Baltagul – caracterizare de personaj

De M. Sadoveanu

Viziunea despre lume lume și viață a lui Sadoveanu în construcția personajelor

sale pornește de la ideea potrivit căreia omul trebuie să fie un adevărat păstrător al
tradiției, având datoria de a transmite mai departe tradiția. Această idee este amplu
ilustrată prin personajul Vitoria Lipan din romanul “Baltagul”.
”Baltagul de M. Sadoveanu este un roman realist de tip traditional întrucât
regăsim în cadrul acestei opere trîsîturi ale tradiționalismului.
Tradiționalismul este o mișcare literară concretizată la începutul secolului XX
în perioada interbelică, care cere scriitorilor să apere și să promoveze tradiția
percepută ca o însumare a valorilor arhaice tradiționale. Tradiționalismul se
caracterizează prin trăsături precum: prezența cadrului rural, valorificarea trecutului
prin procedeul evocării sau folosirea din abundență a arhaismelor, întoarcerea spre:
folclor, mitologie, autohtonism, primitivism rural, ortodoxism. Întoarcerea lui
Sadoveanu spre primitivismul rural se susține tocmai de afirmația sa din roman: ”aici
toate se petrec ca pe vremea lui Burebista”, sau de ocupații primitive: oieritul și
torsul.
Dintre elementele de structură, de compoziție reprezentative pentru
construcția personajului se remarcă mai întâi titlul, a cărui semnificație trebuie
raportată atât la tradiție cât și la mitologie. Titlul este simbolic, întrucât în mitologia
autohtonă baltagul este arma magica menită să împlinească dreptatea ca și
buzduganul, adică o unealtă justițiară. Este prezentă în basmele noastre populare,
este furată de zmei, dar după multe lupte va fi redobândită de personajul pozitiv.
Conform tradiției, principala trăsătura a baltagului constă în faptul că atunci când este
folosit pentru înfăptuirea dreptății, acesta nu se pătează de sânge, iar când este folosit
în scopuri murdare, pata de sânge nu mai poate fi ștearsă, fapt regăsit în finalul
romanului în secvența demascării criminalilor, când Vitoria îl îndeamnă pe
Gheorghiță să verifice baltagul ucigașului: "vezi dacă pe baltagul lui Bogza nu scrie
sânge!” .
Cuvântul ,,balatag” poate proveni și de la grecescul "labris", adică secure cu
două tăișuri, dar și labirint. După cum am văzut simbolul labirintului este ilustrat de
drumul șerpuit prin munți parcurs de Vitoria in căutarea soțului (labirint exterior), dar
și un labirint interior, de la incertitudine, la bănuială, iar în final la certitudine. Centrul
acestui labirint este râpa dintre Suha și Sabasa, unde zac osemintele lui Lipan.
 Un alt element de compoziție reprezentativ pentru construcția personajului este
structura romanului. La nivel compozițional, romanul este structurat în 16
capitole. Cele 16 capitole evidențiază de fapt cele două componente ale operei: o
componentă mitică și simbolică și cealaltă o componentă epică și realistă, care se
împletesc pe parcursul întregului roman.
Cele 16 capitole evidențiază prin structura lor trei idei esențiale: primele 6
capitole surprind așteptarea lui Nechifor Lipan, plecat la Dorna să cumpere oi.
Capitolele 7-13 ilustrează căutările Vitoriei pe drumul parcurs de Nechifor, iar
ultimele capitole (14-16) vor prezenta găsirea osemintelor lui Nechifor, ritualul
înmormântării, demascarea criminalilor, înfăptuirea actului justițiar și ideea de
ciclitate a vieții către moarte și din nou la viață: „Le-om lua toate de coadă, de unde
le-am lăsat”.
Tema romanului ilustrează lumea arhaică a satului românesc, sufletul
țăranului moldovean, ca păstrator al tradițiilor și al specificului național, cu un
mod propriu de a gândi, de a simți și de a reacționa in fața problemelor cruciale ale
vieții.
Încă de la începutul acestui roman, având statutul social de femeie casnică, erou
popular, figură reprezsentativă pentru categoria socială a femeii simple de la țară dar
în caracterul căreia se înscriu câteva trăsături morale exemplare: cultul pentru adevăr
și dreptate, respectul legilor și al datinilor strămoșești la care se adaugă alte trăsături
morale precum: harnică, aprigă, curajoasă, credincioasă dar și superstițioasă, cu simț
practic, stăpână pe sine, lucidă, discretă, etc.
Procedeul literar prin care se constituie imaginea personajului creat este
portretul. Astfel, Vitoria este prezentată la îmceputul romanului printr-un portret
static: ”obrazul ei părea un mortret neclintit”, comparație și epitet care sugerează
imaginea unei ființe împietrite de durere. Apoi Sadoveanu accentuează alte trăsături
ale Vitoriei, pornind din exterior spre interior: ”ochii ei căprui în care parcă se
răsfrânge lumina castanie a părului erau duși departe... acei ochi aprigi și încă tineri
căutau zări necunoscute”. Astfel, Sadoveanu va accentua profunzimea vieții sufletești
a Vitoriei, dominată de: neliniște, îndoială, durere. Mai întâi autorul dezvăluie
neliniștea femeii cauzată de întârzierea peste obicei (73 zile) a lui Nechifor Lipam,
soțul ei, un oier, gospodar al satului, cu care are o relație de căsnicie deosebit de
puternicî, fapt subliniat de Vitoria în discuția cu vrăjitoarea în ale cărei preziceri nu
crede, afirmând că Lipan este ”dragostea mea de peste 20 de ani plecat la Dorna să
cumpere oi”, deci o relație de dragoste și respect reciproc.
 Neliniștea interioară se întrevede în special în relația cu Gheorghiță sau cu
Minodora, cei doi copii. Astfel, Gheorghiță observă apăsarea sufletească a mamei,
care acum, în relația cu el, are un comportament ciudat, fapt evidențiat printr-o
caracterizare directă: ”nu știu ce are dar parcă de o vreme i-au crescut niște țepi de
aricioaică”. În exterior ea este aceeași, însă viața ei interioară este schimbată, fapt
remarcat tot de Gheorghiță, care nu o poate înțelege ”se uită numai cu supărare”.
Femeie aprigă, pricepută, harnică, ordonată, calculată, cu un deosebit simț
practic, trăsături care se accentuează în nenumăratele scene, secvențe în care se
pregătește de drum: vinde produse pentru a face rost de bani de drum, argatului îi dă
porunci clare pentru tot timpul în care ea va lipsi, pe Minodora o duce la mănăstire,
iar lui Gheorghiță îi comandă un baltag nou, conștientă de pericolele drumului. De
asemenea, nu uităm de gestul Vitoriei (caracterizare indirectă prin fapte) care
dăruiește Mănăstirii Bistriței o icoană cu Sfânta Ana, căreia îi spune în șoaptă taina ei,
dovedindu-se, astfel, profund credincioasă.
Pe drumul parcurs în căutarea soțului, Vitoria dovedește alte calități: curaj,
inteligență și multă discreție. Astfel, ea se amestecă și intră in vorbă cu oameni ca să
poată afla cât mai multe detalii, căutând confirmări în lumea din jur. Nu dă multe
informații; reprezentative sunt în acest sens nenumîratele popasuri, opririle Vitoriei pe
la diferite hanuri, unde descoperim modul în care aceasta descifrează sufletele
oamenilor, știe cum să vorbească cu aceștia: cu multă luciditate și stăpânire de sine.
O scenă reprezentativă pentru ilustrarea calității de bună păstrătoare a
legilor și datinilor strămoșești, poate fi constituită chiar de cele două secvențe
narative, când Vitoria întâlnește pe traseu un botez și o nuntă.
Respectul față de tradiție cu privire la portul tradițional se oglindește în scena
cu privire la cearta cruntă cu Minodora, care vrea să-și schimbe vestimentația,
coafura, dansul tradițional, cerându-i mamei acordul, însă răspunsul Vitoriei
dovedește o mamă autoritară: „îți dau eu ție coc, bluză și vals!... Nici eu, nici bunica
ta nu am știut de acestea și în legea noastră trebuie să rămâi”. Este evident faptul că
în relație cu Monidora, Vitoria este o mamă autoritară, care vrea să facă din fiica ei o
femeie gospodină și o păstrătoare a datinilor strămoșești. În relație cu mama lor, atât
Gheorghiță cât și Minodora sunt ascultători și supuși. Deși Gheorghiță nu înțelege
unele măsuri pe care le ia mama cu privire la călătorie, el se supune acultător hotărârii
ei: „m-oi duce, dacă spui, dar e bine să-mi arăți ce și cum, să știu ce să fac”. Însăși
Vitoria înțelege că fiul ei trebuie să fie de acum bărbatul casei: „de acum înainte să te
arăți bărbat: eu m-am dat sorții și am o mare nevoie de brațul tău”.
 O altă scenă reprezentativă pentru inteligența Vitoriei este tocmai cea a
demascării criminalilor. Vitoria nu acuză direct pe nimeni, doar modul insinuant în
care își exprimă nedumeririle în legătură cu dispariția unui posibil martor care luase
parte la târgul făcut de cei doi cu Nechifor la cumpărarea oilor, ori în legătură cu
chitanța cu privire la primirea banilor și care ar fi trebuit să se afle în „chimirul”
mortului, sunt sugestive pentru inteligența Vitoriei și înclinația ei spre detectiv, dar și
pentru setea de dreptate a eroinei.
Este foarte insistentă atunci când îi invită atât pe autorități, cât și pe Calistrat
Bogza și pe Ilie Cuțui, cu scopul de a pune în scenă demascarea criminalilor,
dovedind o pricepere deosebită în cunoașterea firii umane. Pe fundalul unei puternice
stări de tensiune pe care Vitoria o creează, ea pune întrebări viclene și inteligente, apoi
afirmă că știe cum s-au petrecut lucrurile, relatând cu o uimitoare precizie crima celor
doi. Atunci Bogza se pierde cu firea, când femeia îi spune lui Gheorghiță să vadă dacă
nu cumva pe baltag „scrie sânge” și se repede la Gheorghiță, dar cade pălit în frunte
de baltagul tânărului și mușcat de Lupu. Scena este reprezentativă și pentru
maturizarea lui Gherghiță, care acum, față în față cu ucigașii tatălui său, este capabil
să răzbune moartea acestuia.
În cele din urmă, făptașii mărturisesc crima și sunt luați de autorități. Vitoria se
poate întoarce acum la gospodăria ei, se gândește că are o fată de măritat și își
planifică îndeplinirea la timp a celor cuvenite pentru memoria lui Lipan, după care
viața își va relua cursul normal, după cum spune Vitoria: „Și le-om lua toate de
coadă, câte le-am lăsat”.
În concluzie, Vitoria Lipan este un personaj complex cu un suflet și cu un
caracter reprezentativ pentru felul omului de a fi din zona muntoasă a Dornelor.