitate) si omniscient(stie mai mult decat personajele
sale),creditabil(ofera informatii intr-o maniera obiectiva) si nedramatizat(nu intervine in
planul vorbirii directe).Ca narator heterodiegetic indeplineste functie de regie(prin verbe
sentendi si dicendi)si rol naratorial.Perspectiva este obiectiva, („vision par derrière”)
pentru ca maniera in care sunt relatate intamplarile creeaza impresia ca destinul personajelor
este cunoscut,iar evolutia intamplarilor poate fi anticipata. Focalizarea este neutră, fiindca nu
se opreste asupra unei singure perspective ,ci ofera detalii despre ganduri si sentimente pe
care le traiesc Vitoria,copiii sai,sau ucigasii. Romanul este uniplan si urmareste destinul
familiei Lipan pe parcursul a catorva luni ,de toamna pana primavara. Se contureaza o
dimensiune a trecutului prin retrospectii si elipse temporale. Prezentul are in centru
imaginea Vitoriei,munteanca din Valea Tarcaului,obligata de imprejurari sa plece in cautarea
sotului ei(“o femeie in tara barbatilor”-N.Manolescu). Empatia dintre om și natura surprinde
întregul univers ca pe o cutia de rezonanta a trairilor umane. Norii negri se adună deasupra
Ceahlăului, anticipând încercările dificile prin care va trece familia Lipan. Când femeia pleacă
în căutarea soţului său , se porneşte un vânt care simbolizează frământările pe care le trăieşte
Vitoria .Vântul încetează când ajung între Suha şi Sabasa ,fiind perceput ca un semn că
acolo trebuie să caute adevărul .
Volumul este structurat in 16 capitole care se succed conform momentelor subiectelor
literare:expozitie (I-VI), intriga (VII-VIII), desfasurarea actiunii (VIII-XII), punctul culminant
(XIII), deznodamantul (XIV-XVI).Titlul, un substantiv comun articulat care defineste un
topor cu coada mai lungă sau cu două tăișuri, folosit ca armă și ca unealtă, anticipeaza doua
conotatii prezente in text. Exista doua baltage:unul al crimei pe care „sta scris
sange”(apartine lui Calistrat Bogza) si unul al razbunarii, comandat de Vitoria pentru
Gheorgita si binecuvantat de preotul Daniel Milies.
Relatia cu biserica,cu credinta este conturata din perspectiva Vitoriei,ea devine
reprezentativa pentru un cronotop in care se amesteca surprinzator
superstitii,semne,vise,rugaciuni sau alte ritualuri crestine. Oscileaza intre normele religiei sale
si o lume a magiei ,deoarece este patimasa si cauta răspunsul la temerile ei(„Cât îl chem şi cât
îl doresc nu se poate să nu-mi răspundă”;„Dacă a intrat pe tărâmul celălalt ,voi intra şi eu
după dânsul”).Afla adevarul prin iubire si prin credinta. Celelalte autoritati ale
timpului (prefectura,primaria,jandarmi) intervin hotarator in evolutia intamplarilor.
Subprefectul Anastase Balmez este primul care formuleaza concluzia ca l-au rapus hotii pe
Nechifor și se deplaseaza la locul crimei pentru cercetari când este anunțat de Vitoria.
Baltagul este considerat și un „bildungsroman” pentru ca urmareste formarea lui Gheorghita,
evolutia lui rapida si necesara pentru a prelua rolul de cap al familiei.
Prin puterea lui de cuprindere și de sintetizare a vieții unei întregi colectivități, cu
îndeletnicirile, credințele, folclorul ei, „Baltagul”este o capodoperă și un fragment de epopee
a poporului român, un excepțional poem al naturii.