ROMANUL TRADITIONAL – BALTAGUL (1930) – MIHAIL SADOVEANU – ARGUMENTARE

Scris în numai 17 zile, romanul „Baltagul” de Mihail Sadoveanu, publicat in 1930, are ca
punct de plecare, după cum sugerează chiar mottoul, balada „Mioriţa”, ca text reprezentativ
pentru o întreagă lume de semnificaţii populare pe care le ascunde. Pe schema epică a baladei
- un cioban e ucis de alţi doi pentru a i se lua turmele - romanul sadovenian dezvoltă o filosofie
profundă asupra vieţii şi a morţii, a datoriei şi a iubirii, a devotamentului şi a onoarei.
Romanul este o monografie a satului moldovenesc de la munte, avand in prim-plan
cautarea si pedepsirea celor care l au ucis pe Nechifor. Alaturi de fiul ei, Vitoria reconstituie
drumul parcurs de sot pentru elucidarea adevarului si savarsirea dreptatii. Astfel, romanul
dobandeste un aspect polistructural. Este un roman de dragoste, roman politist (Vitoria
porneste la drum de la o serie de indicii, pe baza carora formuleaza o ipoteza ce trebuie
verificata), roman social (contureaza imaginea societatii muntenesti cu toate obiceiurile sale:
botezul de Borca, nunta de la Cruci), roman initiatic (Bildungsroman), roman mitic (rescriere a
mitului osirian – povestea Vitoriei in cautarea ramasitelor lui Nechifor Lipan e povestea lui Isis
in cautarea trupului dezmembrat al lui Osiris). In ansamblu, romanul isi ataseaza eticheta de
traditional prin punerea in prim-plan a vechilor norme de civilizatie, prin confruntarea dintre
modern si conservator, prin atmosfera mitica in care sunt invaluite intamplarile.
Titlul reprezinta la un nivel pragmatic o unealta indispensabila pentru munteni, care isi
castiga existenta cu ajutorul ei. In roman, el dobandeste o semnificatie dubla: arma a crimei,
dar si arma prin care se reinstaureaza ordinea, instrument al dreptatii. Baltagul e si un simbol
al labirintului pe care il parcurge Vitoria in aflarea adevarului. Spatiul pe care il parcurge
Vitoria e al Moldovei de munte, din Magura Tarcaului – sat de munteni, traditional, pana la
Vatra Dornei, unde Nechifor cumparase oi si apoi spre Suha si Sabasa. Cautarile merg din
„urma in urma”, intr-o „tara necunoscuta”, din intuneric spre lumina.
Romanul e construit dintr-o perspectiva narativa obiectiva, relatarea apartinand unui
narator omniscient, fiind facuta la persoana a 3-a. Prezentarea intamplarilor se realizeaza in
maniera realista: totul e zugravit cu atentie, fiecare amanunt apare la locul lui. Secventele
narative se leaga prin inlatuire si prin insertia unor episoade retrospective din istoria
personala a lui Nechifor sau a familiei Lipanilor.
Conflictul principal exterior al romanului se da intre Vitoria si asasinii lui Nechifor.
Demersul Vitoriei se consuma intre o etapa a actiunii si una finala, a sanctiunii. Poti fi
identificate si o serie de conflicte secundare exterioare: Vitoria - autoritatile de la Borca
(reticente in a-si face datoria si a rezolva misterul mortii lui Nechifor), Vitoria – Minodora (ca
exponente a doua varste diferite, doua civilizatii in disputa), Vitoria – Gheorghita (datoria care
se impune adolescentei ludice). Cei doi calatori, mama si fiu, traiesc si framantari interioare:
 Vitoria, inainte de a porni la drum si inainte de a avea confirmarea presimtirilor sale si
Gheorghita, in scena priveghiului de la rapa, moment al despartirii de adolescenta.
Toate reprezentarile din roman poarta amprenta locului si a timpului. Actiunea e
plasata, indirect, la inceputul secolului 20. Datele care structureaza povestea Vitoriei incep cu
26 octombrie, ziua de Sf. Dumitru, cand Nechifor plecase sa cumpere oi de la Vatra Dornei.
Familia nu primeste nicio veste de la el pana la Sf. Andrei. Craciunul si Boboteaza sunt marcate
de tristete. De Sf. Procopie, la 27 februarie, Vitoria isi duce fiica la manastirea Varatec. Pe 9
martie, in ziua celor 40 de mucenici, la Tarcau, tine slujba la biserica. Pe 10 martie, porneste
pe urmele disparutului. Dezlegarea misterului se produce in aprilie.
Incipitul apare sub forma relatarii unor evenimente anterioare, o legenda pe care
Nechifor o spunea adesea la cumetrii si nunti, despre cum Dumnezeu a pus „randuiala si
semn” in viata oamenilor, asa cum o va demonstra si demersul Vitoriei, iar finalul inchis
surprinde seria actiunilor ulterioare care vor marca viata Vitoriei si a familiei sale, in lipsa lui
Nechifor, o viata care isi reia cursul firesc.
In expozitiune, ingrijorata de intarzierea sotului plecat la Dorna dupa oi, Vitoria ii scrie
baiatului sa se intoarca acasa si trece pe la baba Maranda, vrajitoarea satului. Dupa venirea
fiului ei, munteanca pleaca impreuna cu el la Bistrita, apoi, sfatuita de staretul Vistrion face si
un drum la Piatra Neamt pentru a cere ajutorul autoritatilor. Intriga este marcata de hotararea
Vitoriei de a pleca impreuna cu cu Gheorghita pe urmele lui Nechifor Lipan. Urmeaza
desfasurarea actiunii in care Vitoria lasa casa in grija argatului Mitrea, isi trimite fata la o
manastire si face rost de bani pentru a pleca la drum alaturi de fiul ei. La Farcasa il intalnesc
pe subprefectul Anastase Balmez si pe Mos Pricopie care ii confirma ca Nechifor trecuse pe
acolo. Vitoria reconstituie traseul sotului ei, pana ajunge la Suha unde constata ca trebuie sa
se intoarca. In punctul culminant, ea gaseste cu ajutorul cainelui Lupu, cadavrul sotului intr-o
rapa. Deznodamantul consta in pedepsirea ucigasilor atat de Divinitate, cat si de autoritati.
Vitoria Lipan este personajul principal care domina intreaga scena epica. O Vitorie
voluntară, cum apare ea în faţa oamenilor, e dublată permanent de o alta, interiorizată,
meditativă. Vitoria e energică, isteaţă, hotărâtă şi deloc resemnată, ea dispune de o mare forţă
şi perseverenţă, nimic nu o poate opri: nici oboseala, nici ostilitatea vremii, nici privirile strâmbe
ale oamenilor, ştie să se disimuleze magistral pentru a se apăra şi pentru a-şi atinge scopul. Ea
se luptă cu soarta şi până la urmă o va birui asigurând triumful dreptăţii. În anchetă, ea pune un
spirit metodic excepţional „toate le observa şi le cântărea în capul ei”, toate luminile cad pe ea,
ea regizează, încearcă toate măştile posibile, dă cu artă lovitura finală.
Astfel, romanul „Baltagul” de Mihail Sadoveanu este un roman traditional care ofera o
imagine ampla si profunda asupra vietii oamenilor, fiind considerat expresia cea mai inalta a
stilului sadovenian.