Baltagul

de Mihail Sadoveanu
-roman realist, tradițional, monografic, social-

-1930-
Romanul românesc interbelic urmează mai multe direcții, între care cea a realismului social și
psihologic. O abordare particulară a acestei formule este reprezentată de „Baltagul”, publicat în
1930, după ce arta sadoveniană triumfase prin volumul „Hanu Ancuței” din 1928.

Este un roman realist de tip tradițional, un roman social cu caracter monografic. Este de
asemenea un roman mitic, al transhumanței, un roman „cu intrigă polițienească”, dar și un
bildungsroman.

Opera reunește elemente realistice precum prezentarea în manieră veridică a faptelor ce

alcătuiesc universul fictiv, valorificarea unei perspective narative obiective și precizia
coordonatelor spațio-temporale.

Caracterul social este dat de urmărirea evoluției diferitelor categorii sociale din mediul rural.
Sătenii își organizează viața respectând anumite tradiții și legi nescrise, de aici rezultă și
caracterul monografic.

Receptat ca un bildungsroman, „Baltagul” urmărește procesul de maturizare al lui

Gheorghiță, care în final preia rolul tatălui.

Deși este o operă realizată în 17 zile, valorifică o serie de mituri autohtone și universale.
Mihai Sadoveanu plasează la baza inspirației trei tipuri de surse: autobiografice, folclorice și
mitice. (Sursele biografice: într-un interviu oferit de scriitor acesta povestește cum în călătoriile
sale prin Moldova, când a făcut popas la un han a avut ocazia să asculte doi jandarmi care
vorbeau despre uciderea unui cioban pentru a-i fura banii și oile. Sursele folclorice: opera se
inspiră din teme, motive sau tipuri de personaje care apar în balada „Miorița” – motivul
complotului și motivul transhumanței. Din balada „Șalga” preia tipul femeii justițiare, iar din
balada „Dolca” folosește imaginea câinelui credincios. Sursele mitoloice – o parte a poveștii
familiei Lipan este asociată cu legenda lui Osiris, fost rege al Egiptului. Acesta a fost ucis de
fratele său, apoi soția împreună cu fiul pleacă în căutarea ucigașului. Cei doi reușesc să îl
găsească ajutați de un cîine. Băiatul are asupra lui o armă cu două tăișuri)

Titlul este nominal (sustantiv articulat hotărât) și desemnează o unealtă a civilizației

pastorale căreia îi aprțin personajele. De-a lungul firului epic, „Baltagul” este amintit de mai

1
multe ori (baltagul lui Nechifor Lipan, cel al lui Ghiorghiță și baltagul lui Calistrat Bogza).
Instrumentul se dovedește a fi arma crimei și a justiției. Forma de singular a substantivului
sintetizează funcțiile acestuia (autoritateam forța). Este un topor cu două tăișuri care devine
simbol al vieții, dar și al morții, al apărării, dar și al dreptății și revelării adevărului.

tema simbolizează transhumanța care ordonează și dictează ritmul existențial al oierilor de la

Valea Tarcăului. Sunt bine reprezentate tradițiile legate de momentele importante ale vieții
(botezul, nunta, înmormântarea), dar și de viața cotidiană a celor din spațiul rural. Celelalte
teme abordate sunt: viașa, inițierea în plan existențial (maturizarea).

Romanul este limitat cronologic, întâmplările se petrec din toamnă până în primăvară, dar nu
este precizată perioada, deoarece Vitoria trăiește într-un timp mitic, un timp spiritual al
credințelor și datinilor străvechi. Spațiul este reprezentat de zonele de câmpie, de deal și de
munte din Moldova.

Din punct de vedere compozițional, „Baltagul” este structurat în 15 capitole pe parcursul

cărora realul și miticul se intersectează.

Perspectiva narativă este obiectivă, relatările făcându-se la persoana a III-a de către un

narator omniscient, omniprezent, heterodiegetic și obiectiv. Există două planuri narative: unul
retrospectiv și altul prezentat în desfășurarea lui. Conflictul este construit progresiv, gradual
prin acumularea tensiunii pentru ca în final, totul să se deruleze rapid pentru a-i deconspira pe
criminali (Calistrat Bogza și Ilie Cuțui).

Acțiunea este complexă, sunt povestite în principal acțiunile Vitoriei Lipan de a afla adevărul
despre absența soțului și de a împlini dreptatea prin pedepsirea răufăcătorilor. Subiectul poate
fi relatat respectând momentele subiectului. Cele 16 capitole sunt grupate în trei părți și anume
capitolele I-VI alcătuiesc prima parte a romanului și includ expozițiunea și intriga, partea a doua
este constituită din capitolele VII-XIII și corespunde desfășurării acțiunii, iar partea a treia
alcătuită din capitolele XIV-XVI reprezintă punctul culminant și deznodământul.

Expozițiunea oferă faptelor un cadru: un sat de pe malul Tarcăului (Măgura Tarcăului),

toamna și protagonista, Vitoria Lipan, soție de oier. Aflată pe prispa casei, femeia se gândea la
soțul ei care plecase la Dorna să cumpere oi și nu se mai întorsese. Își amintea de anii trăiți
împreună, precum și de realizările lor, cei doi copii, Minodora și Gheorghiță care se afla la
Cristești, în bălțile Jijiei cu oile la iernat. Întrepătrunderea expozițiunii cu intriga face ca acțiunea
să primească un caracter dramatic încă de la început. Apropiindu-se sărbătorile de iarnă,
Gheorghiță revine acasă și mama lui decide să plece împreună în căutarea lui Nechifor Lipan, nu
înainte de a face un drum la mănăstirea Bistrița pentru a se ruga la icoana Sfintei Ana, de a
merge la Piatra-Neamț pentru a lua legătura cu prefectul, care a îndemnat-o să scrie o plângere.
Neavând încredere în autorități, după ce apelase în prealabil la preotul satului și la baba

2
Maranda, femeia a decis să-și lase gospodăria în grija argatului Mitrea, șă-și ducă fiica la
mănăstire și să-i comande un baltag lui Gheorghiță pentru a se putea apăra de eventualele
pericole întâlnite pe drum.

Desfășurarea acțiunii: cei doi pornesc spre Dorna însoțindu-l pe hangiul David. Trec prin
Bistrița și fac un popas la Bicaz, la hanul lui Donea, unde află că soțul ei a trecut pe acolo. Își
continuă periplul (călătoria) și popesc la Călugăreni, după care trec prin Fărcașa, unde îl
întâlnesc pe moș Pricop, care își amintește de trecerea lui Lipan prin acele locuri. La Borca
participă la un botez, la Cruci întâlnesc o nuntă, iar în Țara Dornelor află că târgul de oi a avut
loc în prima duminică din luna noiembrie, Nechifor cumpărând 300 de oi, din care a vândut 100
unor ciobani cu care s-a întovărășit și și-a continuat drumul. Prezența celor trei ciobai este
semnalată între localitățile Broșteni și Borca. vitoria continuă cercetările, ajungând la Sabașa, la
domnul Toma și în cele din urmă la suha, la hanul lui Iorgu Vasiliu, unde descoperă că în
apropierea zilei sfinților Mihail și Gavriil au făcut popas doi ciobani și o turmă de oi cu argații
lor, aceștia fiind Calistrat Bogza și Ilie Cuțui. Munteanca realizează că soțul ei a fost ucis de cei
doi însoțitori. Continuând cercetările îl descoperă accidental pe Lupu, câinele credincios al lui
Nechifor cu ajutorul căruia va găsi osemintele soțului între o prăpastie la Crucea Talienilor
(punctul culminant).

Vitoria îndeplinește datinile creștine ale cinstirii mortului și prin inteligență și abilitate
reconstituie faptele, dându-și seama de adevăr.

Ultimul capitol corespunde deznodământului și include prasnicul de după înmormântarea lui

Nechifor și demascarea vinovaților, realizându-se astfel actul justițiar. La prasnic, Vitoria îi invită
pe cei doi ciobani, pe preot și pe subprefect, reconstituie momentele crimei, stârnind furia lui
Calistrat Bogza, care este lovit cu baltagul de către Gheorghiță și atacat de câinele Lupu, fiind
nevoit să-și recunoască vina înainte de a muri. Ilie Cuțui mărturisește adevărul și este arestat.
Atingându-și scopul, femeia îi transmite lui Gheorghiță noi ordine. Se pregătește de plecare
pentru a duce la bun sfârșit și alte lucruri, doarece viața merge înainte și toate trebuie rânduite
după rostul lor.

Fiind ca specie literară roman, opera angrenează în desfășurarea evenimentelor personaje

numeroase, care pot fi grupate astfel: personaje principale: Vitoria și Gheorghiță, personajul
care are o absență prezentă : Nechifor Lipan, personaje secundare : Nechifor Lipan și Monodora
și personaje episodice.

Vitoria este un personaj exponențial, reflectând tipul de țărancă de la munte, soție de oier.
Este o femeie neștiutoare de carte, dar înzestrată cu o inteligență nativă. Neștiința de carte este
suplinită de o bună cunoaștere a tradițiilor și a semnelor naturii. Întruchipează tipul de femeie
gospodină, obișnuită să stea acasă și să se dedice gospodăriei. Singurele drumuri pe care le

3
făcea periodic erau cele la cămpie de unde aducea făină și legume. Când pleacă în căutarea
soțului, ea pornește spre necunoscut, însă inteligența, intuiția, voința, perspicacitatea o ajută
să-și îndeplinească misiunea grea de a-și găsi soțul și de a-i descoperi pe făptași. după ce își
îndeplinește datoria, Vitoria deși conștientizează căt de mare este drama sa, are sentimentul
împlinirii : Nechifor și-a găsit liniștea prin înhumare (înmormântare), iar dreptatea a triumfat, ei
rămănându-i de îndeplinit menirea de mamă și de văduvă.

Gheorghiță face parte din categoria eroilor, care se maturizează sub imperiul unei tragedii
familial. Statutul de neofit se modifică odată cu parcurgerea drumului și atinge apogeul când
tânărul rămâne peste noapte în prăpastie pentru a veghea osemintele tatălui. El este cel care
dă dovadă de curaj, atacându-l cu baltagul pe Calistrat Bogza. De asemenea, este înzestrat cu o
inteligență nativă, este harnic și respectuos, iar după încheierea călătoriei devine un cioban
priceput, capabil să administreze averea și gospodăria familiei Lipan.

Nechifor Lipan este personajul absent și totodată personajul căutat construit prin tehnica
reflectării (cei care l-au cunoscut își exprimă părerea despre el). Din perspectiva Vitoriei, acest
oier era un om plăcut, dar și aspru, un soț care a meritat sacrificiul ei de a porni în lume pentru
a-l căuta. Este un om cu dragoste de viață, cu sufletul deschis, dornic să petreacă alături de
prieteni și în situații critice neînfricat, de aceea călătorea fără teamă noaptea, bazându-se pe
baltagul său.

Stilul sadovenian este original și inconfundabil, autorul are marele dar de a închina elemente
lexicale precum arhaismele și regionalismele, recompunând universul unei lumi arhaice. Fraza
este complexă creând senzația că autorul descrie un sat dintr-un timp îndepărtat.

Modurile de expunere sunt cele tradiționale: narațiunea, descrierea, dialogul și monologul.

Narațiunea cucerește prin modul în care este redată căutarea Vitoriei, fiind de fapt o narațiune
de tip polițienesc. Dialogul este relevant pentru caracterul personajelor. Monologul surprinde
gândurile, trăirile protagonistei, dar nu numai, iar descrierea subliniază caracterul monografic al
operei.

Așadar, „Baltagul” este o experiență românească valoroasă în contextul prozei românești

interbelice și rămâne „prin repeziciune și desăvârșit echilibru al expresiei” una dintre cele mai
bune scrieri ale lui Sadoveanu.

Caracterizarea personajului
4
 -Vitoria Lipan-

*Introducerea, titlul, tema - vezi tema și viziunea despre lume

Vitoria Lipan este eroina romanului „Baltagul”, un personaj central în jurul căruia gravitează
întreaga acțiune.

Din punct de vedere psihologic și moral, munteanca din Măgura Tarcăului dovedește
inteligență nativă și un puternic spirit justițiar care o vor conduce în călătoria pe care o face
pentru a-și găsi soțul dispărut.

Portretul fizic al femeii este destul de vag, deși are aproape 40 de ani, este încă destul de
frumoasă „cu ochii ei căprii în care parcă se răsfrângea lumina castanie a părului”.

Portretul moral este complex și se construiește din comportament, atitudini, relațiile cu

celelalte personaje sau limbaj. Ca nevastă de oier și gospodină într-un sat patriarhal
(autoritatea este reprezentată de tată) de munte, ea este obișnuită cu drumurile lungi ale
soțului și în consecință cu exercitarea atribuțiilor de femeie, dar și a sarcinilor ce îi revin în
absența bărbatului. Își crește copii cu severitate în spiritul ferm al tradiției, asprimea
dovedindu-se în special față de Minodora, vinovată în ochii mamei pentru acceptarea
tendințelor moderne: „îți arăt eu coc, valț și bluză, ardă-te para focului să te ardă! Nici eu, nici
bunică-mea n-am știut de acestea și în legea noastră trebuie să trăiești și tu”. Are grija
gospodăriei, păstrează rânduiala sărbătorilor, rămâne fidelă vechiului calendar, respectă
obiceiurile, datinile (botezul și nunta la care asistă în călătoria sa).

Când Nechifor întârzie peste obicei, Vitoria preia inițiativele bărbatului: vinde piei de oaie și
brânză, lasă peste noapte banii obținuți la preot pentru a nu fi prădată, trage cu arma în
întunericul nopții pentru a-i speria pe hoți, face toate pregătirile necesare drumului (lasă
gospodăria în grija argatului Mitrea, își duce fata la mănăstire și îi comandă un baltag lui
Gheorghiță).

Munteanca este dominată de dragostea pe care i-o poartă soțului, iar când intuiește că
acestuia i s-a întâmplat ceva rău, adopă o atitudine răutăcioasă față de ceilalți. Durerea o face
insensibilă la dorințele sau la nevoile celor din jur. Pe Minodora o respinge cu brutalitate când
aceasta vrea să o ajute la strânsul mesei, pe Gheorghiță îl lasă să se obosească și să
flămânzească peste măsură, bucurându-se de semnele neodihnei sau ale foamei pe care le
citește pe chipul lui. Față de străini este precaută, șireată și în chip fals umilă. Se comportă
astfel pentru a putea iscodi (afla), pentru a atrage simpatia sau sprijinul celor din jur.

Interiorizarea trăirilor rezultă din supunerea în fața bănuielilor sumbre, devine zgârcită la
vorbă sau batjocoritoare. De exemplu, pe Gheorghiță îl apostrofează: „Ddragul mamei cărturar,

5
se vede că mintea ta e în cărți și-n solve. Mai bine ar fi să fie la tine în cap.” În discuția cu
subprefectul Anastase Balmez este insinuantă și capabilă să-i impună acestuia direcția
cercetărilor, vorbindu-i despre existența unui martor virtual al tranzacției oilor, în absența
căruia, cei doi rămân potențialii vinovați. Scena praznicului surprinde stăpânirea de sine
aproape inumană a Vitoriei. Vorbele ei, când pline de bunăvoință, când aspre îl fac pe Calistrat
Bogza să dezvăluie adevărul.

Autocaracterizarea este pusă sub semnul disimulării (prefacerii). „Grăiesc și eu ca o minte

slabă ce mă aflu”, îi spune Vitoria subprefectului alarmat de capacitatea extraordinară a femeii
de a recontitui faptele. Se disculpă (scuză) pentru neștiința de carte, afirmând :„Văd că toți
suntetți cu cap și învățătură. Numai eu îs proastă”.

Este caracterizată în mod direct de către celelalte personaje. Vitoria apare ca „fărmăcătoare,
cunoaște gândul omului” (Gheorghiță), stăpânită de „șapte draci” (Nechifor), „de o frumusețe
încă ispititoare” (negustorul David). Aceste perspective diverse îi conturează în chip esențial
portretul : un om frumos și puternic, cu o voință de neclintit, capabil să citească firea și gândul
celui din fața sa.

Reprezentative pentru construcția personajului sunt următoarele elemente de structură și

compoziție ale textului narativ: perspectivă narativă, conflict, modalități de caracterizare.

*Conflict, rezumat - putin - 16 capitole, perspectiva narativă

În concluzie, Vitoria Lipan este un „Hamlet feminin, o Penelopă pe care împrejurările o
împing să plece în căutarea lui Ulise” (Nicolae Manolescu).

Relația dintre personaje

6
 -Vitoria Lipan și Gheorghiță-
Tradiționalist și modernist în același timp, Mihail Sadoveanu este autorul unei opere de
peste 100 de volume. „Baltagul” este una dintre capodoperele sale, fiind caracterizat prin
concizie, dinamism și armonie compozițională. Apărut în 1930, „Baltagul” reprezintă sinteza
naturii artistice a prozatorului.

Fiind ca specie literară roman, opera angrenează în acțiune numeroase personaje, dintre
care se remarcă Vitoria și Gheorghiță Lipan. Relația dintre cele două personaje este evidențiată
de marile teme sadoveniene: viața păstorilor, natura, miturile. Acțiunea reflectă arhitectura
complexă a romanului și surprinde parcurgerea drumului de reconstituire a faptelor care au dus
la moartea lui Nechifor Lipan, soțul Vitoriei. Conflictul exterior ilustrează împrejurările crimei,
iar cel interior descrie frământările femeii în așteptarea soțului, dar și în efortul restabilirii
adevărului. Construcția subiectului se desfășoară cronologic, respectând momentele subiectului
și reacțiile puternice dintre mamă și fiu, doarece Vitoria ține să îl determine pe fiul său a
înțelege tragismul existenței. Pentru Gheorghiță, călătoria are rol inițiatic.

Cele două personaje urmărite pe parcursul desfășurării acțiunii sunt caracterizate cu

ajutorul procedeelor de caracterizare: directă, indirectă și autocaracterizare. Vitoria Lipan este
protagonista romanului, un personaj rotund, complez înzestrată cu calități specifice unei
muntence, în vreme ce gheorghiță nu are statitil de personaj titular, el având rolul de inițiat.

Vitoria este o femeie frumoasă la cei aproape patruzeci de ani ai săi, împovărată de griji și
neliniști. Pe lângă manifestările ei exterioare, trăiește un zbucium interior, pentru că nu știe ce
s-a întâmplat cu soțul ei. Se simte „plină de gânduri, de patimă și de durere”, iar bănuiala o
mănâncă întocmai „ca un vierme neadormit”. În relația cu Gheorghiță se dovedește tolerantă și
face din acesta un bărbat curajos pentru că vrea să-l educe în spiritul tradiției, pornind de la
îmbrăcăminte, preocupări și comportament moral, ea urmărind ca fiul să ajungă un gospodar cu
avere și casă.

Gheorghiță parcurge următoarele trepte ale inițierii: copilăria fericită, drumul (labirintul),
participarea la evenimente decisive (botez, nuntă, înmormântare), veghea înspăimântată
(rămâne singur, noapte, în munte cu osemintele tatălui), lovirea lui Bogza și preluarea
responsabilităților, care se face treptat sub supravegherea mamei.

Femeia este înzestrată cu o inteligență ieșită din comun, găsește mereu argumentele
necesare pentru a-i convinge pe cei din jurul său. De exemplu, îl determină pe Gheorghiță să o
însoțească în călătorie spunându-i: „De-acum trebuie să te arăți bărbat. Eu n-am alt sprijin și am
nevoie de brațul tău.”

7
 Deși întâmpină greutăți în investigațiile făcute, Vitoria dovedește dârzenie, tenacitate și
voință de neînfrânt, spiritul ei justițiar triumfând în cele din urmă. Comunică pe căi neștiute cu
elementele naturii, care o îndrumă prin semne pe calea cea bună, astfel Gheorghiță cugetă cu
mirare: „Mama asta trebuie să fie fermecătoare, cunoaște gândul omului”. La rândul lui
Calistrat Bogza este la fel de surprins de modul în care munteanca reface crima: „și să se știe că
a fost întocmai cum a arătat femeia mortului”.

Raportat la Gheorghiță, „Baltagul” este un roman inițiatic. Procesul de inițiere a fiului

presupune o moarte simbolică, adică o coborâre în prăpastie, unde neofitul va fi supus unor
încercări limită, confruntându-se cu imaginea îngrozitoare a rămășițelor părintelui său.
Gheorghiță iese din labirintul inițierii un om format și intră într-o nouă etapă existențială, fiind
capabil să preia conducerea familiei.

Reprezentativă pentru relația dintre cele două personaje este scena din finalul romanului
în care Vitoria continuă să-i dea sfaturi, deși vorbește la persoana I plural. Din discursul final al
mamei, băiatul înțelege că trebuie să plătească toate datoriile, să respecte cu strictețe și să fie
mândru de averea sa, să fie gospodar și prevăzător.

*Conflict, structură compozițională, perspectivă narativă

În concluzie, relația dintre Vitoria (Isis) și Gheorghiță (Horus) este susținută și dezvoltată
pe parcursul romanului cu ajutorul elementelor de structură și limbaj ale textului narativ.